Sud

Marea şi muntele vieţuiesc împreună
Şi iarna fuge de căminul lor.
Fluturii ei albi când se aşază pe magnolii,
Pe eucalipţi, pe arborii de camfor,
Pe liniştiţii palmieri – dispar curând
Atinşi de-o moarte nevăzută, stranie,
Şi omizile nu se mai nasc.
Oamenii umblă ameţiţi de lumină
Şi se-ntorc întotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vântului.
De la soare învaţă să se urce pe munte în zori
Şi când sunt osteniţi să se-ascundă în mare.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în zori

vezi
fluturii sunt liberi
mi-i arătai cu o frunză
deasupra unei iluzii de-o vară

trăiesc o zi cât o iubire
fără sfârşit

vezi
fluturii sunt mai vii decât noi
îmi arătai purpura unor maci
pe o câmpie târzie

îmbrăţişarea lor este ca sângele
în aer

vezi
fluturii zboară mai înalt
decât visele dezlănţuite
în arşiţa nopţii

îmi arătai coapsele
şi nişte trepte pe cer

vezi tu
fluturii se iubesc mai acut
decât oamenii
atunci când îşi leapădă aripile
în zori

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!

Vino, să alergăm împreună,
Peste verdele câmpiilor însorite,
Ca fluturii peste mările de flori înflorite,
Lângă cascade mugind în torente la vale,
Sau printre sprintene ciripitoare,
Ce îşi cântă fericirea libertatăţii în soare.

Vino, să alergăm împreună,
În maratonul oamenilor frumoşi,
De la munte până la Mare cea mare,
În Rai pământean, cu bucurii în floare,
De rău ocolite.

Vino, să alergăm împreună,
În nopţi înstelete cu cărări galactice
Fără margini de mare...
Binecuvântând împreună
De la pământ până dincolo de soare,
Slăva libertăţii şi-a păcii,
Sfinte icoane în orice altare.

poezie de Valeria Mahok (17 septembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precipitaţii

ninge din stele cu lumini pentru noi
ninge din suflet cu doruri ardente
ies la suprafaţă straturi de noroi
aleanul răzbate printre sentimente.

când iarna soseşte o privesc pe fereastră
dar frigul străpunge arborii golaşi
au pălit de mult florile din glastră
pe străzi se joacă doar pruncii poznaşi.

viscolul îngheaţă murmurul de izvoare
păsări zgribulite nu mai ciripesc
iarna nu are nici un fel de candoare
plâng arborii gliei din rărunchi trosnesc.

sunt tot mai mohorâte razele de soare
dar învăţ că şi iarna trebuie s-o iubesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă gândesti

Nu a fost prea într-un târziu
Nu este acum prea devreme
Rămânem împreună mereu
Divinitatea ne arată semne

Când tu iubire mă gândeşti
Atunci eu vorbele îţi răspund
Când pe tine te visez că esti
Vii dimineaţă-n zori râzând

Tu esti un soare ce ai apărut
Dintr-o lumină a astrelor divine
Dintr un apus spre caldul răsărit
În spuma mării m-ai găsit pe mine

Eu sunt lunateca din lună
Aştept în dimineaţă să răsari
Aceiasi traectorie ne si cunună
Cuvintele-s puţine când tu apari

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa fericirii

Mă plimb pe plaja pustie
calc pe fire de nisip
şi ascult ecoul primului val
mă întreb fără să vreau
de ce umbra ta
a rămas în amintire...
sub strălucirea unei lacrimi pe obraz
nu înţeleg ce s-a întâmplat
în acel rărărit de soare
când cerul săruta pământul
şi aburi albi se ridicau din mare
întoarce-te,
când se apropie amurgul
să te aşez în palma visurilor
ca o lumină în dansuri diafane
să recompunem împreună
zâmbetul stelelor de mare.

poezie de Maria Ciobotariu (4 martie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa fericirii

Mă plimb pe plaja pustie
calc pe fire de nisip
şi ascult ecoul primului val
mă întreb fără să vreau
de ce umbra ta
a rămas în amintire...
sub strălucirea unei lacrimi pe obraz
nu înţeleg ce s-a întâmplat
în acel răsărit de soare
când cerul săruta pământul
şi aburi albi se ridicau din mare
întoarce-te,
când se apropie amurgul
să te aşez în palma visurilor
ca o lumină în dansuri diafane
să recompunem împreună
zâmbetul stelelor de mare.

poezie de Maria Ciobotariu (10 iunie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment de linişte

O noapte luminată cu stele mii şi mii
Te fascinează-ndată, ca joaca pe copii.
Şi vezi pe cer cum luna, sfioasă se arată
Şi în tăcerea nopţii, mireasma te îmbată.

Este un iz puternic al florilor zglobii
Ce stau pe malul bălţii, aflată vizavi.
Şi pe neaşteptate, din calmul nesfârşit
Răsun-o voce caldă ; vocea de răsărit.

Îndată tot văzduhul se umple de culori
Şi-ncepe ca să cânte mulţimea dintr-un stol.
Şi fuge luna, fuge; se zbate să se-ascundă
Căci în curând pe cer un soare o s-ajungă.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment de linişte

O noapte luminată cu stele mii şi mii
Te fascinează-ndată, ca joaca pe copii.
Şi vezi pe cer cum luna, sfioasă se arată
Şi în tăcerea nopţii, mireasma te îmbată.

Este un iz puternic al florilor zglobii
Ce stau pe malul bălţii, aflată vizavi.
Şi pe neaşteptate, din calmul nesfârşit
Răsun-o voce caldă ; vocea de răsărit.

Îndată tot văzduhul se umple de culori
Şi-ncepe ca să cânte mulţimea dintr-un stol.
Şi fuge luna, fuge; se zbate să se-ascundă
Căci în curând pe cer un soare o s-ajungă.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din câte se-ntâmplară nu pot să uit nimic,
Chiar dacă ochiul palid al lunii mă îmbie;
Ca arborii din iarna ceţoasă mă ridic
Şi-mi scutur amintirea - zăpada mea târzie.

citat din Anatol E. Baconsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzută roata

cocorii desenaţi pe cer
fântânile lumii secară
o pasăre trece prin mine hoinară
şi totul capătă un aer stingher

speranţe şi frunze de nuc
în faţă un munte de var
uzanţele lumii dispar
şi nimeni nu ştie unde se duc

comisari de tablă umblă pe-ntuneric
lacrimile noastre nu ne mai ajung
în oraşul cu numele ciung
noaptea se aude un hohot homeric

nimeni nu ne ştie nimeni nu ne crede
ziua neputinţei scadenţele plata
cine învârteşte nevăzută roata
adevărul milei ca un ied e

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te destăinui vântului, nu-i vina vântului dacă şi arborii îţi vor cunoaşte tainele.

aforism clasic de Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii şi omizile au şansa să se mai nască o dată. Dar nu toţi oamenii devin îngeri şi nu toate omizile fluturi.

citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciute albe

Mi s-a părut
cum din
– haos –
mă săgetau
priviri...

"N-ai cum să fugi!"
din foc
din apă
şi ţărână
te vei întrupa!

Ai milă!
flăcările-ţi fie...
nu o "vâlvătaie",
ci doar pală lină
împletire caldă
de lumină
pură.

Apa fie-ţi...
nu "mare sărată",
ci izvor de munte,
lacrimă curată
pe care drumeţii
osteniţi de cale
însetaţi...
ţi-l cată.

Şi ţărâna...
nu din – drum de oase –
ci dintr-o pădure
loc umbros
iarbă, flori
cânt duios...
cum doar frunza
ştie...
când furtuni străine –
vor cu duşmănie
pacea' însângera!
.............
Şi te-aş mai ruga...
să mă îngropi aproape
lângă codru des
şi izvor de munte
unde ciute albe
cu priviri senine
vor veni să bea
şi s-or adăpa
din inima mea,
din inima mea...

poezie de Valentina Becart din Două lacrimi de cer (22 decembrie 2008)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.

Norii te îndeamnă la visare,
Te învaţă, că orice stare este trecătoare,
Îţi găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos şi de relaxare.

Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Şi înveţi cu dragostea ta, să zbori.

Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forţă fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc şi de sub razele Soarelui, zâmbesc.

Norii, ce mult îi iubesc!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă, copile

Din primele tale zile,
Când ochii îi deslipeşti,
Învaţă mereu, copile!
Învaţă să trăieşti!

Învaţă să creşti frumos!
Precum floarea din grădină.
Ca bradul, drept şi umbros,
Care-aspiră spre lumină.

Învaţă de la pădure
Să creşti falnic, ca stejarul!
Că omul trebuie să-ndure
Şi dulcele şi amarul.

Învaţă şi de la soare,
Suflete să încălzeşti!
Învaţă cum pe ogoare
Va trebui să munceşti!

Mai învaţă de la lună,
Minţile să luminezi!
Învăţătura e bună
Carte dacă studiezi.

Învaţă şi de la ape
Cum să-ţi limpezeşti,
Gândurile toate!
Şi să le-mplineşti.

Învaţă de la aer
Cum să răcoreşti
Suflete în vaier!
Când le întâlneşti.

De la natură învaţă
Să nu duşmăneşti!
La lume să dai povaţă
Din ce agoniseşti!

Învaţă de la toate!
Învaţă cine eşti!
Arată că se poate
O viaţă să trăieşti!

poezie de Dumitru Delcă (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Crinilor

În crini e beţia cea rară
Sunt albi, delicaţi, subţiratici. -
Potirele lor au fanatici -
Argint din a soarelui pară.

Deşi, când atinşi sunt de vară,
Mor pâlcuri, sau mor singuratici,
În crini e beţia cea rară:
Sunt albi, delicaţi, subţiratici.

În moartele vremi mă-mbătară,
Când fragezi, şi primăvărateci,
În ei mă sorbiră, extatici,
Şi pe aripi de rai mă purtară
În crini e beţia cea rară.

rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oi şi pietre

Eu am o lanternă absurdă
din lumină de brad
şi urdă
şi o jumătate de gard.
Luna are o lumină absurdă
dintr-o lumină surdă
un gard dintr-un cer
şi o jumătate din
eter.
Mă flutur ca munte
Se flutură muntele
cu brazii
la dânsul cărunţi
la mine cărunte...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!