Poemul tău

când va fi seară
strânge poemul acesta la piept
şi ascunde-te cât mai departe
de ziua care a trecut
şi de ziua care va veni
citeşte-l pe nerăsuflate
este poemul pe care nimeni
nu ţi-l va scrie vreodată
deşi l-ai aşteptat la fiecare răscruce
de drumuri şi de nopţi
când întunericul te ademenea între ape
şi străzile îţi îngropau urmele paşilor în cenuşă
este poemul pe care ai îndrăznit să-l visezi
când pânza cerului părea o lumină blurată
iar glasul ţi se risipea în ecouri de gheaţă
poemul pe care l-ai căutat în fiecare privire
care nu te zărea şi în fiecare gând
care nu era pentru tine
în fiecare anotimp care se îndepărta
cu anii tineri în dinţi
şi în fiecare inimă care părea că mai bate
lipeşte-ţi poemul acesta de umeri
de pleoape de sânge
şi nu-l lăsa să se piardă
este tot ce vei avea
de acum înainte

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul şi fata

sau fata şi poemul
mi-am propus să scriu
pentru fiecare iubită
o poezie
merită fiecare fată
să aibă poemul ei
o femeie e un poem
dar nu a fost îndeajuns
aşa că am scris pentru fiecare fată
un volum de poezii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul acesta nu a fost scris niciodată

pentru că ai oprit cuvintele
într-o zi când speram să o luăm de la capăt
tu frumos şi cuminte
eu flămândă
ca de obicei
oho
ce poveşti aş fi născocit
şi carnea
şi sângele tău
ar fi învăţat
drumul iubirii întregi

dar
vezi tu
poemul acesta nu a fost scris niciodată
că nu am ştiut
cum dormi
cu mâna stângă sub cap
visând infinitul
din pieptul meu
sau cu dorinţe mai vechi
strânse sub pleoape
nu am ştiut nici că pleci
cu buzele arse
să îţi trăieşti bucuria de o zi
şi te întorci
în lanţurile singurătăţii

poemul acesta nu a fost scris niciodată
pentru că nu l-ai lăsat
şi ne-am întrors în aceeaşi tristeţe
când puteam să ne fim
ce ne-a fost dat să ne fim
aşa cum scrie în marea carte a vieţii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt poemul tău de vineri - Violetta Petre

Mă-ntreb, înfierbântat, de ce n-ai fi,
Sensibil, adorat, rostit în şoapte,
Poemul meu de fiecare zi
Şi, mai ales, de fiecare noapte.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justification act

poemul acesta te va căuta mult
nu are rezerve interdicţii
dar nici credinţă

poemul acesta te va durea

e ca un sfredel imens
care îţi intră în inimă chiar acum
aruncînd în aer bucăţi
de poeme mai mici şi mai grele

poemele mici
cu măreţia gîndului lor
calcă peste poemele mari
şi le acoperă cu o mantie neagră
ca pe nişte morţi
în luptă

dar totul e bine
în poemul meu mare

astăzi
în vara lui 2019
cînd tocmai ai fost trecut la cheltuieli
pentru ştiinţă
iar eu mi-am luat
cea mai schimbătoare la faţă
rochie nouă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisc

Poemul acesta
Trebuie să încânte
Fiindcă este
Expresia
Unei străfulgerări
De inspiraţie
Poemul acesta
E plin de culori
Fiindcă-i
Ecoul unui
Curcubeu nesfârşit
Poemul acesta
Va deveni sacru
Fiindcă-i
Purtat la ceruri
De îngeri sfinţi.

poezie de David Boia (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când nu eşti
tremură inima în cele patru puncte cardinale
oprindu-se la fiecare
să întrebe de tine.
Nimeni nu ştie unde eşti
când dispari
doar poemul care
se zbate cu fiecare vers
pe buzele mele.

Crudă dispariţie
dulce poem
al regăsirii...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

zaţ sau orologiul-ascuţitoare, ba nu, carusel

mă scrie poemul acesta
de-a lungul minutarului
ce viteză
ca într-un carusel,
pe fruntea fiecărui căluţ
o literă – copilul din mine
ţine minte!

Din umărul stâng ţâşneşte
un cui
cuiul poftelor
umărul drept o ia înainte
dalta
aleargă un cuvânt deja rostit
ar fi vrut
să-l îmblânzească… e târziu!

mă dau jos vreme de o răsuflare
pe locul acesta cândva era
un vomitoriu, acum
extremitatea lui «3»
de pe cadrane – mut pasul
în «6», ploi reci, miros puternic
de amoniac
mă plonjez în stropul care vine
drept în ochi
ochiul drept – celălalt nedrept
reciteşte
de-a latul minutarului
silabe răsucite din poemul acesta
care mă scrie

cuiul îmi intră în palmă
palma dedată la mângâieri odinioară
fără mine caruselul
sporeşte viteza?… N-ar părea
Astfel începe zădărnicia
pe care o umple iluzia verbului!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

poem (vezi şi poezie)

Singura certitudine: poemul. Singura cuminecătură: poemul. Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul şi sângele nostru: poemul.

definiţie clasică de Ilarie Voronca (1929)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faceţi, domnule Arghezi?

Dimineaţa mă scol ca fiecare
şi-mi pregătesc poemul de plecare

Beau apoi cafeaua lactee
împreună cu vreo femeie

Pe care ieri-noapte
am iubit-o cât şapte

Şi totuşi nu-s prea lămurit
acesta-i poemul spre infinit

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul

Poemul e un festin
Cu tentă de preaplin
La care toţi venim
În stadiu de sublim.

madrigal de David Boia (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare alegere pe care ai făcut-o şi fiecare cale pe care ai luat-o, te-au făcut să fii astăzi cel mai bun om pe care tu vreodată l-ai cunoscut.

Andreea-Roxana Linu (4 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea-Roxana Linu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confidenţe subtile

motiv de bucurie este ziua cu soare
fericirea se adună din fiecare gând
când vântul speranţei trece ca o boare
prin sufletul care se trezeşte cântând.

când freamătul inimii este extaz suav
când nerăbdarea coboară spre glezne
meditez în pace că timpul meu e brav
şi steaua mea surâde departe de bezne.

în lumini sublime mă apuc de scris
poemul iubirii sub puterea credinţei
nutrind cu toată forţa minunile din vis
să se împlinească cu sorţii biruinţei.

poveşti despre lume mai am de transmis
universului magic- aleanul conştiinţei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi mi se mişcă ceva în piept, doctorul mi-a spus
că e absolut normal să simt asta,
din moment ce
inima mea va deveni în curând mamă,
în ea se formează acum
o inimă
căreia pot să îi aud la ecograf
bătăile inimii ei.

probabil acesta este motivul
pentru care
nu mai am cuvintele în afara mea,
toate trec acum prin vene
spre dragoste,
spre inima care va naşte o inimă
şi
o va alăpta cu sângele din cuvinte.

a da dragoste viului
este atunci când în fiecare zi
mi se mişcă în piept
un poem.
tu.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei lăsa în urma ta

Uitându-mă la viaţă cu optimism,
nu e întotdeauna uşor,
doar soarele care răsare în fiecare zi
ne învaţă că totul este posibil...
Va veni acel moment în care fiecare durere,
fiecare dezamăgire, tot ce te-a rănit
se va transforma în indiferenţă.
Da, aşa n-o să mai pierzi nimic...
Vei lăsa în urmă acei oameni,
care nu au putut câştiga un loc sigur
în această lungă călătorie numită viaţă.
Vei lăsa în urma ta fiecare cuvânt stupid,
fiecare judecată uşoară, fiecare supărare
şi chiar orice ranchiună pentru că vei înţelege
că toate astea sunt de-a lungul drumului tău,
iar pentru a merge înainte,
trebuie să cari doar ceea ce merită.

poezie de Eugenia Calancea (23 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toţi cei pe care-i iubeşti, toţi pe care-i cunoşti, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie şi suferinţele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăieşte fiecare vânător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă şi tată, fiecare copil plin de speranţă, fiecare inventator şi explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt şi păcătos, din istoria speciei noastre; toţi aceştia au trăit aici – pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, cei doi paltini erau mândri şi nalţi, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Şi apoi, când adia vântul şi se mişcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la şoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînţelese, pe care numai sufletul lui o simţea ca o simţire ascunsă şi nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă şi care noaptea îl ţinea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei şoptiri şi totuşi îi părea că n-ar putea să fie fără de ea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul din gând

nu vreau să scriu după tipare,
chiar dacă am îndemânare,
prefer cuvântul inspirat
din gândul pur, nealterat,
când tot ce dăinuie în vers
e provenit din univers.

desigur, nu e prea uşor
să stai la mâna zeilor,
să desluşeşti ce îţi şoptesc,
să nu crâcneşti când poruncesc,
să scrii pe fundul de abis
despre pierdutul paradis...

să fie scrisul tău un dar
când totul pare în zadar
pentru cei care au uitat
cine i-a binecuvântat....
eu pot să scriu oricum, oricând,
dar scriu când zeul meu e-n gând,

un zeu care mereu mi-a fost
la vitregie - adăpost,
iar la durere - vraci ocult,
magie-n versuri şi tumult,
un zeu care mi-a dăruit
poemul fără de sfârşit,

un zeu cu suflet de copil
rugându-mă să fiu umil
atunci când lumea este rea
şi când povara este grea,
un zeu ce este-n fiecare,
în sentiment şi-n cugetare...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!