Toamnă târzie...

De-atâta răcoare şi ploaie
Şi brumă şi vânt şi polei
Copacii pe stradă se-ndoaie
Cu braţele goale răsfrânte şi chei

Curg lacrimi pe creste şiroaie
Te lupţi să salvezi o umbră de tei
De-atâta durere pământul se-nmoaie
Şi fuge din calea stropilor grei

O plantă alintată-n odaie
Din glastra-culcuş priveşte spre-acei
Ce-o vară întreagă în straie
Bogate, de frunze, foşneau dumneaei

Apusul de toamnă îi prinde în ploaie
Şi plâng şi se apleacă peste alei
Copacii pe stradă se-ndoaie
Cu braţele goale răsfrânte şi chei...

Natura-i cumplită şi prea nemiloasă
E cazul să face copacilor casă!...

poezie de Gheorghe Gurău (decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă rece...

... ce toamnă rece, mă-înfioară
scurtarea zilelor, de-acum
plâng salciile-crâng, să moară
stau frunze veştede, pe drum...

... se-aude scârţâit, de care
şi-n alte dăţi, am auzit
cocorii fâlfâind, în zare
se-adună norii, -n asfinţit...

... se-anunţă brumă, şi răcoare
se lasă peste-întregul sat
copacii mor, iar în picioare
purtăm noroiul, toamnei sfat...

... cu toţi noi ţinem, şi povară
ne este frigul, pişcător
e gerul, pân' la primăvară
adio soare... arzător!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă gânduri

spart un colţ de cer dă un pic de lumină
un nor cu ceva ploaie se apleacă peste orizont
se simte că este frig, vântul bate a iarnă
un gând în lăcaşul lui suspină
din nou este toamnă, când ai trecut tu primăvară şi vară?
mă adun in mine, cu caldură
un pom în faţa ferestrei mele, acum dezbrăcat
cu cregile goale priveşte la lună
vine decembrie şi sunt, iară
singură

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un oftat de libertate

În ploaie regăsesc ceva, un fum ascuns, nedescifrat,
Un alt pământ de undeva şi-un văl de nimeni admirat,
În ploaie, gustul verii rupe ultimul frunzet pătimaş,
Şi bolta pare, că se umple, cu toamna rece din oraş.

Pe străzi, copacii se aprind în mers de horă monotonă,
Stindarde-n frunze brumării au calea lor neuniformă,
Se duc în întuneric jalnic, când în amurg e solul vechi,
De toamnă şi de vorbe calde, venite încă la priveghi.

Priveghiul frunzelor se naşte în Templul toamnei ruginii,
Şi ochii negri, şi albaştri, îşi plâng de dor, de-ai lor copii,
Aceste frunze dezolate, cu soarta lor tremurătoare,
La mijlocul morţii uscate, în verzi lumini roiesc sub soare.

Ca neam din neamul cel ales, frunzele de om se ţin,
Neavând un zbor, de recules, nu plâng, ci tremură puţin,
Ca firele de viaţă scurtă, în lunga lor desfăşurare,
Înmuguresc noua cohortă, luând a pomilor culoare.

În ploaie regăsesc o frunză, căzută e în apa vie,
Învăluindu-mă pe mine, în viaţa ei de sihăstrie,
Rămân în apa curgătoare, în cercul frunzelor mirate
De-atâta cer, ce se prelinge, într-un oftat de libertate.

poezie de Lilia Manole (3 august 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o strada in ploaie

afară plouă mă dezgroapă
la vară voi striga şi eu
trăiască ploaia

nevinovat ca o stradă în ploaie
ca strada aceasta pe care acum
o femeie traversează cu pantofii în mână

în uşile străzii toţi bat
cu bocancii cu potcoavele
numai tu necunoscuto
mângâi cu picioarele goale
pietrele

din uşile străzii
la vară voi striga şi eu
traiască ploaia

poezie de Mihai Leoveanu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor şi peste casă,
Peste întreaga livadă.

Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streaşina pică.

De pe pomi se rupe gheaţa,
Crengile cad la pământ,
Bradul îşi sfârşeşte viaţa,
Rămâne cu trunchiul frânt.

Nu-i chip ca să ieşi afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârţâie grinda.

O platoşă de scut e gheaţa
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârşească viaţa.
S-a cufundat în tăcere satul.

Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.

Cuprinşi de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!

În zorii zilei, somnoroşi,
La fereastră toţi sărim.
Din norii negri, pufoşi,
Pe pământ cad fulgii lin.

În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veşmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

foaie verde şi-o păstaie
am visat că sunt o oaie
şi mai creaţă după ploaie,
în oraş tot trec tramvaie,
eu stau, frate, la tigaie
şi cu mâinile în zoaie,
pe drum trece o potaie,
care face hărmălaie,
curg din cer acum şuvoaie,
eu stau singură-n odaie,
afară pomii se-ndoaie.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără braţe

Nu pot în braţe să te strâng,
Decât în vis, decât în gând;
Îmi vine să mă duc în crâng,
Să ţin în braţe, tremurând,

Copacii trişti, copacii goi,
De frunze părăsiţi, pe rând,
E toamnă şi, de dor de noi,
Te strâng în braţele din gând.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Şerpi de lumină
Coboară ca un voal de mireasă
Peste umerii zilei de jar.
Lacrima cerului, cade sticloasă
În nisipul arzând...
Dansează copacii biciuiţi de speranţă...
În mine î simt tremurând.
Sandale de frunze
Aleargă cu tunetul-paj...
E-aşa întuneric în suflet, în casă,-n oraş!
O rochie albă de ploaie -
Dantele-nvârtindu-se-n cerc
Tresaltă-n tumult
Pe sănii oraşului mut.
Doar vântul şi ploaia se-aud
Cum urcă sfielnic, transcendent,
Treptele catedralei de lut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet fără chei

De atâtea ori când mă plimb pe alei,
zăresc câte-un suflet fără chei
ce-n umbra trupului se oglindesc
strigătele sufletului pământesc.

Ochii, sunt şi ei nişte ruine
osândiţi de grija "cea de mâine"
pasu-i grav, apăsător,
ca de plumb el călător.

Strigătul străbate zarea,
zvârcolind în chinuri marea;
liniştea a apus de mult
peste alei, peste pământ.

Suflet drag, pierdut de chei,
caută-ţi a ta făclie
nu mai rătăci într-o lume
făr' de soare, făr' de nume.

poezie de Adriana Monica Burtea (13 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie de lacrimi de dor,
Ploaie de jăratec arzând,
Azi vreau să te-alung din pridvor,
Să nu mă mai văd lăcrimând.

Ploaie de focuri din mine,
Te-aş stinge cu-o simpla mângâiere,
Dar când îl aştept şi nu vine,
Te las să mă arzi şi plâng de durere.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă

S-a stârnit afară vântul
şi am căutat cuvântul
printre ramuri scrijelite
şi frunze îngălbenite.

S-a stârnit apoi o ploaie,
păsările alungând
din copacul ce se-ndoaie
de tristeţe, la pământ.

Printre picurii de ploaie,
care repezi se abat
toamna-mi pare-o ghionoaie
alungată din palat.

Răzvrătită şi geloasă
tună, fulgeră de zor
pe o soră luminoasă
care doarme, somn uşor!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam şi eu să nu mă doară
Ideea că,-n a noastră ţară,
Şi ciocârliile ne mor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Şi fredonam o doină tristă,
Că-n ţara-mi nomenklaturistă,
Noi ducem lipsă de popor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam pe străzi, ca un rebel,
Că ţara mea n-are drapel,
Cu care eu să mă-nfăşor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam, cântam, neîncetat,
De patrie, de neam, de stat,
Şi-n gândul tău visam să zbor,
Eleanor, Eleanor –
De-atâta dor, de-atâta dor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de ploaie

Plouă afară, curg şiroaie,
Cafeaua are gust de ploaie,
Sau gust de viaţă... nu mai ştiu,
E dimineaţă... sau târziu.

Îi sorb caimacul din priviri,
Citesc în el doar amintiri,
Cu degetul l-ating încet,
Să mă inspire, ca poet.

Văd parcă inimi desenate,
De frumuseţi neîntinate,
Dansează toate, fericite,
Că s-au născut, că sunt iubite.

Mă tot gândesc... pot să le sorb
Dar fără ele aş fi orb...
Îmi plouă-afară, curg şiroaie,
Cafeaua mea... miros de ploaie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!