Îmi vine-a-râde şi a plânge

Te-am strâns din vorbe
Şi te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschişi spre Soare,
Albi clopoţei ce-au fost azi botezaţi
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
... Cum am putut să te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Şi-a pierdut toată durerea-aşa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muştar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
"Cum e posibil să muşti Toamna
Cu ochii şi cu inima înlăcrimată
Şi de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu să te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, şi să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... şi a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine şi grădini?

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!..
Nu pot să cred.... că te iubesc şi-acum.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alean de toamnă

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârşit de lume.

Şi simt în piept tot plumbul lumii
Şi aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamnă –
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor mă frânge
Şi plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleacă –
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeţi vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau să-mi săruţi tristeţea grea.

Miresme amare de pelin
Solesc zăpezi ce-ndată vin...
Sub pomi ce-n vânt se zbuciumă –
Pe inimă sărută-mă.

Cu zâmbetu-mi, ce-n plâns se scaldă -
Vreau să-ţi sărut făptura caldă
Căci tu îmi eşti, sub zguri de toamnă,
O primăvară dulce – doamnă...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec şi toamna...

dacă trec şi toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc şi orice-ar fi...

cuibărită e în mine
şi pe alţii îi aşteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toţi odată

dacă trec şi toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi paşi în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară

nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos

a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbeşte chipul,
mi-amintesc cum am iubit

toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
şi mă ard ca nişte toamne

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlci de toamnă

E toamnă afară şi în suflet
Gândurile ca frunzele veştejite
Se aşează-n în culori pe şevalet
Cu într-un tablou cu margini risipite.

Viaţa plânge în acorduri cu frânturi de vise
Ca într-o simfonie cu iz melancolic
Având refrene de mult compromise
Îmi schelălăie prin suflet ca un alcoolic.

Doi câini aleargă singuri pe stradă
De parcă ar avea treburi multe.
Iar două pisici miaună piţigăiat
Ca să de-a impresia că sunt culte.

Porcul guiţă prin curte că a fost şi el primar
Iar boul a ajuns acum preşedinte,
Deşi în urmă a rămas doar bălegar
Zâmbind, pretinde că aşa a fost şi înainte.

E un bâlci continuu pe nimic
La mine în suflet ca şi-n curte
Toamna scârţăie orgasmic,
Ca accente stânjenitor de inculte.

Iar inima mea, eternul tic-tac
Face amor cu vremea, ca-ntr-un iatac.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, toamnă, toamnă

Norii iarăşi se descarcă
Şi acum ca astă vară.
Anotimpul ăsta parcă…
A mai fost şi-n primăvară.

epigramă de Valentin Groza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!

N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.

Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!

Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinăreşte prin noi,
şi udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.

sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.

hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
aşa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azuriu

Aşa toamnă, răstigneşte
frunzele pe crucea de aramă
a nopţii.
Vântul îţi foşneşte rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfinţitului...
Aşa, toamnă, scrijeleşte
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculţi.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i aşa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă între noi

Un vânt rece-mi bate-n fereastră
Astăzi şi mâine sunt anunţate ploi.
Tulbură-i povestea de iubire a noastră,
Toamnă e afară, toamnă este între noi.

Pe cer se înalţă plumburii nori,
E o imagine tristă, parcă vine apocalipsa
Şi pe mine mă trec milioane de fiori...
În timp ce inima îţi plânge lipsa.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 septembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de toamnă

mi-au fost grele aripile
de pământ într-o toamnă
în care te-am scris te-am plâns sau ceva
în care nici luna aproape nu putea
să lumineze decât amară

coboram ori urcam către cer pe pământ şi invers
mă rătăceam deseori într-un vers
se cocea în mine un măr
dar sub carne
cu dor de mirosul pielii tale

mi-a fost toamnă de sus şi de-a rândul
şi nimic concret despre tine
când strigam în fântâna din mine

până când m-ai îmbrăţişat cu coaste cu tot
şi-mi simţeam trupul mic
ca din copilărie
şi-n umbra noastră aveau să vie
iubirea dimpreună cu uitarea
să îşi dea mâna
fireşte

pe vecie.

poezie de Ştefania Puşcălău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era toamnă şi însera

Era toamnă şi însera când te-am cunoscut.
Soarele se ascundea, cădeau frunzele din nuc.
Aşteptam a ta iubire, inima în piept bătea,
Gândul îmi zbura la tine, deloc nu se liniştea.
Îmbrăcam haina iubirii şi purtaţi de-al vieţii val,
Gustam clipa fericirii, dintr-o cupă de cristal.
Era-i fata ideală, era-i tot ce mi-am dorit,
Să trăim viaţa reală, destinele ne-am unit.
Uniţi în cuget şi-n simţiri, ne-am clădit în viaţă rost.
Acum trăiesc din amintiri. Nimic nu este cum a fost.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă

Vacanţa mea de vară a fost... o toamnă,
Lumini multicolore ce-au lunecat în timp
Şi te-ai purtat în ceasuri ca o doamnă
Un mod ciudat în care n-am făcut nimic.

Eu n-am ştiut acum că fără tine
Nu semăn nici un bob din suferinţa noastră
Şi-aştept o vară care numai vine
Sau mă condamn tăcerii care e sihastră.

Ochii-mi lucesc unei întregi pleiade
De frunze şi iubiri purtate-n jalnic vânt
Şi amăgire-apare-n acoladă
De sunt o mică toamnă cu greu deznodământ.

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă
Şi toamnă va ramâne întreagă în timpuri
Învolburate ceruri mă condamnă
Dispar şi-apar, m-ascund printre nisipuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te uit

(Oare de ce inima plânge când e rănită de vorbe?)

De ce să-mi supăr inima
că ai uitat de mine,
Pot oare norii să-i adun
şi să-i arunc în mare?

Când vorbele ce mi le spui
sunt ca săgeţi în soare,
Se fac în ghem ce le păstrez
lumina când dispare.

Mă ceartă oare Dumnezeu
că ştiu ce e durerea,
Sau îngerii sunt sub blestem
că gândul meu e teama?

Nu ştiu de-am să te pot uita
sau ce va fi şi mâine
Ajunge zilei soarta sa,
necazului durerea.

Şi fiecare gând al meu
e un porumbel ce zboară
În vârf de munte, am să urc
să uit de dragoste amară!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără anotimp

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu ştiu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
şi n-a fost zi cu soare.
Şi zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoţei
cu care am copilărit?...
Au înflorit şi anu-acesta teii,
cireşii şi vişini şi castani?
Şi au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalţi ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
şi-aud în mine ţipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost şi ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viaţa fără anotimp.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Toamna

Bun găsit, iubită toamnă,
Muză tristă, blândă doamnă,
Ai umblat mult, îmi pari obosită,
Mereu ajungi la mine ruginită.

Nu-ţi fie ruşine aşează-te la masă,
Lasă-ţi frunzele, simte-te ca acasă,
La mine e puţin dezordonat,
E la fel ca în Noiembrie, când ai plecat.

Tare dor mi-a fost de tine,
Eşti tot tu, adică plină de mine,
Ce îţi mai fac frunzele, ploaia şi văntul?
Vorbeşte încet, să nu ne audă trecutul.

Lasă-ţi frigul rogute-n cuier,
Porneşte vântul să ne cânte din fluier,
Îţi fac şi o cafea, fără zahăr, fără lapte,
O savurăm la fel, ce gusturi asortate!

Vorbeşte-mi, ce ai mai făcut?
Săraca cerneală, cât a mai tăcut...
Se uita după tine seara la geam,
Dar era doar Martie şi eu te aşteptam...

Dă-mi voie să-ţi ţin norii grei,
Cred că ai obosit plimbându-te cu ei,
Ochii-s tot de gheaţă, neschimbaţi,
Ca şi ai mei de altfel, zici că suntem fraţi.

Mi-ai făcut urme de ceaţă prin casă,
Fără griji, dispar când soarele o să iasă,
Acum, mă bucur doar că te privesc,
Am atât de multe să îţi povestesc...

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (25 august 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi râde luna în păr...

Spune-mi cum e când îţi umblu prin suflet,
sărutându-ţi toate încăperile
cu inima
şi stelele râd atat frumos
pe cuţitele nopţii?
Ştiu că e o taină
toată împletirea sângelui nostru,
când ne iubim
îmi râde luna în păr
şi tu îmi spui că sunt cea mai frumoasă,
că suntem singurii amanţi
ce nu îşi ascund urmele,
chiar dacă fluturii ne dau pe afară
şi trupurile ne scâncesc într-un dulce păcat...
Dacă aş muri în braţele tale,
i-aş cere lui Dumnezeu
să mă îngroape în tine,
atunci aş încolţi din nou,
mirosind a primăvară
toată carnea ta bolnavă de mine.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!