Fluturi în zori
vezi
fluturii sunt liberi
mi-i arătai cu o frunză
deasupra unei iluzii de-o vară
trăiesc o zi cât o iubire
fără sfârșit
vezi
fluturii sunt mai vii decât noi
îmi arătai purpura unor maci
pe o câmpie târzie
îmbrățișarea lor este ca sângele
în aer
vezi
fluturii zboară mai înalt
decât visele dezlănțuite
în arșița nopții
îmi arătai coapsele
și niște trepte pe cer
vezi tu
fluturii se iubesc mai acut
decât oamenii
atunci când își leapădă aripile
în zori
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În ochii Spiritului, oamenii sunt absolut egali. Bogatul nu are mai multe privilegii decât săracul. Omul simplu nu este mai puțin apreciat decât intelectualul strălucitor. Atunci când vezi dincolo de aparențe, când vezi ce este în inimile oamenilor, vezi aceeași luptă, aceeași durere.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul are un sorginte
Nu am lăsat iubirea-mi să vezi,
Așa cum inima o simte...
Nu mereu zorii au fost limpezi
Și poate au lipsit cuvinte...
Cum fluturii zboară prin livezi,
Așa-i iubirea, ia aminte...
Nu am lăsat iubirea-mi să vezi,
Așa cum inima o simte...
Poate te-am certat dar tu să crezi
Că totul are un sorginte
Pentru a păstra frunzele verzi
Și-a ține-n suflet cele sfinte,
Nu am lăsat iubirea-mi să vezi...
rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce vor fluturii?
"Fluturii? Esențe pure"
Cuvinte, cuvinte
Ia aminte
Fluturii să mă alinte
Prin ploi și soare, inainte!
"Către?"
Privind în sus nu poate fi spus
Privind în jos înca un pas alunecos
Spre al capat vieții intunecos.
poezie de Bachin Deian (18 iulie 2014)
Adăugat de Bachin Deian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Piesa "Fluturii" de Corneliu Moldoveanu
S-a zis mai an că-i plagiată
O piesă, nu mai știu a cui.
Dar "Fluturii" sunt, de-astă dată,
Originali - din capul lui.
epigramă de George Ranetti din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi cine ești
E mai ușor să minți decât să spui adevărul
E mai ușor să omori o muscă decât să o eliberezi
E mai ușor să critici pe altcineva
Decât să vezi cine ești tu
E mai ușor să oftezi și să fii ca
ceilalți
Care stau și te pun la zid
când tu dai tot ce poți mai bun
Este mai ușor să vezi cărțile
de pe raft
Decât să vezi cine ești tu
Este mai ușor să rănești pe cineva și
să-i faci să plângă
Decât este să le ștergi lacrimile
M-am săturat să mă prostesc cu minciunile oamenilor
Prefer să găsesc pe cineva deschis
Este mai ușor să spui că nu vrei decât să simți că poți
Este mai ușor să-ți târâi picioarele decât să fii bărbat
Este mai ușor să contempli averea altcuiva
Decât să vezi cine ești tu
cântec interpretat de George Harrison
Adăugat de Oana- Manuela Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii sunt liberi...
Fluturii sunt liberi în părul femeii trecute de patruzeci de ani...
Palmele ei, două amprente pe umerii goi a celui ce o soarbe timid.
El știe că trupul ei are mirosul unei nopți de vară.
Știe că buzele ei sunt vopsite cu o petală
de mac,
iar zămbetul ei despică în două apele limpezi, ce leagănă luna...
Femeia aceea, trecută de patruzeci de ani, poartă un cuib în inima ei.
Acolo-și adună toate trăirile, diminețile despletite, nopțile pline cu foșnet de îngeri aprinși...
Ea trece prin ploaie ca printr-un vis mult așteptat.
Iubește acele păsări ce i-au ciugulit umerii,
lăsăndu-i mici semne,
în formă de lacrimi.
Ea strânge la piept răsăritul,
își face din el rochia de zi,
ca mai apoi
să poată dansa
cu tălpile goale
pe trupul acelui bărbat iubit...
Femeia aceea tulbură somnul cerbilor,
deschide o fereastră în frunza abia căzută
și dă naștere altei lumi.
Doar ea știe că fluturii sunt liberi
în părul ei ca o pădure
trezită la viață
de o harpă căzută din cer...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi pe pieptul tău
Vezi tu,
Te-ai gândit vreodată
Că atunci când îmi apropii obrazul de sânii tăi
Mă învăluie tot freamătul lumii?
Vezi tu,
Te-ai găndit vreodată
Că timpul încremenește în loc, pur și simplu,
Între mine și tine, când ne iubim?
Vezi tu,
Te-ai gândit vreodată
Că atunci când strălucesc lacrimi pe pieptul tău,
S-ar putea să plâng și eu, temător,
Printre genele tale?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluturii nu mor
Nu mai sunt fluturi...
Aripi au rămas, arse
Strivite de nori -
Aripi în zbor mut.
N-au mai rămas fluturi
Poiana îi plânge
Cu aripi de sânge
Pe sol fluturi nu mor.
E pânză pe nor
Aripi și zbor
Fluturi suflete
De dor...
Fluturii nu mor,
Se transformă-n simțiri
Te-nvie și dor...
Fluturii nu mor.
Nu mai sunt fluturi
Doar simțiri
Pe aripi de nor
Și zborul din interior...
poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărțile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, așa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când își desfășoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Și tu odată cu ea, ca și când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaș. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim, altele sunt populate de ființe care nu ni se arată decât în vise.
Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi
Fluturii trăiesc puțin,
Doar o dragoste, un chin,
Doar o floare, doar un vânt,
Poate veșnic... în cuvânt
Vin și pleacă, prin iubiri,
Sunt culori, închipuiri,
Aripi ce plutesc ușor
Prin furtuni de vis, de dor
Sunt metafore ce tac,
Amintiri care ne plac,
O emoție în zbor,
Ce păcat că și ei mor...
Fluturii... se nasc în noi,
Când iubim frumos, în doi,
Fluturi nu-s doar pe pământ,
Ei... iubirea noastră sunt
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna fluturelui
te-ntrebi unde-s fluturii iarna
s-au deghizat în fulgi de nea
și zboară dinspre cer spre pământ
topindu-se pe obrazul tău
nu-ntreba unde-s fluturii iarna
aripile lor se opresc pe reverul hainei tale
în părul tău
caută coloritul florilor
parfumul lor
uneori dansează
alteori se odihnesc pe pleoapele tale
pe buzele tale
ei cred că-s petale de maci
sau de roze
uneori mor striviți de copite de cai
alteori se transformă în oameni
sau aripi de îngeri pierduți prin zăpadă
poposesc în palma copiilor
se topesc și devin
lacrimi
poezie de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii tălpilor
Vino cu fluturii tălpilor
pe iasca buzelor mele
să curgă rouă de stele
arzând cu fiorii perseidelor
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici fluturii, Doamne, nici fluturii
Nu mă mai încântă deloc,
Căci clipele grele le scutură
Doar cu aripa lipită de-un foc.
catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Louis: Târfo! Mincinoaso! Hoațo! Nu vezi? Nu vezi că nu pot respira fără tine? Că nu pot trăi fără tine? Chiar nu vezi? Nu vezi cât de mult te iubesc?
replică din filmul artistic Păcat originar
Adăugat de Loredana Matei

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi?! Primăvara plânge
Vezi?! Primăvara asta plânge...
În vânturi reci mă înfășoară...
Transcendental sărut, pe buze,
Sub dulci înfiorări coboară.
Iluștrii pictori speculează
Mișcarea ei de amazoană,
Poeți și oameni o visează...
(Căci, vezi?! E cea mai sfântă doamnă!)
Căci ea e cea mai sfântă doamnă.
Catapeteasma ei de frunze
Și flori, e-un dulce portativ
Pe care fluturii aleargă
Precum un gând, în orice timp...
Mirific vals! Ce mătăsoase
Cărări... Ce foșnitoare umbre!
Cioplite chipuri de iubire...
Un catafalc de pitre scumpe...
Trec iar prin noi feciori din basme
Și zânele Zeului-TIMP,
Parcă se-aud curgând izvoare
În noi... Și muntele Olimp,
Trădează-n tainica tăcere
Primăvăratica-i privire,
E primăvară iar în lume!
E primăvară în iubire!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt de nisip
îmi spuneai că ai nevoie
de depărtare
ca să mă dorești mai acut
spuneai că dacă îți va fi dor
mă vei găsi oricând
în celălalt capăt al meu
și-mi strigai din nisip
-închide ochii, închide ochii
când plec!
știai că
valurile se aud mai frumos
atunci când nu le mai vezi
niciodată?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer doar să fiu liber. Fluturii sunt liberi.
citat clasic din Charles Dickens
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când trupul te doare
Când trupul te doare, ca și inima,
Când nu mai vrei să scrii nimic,
Când toate iubirile s-au răspândit
Ca fluturii pe câmpul cu maci și ciulini,
Atunci îndrepți ochiul minții spre Dumnezeu,
Zadarnic I-ai negat existența, El nu te mustră,
Simți un gol necunoscut în tot trupul,
Inima sde oprește o clipă, parcă ar gândi,
Uiți toate cărțile citite, ca și cum te-ai dezbrăca de haine,
Vei plonja în cerul abis, nu vei zbura, nu poți, dar vei crede
Că și asta este posibil, fără mijloace de transport,
Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înțelege
Cu mintea, ci numai cu sufletul.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte
E vremea cireșelor coapte.
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!
Îți culeg un coș de gânduri, ca pe niște fructe.
Cerul s-a sprijinit de fruntea unui munte.
E timpul să culegem mușețel și albăstrele.
Să adunăm din iarbă un coșuleț cu stele,
Din care să îți fac un colier,
Cât mai am timp, cât mai pot să sper...
Și mai vreau să-ți aduc o turmă de nori pufoși,
Ca să ai din ce să faci gogoși.
Și de la zvârlugele alea de iele
Puțină pulbere dulce de stele...
Și, dansând pe tâmpla mea, să dai timpul mai încet,
Că deja îl aud pe bătrânul ascet,
Care mă amăgește cu o eternitate...
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!
poezie de Ioan Lila
Adăugat de Dos Passos

Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul Pitic
Universul Pitic se rotește-n celulele noastre,
Sângele-i oceanul în care se scaldă,
Gândurile sunt stele de suflet albastre
Ieșite din neuronii în formă de glastră.
Când fluturii bat din aripi în mișcare vioaie,
Universul se trezește în pragul iubirii,
Aleargă-n spațiul infinit, electrizant îndoaie
Norul lui Oort și-l toarnă în cupele-nnoirii.
Fericirea mi s-așază la piept și s-aprinde
Când tu-ți speli sufletul în sângele meu,
Fulgerul gândului zâmbind mă surprinde,
Te ridic în brațe, te duc spre Dumnezeu.
Universul Pitic intră-n implozii fascinante,
Se așază în lumânare sub crucea veghetoare,
Visul seducerii, patul nupțial îl asaltă, îl împarte,
Lăsând fluturii liberi, peste noi să zboare.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!