Cântecelul Lobeliei
Am fost odată parte
A sângelui și oaselor tale.
Acum nu mai sunt, acum sunt
Doar o umbră-n strane goale.
În fiecare zi, în zori,
Mă trezesc din visul tău afară
Și nu mă mai pot întoarce,
Și plâng... iar zilele zboară.
Nu pierdută, ci abandonată,
Lăsată peste tot în urmă;
Iar aceasta-i gândul meu
Care-n mintea ta tot scurmă.
Nu știu nimic, nimic.
Abia pot îngâna două cuvinte.
Dar aceasta este lacrima mea
Pe-obrazul tău. Fierbinte.
Îți privești chipul în oglindă.
Cu cine să-l aseamăn?
Acesta trebuia să fie chipul
Mie geamăn.
Dă-mi mâna de-acolo din somnul tău,
Acum departe.
Altminteri, mereu voi plânge,
Altminteri, voi lăcrima până la moarte.
poezie de Louise Bogan,1897 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Louise Bogan,1897 1970. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.