Verset trivial...

albul din mine strigă că nu
negrul râde că da
poţi judeca numai tu
numai tu
vreme
din inima mea

arde lumina -n retina mea blând
şi întunericul curge prin ea
gândul meu strigă
că toate-s un gând
inima murmură
că vremea
va sta

poate odată când nu voi mai fi
să mă condamne
de trai fără rost
-albul din mine oricum va trăi
negrul va râde
-am fost...

poezie de Iurie Osoianu (20 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blasfemia

de la Marea Unire
vreme tristă şi rece
ca o aţă subţire
prin esenţa mea trece

ca pe-un boţ de măligă
mi-o croieşte în felii
prin esenţa mea-şi strigă
unisonul croielii

-două ţări, numai două
două ţări fratricide
una plânge că plouă
alta plouă că râde

între ele o apă
mai adâncă ca dorul
care sapă şi sapă
să nu-i sece izvorul

un popor în popoare
ce desparte-n neştire
şi ce calcă-n picioare
Marea noastră Unire

mă sugrumi, blasfemie
iar cu aţa ce doare
-nu mai am Românie
nici Unită nici Mare...

poezie de Iurie Osoianu (22 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul: Ascultaţi-l cum râde! Râde, nenorocitul! Râde de noi, de ordinea firească a lucrurilor! Râde de Constituţie, de Parlamentul nostru bicameral... Râde de întreaga societate civilă!... Auziţi? E tot numai ironie... Ce râs socratic!... Tăios, ca o lamă de cuţit...
Ofiţerul: Cu neputinţă! (Mecanic.) În acest minister, nimeni nu râde, prietene! Avem numai oameni serioşi, angajaţi pe bază de concurs... În ministerul nostru, râsul e interzis prin regulamentul de ordine interioară...
Bărbatul: Înseamnă că nu-l cunoaşteţi pe şeful meu! Nu mai poate el de ordinea voastră interioară!

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... niciodată să nu-ţi pară rău de ce a fost
sau n-a fost şi nici nu se mai poate-ntâmpla
e al naibii de greu un trecut fără rost
vagabonzi alde mine să-l mai poată uita
niciodată să nu-ţi pară rău c-ai iubit
şi că nu mai iubeşti şi nici n-ai remuşcări
ori cu clipele tale de om fericit
veşnicia-şi croieşte prin mine cărări
niciodată să nu-ţi pară rău c-ai plecat
când întreaga fiinţă-ţi striga să mai stai
important e că tu te prefaci c-ai uitat
important e că eu sunt în iadul din rai...
niciodată să nu-ţi pară rău de ce a fost
sau n-a fost dar oricum se mai poate-ntâmpla
e al naibii de greu un trecut fără rost
la prezentul din mine să-l pot ajusta...

poezie de Iurie Osoianu (5 iulie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas grav

Cine plânge undeva în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.

Cine râde undeva în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.

Cine merge undeva în lume,
fără rost merge în lume,
merge spre mine.

Cine moare undeva în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gol, numai plin, numai tu...

între soare şi mine -doar tu
între lună şi tine- doar eu
între da şi desigur că nu
numai gol, când uşor, când mai greu

suflă vânturi din arid pustiu
pe furtuni de nisip treerat
între mort şi desigur că viu
numai plin, când mai lung, când mai lat

şi pe spuma din coame de val
care apele în cuie-şi bătu
eu plutesc înspre tine şi mal
numai tu când spre mine, când nu...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră gravă

Cel care-acum, undeva, plânge în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.

Cel care-acum, undeva, râde în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.

Cel care-acum, undeva, pleacă în lume,
fără rost pleacă în lume,
pleacă spre mine.

Cel care-acum, undeva, moare în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost odată...

Nu pot să-ncep cu-a fost odată
Căci nu ştiu dac-a fost
Prinţesa e o simplă fată
Într-un castel anost.

Crezut-a că al ei destin
E diferit şi special
Că viaţa ei va curge lin
Într-un decor mai anormal..

Dar prinţul care i-a promis
Şi luna dintre stele
Nici în stele n-a mai scris
A dispărut în ele..

Probabil că s-a rătăcit
Sau în lumina netă
A vrut să fie mulţumit
Cu o simplă cometă.

Astăzi castelul e-ncuiat.
Ca inima din mine..
Adesea prinţi-n poartă bat.
Dar eu te-aştept pe tine.

Nu ştiu de-ai să mai poţi veni
Şi de-o sa-ţi fiu regină..
Nu ştiu dacă mă poţi iubi
Şi numai eu-s de vină..

Că am crezut în ce n-a fost
Că poate aşa-i iubirea.
Tot ce-i urât pare frumos.
Iubind te pierzi cu firea.

poezie de Cristina Cazadoi
Adăugat de Cazadoi Ioana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi vine-a-râde şi a plânge

Te-am strâns din vorbe
Şi te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschişi spre Soare,
Albi clopoţei ce-au fost azi botezaţi
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
... Cum am putut să te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Şi-a pierdut toată durerea-aşa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muştar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
"Cum e posibil să muşti Toamna
Cu ochii şi cu inima înlăcrimată
Şi de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu să te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, şi să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... şi a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine şi grădini?

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!..
Nu pot să cred.... că te iubesc şi-acum.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunul ....

pornii în zare cu colindul
să-nfrunt crăciunul
de vreme rânduit cu rândul
că sunt ajunul

şi bat la uşă orişicărui
cu vise pline
să ştie toţi că leru-i lerui
şi vreme vine

să simtă toţi că leru-i lerui
şi cald şi rece
şi curge-n suflet fiecărui
că vreme trece

că leru-i ler şi numai gândul
mai rupe coarde
şi arde zarea şi colindul
cu zarea arde...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aşa cum..."

la începuturi sentimentele ardeau
aşa cum numai sentimentele pot arde
în foc de artificiu şi petarde
ca un cuvânt primar, rostit pe şleau

apoi în avalanşe de cuvinte
aşa cum numai avalanşe curg în cale
sorbind în sine când un deal când vale
am modelat o dragoste. Fierbinte

din colb stelar şi raze lungi şi reci
aşa cum poate fi doar dragostea curată
fierbintea dragoste în spaţiu dizolvată
am ataşat-o epitetului-de veci

şi ne-am pornit prin lume amândoi
aşa cum pot porni doar suflete senine
şi împletite-n aliaj de ştofe fine
cu coarde lungi din inima din noi

s-au stins şi rugurile noastre într-o zi
aşa cum doar un tot întreg se poate stinge
când peste toate veşnicia ninge
şi-n lume nu mai e la ce trăi

ceva încă mocneşte, face fum
în tine mai mocneşte un tăciune
şi apelează când la raţiunie
când la inconştientul: "aşa cum..."

poezie de Iurie Osoianu (18 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte şi ascultă, iubito!

Priveşte, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se aşterne-n fundal,
Un moş rebegit pândeşte prin geam.

Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup şi-n suflet mi-e rece,
Se-aşterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici paşi de nepoţi nu pot să-l străbată.

Priveşte, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniţi de departe!
O lume de gheaţă se-aşterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoşii m-aşteaptă.

Mă strigă în noapte fraţii din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.

Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume

De la mine pân' la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân' la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân' la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nici nu ştii ce faci cu mine
tu tramvai eu şine obosite

ard şi mă sting ca să ard iar

scoţi din mine ce-i mai rău

mă recompui în agregaţi complecşi

tu nu vezi ce faci din mine
când mă treci prin artere

faci din pielea mea haină
de cernut albul şi negrul

sunt anunţul necitit de pe un stâlp
un oarecare sprijinind cine ştie câţi
anonimi la ananghie.

poezie de Violeta Anciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţeleg ce vrei

De te-aş vrea pe lângă mine
Pe ce cale să purced,
Pe ce drum şi pe ce culme
Să te caut apoi să cred
Că din toate, că din lume
Doar pe tine te-am ales
Să-mi fii vraja ce îmi pune,
Un amor neînţeles,
Că îmi torni otrava roză
În paharul ce îl sorb,
Îmi îmbeţi gândirea morvă
Devenind tăcut şi orb
Şi mă chemi mereu în noapte
Apoi iute mă alungi,
Otrăveşti clipe cu fapte,
Când eu fug tu mă ajungi.

Nu-nţeleg ce e cu mine,
Nu-nţeleg deloc ce vrei,
Gândul meu ce-i pentru tine
Poartă-n el parfum de tei
Şi te cheamă peste noapte,
Şi te caută peste zi,
Dorurile îmi sunt coapte,
Îmi plesnesc în poezii...
Văd prin cerul nopţii negrul
Din privirea ta şi-n somn,
Negrul este plin de gerul
Ce ne-ngheaţă de nu-s om
Şi îmi pune între buze
Vorbe care le regret,
Fug de mine cele muze
Ce le-am scris câte-un sonet.

Caut prin parc cu frunze dese
Verdele cel liniştit,
Îmi doresc lumini să-mi ţese
Gând de foc în gând tihnit,
Să te uit, să sting o vrajă,
Haina ei să o dezbrac,
Potolită îmi vreau şarja
Nebuniei de la cap,
Vreau să râd din nou în ploaie,
Vreau să zbor prin cerul nins,
Vreau să scriu slove pe foaie
Fără lacrimi care-au plâns
Şi mai vreau ca ochii-ţi focuri
Să nu-mi ardă inima,
Să păşesc din nou prin locuri
Unde nu e vraja ta.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că e la modă să vedem totul mai complicat decît e în realitate. De ce să spun că albul e alb şi negrul e negru, cînd pot spune ca albul e pacea oglindită în ochii unui prunc şi negrul e faţa posomorîtă a unui cer prea obosit de lumină?

Guţu Anna Igorevna în Supradoză de gânduri
Adăugat de Simona Micu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strictul necesar

Când eu te strig
Şi tu n-auzi...
Că fără glas,
Dar cu fiecare celulă
Toată fiinţa mea strigă numele tău...
Cum poţi să nu răspunzi?

Când eu te chem
Şi tu nu vii...
Când zeci de braţe-ntind spre tine
Diafane, nevăzute
Gata să-ţi cuprindă trup şi suflet deopotrivă
Cum poţi să nu ajungi?

Când te doresc
Şi tu nu ştii...
În nopţi târzii genele-mi se despart,
Un clopot am în piept;
Mi-e cald, mi-e frig şi iarăşi cald
Cum poţi să nu mă simţi?

Când ochii mei îţi jură
Te iubesc
Nu râde şi nu te feri
Tu îmi eşti strictul necesar
Să pot trăi lin şi frumos
Cum poţi să nu mă crezi?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

şi scârţie focul în vatră
şi arde şi arde în piept
şi-n inima asta de piatră
un dulce şi tainic aştept

şi ploaia se trece-n ninsoare
şi aeru-n ace de pin
şi-n sufletul ăsta mai moare
o tristă petală de crin

şi noaptea se lasă -n tăcere
şi iar întunericul frânge
şi iar îmi mângâie himere
fluizii solidului sânge...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!