Acceleratul

Peste fagi cu vârfuri sure
A căzut amurgul rece.
Înserarea mută trece
Furişată prin pădure.
Spre apus abia s-arată
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin...
Din frunzişurile grele
De-nnoptate tot mai vin
Glasuri mici de păsărele...

Reci şi palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

*
Şi deodată, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Depărtat şi monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revărsate peste maluri...
Creşte-n luncă, mai aproape,
Umple văile vecine
De răsunet mare...
Vine!...

Fulger negru... trăsnet lung
Dus pe aripi de furtună,
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung...
Parcă zboară,
Parcă-noată,
Scuipă foc, înghite drum,
Şi-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată...

A trecut...
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere...
Scade-n depărtare...
Piere...

*
Iar în urmă-i, din tufişuri,
De prin tainice-ascunzişuri,
Se ivesc pe jumătate,
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Şi-ngrozite:
- Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.
Doar un pui de piţigoi,
Într-un vârf de fag pitic
Stă cu penele vâlvoi
Şi, făcând pe supăratul:
- Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă — să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi Norul

Dormitând în lună plină
nori răzleţi la unison,
tremură din rădăcină
în oglinzi de lacuri negre.
Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,
tresar glasuri ascuţite
în frunzişul unui pom.
Lunecă o rază moale
din pământuri adormite.
Răsar două... patru... nouă,
şi ţâşni un râu de soare;
cerul creşte mai cu seamă
urcând Luna printre stele
pe drumeaguri de aramă.
Apoi piere.
Sfârşesc umbrele bizare
în explozii
de culoare.
Soarele greoi şi rece largul cerului deschise.
Dimineaţa se revarsă
ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori
care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.
Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;
se opri la alte două,
limpezindu-şi faţa albă
cu un bob de rouă - două
într-un cuib adânc de flori.
Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,
e mai falnică pe luncă.
Apoi creşte şi tot urcă
în mătasea cerului,
dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:
cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,
cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.
Ba tocmiră lăutar
să deschidă sărbătoarea
în palatul de verdeaţă.
Având guler de cleştar,
(ce e drept, un pic semeaţă)
se înalţă mândră floarea
fiind din neamul de cicoare.
Păpădia-Plutitoarea
coborî din spic pitic...
Iată a început serbarea!
Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure
şi brăţări de sălcii sure:
au polen la cingătoare
şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;
trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,
pârjolind copaci şi ierburi,
macii roşii din răzoare.
În arşiţa singulară
nuanţele s-au ofilit.
Totul este încremenit de atâta zăpuşeală:
nu mai cântă pitpalacul,
nu mai este vânzoleală.
De departe dintre dealuri
vine-n valuri de argint -
e pârâul: curge agale şi şopteşte printre maluri.
Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată
păsări mitice venind
din adâncuri
de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,
răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.
Năvăleşte spre câmpie,
se pogoară în rafale,
flori mărunte încurcând
într-un ghem de păpădie.
Naltul cerului răsună;
zdruncinând pământu-adună
peste floarea câmpului
straie negre de furtună.
Alte umbre întunecate
au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă
în schelete de aramă.
Şi zburând în solzi de ape
păsări valmeş adunate se reped către lumină.
Aripile sfârtecate
pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colţ de luminiş, răsărită din verdeaţă,
se zăreşte alergând către dulcea libertate
o vioaie mogâldeaţă:
copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.
Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.
Două păsări grandioase stau în coama dealului.
Una albă se aşterne
pe deasupra grâului:
are trupul lung de scamă de culoarea vântului.
Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate
şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,
către pasărea măiastră.
O văpaie–n fir de ape
o nălţă aşa deodată
într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.
Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită
dupa norul ce s-a dus.
Cu suflarea chinuită,
inocent, rosti în sine:
Unde- i pasărea măiastră?
Nu se vede... Nu mai vine?!
Dar în ochi cârpiţi cu vise
se arată argintie,
înălţându-se din fân,
o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;
trecu dealul înspre vie,
răsunând în glasuri stinse:
''Unde eşti copilărie?...''

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelatii Diamantine nr.30-2013 (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă prelungeşti linia ce trece prin β, α şi γ din constelaţia Vulturul în sus, spre nord, la o mică depărtare dai peste una dintre cele mai mici constelaţii, Săgeata, care e alcătuită numai din stele mici, dar cari în adevăr formează o săgeată îndreptată spre stelele Vulpei Mici.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut anii şi de atunci, cu şuierat de crivăţ prin hornuri, cu doine şi basme în jurul jarului din vetre, cu ciripit vesel de păsărele şi curcubee aşternute peste dealuri şi câmpii, cu adieri de zefir şi murmur de izvoare, dar nimic n-a putut să închidă rana sufletului meu.

citat din Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Prin luminişul crângului tăcut,
De-atâta vreme nimeni n-a trecut.

Copacii goi, în lungă nemişcare,
Pe umbra lor ce stă-nălţată în picioare.
Arar ajunge până-aici
O pasăre cu aripile mici,
Şi glasul ei răsună în linişte prea tare.

Dar Primăvara, care ştie tot,
Va risipi prin iarba dimprejur
Scântei de-azur
Albastru miozot.
Şi dintre foi tivite cu argint,
Vor creşte ciucuri albi de mărgărint.

*

Pe-aici, o zână mică coboară dintre stele,
Şi-n fiecare noapte culege viorele.
Dar nimănui pe lume nu-i e dat s-o vadă
Cum vine pe cărările din mladă,
Făcând în taină îndelung popas,
Din loc în loc, pe unde-a mai rămas
Zăpadă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasurile vieţei

Glasuri de aramă
Printre codri-adânci,
Glasuri ce ne cheamă
Dincolo de stânci;

Glasuri peste valuri
De cântări de-argint,
Glasuri de Sirene
Ce mereu ne mint;

Glasuri de morminte
Ce ne-opresc în drum
Şi ne fac să plângem
Între "ieri" şi-"acum",

Pentru ce mai tare
Răsunaţi voi azi? -
Parcă-aleargă vântul
Peste munţi de brazi.

... Suflete, deschide
Temniţa-ngheţată
Solilor vieţei
Ce la poarta neagră –
Poarta sihăstriei –
Vin acum să bată.

poezie clasică de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate!

Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.

Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Stejar bătrân, uitat de timp
Ce îţi pleci crengile către pământ
Stând de veghe secular
Că îţi trece timpul, nu ai habar

Priveşti în jurul tău cu semeţie
Doar adierea vantului te mai mângâie
Stai cu fruntea sus fără să-ţi pese
Căci timpul peste tine trece

Trecul tău, peste tine anii,
Tu tot mai falnic te înalţi
Cu umbra-ţi neagră şi coroana deasă
Ai fost la multe păsărele casă

M-am aşezat îngrijorată lângă tine
Să te întreb de-ţi este bine
Cu ale tele ramuri reci
Prin câte ierni amare treci

De-ţi este greu aicea în pădure
Când auzi tăiatul de secure
Atâţea ani ai rezistat
De nimenea nu te-a tăiat

Atunci stejarul îmi răspunde
Cu un aer cald şi cu blândeţe
Dar tu prin câte necazuri ai trecut?
Şi te îndrepţi spre batrâneţe...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
mirişti galbene-n lumină,
arături ca de cărbune
şi mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
se perindă nori de plumb
peste larga simetrie
de coline cu porumb.

Iar când soarele străbate,
luminând peisajul vast
de dreptunghiuri colorate
într-un limpede contrast,

Saltă-n valuri jucăuşe
şi foşneşte lung sub soare,
cu mătasă la pănuşe,
mămăliga viitoare...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O primăvară frumoasă!

O primăvară frumoasă!
Cum o fi!
Alunecoasă,
Pe fir alb, intrând în casă
Şi pe roşu, de mătasă...
Mărţişor ce ne trezeşte
Din somn lung şi ne vesteşte:
Gata, e de-ajuns, trăieşte!
O primăvară frumoasă!
Dimineaţa, cam geroasă,
Printre nouri, luminoasă
Şi din când în când, ploioasă,
Ca oricare primăvară...
Păsărele spre cer zboară,
Dând din aripi prima oară,
Muguri mici încep s-apară,
Cu dorinţa fermă, clară,
De-a-nverzi în primăvară!
O primăvară frumoasă!
Plictisită sau zeloasă,
Cu zâmbet sau plângăcioasă,
Pură, albă, păcătoasă,
Ca şi omul, de altfel,
Dar, sunând din clopoţel,
Că renaşterea e-n toi
Şi ne-atinge şi pe noi!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Pe lanul lung şi verde, cu grâul răsărit,
O umbră călătoare se-ntinde-ncet şi trece,
Precum un râu de munte când gheaţa s-a topit
Se varsă peste maluri, câmpiile să-nece.

E umbra unor nouri albii, uşori, mărunţi
Ce lunecă sub soare, clădind un lanţ de munţi;
Ei vin în mezul zilei c-un surd şi tainic sunet
Şi, ca semnal de viaţă, aprind în cer un tunet.

Văzduhul bubuieşte!... pământul desmorţit
Cu mii şi mii de glasuri semnalului răspunde,
Şi de asprimea iernei simţindu-se ferit,
De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.

La răsărit urare! urare la apus!
Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalţă ca s-asculte mult vesela fanfară
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interpretare

Drumu-i lung şi vremea rea,
Unde plec, cu greu ajung:
Prostul moare de drum lung,
Câinele de grija mea.

epigramă de Dumitru Râpanu (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prin noi pădurea

a trecut prin noi pădurea
ca un claun printr-un târg
când dau vişinile în pârg
şi-a sărit din cui securea

zboară vestea ca o goarnă
şi pătrunde-n multe case
drumul lung şi alb de oase,
noaptea liniştii răstoarnă

am zădărnicit cu totul
o cutumă din străbuni
şi am devenit imuni
când s-a tras la bursă potul

cine a făcut un semn
să ne-arate calea-ntoarsă:
drumul de la Piatra arsă
pân'la sapele de lemn?

poate nu-i de-ajuns să strig
şi mai trebui' o verigă
de la cea dintâi ferigă
pân'la ultimul covrig

toată lumea un dispreţ
afişează suveran:
orice job fără elan
a ajuns la mare preţ!

partea rea că vrem din toate
fără cel mai mic efort:
aspirăm la un confort,
fără să mai dăm din coate!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an

A mai trecut plin de-ntrebări, încă un an
Şi-n dimineţi, abia simţit... ai pus culoare,
Reaşezând păcate vechi într-un roman,
Făcând din clipe evantai... şi sărbătoare.

Au mai trecut amiezi arzânde, fără rost,
Spre depărtări tot căutând... neştiutoare,
La pieptul lui poate că tu, nici nu ai fost,
Dar aşteptai dinspre destin... o sărutare.

A mai trecut... înc-un amurg... însângerat,
Năluci şi ploi răstălmăcind a ta chemare
Pusă-ntr-un dor... reverberând... manierat
Şi aruncând... flămând priviri... năucitoare.

Au mai trecut... atâtea nopţi... fără de stele,
Ascunse taine-au prins aripi... ca o mirare
Dintr-un album de clipe reci... sau infidele,
Când curge luna-n trupul tău... ispititoare.

A mai trecut... plin de-ntrebări... încă un an,
L-ai aruncat făr-de regrete-n... Carul Mare,
Când timpu-alergă... ca o umbră... pe tavan
Şi-un ornic bate... a trecut... şi a schimbare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război

Era luna, era floare!
Părul mamei cădea lung,
Parcă tot ploua cu soare
Peste trup golaş de prung.
Nu era pământul, luna
Părul mamei răzvrătit
Bătea negru ca furtuna
Peste golul scrumuit.
Era mai şi sărbătoare
Era globul, era stea!
Printre ierburi şi prin soare
Părul mamei viscolea.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

Cum vântul bate printre crengi,
şi bate şi prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec şi prin cer, şi piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naşti din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
şi cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum să te uit? Cum să nu fug
din calea ta, fiinţă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căinţă,
răsari ca să mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt şi stele,
lăsând în urmă lacrimi şi tăcere?

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Taci! Să auzim copacii înflorind,
În sunet dulce, parcă, de colind!
Deşi nu-i iarnă, printre frunze cad
Ninsori ce-abundă de trăiri în alb!

Taci! Să auzim cum dintr-un mugur crud
Ies frunze mici, în foşnet, tremurând
Şi cum se prind în marea înfrunzire,
Umplând cu verde, golul din privire...

Taci! Să auzim cum păsările-n zbor,
Se-ating orbeşte de senin, de nor
Şi cum îşi poartă zborul înspre luncă
Şi rând pe rând, tristeţile-şi aruncă.

Taci! Să auzim izvorul clipocind,
Prin mici tufişuri, apa, hohotind,
Iar printre firişoarele de iarbă,
Cum se strecoară o iubire albă...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea înclinată

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Trudeşte nava.

Osul nasului ei cenuşiu ca ceaţa,
Inima ei aprigă ca marea,
Ea vine de la drum lung,
Ea pleacă la drum lung.

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Ea trudeşte – aprigă ca marea, cenuşie ca ceaţa.

Ea este luminiţa verzuie din noaptea cenuşie.
Ea vine şi se se duce prin ceaţa mării.
Ea trudeşte deasupra orizontului înclinat.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada călătorului

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-şi arată
Şi departe-n şesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheaţă părul despletit.

Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis.
Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis...
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare şi necunoscute,
Treci ducând o parte din tristeţea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!