Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiţilor.
La gura ta
Au amuţit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Îşi mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufişul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne şi stele
Se scufundă uşor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaştri
Beau noaptea sudoarea îngheţată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereţi.

Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât şi în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea şi a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) şi Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier şi a fost înmormântat în ziua nunţii sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscenţă istorică, este totuşi, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivaţia timpului de aur, în care pare că nu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniştii domină şi ziua se pare că este, "ziua de aur", în sensul unei idile convenţionale. Cea de-a doua parte aduce dominaţia serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufişul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (şi parţial desigur schiţată), este aceeaşi cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noştri originari. / O bucată dintr-o mlaştină caldă" ) şi este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufişul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" faţă de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat şi în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini".
Merită să ne gândim şi dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentaţie stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara şi "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet şi esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influenţă asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît şi după Al Doilea Război Mondial.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncului Elis

Acesta ţi-e sfârşitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Şi tu-n albastru braţele-ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

Comentarii
Acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase poeme dintre toate poemele lui Trakl; a fost ales de însuşi autorul pentru două selecţii de poezie şi anume "Poezii" şi "Sebastian în vis" (acolo, imediat după acest poem urmează poezia cu titlul "Elis"). Aceasta ocupă un loc special în autoevaluarea autorului. Astfel Rainer Maria Rilke1 îi scrie în 1915 lui Ludwig Ficker, după lecturarea volumului "Sebastian în vis": "înţelegem că împrejurările în care poate lua naştere un vis sunt unice şi irepetabile pentru sunete". Acest enunţ se aplică într-adevăr în mod special acestui text care pare a se fi ivit dintr-un vis plin de sunete. Cuvintele alunecă
aproape prea "netede"; în cele mai dulci melodii "declinul" devine un "act ritual". Astfel, dominaţia sunetelor împăciuitoare par a aluneca dincolo pragul Kitsch-ului admis.
Figura personajului Elis este legată de persoana minierului Elis Fröbom care a trăit în secolul al XVII-lea şi a cărui viaţă a fost prelucrată de E. T. A. Hoffmann2 (Minele din Falun, 1818) şi Hugo von Hofmannstahl3 ("Minele în Falun", 1906). Tânărul Elis Fröbom a murit într-n accident chiar în ziua nunţii sale şi abia decenii mai târziu a fost găsit cadavrul său intact. La Trakl acest lucru se intercalează cu figura lui Hyakinthos4 din mitologia greacă. Şi figura lui Endimion5 se reflectă în "ochii mondeni" (ca în "Muza serii" sau în motivul" peşterii, a golului). Acest lucru aduce la suprafaţă referirea la ceea ce putem numi "Pruncii mitologici". Aceasta poate fi interpretată şi ca fiind o "calamitate cosmică". În acest context textul devine lizibil ca o evocare a desfiinţării dintre sexe, o reîntoarcere într-o lume mitologică. Acum devine clară cât de subtilă este actualizarea: "
"călugăriţă" (ca în "Melancolie", de exemplu).

NOTE
2 HOFFMANN, ERNST THEODOR AMADEUS - E T. A.- ( 1776 – 1822) – a fost un scriitor german romantic de proză fantastică, jurist, compozitor, critic muzical. Povestirile lui au influenţat mult literatura secolului XIX.
3 HOFMANNSTHAL, HUGO VON ( 1874 – 1929) – dramaturg, poet şi eseist austriac. Exponent de valoare al modernităţii vieneze.
4 HYAKINTHOS – erou din mitologia greacă, un frumos spartan, iubit de zeii Apollo şi Zephiros.
5 ENDIMION (ENDYMION) – În mitologia greacă - un tânăr de o frumuseţe rară, păstor, vînător, sau rege. Legenda spune că a ales somnul veşnic pentru a rămîne pentru totdeauna tânăr. A fost iubit de Selena, zeiţa lunii, care venea la el în fiecare seară în timp ce dormea.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeţ, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama oraşului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numeşte un loc, care este în mod clar de înţeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteţi, Trakl ne confruntă cu o mulţime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înţelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?
Cum apare aici concreteţea în domeniul imaginilor? "Umbra ulmilor tomnatici ", precum şi "cărări tocite" ar putea corespunde realităţii din Salzburg pe Mönchsberg. Dar cum rămâne cu "colibele pline de frunze"? Ele amintesc de Sukkot, sărbătoarea Corturilor, ca loc de pelerinaj de toamnă în cultul evreiesc. Sau este o experienţă concretă cu păstorii, care au existat la sfârşitul secolului al XIX-lea pe Mönchsberg?
Ne ajută oare cu "osificatul podeţ" în desfăşurarea interpretării? Pe Mönchsberg a existat un cimitir evreiesc în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Mai probabil, însă, este o referire la Mormântul lui Petru, care are o semnificaţie deosebită în opera lui Trakl (de exemplu, în "Copilăria"). Cu "glasul de zambile ale tânărului" ajungem într-o zonă picturală complet diferită, care este menţionată în poezia "Pruncului Elis", segregarea de gen şi androginia. "Prunc" şi "Frate" se combină cu imaginea vieţii monahale, care nu este asociată doar la Trakl cu zona "legendelor uitate". La fel ca Elis, "Pruncul" este acum definit prin mitul antic al lui Hyakinthos.
Poemul părăseşte, în final, spaţiul concret al topografiei Salzburgului, când în a treia strofă se află în prim plan aparenţa fizică a "Călătorului" menţionat în prima strofă, "genunchii" şi "fosilizatul căpătâi". Acum el este numit "străin" şi încercând să facem o paralelă cu poemul "Lui Novalis", îl putem denumi "poet".
"Albastrul izvor", pe care îl cunoaştem din poezia "Pruncului Elis" şi "Copilăria", aduce aici "Tânguirea femeilor" mai aproape de urechea "călătorului", a "străinului". Aceasta este ceea ce duce spre producţia de mistere a lui Trakl, "tânguirea femeilor"? O veche "suspiciune" orientată biografic a interpretării operei sale!

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistei Elis Râpeanu

De Elis orice s-ar zice,
Doamna nici că se dezice,
Că si-a dat, de bună seamă,
Doctorat în epigramă!

epigramă de Vasile Vulpaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Novalis

În negrul pământ se odihneşte sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum şi dedicaţia anonimă "Celor amuţiţi". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziţii şi nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parţial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" şi "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane şi, evident, creştine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârşitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potriveşte unui epitaf. Cine se odihneşte aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creştine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Şi când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecaţi înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, aşa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie şi plin de loialitate / aruncat într-o ţară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriţă poetică a lui Trakl.
Şi imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondenţă în textul lui Novalis: "Şi cum stă şi citeşte şi priveşte spre negrul pământ".
Şi la Novalis, anotimpul plecării, ca şi Trakl, este primăvara. Dar aici referinţele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet şi dramaturg romantic german, traducător şi critic. Sfătuitor şi prieten al poeţilor romantici. Influenţă asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţă

CORTINA are rol exact
Ca FUSTA şi-alte mici veşminte,
Dar prima cade după act,
A doua pică înainte.

epigramă de Elis Râpeanu din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de noapte

Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastru
În jos spre suflet,
Căci era noapte, paşii mei păşeau pe trepte de muşchi.

Sânge şi zgomot de arme din timpuri străvechi
Se auzea în fundul pădurii de pini.
Luna străluceşte liniştit în dărăpănate încăperi,

De întunecate otrăvuri bete, larve de argint
Aplecate peste ciobanii aţipiţi;
Căpătâi lăsându-şi tăcută în tăcerea.

Apoi deschide acela mâinile sale încete
Putrezite în somn purpuriu
Şi argintii înfloresc florile iernii

La marginea pădurii întunecate drumuri strălucesc
În oraşul de piatră;
Tot mai des cheamă bufnita beţivii în neagra melancolie.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, scrise probabil între martie (anul este incert) şi 10 iunie 1914. Cea de-a treia versiune a fost publicată în ediţia din iunie 1914 a revistei "Phöbus - Revistă lunară de estetică şi critică de teatru".
Textul a apărut cu puţin înainte de apariţia volumului "Sebastian în vis" (din scrisoarea datată 10 iunie 1914).
Toate cele trei versiuni sunt construite din cinci strofe a trei versuri. Strofele doi până la cinci din prima versiune rămân în mare parte intacte - s-a schimbat numai strofa cinci. Prima strofă a primei versiuni este abandonată deja în cea de-a doua versiune. Strofa a 5-a adăugată noii versiuni este puternic modificată în ultima versiune definitivă.
Prima strofă eliminată conţinea o apoziţie îndrăzneaţă extrem de "lamentabilă", cum a considerat-o însuşi autorul, deci a revenit la versul "paşii mei păşeau pe trepte de muşchi".
În cea de-a doua şi a treia variantă există la început o stâncă, care ne confruntă şi cu o apoziţie iritantă, care acum, când este pusă în prim plan, are un efect mai puternic: "un vânat albastru" şi "sufletul".
"Marginea pădurii" se regăseşte şi în ultima versiune din "Suflet de noapte", în ultima strofă, o imagine des întâlnită la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

timp

Timpul e un hoţ care nu poate fi prins niciodată.

definiţie aforistică de Elis Râpeanu din Exil interior (2009)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aleargă să prindă o stea se poate împiedica de un pai.

aforism de Elis Râpeanu din Antologia aforismului românesc contemporan (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia după ce te căsătoreşti înţelegi cum ai fi dorit să-ţi fie soţia/soţul.

aforism de Elis Râpeanu din Exil interior (2009)
Adăugat de Aculin Levitzki
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Şi trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândeşti la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce şi seară;
Sunetul îşi învăluie cu braţele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-şi ridică în tăcere peste fiinţa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparţinut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit şi Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beţii şi destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conţinutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" şi "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaştem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce şi seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaşte "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut să trăiască o experienţă în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referinţă posibilă la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-te de uşile şi ferestrele care se deschid spre nicăieri.

aforism de Elis Râpeanu din Exil interior (2009)
Adăugat de Aculin Levitzki
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi întrebările la care ştii deja răspunsul au rostul lor.

aforism de Elis Râpeanu din Exil interior (2009)
Adăugat de Silvia V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecaţi,
Durere şi speranţă
Păstrează ciclopiana piatră,
Munţi nelocuiţi,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaştri priveşte
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecaţi
Dragoste, speranţă,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credinţă, speranţă!
Fii salutat tu singuratic cimitir!

Comentarii

În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe "dragoste, speranţă" în două tonuri cunoscute din alte poeme: "credinţă, dragoste, speranţă". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum ştim din poezia "Copilărie" sau "Cântec spiritual". Totuşi, imediat după "dragoste, speranţă ", urmează trei versuri care sună ca o retragere: "din aprinse pleoape" care lasă Paradisului mai puţină speranţă şi mai multă agonie, chiar dacă este "roua" care picură în "iarbă rigidă", "necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata şi revitaliza iarba este destul de neconvingătoare şi dificil de susţinut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu "puntea aurită", care "rupe în zăpadă hăuri". La imaginea "hău" se adaugă şi "cimitir" sub formă personificată.
După sfârşitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul "Deoarece carnea e ca iarba" din "Un recviem german" de Johannes Brahms.
"Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu "dragoste, speranţă".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: "Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale". În poezia "Cântec pios" este vorba de "respiraţia albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificaţia poeziei "Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenţia prin cel de-al doilea vers, care exprimă "Durere şi speranţă".
În cea de-a doua strofă aceasta devine "dragoste, speranţă", iar în a treia şi ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, "credinţă, speranţă!". Astfel, bine-cunoscuta "Credinţă, Speranţă, Iubire" din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin "durere" şi astfel, "speranţa" devine punct central, nu ca în Corinteni unde"iubirea" este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se porneşte din durere, prin dragoste spre credinţă, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".
"La fel ca imaginile în oglindă" (Spune Rilke despre ciclul de poeme "Sebastian în vis") "curge această poezie"; deci nu Dumnezeu apare în ultima strofă, ci "reflexia îngerilor căzuţi"!

NOTĂ
1 NARCIS – personaj mitologic, un tânăr frumos, fiul al nimfei Liriope şi al râului Cephios. Respingând dragostea nimfei Echo, zeiţa Nemesis îl pedepseşte ca văzîndu-şi chipul într-un izvor, să se îndrăgostească de propria imagine şi să moară de durere că n-o poate atinge în oglida apei.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungher in pădure

Castani maro. Încet păşesc bătrânii
În seara liniştită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivniţe bătrâne se învecheşte vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară poveşti copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se şi arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniştită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobişnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "păşesc bătrânii / În seara liniştită" şi "În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziţii precum "Angelic blondul profesor planează drumul" şi "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl îşi începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlneşte cu editorul Ludwig von Ficker şi cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărţit.
Trakl a fost confirmat şi promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În acelaşi timp prietenul său Minnich şi-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuş, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl şi anume versul "Copil cu păr brun / şaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numeşte o prostituată care a devenit călugăriţă, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" şi "Înfăţişarea Angelei e proprie norilor". În acelaşi timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de şcoală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl îşi începe slujba de farmacist.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-nei Elis Râpeanu autoarea vol. "Umor de la Valea Stelii"

Este prin judeţ o Vale
Care se numeşte Stelii?
Doar mârţoaga dumisale
O străbate-n toiul serii!

epigramă de Nicu Petria (19 decembrie 2010)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

După Biblia citată,
E născută dintr-o coastă.
Dar femeia-adevărată
Face din bărbat "nevastă".

epigramă de Elis Râpeanu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de faţă, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" şi "Sufletul vieţii" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este şi determinarea melancoliei ca "blândeţe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!