Invocaţie

Nu, ploile încă nu au venit
Şi toamna din clopot nu se aude.
Strigă-mă tu de unde-am plecat
Spanzurat de cer cu aripile ude.

Strigă-mă, strigă-mă fără-ncetare
Strigă-mă, fii frunză - eu ram
Fii fără cădere, eu - fără uitare -
Trecuţi în clipa ce-o aşteptam.

poezie de Dionisie Duma din Ardere (1975)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodnica

Iubite, strigă-mă, puternic strigă-mă!
La geam nu-ţi mai lăsa logodnica atât
în aşteptare.
În alei de platani seculare
seara nu mai stă în cale:
sunt goale.

Şi dacă în casa-noptată
să mă-nchizi n-o să vii,
din mâinile mele împrăştiată
în grădinile albastrului toată
mă voi risipi...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigă-mă, tăcut

nu te mai încrede în oameni
mi-a zis mama
ceea ce vezi să nu vezi
ceea ce auzi să nu auzi
închide ochii şi taci

nu fi trist
tu eşti omul ce caută
prin lumină risipirea
întoarce-te apoi
cu-nţelepciune
la casa aceea nelocuită
de ceva vreme

să nu plângi

când foşnetul singurătăţii
va ajunge la os
îngenunchează
pe pragul tocit de durere

şi strigă-mă
tăcut

poezie de Teodor Dume (4 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec înainte de cină

De vrei să fii tu cel dintâi alesul
Priveşte-mă şi strigă-mă pe nume –
Lumină-nelumină, vânt-nevânt
Îţi voi răspunde ca o apă lină
Care-n adâncuri zbate şi ciopleşte
Din valuri nevăzute sfânta cină.

poezie clasică de Eugenia Miulescu din Cântec înainte de cină (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans atipic

atât de trist, tăcut, timid
urc scări de fum
căci vreau s-ajung
acolo unde moare ura
răspântia dintre a fi
sau nu...

în noaptea asta te invit
la dansul stelelor pe apă
fuioare albăstrii din ceruri
sărută albul florilor de lotus
şi paşii tăi, şi paşii mei...

tu strigă-mă, iubite
din capătul opus al lumii
într-un fior de nebunie să dansăm
valsul frenetic
al apelor fără de suflet...

urmează-mi paşii
aşa cum ţi-i urmez şi eu

la congruenţa dintre lumi
invaţa-mă ce-nseamnă a iubi

acolo unde moare ura

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mă chemi

Dacă mă chemi, voi părăsi tot ce se află-n jurul meu...
Nu voi întoarce capul să arunc o privire celor dragi.

Dar strigă-mă pe neaşteptate, aşa cum vin zorii, astfel
Vocea ta-mi va pătrunde-n cea mai intimă redută a sufletului,
Ridicându-l din noroi, rănindu-l ca o lovitură de sabie.
Dacă mă chemi, voi părăsi tot ce se află-n jurul meu...

Ajungând la sanctuarul tău, un om bătrân,
Îmi voi recompensa întârzierea
Răspândind esenţa sufletului meu înaintea altarului tău,
O, Hristoase, ca pe un parfum delicat de tuberoză.

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

se-adună dintr-odată, în liniştea-nserării,
dorinţele absurde în cupe de cristal;
hai, strigă-mă, iubito, şi nu lăsa uitării
o clipă de ''cu tine'' dintr-un refren banal!

ţi l-am cântat cu ochii, cu gura ţi l-am scris
pe-o coală cu solfegii, când nu ştiam că sunt,
în jocul de cuvinte, un adevăr proscris,
un ''quelque chose'' amarnic şi-atâta de mărunt.

în liniştea din noapte se naşte-un cântec nou:
voi asculta în mine cum pleci, uitând poteci
pe unde ochiul vremii a plâns în noi ecou;
şi ce dorinţe-absurde, şi ce refrene reci!

poezie de Costel Depărăţeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni păsării

Sub clopotul nopţii, ascult
monologul păsării de diamant.

Deşteaptă-te, mi-a strigat.
Apa ferestrelor curge în cascade
peste sânul de piersică al lunii.

Inima mi-e mută şi vie
în lanul înrourat şi maci luminaţi
înfloriri le curg într-o desfătare a lor.

Peste tâmpla umedă a pietrei
să fiu pasăre, Doamne.
Cuvântul să-l cânt înalt.

Să pricep graiul mireselor ierbii
adunând mănunchiuri de lumină
din catedrala înaripată.

Sub aripa geamănă
vreau liniştea şi cuminţenia îngerilor.
Strigă-mă pe nume
în cămara ce încet mă leagănă.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosteşte-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
- strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

poezie de Elena Armenescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doar ploaie sunt...

Nu s-au mai desprins de mine ploile cu frunze-n plete,
Curg, aşa, ca o cascadă şi nu-ncerc să mă ascund.
Poate, te-oi găsi prin ele, printre frunze violete-
Strigă-mă, iubite-n ploaie, chiar de-andante îţi răspund!

Şi dezbracă-mă de toamne, cât mai este timp de-o vrajă-
Uite, cum suspină cerul-mpovărat de nenuntiri!
Caută-mă-n nopţi de veghe, unde mirii stau de strajă,
Numărându-şi anii tineri amprentaţi de amintiri.

Şi de-o fi să fie-o nuntă, nu uita să faci strigare
Până dincolo de toamne, să mă-mbraci în primăveri,
Să mă plimbi prin constelaţii, înhămat la Carul Mare,
Ca un Zburător, iubite, nemurirea să-mi oferi!

Poate-i doar un vis de noapte ce se naşte din dorinţă-
(Eu să te inund cu cerul, ce se scaldă-n ochii mei),
De atâta aşteptare şi prea multă neputinţă,
Când doar ploaie sunt, iubite, şi te chem ca să mă bei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la geografie

se întoarce calul tău dezlegat
rumegând coroana de flori de tâmplă
potcoave de înfeminare
ascult cum ticăie metronomul uitat în priză
clavecinul la care şedeam lipiţi
cântând motete la 4 mâini
de ne era frig de mansardă

arde viaţa molcom în soba portativă
între do-re e timp şi de sub-sol
un fel de dragoste metafizică
în patul tău din fier sobru
mă uit la tine ca la un muzeu gratis
portrete în cărbune-fumatul interzis
tu îmi vorbeşti de arta etruscă
desenând în palmă sinoptici din noi
ecuatorul trece mai la sud de sâni
ca un hurican de vară şuie

hăuleşte îmi zici, strigă-mă pe nume
strică-mi fecioria pristină
cucereşte-mă Magellane
cât mai e corabia mea legată la mal..

poezie de Adrian Grauenfels
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talisman

Din fiecare dimineaţă
izvorăşte un fluviu
iar timpul neterminat
se întoarce în mine şi în tine
să curgă într-o albie
care desparte două grădini

în grădina mea te-am pândit uimit
de acolo te furişezi în gândurile mele
laşi o sămânţă din altă lume
o lacrimă
pe macii înfloriţi pe malurile tale

te-ascunzi în umbra unui fulger
o rană adâncă
prin care zorii sângerii
picură în lanuri
şoaptele noastre de dragoste
imprimate pecete pe maci

cheamă-mă
strigă-mă
se face amiază
brăţări de argint
în repezişul fluviului
vor sculpta valurile
pe pietrele umede netede
amintirea mea şi a ta

un talisman.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de-o îndrăgostire

Nu vine nimeni să ne-nveţe,
e adevărat!
cum să ne smulgem
din noi pe noi
din propria tristeţe-
cum să rămânem
aceiaşi doi nebuni frumoşi
buni de legat,
când nimeni nu mai poate iubi
in lumea devenită din ce in ce mai mică
avem nevoie de-o indrăgostire,
de-un labirint, de ceva,
prea stăm in lacrimă ca-ntr-un glob de sticlă...

Sărută-mă-ncet, atât de-ncet
incât
să-ţi rătăcesc aiurea
cu fiecare gând-
să rămânem aceiaşi, vreau
doi frumoşi nebuni
rătăciţi si de lume uitaţi
iar dac-a iubi e azi o infamie
La zidul ei să fim legaţi!

Strigă-mă pe numele tau, iubite
şi-am să-ţi răspund
vin nopţile cu stele infinite,
şi nu mai stiu cine aruncă
cu pietre-n minuni...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (9 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul şi toamna

Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.

Ploile mărunte umblă
Dintr-o frunză-n altă frunză.
Unde ieri era şi umbră,
Stropii albi atârnă-n pânză.

Biet păianjen s-a ascuns
Unde scoarţa e desprinsă.
Unde ploaia n-a pătruns,
A rămas o frunză prinsă.

poezie de Camelia Opriţa din Boema - Revistă de literatură şi artă, Lumea Copiilor ( Poveşti din Călimară ) (octombrie 2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din noi

A venit şi luna lui octombrie
Cu covor de frunze si cu ploi
Totul e-nvelit de-o ceaţă deasă
Totul se transformă în noroi.

Păsările au plecat departe
Nu se mai aude nici un tril
Nici tăcerea nu ne mai desparte
Râdem şi ne plângem inutil.

Nu e nici o frunză de vânzare
Dar pădurile s-au dat pe rând
Nu mai este chip de împăcare
Am rămas arizi, păduri plângând.

Nici o zi nu ne mai e întreagă
Seceraţi suntem de cei de sus
Spicele de grâu încep să geamă
De acel secerător intrus.

Vine toamna ca o izbăvire
Vine toamna ca un ultim pas
Vine toamna sa ne dea de ştire
Cât de trişti şi singuri am rămas

poezie de Felicia Feldiorean (1 octombrie 2019)
Adăugat de Felicia Feldiorean
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună voie

Singură am vrut
Să port lanţul robiei.

Roagă-mă deci
Să mă întorc înapoi
De unde-am plecat fără tine.

Pentru tot ce-a fost libertate
Mai pune un cerc, o verigă,
Încă un cerc, o verigă,
Încă un cerc şi încă o bună verigă

Totu-i nimic fără tine
Şi nimicul mă pierde.

poezie clasică de Eugenia Miulescu din Cântec înainte de cină (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia 43

Acum aşa vorbeşte Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îţi voi sta ca scut
Şi mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai să treci prin foc
Nici flacăra asupra-ţi nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu şi-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă şi cere.

Eu sunt mereu cu tine şi te-oi aduce iar
În ţara ce ţi-am dat-o şi tuturor voi spune -
Dă-ţi Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
Să nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.

Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Şi vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârşeşte şi-a început zidirea.

Am fost de la-nceputuri şi după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toţii sunteţi martori şi tu şi tu şi tu
Veniţi căci pretutindeni lumina Mea e vie.

Eu am vestit şi tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieţii Sale v-am dat Împărăţia!

poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o fi o fi

am pierdut din gânduri stăruinţa
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet

lipsit de prejudecăţi
mai fac un timp eforturi
dar fără să mă hazardez prea mult
îmi forţez cât pot norocul
până cad în genunchi fără cuvinte
şi caut zile umbroase

sunt doar un om supus greşelii
cu gustul otrăvit de amarul durerii
închis în singurătatea provincială
precum un uitat de lume
aruncat cum o frunză toamna
în ploaia bolnavă şi tristă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

În culoarea specifică, arămie
Un tablou toamna pictează.
O frunză dispare-n ceaţa argintie
La ultimul ei bal dansează.

E noiembrie-acum în calendar
O altă frunză cade fără vină
Se-aşterne timid pe trotuar
Şi-l mângâie în surdină...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (5 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste cotidiană

ne sinucidem zi de zi cu disperare
fără a şti
biete figurine speriate, feţe blazate
de timpul ce trece
aiurea, haihui
de promiscuitatea unui gând nerostit
plecăm de unde am plecat, spre nicăieri
fără a şti
de ce-am plecat, de ce am mai venit
adunăm zi de zi doza de întuneric
apoi o îndesăm pe gât
cui
ţie, lui
fără a şti
dimineaţa, copilul plânge
de ce-ai plecat mamă...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!