De Profundis

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce împrejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!

La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.

La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.

O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.

Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.
Este o lumină ce se stinge în gura mea.

Noaptea mă aflam pe o câmpie arsă,
Înmărmurit de murdăria şi praful stelelor.
În tufişul alunului
Din nou răsunau îngeri de cristal.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis II

E-o mirişte pe care-o ploaie neagră cade.
E un copac maro ce singur stă acolo.
E-un şuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale.
Ce tristă-i seara asta.

Dincolo de cătun
Blânda orfană adună ce-a mai rămas în urmă.
Ochii ei lucesc rotunzi şi aurii-n amurg
Şi poala ei râvneşte Cerescul Mir.

Când s-au întors
Păstorii au găsit dulcele trup
Putregăios în mărăcini.

O umbră sunt, departe de întunecate sate.
Tăcerea Domnului
Băut-am din al codrului izvor.

Pe fruntea mea metal rece păşeşte,
Păianjeni inima-mi caută.
E o lumină care mi se stinge-n gură.

Noaptea m-am găsit pe o câmpie,
Înţepenit de murdării şi praf de stele.
În aluniş
Răsunau din nou îngeri cristalini.

Comentarii

Prima strofă, cu acel "E-" repetitiv, aminteşte de textul poeziei "Enfance", (partea a treia) a lui Arthur Rimbaud din volumul "Les Illuminations" (1873-1875):

Au bois il y a un oiseau, son chant vous arrête et vous fait rougir.
Il y a une horloge qui ne sonne pas.
Il y a une fondrière avec un nid de bêtes blanches.

Cu opera lui Arthur Rimbaud (1854-1891) Trakl s-a confruntat din prima tinereţe, iar influenţele acestuia sunt extrem de vizibile în întreaga sa operă.
Cu toate acestea nu există preluări directe. De asemenea, în "De profundis" există o legătură cu "Enfance"(a lui Rimbaud) dar printr-o altă corespondenţă, mai subtilă.
Alături de repetiţia "E-"putem găsi imaginea de "orfană", descrisă de Rimbaud astfel: "Cette idole, yeux noirs et crin jaune, sans parents ni cour, plus noble que la fable, mexicaine et flamande"( "Acest idol, ochi negri şi păr galben, fără părinţi nici loc, mai nobilă decît în basme, mexicană şi flamandă"- trad. I. D.). De asemenea, putem citi "ochii negri" şi "părul galben" la Rimbaud, iar la Trakl "Ochii ei lucesc rotunzi şi aurii-n amurg". La Rimbaud citim "C'est el la, petite morte, derrière les rosiers"( "Este acolo, copila moartă, lîngă tufişul de trandafiri" – trad. I. D.) – iar versul corespunde la Trakl prin: "Când s-au întors / Păstorii au găsit dulcele trup / Putregăios în mărăcini". Este probabil ca Trakl să nu fi avut în faţă textul original a lui Rimbaud ci traducerea în germană a lui Karl Anton Klammer1.
Cu toate acestea putem găsi mai multe legături între cele două texte, fapt care nu ajută la descifrarea textului traklian. Cu siguranţă acest text este absolut original.
Titlul se referă la un citat din Biblie, Psalmul 130, care începe: "profundis clamavi ad in domine".
Acel "E-", dă o deosebită profunzime "Adâncului", din care provine plângerea, o imagine imbatabilă, o insuportabilitate a câmpurilor anormale, o ploaie neagră, un pom şi un vânt şuierător. Aici sunt problemele-cheie. Ne aflăm într-n Paradis gol, din care deja au fost alungaţi Adam şi Eva ("E-un şuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale")!
În strofa a doua apare o persoană ca "Blânda orfană", caracterizează ca o călugăriţă: "poala ei râvneşte Cerescul Mir", dar, în strofa următoare, trupul orfanei este "Putregăios în mărăcini".
Mărăcinii, privind poemul lui Rimbaud, pot fi un mănunchi de trandafiri însă acei "mărăcini"(Rug Aprins) din poemul lui Trakl, apar în Vechiul Testament iar Dumnezeu va fi numit în următoarea strofă. Este oare Dumnezeul mort aici? El apare numai în mod indirect, drept "tăcerea Domnului", în care apare tânguitorul "Băut-am din al codrului izvor" (Psalmul 130).
Există multe legături Trakl-Rimbaud şi nu numai, ci în general şi în relaţia cu simbolismul francez!

NOTĂ

1 KLAMMER, KARL ANTON (1879 – 1959) – ofiţer de carieră şi poet. După 1910 devine un cunoscut traducător de literatură. Traduce atât din poezia lui Arthur Rimbaud cât şi din cea a lui Francois Villon, poeţi foarte importanţi pentru dezvoltarea poeziei germane, în special a celei expresioniste.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiţilor.
La gura ta
Au amuţit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Îşi mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufişul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne şi stele
Se scufundă uşor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaştri
Beau noaptea sudoarea îngheţată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereţi.

Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât şi în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea şi a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) şi Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier şi a fost înmormântat în ziua nunţii sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscenţă istorică, este totuşi, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivaţia timpului de aur, în care pare că nu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniştii domină şi ziua se pare că este, "ziua de aur", în sensul unei idile convenţionale. Cea de-a doua parte aduce dominaţia serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufişul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (şi parţial desigur schiţată), este aceeaşi cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noştri originari. / O bucată dintr-o mlaştină caldă" ) şi este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufişul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" faţă de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat şi în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini".
Merită să ne gândim şi dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentaţie stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara şi "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet şi esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influenţă asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît şi după Al Doilea Război Mondial.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă tristă...

E toamnă tristă şi rece, azi, în sufletul meu,
Amintiri fluturând ca frunze ruginii în vânt,
Imagini uitate-mi trimite, în vis, Dumnezeu,
Mă zbucium rănit ca o pasăre şi mă frământ...

Pierdute-s, de-acum, primăverile tinereţii,
Iubirile fâlfâie, ca fluturi, peste bujori,
Copilăria-i un vis, sunt în amurgul vieţii,
Totul pare, azi, cenuşiu şi lipsit de culori...

Iubirile toate părăsitu-m-au, rând pe rând,
Amintirea lor mai licăre doar în versul meu,
Încă mi-e inima flacără şi trupul flămând,
Numai condeiul îmi pare, azi, mai mai trist şi mai greu...

Uneori mâna îmi cade şi ea pe hârtie,
Pleoapele-mi obosite se-nchid, rând pe rând,
Te visez atunci, încă tânără şi zglobie,
Sărutându-ţi trupul, ochii şi gura, când şi când...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de ploaie

Eşti ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale şoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminţi,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minţi.

Vei aduce-n mine iarăşi primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopţii îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul îşi destramă paşii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Şi-n căuşul palmei zilnic te adun.

Ruginită umbră, viaţa-n lotcă trece,
Dangăt de reume mi-a ajuns în os,
Tu eşti ploaia care astăzi cade rece,
Eu sunt iarba care te aştept setos...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de ploaie

Eşti ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale şoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminţi,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minţi.

Vei aduce-n mine iarăşi primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopţii îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul îşi destramă paşii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Şi-n căuşul palmei zilnic te adun.

Ruginită umbră, viaţa-n lotcă trece,
Dangăt de reume mi-a ajuns în os,
Tu eşti ploaia care astăzi cade rece,
Eu sunt câmpul care te aştept setos...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de cristal

Departe în umbra visului tău oval
Fluture pe o petală
Eram o lacrimă de cristal
Dulce amară
Adânc adânc în inima ta
Cu viaţa care muşcă din moarte
Erai vaporul ce mă naviga
Departe departe

Târziu eram un râu de lacrimi
Sparte în cioburi de cristal
Corăbiile tale biruiau furtuna
Ispitelor mele deşarte
Noaptea adorm fără păreri de rău
De dimineaţă o să răsar din pieptul tău
Departe de moarte

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal, Fluturele de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între emisfere

sunt multe locuri pustii
cu gura mare
pline de spaime şi insomnii
cu ochii în jos
al naibii de galbeni
printre pietre tăcute
oraşele morţilor
vei spune
e dusă rău
femeia asta care-i mereu tristă
de-atâtea,, de ce-uri" purtate pe umeri
moare lent
se vede limpede
nu sunt tristă
sunt doar femeia dintre emisfere
ce-n nopţi liniştite
sub o mare de umbră sau apă
se întreabă
ce caută acolo
patetic sau nu
banal sau ciudat
pustiurile apar la sfârşitul vorbelor mele
ceva ascuns
inspiră nelinişte
când
un surâs aprins cu un chibrit
mai sfârâie încă

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - I. Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;

Şi când întregul trup s-a-nfăţişat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpie

Pe câmpia întinsă, rănită de sete
Te văd alergând cu ochii în lacrimi
Prin vântul albastru ce-ţi bate în plete
Şi cu umerii goi zdrobindu-se-n patimi

Te-ndrepţi către locul unde viaţa pândeşte -
Cameleon al vremii, pelerinaj distins -
Nu priveşti, doar alergi şi inima gândeşte
Rostind prin culoare că trăieşti într-un vis

Tu vezi că o umbră cade-n curmeziş -
Te întrebi ce durere în tine se zbate
Câmpia devine însângerat suiş
Sufletul ţi-a luat-o înainte, în noapte

Nu e durerea ta, chiar de ţi-e inima grea
Sângele-ţi arde, focul continuu nu se mai stinge
Te zbaţi, te lupţi, să strigi ai vrea
Dar setea se-ntinde, câmpia o linge

Să plece durerea îmbâcsită din rană,
Să nu se mai vadă lacrima culorii
Primită e viaţa, parcă, de pomană
Tu urci în câmpie cărându-ţi fiorii

Departe e vârful, norii se văd
Albiţi de lumină, îmbrăcaţi în scântei
Urci - după tine roşietic prăpăd
Şi răni ce le faci fără să vrei

Acolo, departe, e loc pentru viaţă,
E loc pentru tine şi sufletul tău
Sparge,-ncălzeşte blocul de gheaţă!
Şi câmpia va bea, vindecată mereu.

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloşi de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind şăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Şi-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul, de mal, cu unda-i rece,
Şi-ar fi uscat şi codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară şi nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie,
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase,
Şi florile din plete în vânt se scuturau...
Muriseră şi macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioşi când înfloreau.

Ţipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie,
Şi guri căsca-nsetate de-o binecuvântare:
- Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Şi stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloşi de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind şăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Şi-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul de mal cu unda-i rece
Şi-ar fi uscat şi codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară şi nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase
Şi florile din plete în vânt se scuturau
Muriseră şi macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioşi când înfloreau.

Ţipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie
Şi guri căsca-nsetate de-o binecuvântare
Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Şi stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea îngerilor

tăcerea lui Dumnezeu este neantul
un întuneric care încetineşte
tăcerea mea este o lumină care încetineşte
vorbele-mi sunt răzvrătiri ale întunericului
aşa cum stelele sunt răzvrătiri de lumină
în tăcerea lui Dumnezeu

Doamne scrie cuvintele scrie cuvintele
am obosit să strig din visul altuia
mâinile mi s-au lipit de atâta rugăciune
la marginile vieţii demult nu mai locuieşte moartea
doar îngeri cu pene smulse sângerează
în tăcerea lor

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Ochii mei plânşi
dulce lacrimă de chemare
sărut de privire arsă
de depărtări,
te aşteaptă.
Buzele mele sărate
de zâmbete triste
aşteptă pierdute
înserarea.
Fruntea mea brăzdată
de doruri
ce plâng cernite
aşteptând să piară
în noaptea însorită.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de noapte

Cade lumina sub umbrele zilei
Se stinge cu-ncetul, încet ea se-ntinde
Tăcerea se lăsă pe strada cu blocuri
Ard lampadare din stâlpii pe locuri

Rară e lumea ce trece în grabă
Tineri aşteptă cu ochii se-ntreabă
Pomii se culcă sub raze de becuri
Aşteaptă ca noaptea să uite refrenuri

Oraşul e trist că cerul închide
Culori în lumini schimbate oriunde
Se-aud ciripind dame de păsări
Chemându-şi masculii să spună de păsuri

După un timp totul adoarme
Tineri nu sunt ascunşi sub balcoane
Toţi s-au retras în camere surde
Care nu văd petreceri cu cântec

Luna sfidează ce se întâmplă
E bucuroasă că este regină
Tronează deasupra aprinsă desprinsă
Şi vrea să rămână lumina din umbră

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfiguraţi copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheaţă naşte copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobeşte ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făureşte din metale dure capul izbăvitor.

poezie de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastra dorinţă

Marea,
plină de sufletele înecaţilor
rostogolite de reflux
departe de noi.

Şi întoarsă
în mijlocul
planetei pustii
departe de mine.

Înalţă privirile albastre
răsucite în scoici
sub mătase de alge
departe de cer.

Ucide-n adâncuri
zdrenţuite suflete moarte
de peşti
departe de ţărm.

În care coralii
clădesc
ziduri de veci
departe de ea.

Sfârtecă trupul feciorelnic
de lumină incandescentă
cu buzele întredeschise
marea
aşteaptă mareea
aşteaptă
pământul muşcat...

poezie de Sorin George Vidoe din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumul tremură

în vatră suflat de vânt
subţire ca un dulce
cântec la trompetă
oglinda înnegrită arată chipul
suav şi ghiduş
sub căciula neagră
zâmbetul vine-ncet
se găseşte frumoasă
şi ochii mei aprobă privirea ei
trupul mic şi subţirel
tremură timid în cojocel
pe guler curge părul negru
ca un fum ţese tăceri
este lumina din întuneric
eterna îmbrăţişare de iubire
în palma care adună gesturi
curg cuvinte în timp
fumul striveşte clipa
îmi aşez capul pe inima ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea care se stinge

Am cunoscut pădurea care se stinge
pustiul răvăşit până la cer
şi am rămas c-un suflet care-şi plânge
zadarnic soarta plină de dureri...
Dorind etern a cerului lumină,
înfiorata stelelor sclipire,
am căutat şi liniştea divină,
omagiul vieţii-n tainica iubire.
Şi am zărit chipul tău miraculos
cu ochii tăi privind ca o nălucă,
lăsând în suflet golul dureros
şi un fior ce fruntea mi-o asudă...
De-atunci merg tristă pe cărarea dusă
şi în imensul plin de stropi de soare
şi de revăd mormanul de cenuşă
mă-ntreb şi-aştept să văd: dispare oare?

poezie de Eugenia Calancea (4 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!