Moromete

Îl înjur pe Moromete!
M-a făcut să vreau să stau
Şi să cuget pe-ndelete,
Timpului tribut să-i dau

Se-nvârtesc pe rând rotiţe
Despre care nu ştiam,
Deschizând încet portiţe
Către tot ce doar visam

Îmi părea leneş ţăranul,
Dar era un filozof,
Stătea aşezat tot anul,
Fără griji şi fără of

Observa, acolo-n poartă,
Tot ce alţii nu vedeau,
Vedea lume, vedea soartă,
Suflete ce dispăreau

Fără grabă, fără teama
Că secundele dispar,
Îşi dăduse omul seama
Şi vorbea încet şi rar

Încerca să le arate,
Celor care ascultau,
Că şi stând găseşti de toate,
Însă nu înţelegeau

Cum să stea? Atâta treabă!
Treceau repede grăbiţi
Şi aşa, viaţa întreagă,
O pierdeau... prea obosiţi

Moromete, înţeleptul,
Părea prost, dar nu era,
Doar se prefăcea, deşteptul,
El vedea... el exista

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.

Fără apă nu ai exista.

Fără păduri nu ai exista.

Fără albine nu ai exista.

Fără hrană nu ai exista.

Fără animale nu ai exista.

Fără flori nu ai exista.

Fără culori nu ai exista.

Fără muzică nu ai exista.

Fără sunet nu ai exista.

Fără lumină nu ai exista.

Fără propriul corp nu ai exista.

Fără spiritualitate nu ai exista.

Fără forme de relief nu ai exista.

Fără plâns şi râs nu ai exista.

Fără natură nu ai exista.

Fără sentiment nu ai exista.

Fără foc nu ai exista.

Fără aer nu ai exista.

Fără univers nu ai exista.

Fără armonie nu ai exista.

Fără întelepciune nu ai exista.

Fără simţuri nu ai exista.

Fără smerenie nu ai exista.

Fără geometrie nu ai exista.

Fără suflet nu ai exista.

Fără pământ nu ai exista.

Fără gând nu ai exista.

Fără iarbă nu ai exista.

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristeţea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codiţe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu ştia de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete şi şoapte,
Iar pe chip, bujorii vieţii o-nroşeau fără să ştie,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră şi vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumuseţe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie şi tăcere

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting...

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting,
Mă prăbuşesc uşor în ring,
Voi încerca din nou să strig
Că în genunchi vreau să înving.

Şi ştiu că-ncet, încet mă duc
Sub brazda lungă fără plug,
Cu oasele mele să ung
Ţărâna pe care-o străpung.

Şi ştiu că-ncet, încet dispar
În lumea fără de hotar
De aceea ţie-ţi las în dar
Iubirea mea de chihlimbar.

Şi ştiu că-ncet, încet voi fi
Chiar urma ce va părăsi
Şi gestul sacru de-a iubi
Şi îndrăzneala de-a mai fi.

Şi ştiu că-ncet voi fi pe prag
O amintire celui drag,
De-aceea vreau să mă retrag
Să dorm sub umbra grea de fag.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă

Priveşte-mă fără a spune un cuvânt
şi-mi voi da seama că uneori privirea
spune mult mai mult decât orice vobă.
Priveşte-mă astăzi că poate mâine
îţi vei pierde speranţa către absolut
şi-mi vei putea spune cât de greu este
să-mi vorbeşti fără cuvinte,
să mă priveşti fără a mă vedea
şi să-mi spui vorbe dulci
fără a mă face să-mi pierd capul.
Priveşte-mă şi vei vedea
cât de frumos este
să fii privit cu dragoste
de mine.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un moment se gândise să-i spună cu sinceritate: "Sunt acolo amintiri de care nu vreau să mă apropiu." Pe urmă însă îşi dădu seama ca nici măcar nu era adevărat. I se părea că poate privi în ochi, fără teamă, fără primejdie, acele amintiri, pe care le simţea vindecate. Nu, trenul acesta nu ducea spre trecut...

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Cociş Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ceai

Stiam că n-ai să vii...
Dar eu... te aşteptăm cu atâta înfrigurare...
Era un simplu ceai...
În orele tărzii,
Cănd...
Amândoi visam...
Lună şi soare.

Ultimul ceai... fierbinte aromat,
L-am pregătit...
Încet şi fără grabă.
Ştiam că n-ai să vii...
Şi că ai plecat!
Şi totuşi... eu speram...
La gura de la sobă.

Sorbeam din ceaiul...
Ce timpul mi-l aduce,
Şi... ochii-i închideam ca să te văd.
Tu... erai prea frumoasă,
Şi prea dulce,
Dar deschizăndu-mi ochii
În jur era prăpăd.

N-am înţeles... de ce...
Am viaţa... atăt de apăsătoare...?
De ce un samovar...
Nu-ţi este îndeajuns?
De ce servesc un ceai..
Când inima mă doare,
De ce fără de milă,
Timpul... prea repede s-a scurs?

Mă amăgesc degeaba...
Doar trupul îmi tresare,
Îmi iau cana în mănă...
Mă uit la ceas... văd c-ai întârziat.
Mă arde... mult prea tare,
Şi-mi spun în minte..
Că totul e trucat.

Şi sorb o gură... din ceaiul aromat,
Găndindu-mă la tine...
O cât... te-am adorat!
Un ultim ceai şi-o seară fără tine,
Rămân acum tăcut...
Iar dacă sunt iar singur...
Sunt trist şi abătut.

Un ultim ceai... ce s-a răcit de mult.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vers

Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.

Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrăţişate în balans,
Ce numai muzică aşteaptă
Şi suflete încet deşteaptă.

Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc uşor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.

Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de tată a lui Syrophanes

Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorinţă,
Frumos îl educase în cinste şi credinţă.

Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, şi-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simţ mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!

Însă viaţa....... viaţa nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Şi uite aşa şi Syrophanes, întâlneşte ghinionul
Flăcăul şi-l prăpădeşte, se duse în cer la Domnul.....

Omul ca fiinţă, ştie doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Şi uneori e nesătulă, s-atinge şi de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret

Taman când nu se aştepta, o boală fără leac
Intrase-n trupul de flăcău şi-i veni de hac
Syrophanes egipteanul, fiind aşa bogat
Plătise leacuri multe, dar soarta la trădat.

Vai, ce durere..... greu îţi poţi imagina
Nimic din ce-i lumesc nu-l poate alina
Nu putea-nţelege...... ce dreptate-i asta?
Cum de-l lovi deodată, taman pe el năpasta?

Dintre toate suferinţele ce-s date omului
Le-ar duce el cumva, excepţie una îi
Să-ţi îngropi copilul, ce nu-i deloc firesc
E o durere mare, la nimeni nu-i doresc

Sărmanul Syrophanes, avea doar un băiat
Liniştea nu-şi mai găsea, e greu de suportat
Să-l fi luat pe el, decât să-ndure chinul
Ce folos să-l lase în viaţă, crud îi e destinul.

Deodată are o idee, părea copilărească
Însă încerca sărmanul, durerea să oprească
Începe a modela argilă, adusă de pe Nil
După asemănarea neprihănitului copil

Mai întâi îi face chipul, şi-l amintea prea bine
Era atent la toate, la ochi, la cristaline
Şi buze arcuite, cu-n zâmbet primitor
Aşa cum era adesea, mândrul său fecior.

Şi-n timp ce modela, îşi stăpânea cu greu
Lacrimi de durere, ce-i curgeau mereu
Şi-i udau argila, pe care o sculpta....
Lucra intens sărmanul, până se-nnopta

Lumea îl vedea, înţelegeau durerea
Nimeni nu încerca să-i oprească vrerea
Şi după un timp, se-arat-o sculptură
Ce seamănă perfect cu-a fiului făptură

O privea el zilnic, chiar îi şi vorbea
Cu flori şi ghirlande, o împodobea
Fiind foarte reuşită, mulţi o admirară
Şi uite aşa şi alţii, exemplu i-l luară.

De atunci si până azi, statui multe s-au sculptat
S-amintească de cei dragi când l-a cer s-au ridicat
Însă un lucru poate n-ar trebui nicicând uitat
Prima s-a făcut de-un tată pentru-al său băiat.

poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este infinit şi totodată fără formă el nu poate fi văzut. A vedea Adevărul înseamnă de fapt A-Fi Adevărul! Adevărul este subiectul ultim etern imperceptibil. Eşti deja Adevărul, pentru a-l "vedea" trebuie doar să încetezi a mai privi cu atâta patos minciuna! În comparaţie cu Adevărul Ultim, cele mai mari miracole ale acestei lumi, implicit acela de a învia morţii, a-l "vedea" pe Dumnezeu sau pe Iisus, etc. etc., sunt doar o banală joacă de copii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie

Creată-i lumea din nimic
Şi-n numai şapte zile,
Fără cafea, fără ibric,
Doar suflete fragile.

Cu-n soare blând şi iubitor,
Cu stele... căzătoare,
Amestecându-le cu dor,
În drumul lor spre mare.

Cer şi pământ... cu ape reci
Şi omul şi scânteia,
Nu vei pleca de-aici în veci,
Când vei vedea... Femeia.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era normal să-i fie cât de cât teamă; se îndepărtase de colegii săi, nu-i mai zărea deloc. Simţea apropierea altei persoane, dar n-o vedea; nu încă. Brusc, se întoarse; în spatele său, se oprise... Cu părul verde, ochii galbeni, sticloşi, cercetători, îmbrăcată sumar, aidoma unei amazoane din trecutul Terrei... Lucian rămase pe loc, privind în direcţia celei ce îl privea fix, ca pe o pradă, oare?! Sau cum?! Cum altfel?! "Fără mişcări bruşte... Sper să nu mă atace... Cum să o întâmpin?! Să o salut?! Ce să-i spun?! Cum o să ne înţelegem? Încerc să fiu amabil... Oare să zâmbesc?! Deocamdată, nu... Prefer să fiu serios. Să vedem ce se va întâmpla..." Femeia se apropie încet; nu părea a avea intenţia să-l atace. Hotărât, rămase pe loc, nu porni nici în direcţia ei, nici în altă parte; o aştepta doar, să sosească lângă el. Poate ea nu s-ar fi apropiat, dar se observa că era foarte curioasă...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am putea face temporar schimb de suflete... Am înţelege fapte şi alegeri pe care le condamnăm şi am vedea lacrimile neplânse pe care fiecare le-a adunat în suflet... Am fi copleşiţi de anumite suflete, a căror povară, probabil că nu am putea-o suporta... Şi am fi luaţi prin surprindere de atâta frumuseţe şi iubire, ţinute bine închise de teama celor care cotropesc suflete. Am înceta să-i invidiem pe cei aparent mai fericiţi şi mai împliniţi ca noi şi nu ne-am mai dori să fim în locul unor oameni despre care am afla lucruri ascunse, urâte. Dar am afla multe şi despre noi înşine, despre ceea ce nu avem, despre ceea ce nu suntem, nu ştim şi nu putem fi... Şi am fi, la rândul nostru, înţeleşi...

citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina pe care nu o poţi vedea
Să află ascunsă în inima ta
Lumina pe care nu o poţi vedea
Luminează-n taină calea ta.

Lumina pe care nu o poţi vedea
S-a născut odată cu tine.
Ea este în fiinţa ta,
Şi te călăuzeşte doar spre bine.

Lumina pe care nu o poţi vedea
E splendidă şi frumoasă ca o stea,
S-a ascuns după un nor
Şi aşteaptă să răsară luceafărul, sfetnic călător.

poezie de Vladimir Potlog (17 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi om

Atâtea suflete umane
Ce s-au pierdut pe undeva,
Merg rătăcite pe maidane
Uitând total a exista.

Sunt numai trupuri fără spirit
Ademenite de valori,
Vopsite-n aur, fără merit
Şi fără îngeri păzitori.

Au dat la schimb divinitatea
Pentru ceva ce-i trecător,
Dar au pierdut umanitatea
Şi-acum sunt trupuri ce doar mor

Să fii uman... este o joacă,
Dar cât de greu e să fii OM!
Prea mulţi lăsăm viaţa să treacă
Şi sufletul nu-l căutăm.

poezie de Adi Conţu (23 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât mai repede încetezi să mai urmezi gândul, cu atât mai rapid puterea lui îşi va pierde hipnoza urgenţei asupra ta. Pentru că gândul te hipnotizează. Trebuie neapărat să gândeşti ceva, trebuie neapărat să spui ceva despre ceea ce auzi, despre ceea ce vezi. Ce bucurie e să Fii fără formă. Priveşte ca şi cum nu ai vedea sau, dacă ţi-e greu să faci asta, atunci priveşte ca şi cum ai vedea Vidul, ca şi cum ai vedea Însăşi Inima Lui Dumnezeu. Mai este ceva de comentat, de adăugat, de judecat?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!