* * *

când m-am născut
Dumnezeu a uitat
să-mi pună culoare
în obrajii ce simţeau
foamea de verde
şi m-a lăsat albă
ca o zi de duminică

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

mi-ai lăsat fântâna
din care să beau
ca să-mi astâmpăr
foamea, de sete
şi ai uitat, tu ai uitat
ciutura spânzurată în cer

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

IQ

nu vreau să repet
să mă repet din cuibul
asta călduţ ce-mi asigură totul
foamea febrilă
setea de o altă culoare

sunt ca o zi de duminică

am o mare stimă de oameni
şi ferestre deschise

în venele mele
sângele meu alb curge
înspre izvoare din cer
ce nu ştiu a şopti
dorul lui Dumneze

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

şi piatra albă
are un destin
cum piatra neagră
are.

pe care s-o ador,
la care să mă-nchin,
pe care s-o ascult
între vibratii?

deasupra golului vecin
fac piruete
fără să-mi pese de culoare

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

verzi mi-au fost ochii
când norii fugeau
spre un tărâm al nemişcării
visând diluat
un somn adânc
al pădurii ce caută şi azi
explicaţii ce şi-au pierdut sensul
în fiecare atom
ce pare nonsens
când cerne privirea
un dor căutând
sensul setei de verde
e foamea ochilor mei albi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singură ca o zi de duminică, niciodată la fel.

aforism de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copacul cerului
foamea acvilei
strigătul norilor
tăcere adâncă în lut
când vin căprioarele
să îşi adape puii
pe drumul ştiut

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde foi de nuc

Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Şi m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.

Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i preţuită,
Iar când ea te părăseşte
Vezi cum viaţa se ofileşte
Şi urâtul te-nveleşte,
Dragostea nepreţuită
Este o viaţă pierdută.

Dă Doamne, la om mult bine,
Suferinţe mai puţine,
Dă-i minte şi sănătate,
Dragoste şi bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viaţa este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.

Foaie verde foi de nuc,
Toate vin şi-aşa se duc,
Dar omul ce are minte
Preţuieşte dinainte
Şi nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viaţa fără ea
Îi urâtă ca moartea.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi

în Ziua Sfântă
să-mi aduci
un bucheţel de flori
din câmp culese
cu mâna ta

iar dacă nu voi fi acasă
vezi c-am lăsat pe masă
cana de lut arsă
de apa furată din râu

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi a fost duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Dumnezeu a lăsat un har
în sufletul unor oameni,
spirite albe ce călătoresc
între dimensiuni...
Aceia sunt poeţii.
Nu aruncaţi cu pietre spre îngeri!

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe crucea albă
un zeu şi o năframă
atâtea lacrimi

haiku de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Singurătatea
Arma cea albă
Ce sfâşie liniştea nopţii.

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când dorul dezlipeşte
rădăcina de lut
nu vreau să-mi fie dor
de mine
nu pot să plâng

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Ţara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârşitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Ţara strămoşilor mei,
Şi vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sub luna albă
în noaptea minţii noastre
cireşi înfloriţi

haiku de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sisif pe orizontală

Să nu mă nasc a doua oară
să-mi placă ziua-n care m-am născut
să-mi fie pieptul Doamne o vioară
iubirea cu arcuşul ei să-mi dea sărut

Să-mi placă locu-n care m-am născut
ca satul meu nimic nu-i mai frumos
să am Carpaţii-n braţe şi pe scut
când merg spre fericire vai pe jos

Ca satul meu nimic nu-i mai frumos
să-mi fie pieptul Doamne o vioară
să-ntorc şi fericirea chiar pe dos
să nu mă nasc a doua oară

Îmi place neamu-n care m-am născut
şi dacă e nevoie o iau de la-nceput

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când m-am născut,
lumea părea să nu înţeleagă
de ce eu aveam un spin în frunte.
Cineva îmi dăduse
o coală albă şi un creion
cu mină de sânge.
Am încercat să nu plâng,
dar versurile au curs
pe obrajii mei de lapte,
şi s-au aşezat într-un somn adânc,
pe toate colile albe din univers...
Poemul timpului meu,
despre care nu voi vorbi niciodată...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o lume fără de oameni
cu nume de flori
o lume fără de flori
fără credinta in verde
este o lume
a celor care urăsc
primii ghiocei
o lume absurdă şi rece
eu cred în cântul
care se aude mai greu

"cânt de parcă
nu m-aş fi oprit niciodată"
gândi lebăda albă

şi totul în jur înverzi
într-o singură clipă
iar Cerul îşi deschise porţile
pentru cei mulţi

aşa îmi şopti
Lebăda albă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!