Tablou de toamnă

S-a stârnit afară vântul
şi am căutat cuvântul
printre ramuri scrijelite
şi frunze îngălbenite.

S-a stârnit apoi o ploaie,
păsările alungând
din copacul ce se-ndoaie
de tristeţe, la pământ.

Printre picurii de ploaie,
care repezi se abat
toamna-mi pare-o ghionoaie
alungată din palat.

Răzvrătită şi geloasă
tună, fulgeră de zor
pe o soră luminoasă
care doarme, somn uşor!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tempestei...

Pe când la Cornul Caprei tună
Şi fulgeră întâiaşi oară
Se-ndoaie bradul în furtună
Ca un arcuş pe o vioară.

Mulţi şerpi de foc pe cer se-adună
Şi sufletul mi se-nfioară
Pe când la Cornul Caprei tună
Şi fulgeră iară şi iară.

După un ceas de ploaie bună,
Copiii ies în ulicioară,
Iar glasul lor voios răsună
De parc-ar trece o fanfară...

La Cornul Caprei nu mai tună.

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte curcubeul după ploaie ca pe arcul vieţii tâşnind din pământ şi aruncat de timp înapoi, în ţărână!

aforism de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ploaia dispare

Se plimbă şi ploaia îi udă uşor,
Sunt două suflete ce au acelaşi zbor,
Stau în ploaie şi se privesc
Sub o umbrelă, când stelele strălucesc.
Uneori frigul ia cuprins
Şi îmbrăţişarea e ceva de nedescris,
Ploaia nu stă şi îi atinge uşor,
Ar vrea să fie în bătaia frunzelor,
Dar vântul s-a stârnit îndată
Şi-a luat cu el umbrela udată.
Au fugit apoi în depărtare,
Unde cred că ploaia dispare.
Ei văd încă norii fumurii
Şi-aşteaptă soarele a răsări
Care aduce din depărtare
Mai multă fericire-n a lor stare.

poezie de Eugenia Calancea (31 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul,
un gând ţâşnind din pământ,
o umbră înfăşurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaş.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund şi amăgitor,
lacrima îl ştie
din aripa idealului de stea
luminând universul!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea pierdută

Ce forme au pomii
ucişi de tristeţe?
Se plânge în verde
cu lacrimi de frunze.
Ofrandă de rouă
sărută iarba prea crudă,
vântul printre ramuri şopteşte
o pădure pierdută în timp,
sălcii pletoase plâng peste ape
în tăceri echivoce
suspendate prin spaimă.

Printre ramuri,
nici păsări,
nici cuiburi,
nici grai.

Natura pare rănită...
răstignit între cer şi pământ
cu buzele albite
mă rog cu speranţă
pentru ziua CE VINE.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de beţiv

Rămăşiţile toamnei
fermentând în ploaie;
o colibă rece
printre frunze care cad;
eremitul
a dormit până târziu;
acum el îşi mai toarnă vin –
îşi goleşte paharul.

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ca tristeţe

Zi de zi a mea tristeţe
E prima ce-mi dă bineţe!

distih de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri vrăjite

Trupul mlădios al chitarei tale
Mă strânge de mijloc, uşor.
Simt mâna ta, mă simt chitara
Ce-şi cântă fuiorul de dor.
Aud ploaia chemată
Cum bate în geam, fericită.
Mă simt chitara, viu acordată.
De tine şi de ploaie iubită.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu păcate şi tristeţe

Plouă cu blesteme şi prigoană,
Fulgeră şi tună dinspre munţi,
Sufletul... îmi este ca o rană
Ne-nţeleas-a paşilor mărunţi.

Clipa-i risipită... în dezastre,
Aripile-s frânte de destin,
Departările-s tot mai albastre
Şi norocu-atâta de puţin.

Este-o noapte-adâncă şi nebună,
Vântul bântuie printre năluci,
Mlădioasă... luna-i o stăpână
Care stie... unde-o să te duci.

Plouă cu păcate şi tristeţe,
Îmi tresar în inimă... dureri,
Timpul însă, vrea să mă inveţe,
A uita de tot ce a fost ieri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Adevărurile noastre la pământ se zvârcolesc.
Ceaţa vrea să le ascundă.
Nu ştie cât le iubesc!
Au căzut sub aspru vânt,
sub ploaie şi vreme rea.
S-or întoarce în curând în mâna de le-o-nvia!
Mă rog, iarna să străbat,
primăverii să-i zâmbesc
şi verii îmbujorate adevărul să-i păzesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor şi peste casă,
Peste întreaga livadă.

Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streaşina pică.

De pe pomi se rupe gheaţa,
Crengile cad la pământ,
Bradul îşi sfârşeşte viaţa,
Rămâne cu trunchiul frânt.

Nu-i chip ca să ieşi afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârţâie grinda.

O platoşă de scut e gheaţa
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârşească viaţa.
S-a cufundat în tăcere satul.

Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.

Cuprinşi de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!

În zorii zilei, somnoroşi,
La fereastră toţi sărim.
Din norii negri, pufoşi,
Pe pământ cad fulgii lin.

În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veşmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pahare mari de aer

A-ncetat să bată vântul
Însă picurii de ploaie
Iar inundă acum pământul
Şi pe frunze le îndoaie

Murmurul din nou subtil
Din atâtea picături
Se confundă c-un umil
Strigăt fin peste Rupturi

Şi se aud treptat pe afară
Iar acum pe trotuar
Copiii ce-ncep s-apară
De ploaie nu au habar

A-nlemnit parcă natura
Nicio frunză nu clipeşte
Nu-şi mai schimbă iar alura
Ci pe braţe te primeşte

În pahare mari de aer
Vântul a încremenit
Ridicând al vieţii caer
Într-un mod desăvârşit

Viaţa este un heleşteu
De cuvinte şi de paşi
Pe care instantaneu
Iar o vezi în copilaşi

Cine este azi viaţa
Numai bunul Dumnezeu
El ne spală-n rouă faţa
Noi să fim poporul Său

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

care iese din gură
astăzi e ploaie
culcă tot la pământ
inundă după ce l-am ro(s)tit
şi ieri tot ploaie
a fost cuvântul
care mi-a părăsit gura
era pe undeva deficit
de apă
- n sol - doamne, ce potop
a fost - acum pământul
a devenit o baltă puturoasă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare (Lui A.P.)

Ce rece-i ochiul tău, ce mare
şi-n el, atâta înfruntare
soră cu-o dulce disperare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa mortului

Paznicul mi-a-nchis cavoul
Şi-am rămas afară-n ploaie...
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul
Pe sub sălciile ude,
Ce mă cheamă
Şi se-ndoaie
Să-mi sărute golul negru ce-mi pluteşte în orbite,
Să-mi sărute alba frunte –
Freuntea ce-mi ştia secretul
Aiurărilor trăite –
Şi să-mi şteargă de pe oase picăturile de ploaie...

Paznicul mi-a-nchis cavoul şi-am rămas în ploaie-afară.
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul printre albele cavouri
Unde-ai noştri dorm în paza lumânărilor de ceară –
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul pe potecile pustii
Şi pe crucile de piatră să cetesc ce-au scris cei vii.

Şi-am cetit...
Din depărtare, vântul mi-aducea ecouri
Ne'nţelese, de orchestră
Şi de voci ce cânta-n cor –
Cei ce-aveau să moartă mâine
Beau în cinstea morţilor!...

Vântul mi-aducea ecoul bucuriilor din lume
Iar "regretele eterne" scrise-n josul unui nume
Lăcrimau,
Ducând în albul picăturilor de ploaie
Aurul lipit pe cruce!...

Printre albele cavouri
Pe sub sălciile ude,
Ce mă cheamă şi se-ndoaie
Să-mi sărute alba frunte,
Rătăcesc de-atâta vreme –
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Şi-am rămas de-atunci afară!...

Unde-i paznicul?
Să vină,
Să mă vadă,
Să mă cheme,
Să-mi deschidă iar cavoul
Şi s-adorm din nou în paza lumânărilor de ceară!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În asemenea măsură natura ne delectează şi abundă în varietate, încât printre copacii ei nu există nici unul care să fie exact la fel cu altul; şi nici printre plante, printre ramuri, printre fructe şi frunze nu vei afla nici una similară cu alta.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheaţă peste flori

Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare

Pletele sunt aşezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios

Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră şi tună
Ziua fără soare trece

Pică lacrimi îngheţate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greşelile iertate
Se va-împrăştiea şi el

Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi

Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheaţă peste flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corn de timp vrăjit

Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând!
Mi-a păstrat soarele-n casă şi-amintirile pe rând.
Cu căldura-i de poveste mă-nconjoară braţul ei.
Luminoasă toamnă este peste suflet şi pe-alei!

Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate,
Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate!
Şi-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară,
Suntem regii către care ploi de stele iar coboară.

Visele se cern fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit
Ca o veste minunată ce pământul a-nverzit.
Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate
Şi amurgul-sur coboară legănând acestea toate.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasmă de picuri de ploaie pe un pământ proaspăt cosit

Atât de frumos
vara
se împleteşte
cu mersul pe jos pe la umbră
când soarele-ţi zâmbeşte cu căldură
şi te
îmbracă într-o haină de raze
iar vântul
îţi mângâie fruntea cu aripile lui din zbor

cresc hribele
aşa de aromaţi căpşunii de câmp te-mbie să-i culegi
cireşele
te cheamă aproape pe nume
să le savurezi mireasma atât de gingaşă
iar dudele
îţi fac cu ochiul din duzii încărcaţi cu
miresmele lor

ploaia
îţi numără paşii sub picurii ei
în special la ţară pe un pământ proaspăt cosit
pe Poduri printre pruni
la Bogata
când pământul reavăn atât de gingaş îţi surâde
dezbrăcat de iarba care e stivuită în brazde
în mireasma aceea atît de fină cu
picuri de ploaie
cu adieri de vânt
cu mirosul acela de iarbă proaspăt cosită
în mijlocul naturii create de Dumnezeu pentru om

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 iulie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!