Chemarea ta
Plutesc pe Marea înspumată,
Pe-o plută ce abia se ține,
Precum iubirea-mi disperată,
Ce te visează doar pe tine...
M-agăț cu brațe vlăguite,
De ude bârne mișcătoare,
Visând la zilele-nsorite,
Când îți voi plânge la picioare,
Iar dinspre-ndepărtate maluri,
De-oi auzi a ta chemare,
Pe dată voi sări în valuri,
Și voi stăbate Marea Mare,
Iar dacă n-oi avea putere,
Să birui Marea nesfârșită,
Rămâne-va trudita-mi vrere,
Să-mi fi mirifică iubită...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.