Manifest pentru ţara pierdută

Aţi furat tot ce-a lăsat Nicolae Ceauşescu,
Şi-n mormântul veşnic rece se învârte Eminescu.
Nici păduri n-au mai rămas şi luăm pâinea din străini,
Că problema noastră agrară e pământul în ciulini.

Spunea un proverb odată: Fie pâinea cât de rea...
Însă ţara se goleşte, neamul meu va dispărea!
Ce va fi în urma mea nici nu vreau să mă gândesc,
Doar că-n cele patru vânturi este neamul românesc.

În ce colţuri ale lumii trudesc fiii noştri dragi
Ca pe vremuri, Românie, când erau stăpâni şi sclavi...
- Ce crezi tu că pot să fac, fiule pierdut de turmă,
Dacă vântul mă străbate şi m-acoperă din urmă?!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,
Propună-mi tot haremul şi seraiul,
Promită-mi mana cerului şi raiul,
Doar m-oi lăsa de sânge şi pământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vând
Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Să-mi ia Ghirai şi apa, şi mălaiul,
Să mă usuce-n temniţă ca paiul,
Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,
Doar m-oi lăsa de lege şi cuvânt,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu limba mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi limba să mi-o ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,
Cenuşa să mi-o sufle ca pospaiul
În patru vânturi cât se-ntinde plaiul,
Doar m-oi lăsa de crez şi legământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Credinţa mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi duhul să mi-l ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.
 

poezie de Nicolae Mătcaş din Coloana Infinitului (2003)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă sfântă, Românie...

Au bătut la tine-n uşă
Regi cu sceptre de cenuşă.
A curs sânge de român
Pe coroana lor de tun.

Le-ai pus roadele pe masă,
Grâne din sudoarea noastră.
Ne-nchinară cu o mână
La icoane de ţărână.

Munţii noştri mai cu seamă,
Aveau creste de aramă.
La izvoare doine multe,
Vântul se oprea s-asculte.

Azi, sărmană Românie,
Eşti ţărână fără glie.
Pe a ta frunte puse rege
Tot străinul fără lege.

El te-adună, el te vinde
Pentru galbeni şi merinde.
Iară fiii tăi desculţi
Sunt bătrâni, umili, tăcuţi.

Ai avut sau nu leţcaie,
Ai hrănit doar regi de paie.
Ai fost hrană pentru câini,
Bani de vânt pentru străini.

Românie funerară,
Veac de piatră te doboară.
La cetatea bizantină
Doina-ţi este mai străină

Umbra ta cea uriaşă,
Corbii negri o descalţă.
Nu mai eşti de fel stăpână
Peste glia ta străbună.

Vin calici din urmă - vin
Ca rugina în pelin.
Pe morminte de eroi
Creşte falnic ciumăfăi.

Unde-ţi este faţa, Doamne?
Când dospea pe frunţi de toamne
Pâinea albă. Iar sub soare
Curgeau mândrele izvoare.

Ce bogată-i sărăcia!...
Ne rămase doar mândria ;
Munţii noştri cei bătrâni
Sunt goliţi de noi stăpâni.

Şobolani cu ochii putrezi
Au ieşit din peşteri mucezi.
Tot aceia ce despoaie
Pruncii noştri în războaie.

Suntem, Doamne, prea ciudaţi,
Toţi de-o seamă îngheţaţi.
Nu vedem pădurea... Nu eee!...
Sângerăm în răni de cuie,

Putreziţi de intrigi dese...
Nimeni lacrima nu-ţi şterse
Când l-ai plâns pe Eminescu.
Unde e românul? Restu‘!...

Cine să te plângă, cine?
Că din ram de mărăcine
Nu te mai ridică nime,
Nime... nime... nime...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

Grâul nou urca în cer ca să-l vadă soarele.
Brazii, cerbii, munţii falnici îngânau izvoarele...
Pe pământuri darnice creşte pâinea din ţărână:
Doar în ochii morţilor, eu sunt Patria Română?!

Ce lumini neodihnite ale morţilor slăvesc
Pământul din care eşti universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândeşte vechiul meu hotar neşters,
Şi ce p a t r i e există fără niciun univers?...

Când în râuri curgea aur, au venit flămânzii lumii
Să-nrobească dar pământul, dumnezeul şi străbunii.
Glasul meu – izvor de munte – mi l-au auzit eroii:
N-au răbdat să mă-ngenunche nici străinii nici ciocoii!

Îmi ştii zestrea mult râvnită: păduri dese, mări de grâne...
Dacii mei – stejari de piatră – erau c i n e v a în lume.
Azi, în vatră-mi bate vântul, satul este colb şi fum:
În troiţă – mărăcinii; sfinţii... doborâţi în drum!

De peste tot sunt numai lacrimi de toate câte sunt;
Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...
Sunt o patrie săracă, plânsul meu în clopot bate:
Chem în vatra milenară fiii mei plecaţi departe!

Şi blestem să cadă-n neguri fără linişte străinul,
Şi să-l ardă-n focuri grele calicia şi veninul!
Grânele să urce iară cu arama lor în cer,
Eu să umblu cu ulciorul şi cu pâinea în paner.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândeste el, nu era alta care să aiba strămoşi mai aleşi şi mai de viaţă. Pamântul era o nimica toată, un boţ de humă ce orbecaia fară de nici un căpătâi, prin văzduh, când neamul lor greieresc îşi ridica osanele lui însuşi, supt frunzele uriaşe din care astazi nici macar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea – dăinuiau stăpâni în lung şi-n lat, ca şi pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreţ în cuptorul brutăriei lui Por-împarat. Si astea nu erau vorbe de ici de colo; ci le povesteau batrânii în toate mintile lor, şi ei, fireşte, de la alţi batrâni pricepuţi le auziseră. Căci doar aşa ramân poveştile pe lume.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut

Pierdut-am tot ce ne-au lăsat bunicii,
Pierdut-am bucuria simplă de demult,
Curajul românesc se-nchină acum fricii,
Iar răul se adună tot mai mult.

Pierduţi ne sunt flăcăii de odată,
Pierdută este vitejia lor,
Pictată rău este imaginea de fată,
Sau e lăsată într-un trist decor.

Pierdută este astăzi ţara noastră,
Şi e secat pământul de sângele de neam,
Şi tot ce-a mai rămas e-n mâna voastră,
Un vis român, dac şi roman.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mârdri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai ân frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Acolo unde-s ʼnalţi stejari
Şi cât stejarii ʼnalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Acolo unde întâlneşti
Cât ţine ţara-n lung şi-n lat
Bătrâne urme vitejeşti
Şi osul celor ce-au luptat;

Şi unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulţime de oştiri duşmane,
Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

poezie de Ioan Neniţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganul românilor

(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piaţă, manifestând.)

Chiar dacă tu ne trimiţi,
Ne trimiţi afară,
Noi rămânem neclintiţi.
Rămânem în ţară.

Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din ţară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.

Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viaţă.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineaţă.

Noi aici vrem să muncim.
Aici ne e locul.
Nu vrem să mai rătăcim,
Să ne pierdem portul.

Noi aici vrem să trăim,
Să ne ţinem neamul.
Aici vrem ca să murim,
Să ne-ngroape ramul.

Noi aici vom dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atuncea vom pieri,
Când va pieri vântul.

Nici atunci nu vom pleca
Cu toţi deodată.
Aşa scrie Biblia
Despre-a noastră soartă.

Va rămâne un păstor
Să conducă turma.
Românu-i nepieritor.
Nu îşi pierde urma.

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare românească

"Ce–ţi doresc eu ţie"
Biată Românie,
Ţară strămoşească,
Cu glie bogată,
În lacrimi scăldată,
Leagăn de cântec,
De jale şi dor,
Fii-ţi rătăciţi
Ce scutecu-ţi poartă,
Să-ţi revină acasă,
Românie mamă,
Orfană rămasă
De cei mai buni fii.

Biată Românie,
Gloria-ţi străbună,
În lupte purtată
De eroii ţării,
La ce ţi-a folosit?
Când ţara mai toată,
Ce are mai bun,
Străinilor pe tavă,
Tu le-ai oferit.

Ce-ţi doresc eu ţie!
Biată Românie,
Să ţi se-ntregească
Neamul românesc,
Să-ţi aduni toţi fiii
Rătăciţi prin lume,
Românie mamă,
S-asculţi în urale,
Mamă am venit!
Să te vindecăm
Şi să-ţi ştergem,
Plânsul suferinţei tale

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi din ţară

E greu printre străini şi după bani...
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani!
Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
Li-i tinereţea tulnic de apus.
Nu cred la timp, că pâinea e amară
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară.
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere,
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere!

E greu printre străini şi după bani...
Chip lăcrimat, de-acum mama şi tata
Sunt doar un nume într-un cimitir.
Zadarnic rugi şi lacrimi, jale... Gata!
Ai strâns spre a avea atâtea vieţi,
Dar i-ai pierdut pe cei ce ţi-au fost scut
Şi ai pierdut iubirea şi în vânt
Ai aruncat atâtea tinereţi...

Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani...
Caută o speranţă-n ţări străine.
Pleacă părinţi, ori soţi, ori prunci orfani
Nutrind speranţa de-a le fi mai bine.
Li-i pasul greu şi ochiu-nlăcrimat
Şi-ar vrea lângă cei dragi să stea, în ţară,
Dar crunta sărăcie l-a mânat
Spre-a câştiga o pâine mai amară.

Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
E prea târziu... poteca-i neplivită,
Tristeţea-n dulcea casă a pătruns
Şi mama e bătrână şi cernită.
Oh, latră câinii un copil străin!
Şi lacătul e ruginit la poartă...
"- Al cui eşti, maică?! Nici nu te mai ştim!"
"-Sunt eu, Ion, feciorul vostru, tată!"

Li-i tinereţea tulnic de apus...
Cenuşă risipită pe ogoare...
Văd cocoşat şi printre brazi ascuns
Biserica din sat şi Dealul Mare.
Şi îngenunchi, pământul să-mi sărut,
Căci rădăcinii vreau să-mi cer iertare.
Un şerpuielnic drum, ades bătut,
Îmi iese înca în întâmpinare.

Nu cred la timp că pâinea e amară...
Neghina avuţiei a-ncolţit,
Gonind ‘ceşti dragi români în altă ţară.
Român cu nemurirea înfrăţit,
Fii vultur demn! Şi frânge lanţul urii!
Etern urmaş de dac şi de roman
Şi înfrăţeşte-ţi braţul cu romanii!
Trăieşte-ţi viaţa liniştit şi calm!

Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Fărâma de lumină strânsă-n sân,
Ţi-e viaţa pită neagră şi amară
Şi n-ai în piept un suflet de român.
Pe harta României trece-ţi paşii!
Îţi simţi străbunii-n lacrimi?! I-ai uitat?!
Cui ai lăsat părinţii şi urmaşii?
În alte ţări, de ce... de ce-ai plecat?!

Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ţi-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor ţări sunt alte stele.
Tu cerul ţării tale l-ai uitat?!
În ochi îţi joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în ţara ta!
Te-aşteapta azi biserica, ogorul,
Tătucul bun şi tristă, mama ta...

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Te-ntoarce iar la neamul tău cel sfânt!
Aici ai casă, pace, mângâiere
Şi ape limpezi. Pe acest pământ,
Cu boii-n jug, cu plugul ori cu grapa,
Strămoşii tăi însămânţau iubire,
Dar tu, române, ai trăit degeaba,
Uitând că eşti fecior de Românie.

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere.
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Şi pâinea ce-o mănânci e mai amară.
...............................................................
Li-i tinereţea tulnic de apus
Şi chiar şi-atunci când au îndeajuns
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani.
E greu printre străini şi după bani!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu Eminescu...

Am venit aici să-ţi spun,
Dumnezeu, azi nu-i român.
Dacă-ai ştii cât îmi lipseşti
În izvoare româneşti...

Lacul Tău a fost furat,
Teiul falnic s-a uscat.
Codrul Tău pe care-l ştii,
A rămas în nostalgii.

Mă-nfior şi simt cum tremuri
În vâltoarea ăstor vremuri,
Tu, luceafăr neînţeles,
La mijloc de codru des!...
**
aş vrea să plâng, să mă jelesc
dar jalea mea e-n tine
tu plângi - neputincios privesc -
de ce doar tu, străine?...

străin îmi eşti şi frate-ţi sunt
eu sunt aici, neomenesc,
dar strig din amorţit mormânt,
să ştie neamul românesc;

mărunţi haini, ai mei ciocoi,
nu vor a şti ce-nseamnă sfânt...
au luat şi pielea de pe voi
şi sunteţi jalnici pe pământ..

**
Eroii mei, uitaţi străbuni,
S-a stins şi doina din români!...
Sara-i goală, sună-n în mine,
Mihai plânge la Rovine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să merg pe lună, vreau în România!

De-ar fi să fie iar lansarea lui Apollo
Şi eu un călător în zborul către stele
Aş deturna naveta şi-n loc să merg încolo
Aş îndrepta-o-n grabă spre cerul ţării mele.

Ce şansă mi-ar fi dată! Ce număr de magie!
Să fiu din nou acolo şi străpungând un nor
Să pot privi din cer pământ de Românie
De care-mi este atât, atât, atât de dor!

Nu ştiu ce stratageme acum să inventez
Să pot mă-ntoarce mâine dacă ar fi posibil
În ţara ce-o iubesc şi zilnic o visez,
Ce-mi stăruie in suflet la modul incredibil.

Îmi fac iar planuri şi caut iar soluţii
Să pot definitiv si tânăr sa revin
Capabil de tranziţii, schimbări şi revjoluţii
În România dragă să am un trai senin.

Atingând din nou ţara cu paşi şi cu priviri
Să-ncep a număra cu lacrimi şi cu teamă
Ce-a mai rămas întreg din vechile amintiri
Ce-a mai rămas din tată, ce-a mai rămas din mamă.

Ce mai este frumos şi ce nu s-a pierdut
De când n-am mai călcat pământul din grădină
Cu ce să pot începe trăi precum am vrut
În ţara mea iubită, hulită fără vină.

Ajută-mă tu Doamne să-mi pot copiii creşte
Acolo-n România si nu prin ţări străine
Ascultă-mă, înţelege, te rog măcar priveşte
Că nu mai pot de dor, chiar dacă imi este bine.

Modifică destinul amarnic de român
Dă Doamne ca binele să vină şi acolo
Şi-ţi pot promite acum că-n ţară o sa ramân
De-ar fi să-mi trimiţi mie naveta lui Apollo.

poezie de Ionuţ Rotariu (2014)
Adăugat de Ionuţ Rotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bastardul: Să vină oastea toată din cele patru colţuri
A lumii înarmată, şi o vom înspăimânta:
De îi ţara credincioasă nu are nici o teamă.

replicile de final din piesa de teatru Regele Ioan, Actul V, Scena 7, scenariu de William Shakespeare (1596), traducere de Scarlat Ion Ghica
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

Şi n-ai să şti din care bai,
Fuşi blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
În viaţă totul fi-va-ţi greu,
Căci în nevolnica-ţi eroare,
Îl calci pe însuşi Dumnezeu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion românesc

Să vii sărac în Capitală
Trădându-ţi neamul de oier,
La Parlament să intri-n sală
Şi-n patru ani… să pleci boier!

epigramă de Nichi Ursei din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploaia întâlneşte pământul, rodeşte în hărnicia omului pâinea: ea este glorie şi nemărginire din trupul lui Dumnezeu.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!