Pierdut

Pierdut-am tot ce ne-au lăsat bunicii,
Pierdut-am bucuria simplă de demult,
Curajul românesc se-nchină acum fricii,
Iar răul se adună tot mai mult.

Pierduţi ne sunt flăcăii de odată,
Pierdută este vitejia lor,
Pictată rău este imaginea de fată,
Sau e lăsată într-un trist decor.

Pierdută este astăzi ţara noastră,
Şi e secat pământul de sângele de neam,
Şi tot ce-a mai rămas e-n mâna voastră,
Un vis român, dac şi roman.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest pentru ţara pierdută

Aţi furat tot ce-a lăsat Nicolae Ceauşescu,
Şi-n mormântul veşnic rece se învârte Eminescu.
Nici păduri n-au mai rămas şi luăm pâinea din străini,
Că problema noastră agrară e pământul în ciulini.

Spunea un proverb odată: Fie pâinea cât de rea...
Însă ţara se goleşte, neamul meu va dispărea!
Ce va fi în urma mea nici nu vreau să mă gândesc,
Doar că-n cele patru vânturi este neamul românesc.

În ce colţuri ale lumii trudesc fiii noştri dragi
Ca pe vremuri, Românie, când erau stăpâni şi sclavi...
- Ce crezi tu că pot să fac, fiule pierdut de turmă,
Dacă vântul mă străbate şi m-acoperă din urmă?!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globul pământesc

Astăzi, eu am să primesc,
În dar, un glob pământesc.
De pe el voi învăţa
Unde este ţara mea.
O să văd pe îndelete
Cele şase continente.
Cel mai mare, Asia,
Unde este India, China şi Japonia
Şi marele zid chinezesc,
Sigur eu o să-l găsesc.
Apoi urmează - America
Cu frumoasa-i Canada.
Tot aici vom întâlni, Marea Caraibelor
Tot pe glob eu voi găsi, frumuseţea zonelor.
Africa e următoarea,
Aici, noi putem vedea,
Ţări pustii şi mai sărace
Cum ar fi Somalia.
Dar şi-o insulă frumoasă,
Chiar Madagascar, să ştiţi.
Şi-n Sahara secetoasă
Nu suntem bineveniţi.
Şi acum mezina noastră,
Europa-i ca o astră
Franţa cu Turnul Eiffel,
Cine-i mai frumos ca el?
Grecia aduce-n schemă,
Marea Egee superbă.
Dar să nu uităm de ea
Ţara noastră, România.
Sunt mândru că sunt român,
Cu mult drag eu vreau să spun,
Chiar de-i mică e frumoasă
Ţara noastră-i glorioasă!!!

poezie de Vlad Burdoiu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu este soarta noastră, ci treaba noastră să ne pierdem inocenţa; şi, odată pierdută, n-are sens să ne aşteptăm la un picnic în Rai.

citat din Elizabeth Bowen
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu este soarta noastră, ci treaba noastră să ne pierdem inocenţa; şi, odată pierdută, n-are sens să ne aşteptăm la un picnic în Rai.

citat din Elizabeth Bowen
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara unde...

Trăim în ţara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Şi unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în ţara unde verbul "a iubi",
Ca om ne defineşte şi ne onorează
Şi unde moştenire lăsarăm la copii
Dragostea de ţară ce-n suflete primează.

În ţara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primeşte
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greşeşti, trădându-l mişeleşte!

Nu suntem slabi să crezi că poţi să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când ţara-i la răscruce!

Poate tăcem acum şi nu zicem nimică,
Vrem să vedem răimea cât duce de departe,
Dar ai să vezi românul de jos cum se ridică
Şi-n glas de tunet zice: Azi fac dreptate!

Purtăm răbdarea, o haină pentru-afară
Când moliile-o rod, găuri în ea rămân,
Dar pielea ce se vede nu-i de ocară,
Sub ea palpita un suflet mândru de român!

Trăim încă în ţara unde se nasc viteji,
Lumini ce pot străbate şi cea mai neagră noapte,
Tu crezi că noi dormim, dar ochii ne sunt treji,
Ai grijă cu românul când s-o trezi din "moarte"!

Trăim în ţara unde mândri ne-am născut
Trăgându-ne puterea din pământul străbun,
Nu crede c-ai învins, dacă azi am tăcut,
În vine înc-avem un sânge de român!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecelul Lobeliei

Am fost odată parte
A sângelui şi oaselor tale.
Acum nu mai sunt, acum sunt
Doar o umbră-n strane goale.

În fiecare zi, în zori,
Mă trezesc din visul tău afară
Şi nu mă mai pot întoarce,
Şi plâng... iar zilele zboară.

Nu pierdută, ci abandonată,
Lăsată peste tot în urmă;
Iar aceasta-i gândul meu
Care-n mintea ta tot scurmă.

Nu ştiu nimic, nimic.
Abia pot îngâna două cuvinte.
Dar aceasta este lacrima mea
Pe-obrazul tău. Fierbinte.

Îţi priveşti chipul în oglindă.
Cu cine să-l aseamăn?
Acesta trebuia să fie chipul
Mie geamăn.

Dă-mi mâna de-acolo din somnul tău,
Acum departe.
Altminteri, mereu voi plânge,
Altminteri, voi lăcrima până la moarte.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

de ce să plâng
când lacrimi curg
tu astăzi pleci
în vremuri reci, târzii şi seci
iubirea între noi s-a aşternut în veci
am împletit în doi suspinul cel dintâi
demult, odată, între noi
astăzi durerea ţipă sugrumată
iubeam atunci, o fată, prima dată
la care porţi să bat acum, îndată,
iubirea noastră este scrum sau poate ferecată
iar cheia am azvârlit-o în cer
în noaptea aceea de beţie
acum adorm în nopţi târzii şi plâng în mine
femeie, eşti cupa de cucută sau doar un vis târziu, trecut, o dulce amăgire
sunt piatră azvârlită într-un colţ de mare
acolo, undeva, în depărtare
eram eu, erai tu
era doar o banală întrebare
păşeşc pe maluri de dor
paşii mă ard şi mă dor
rătăcesc între noi
căutând zadarnic un doi
în amurg, pe ţărmul pustiu
a rămas o piatră ce strigă în gol

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută în oglinzi

Femeie sunt, pierdută în oglinzi,
Surâsul n-ai să-mi schimbi, şi n-ai să-l vinzi.
Ţi-i lene să mă strigi, deşi mă duc
Din mugur în floare să ajung.
Nici nu mă mir – cu ora totul trece:
Şi ochiul fost fierbinte – indiferent şi rece-i.
Poate clipa domină veşnicia,
Risipindu-mi glasul, să nu-mi strici bucuria...

Femeie sunt, pierdută în oglinzi...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

onoare

Onoarea este o piatră preţioasă, în care cel mai mic defect îi scade mult preţul. Ea este o comoară ce nu se poate redobândi, odată ce, din nenorocire, a fost pierdută.

definiţie de Oxenstierna
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onoarea este o piatră preţioasă, în care cel mai mic defect îi scade mult preţul. Ea este o comoară ce nu se poate redobândi, odată ce, din nenorocire, a fost pierdută.

citat din Axel Oxenstierna
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană... de basm

In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.

E atât de mult predestinat, în ţara ce mi-o am icoană,
S-am veşnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare... nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!

E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meşter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz...
Un' din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas... de n-ar fi fost zidul de-o Ană!

Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot aşteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat...
Cu o Domniţă de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-şi picuri viaţa la crez, viteji... O jună Ană!

Atât de nobilă în sămânţă, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soţ, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parşivi, ce sunt şi-acum, clonaj de "oameni"...
La al său nestins iubit Mihai... ţara pierdută. Sfântă Ană!

Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost 'ndeajuns s-aibă Coroană
Din ţara ce şi-a adoptat cu suflet, minte şi speranţa
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege... dar balanţa
Şi-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci... de zbor de Ană!

Mă întreb de-i etalon durerii şi cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert şi câtă a luat cu ea să îndure
Şi aşa să uşureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmaşi, blajin cast Rege... Regina noastră, dragă Ană!

S-a sfâşiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puşti, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându' o să-l dezmierde...
Într-un sfârşit şi el de secol... Mihai, ce-avea Regină Ană!

Poate-s şi eu vlăstar de-un dac şi de-o cucernică romană...
La fel Regatu' îmi e român, Mihai... şi sânge gal, o Ană!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce a mai rămas...

Ce-a mai rămas din noi?
De-n lume m-ai lăsat
Cu ochi pierduţi şi goi
De părul tău roşcat?

Departe eşti sau doar
Aproape - de ne'atins
Sărutul tău ştrengar
Din palma mi s-a stins.

Iar trandafirii-uscaţi
De sevă peste ani,
Într-un balcon uitaţi,
De tine sunt orfani.

Zvâcniri şi încleştari
Potopuri de răsfăţ
Prin aşternut dedări
De trupuri în dezmăţ.

Toate-au pierit acum
Şi-n acest ultim pas
Pe-al despărţirii drum
Se-aşterne-un bun rămas.

poezie de Eugen Lovin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori iubite

Scrisori păstrate de demult...
În liniştită zi cu soare –
Cu fruntea-n mâini mă plec s-ascult
Tăcerea voastră vorbitoare.

Ce fericit eram odată,
Şi cât sunt ostenit de drum!
Dar ea, pe unde-o fi acum?
Ce s-a făcut frumoasa fată?...

Că ne-am iubit ca doi nebuni,
Iar astăzi nu mai am în faţă
Decât un maldăr de minciuni
Legate cu un fir de aţă.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas de veacuri

Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

tristih de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism - Revista Constelaţii Diamantine, martie 2018
Adăugat de Gigi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul

Am în suflet amintirea,
Vieţii ce-a fost rău lucrată,
Şi un chip ciudat de fată,
Care mi-a furat iubirea,
Şi cu ea şi fericirea,
Poate chiar şi împlinirea,
Ce-o visam odată...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt român şi ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot să ies. Tot ceea ce gândesc devine românesc.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul e că ce este român îl instalez în Bucovina; ce este străin, ucrainean etc. îl punem în lagăre şi de acolo îl expediem în ţările slave... Domnilor, să aveţi înaintea dumneavoastră necesitatea pentru acest neam de a profita – în acest dezastru – ca să se purifice, să devină omogen. Suntem fără milă. Nu mă gândesc la om; mă gândesc la interesele generale ale neamului românesc, care ne dictează să nu mai fim îngăduitori cum am fost până acum şi datorită cărui fapt suntem azi împestriţaţi cu atâţia străini care ne-au făcut cel mai mare rău.

citat clasic din Ion Antonescu (7 martie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De basm

Tot aştept să se împlinească basmul, ce-l citeam odată,
cu ţara celui bun
mereu gata să învingă răul şi cu talpa... gloată
să se înveselească câteodată printre şotii de-un nebun
şi, să fiu poate din alaiul lung, atât de lung,
în care să-mi urmez, iubesc, curatul, purul prinţ din prinţi,
chiar fără gând vreodată să-l ajung,
să ştiu numai că-l am de neam, un neam de domni cuminţi,
să mi se-ncheie în feerie vruta mea poveste...
nu doar de moşi, ce am moşit nepot odată, ce încet, încep, o să-i urmez,
căci timp tot trece şi nu-s zâne,
nu pot regatul mult visat, dorit, să întemeiez...
şi răul care în poveste veşnic pierde, pare, el, rău să se răzbune...

să-mi strice bucuria de copil, maturului ce sunt, ce-apune.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!