De basm

Tot aştept să se împlinească basmul, ce-l citeam odată,
cu ţara celui bun
mereu gata să învingă răul şi cu talpa... gloată
să se înveselească câteodată printre şotii de-un nebun
şi, să fiu poate din alaiul lung, atât de lung,
în care să-mi urmez, iubesc, curatul, purul prinţ din prinţi,
chiar fără gând vreodată să-l ajung,
să ştiu numai că-l am de neam, un neam de domni cuminţi,
să mi se-ncheie în feerie vruta mea poveste...
nu doar de moşi, ce am moşit nepot odată, ce încet, încep, o să-i urmez,
căci timp tot trece şi nu-s zâne,
nu pot regatul mult visat, dorit, să întemeiez...
şi răul care în poveste veşnic pierde, pare, el, rău să se răzbune...

să-mi strice bucuria de copil, maturului ce sunt, ce-apune.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar, total ex... temporal

Dacă tot ştiu ce-i bine şi-mi vreau mie
Şi tot eu fac ce-mi sunt nevoi şi datorie,
De ce s-aleg pe altul ce nu sunt, nu face,
Şi să-l plătesc, să-mi stea, pe bani... Ei drace?!

Şi de-l aleg, de prost, sau din prostie
Şi apoi mă-nşeală, c-are Stat şi Primărie,
Că-s ale lui, din mă-sa şi din cinste...
De ce-l accept rânjind, cu balele prelinse?...

... Că-l văd făcându-şi laba pe ciolan
-Un altul şi altul, ros din nou, din an în an-
Se îngroşând pe munca mea şi-a mea idee...
Se pretinzând că el mi-e poarta... şi-are cheie?!

Chiar că-s nebun, nu-i nimeni să mă lege,
Că-mi pun în spate un parazit să-mi facă lege,
Să stau cu capu-n jos, să tac chitic...
Că vorba-i el, doar el şi-s eu... nimic...

... Bun doar odată, păcălici la patru ani,
Să-i fac din nou un credit, pentru bani,
Să-l pun pe-un scaun, fără cap; în loc, ştampilă!?...
C-ar fi al meu şi eu al lui... Îl am de pilă?!?...

... De ros de unghii scrijelite-n multă trudă,
Piliri de dinţi să-nghit neamestec, îs paparudă
Îndobitocită, nulă, oarbă, mândră tare;
C-aleg eu cioclul, democrat de înmormântare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei Cenuşărese

"A fost odată", da, şi îmi plăcea!
Trăiam poveşti în marile castele
Sau prin păduri cu vrăjitori şi iele,
Iar viaţa o poveste îmi părea.

Eram cu o prinţesă uneori,
Şi, mult mai des, cu regii, cavalerii,
Dând dezlegare minţii şi puterii,
Doar binelui să-i fim apărători.

Eram copil, eram în lumea mea,
Credeam în feţi-frumoşii din poveste,
Dar totul a trecut şi, fără veste,
Am căpătat o eroină-a mea:

Cenuşăreasa ce-n al nopţii miez,
Temându-se de calda mea privire,
Cu inima bătându-i în neştire,
N-a vrut ca în poveste s-o urmez.

Eram acolo, însă n-au putut
Privirile-mi să îi găsească urmă.
A dispărut... şi uite-aşa se curmă
Povestea ce-am lăsat-o în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în altarul credinţei

muzica din suflet cerul o ascultă
îi dă o strălucire ca piatra de safir
inima adăpostită în ritmuri exultă
voia bună, veselia pe câmpuri răsfir.

cred în valorile care mă definesc
altarul credinţei e plin de icoane
cred în mine, pot să mă împlinesc
sunt optimistă indiferent de toane.

urmez învăţături să-i bucur pe sfinţi
aştept noul an cu inima deschisă
frământ în lumină gândurile cuminţi
să-mi crească în suflet fericirea promisă.

în lumea aceasta cu prinţese şi prinţi
eu creez o lume de poveste, nescrisă.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup şi minte de-un popor

Drumuri de munte mă petrec cu Calistrat Hogaş,
Drumeţ de fel, îs un alt de Panait Istrati.
Cuza de neam m-a adunat, cu chip de ostaş
Şi pieptu-am coastele, ce-s pianul de-un Lipatti.

Am vocea răsunând poveşti de Sadoveanu,
Copil de noapte bună... amintiri de-un Creangă.
Eminovici am stea, luceafăr mi-e aleanu'
Şi cu Coşbuc mă-ntâlnesc o seară-n deal, tristul să-mi şteargă.

Mă ispiteşte spiritismul de-un castel Haşdeu
Şi mă încânt s-ascult radiofonic Irimescu,
Recent pierdut... şi Ionesco e-un de-al meu, deşi-i evreu
Şi nu-s absurd că merg pe lângă boi, cu Grigorescu.

Ah, cât de mulţi mă simt, un infinit Brâncuşi
Cu care am lăcaş poarta de-un sărut... Am zbor cu Coandă,
Planând cu Vlaicu spre Băneşti printre cei duşi
Şi peste tot şi toate am Regele Mihai... Ioane, tu, Smarandă!

Visez, cu toţi alături, să-mi fac ţara o cinste; o Germanie, o Americă, o Olandă...!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

God bless you

Pentru tot ce-a trecut, va fi, posteritate,
Dorinţe mult visate şi amintiri de basm
Ce-ar merita popor pedepsit în marasm...
Să ne fiţi veşnic viu, iubită Majestate!

Pentru ce-a fost frumos, odată, libertate,
Ne-a îmbogăţit un neam pe frunte c-o coroană,
Aş vrea şi glas să-mi schimb; cu înaltul de-o soprană
Să strig din răsputeri... Trăiască Majestate!

Pentru iubita-mi ţară, a mea imensitate,
Ce ştiu cât o iubiţi mai sincer ca oricine
Să fie iar mândrie, să-i fie din nou bine...
God bess you, from my heart... La mulţi ani, Majestate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de copil

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moştenit
întruchipat într-un ecran
cu haşurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
şi l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtăşit, tangenţial, ce-aparţinea, gândeam, doar... "vouă".

Nu ştiu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convenţional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai pluteşte încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu şi-au dus copii de mână,
doar arar
şi i-am iubit nemăsurat
aşa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Şi mă resuscitez aşa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoţesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârşit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăşi eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boţ de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată şi-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânţat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenuşiu un scrijelit de-o pată haşurată ecou-grafic... Şi despre viaţă mă întreabă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm de ţară

A fost odată, în ţara sfântă ce respecta pe moş şi babă,
A fost ce-acum sunt doar poveşti,
Când se învăţau puţin istorii de neam silabă cu silabă
Şi crez era doar adevăr de voievozi... cinstiri regeşti.

Şi era mândră ţara în toate, în straie albe, toată ii
Îşi purta cinstea în blazon îşi onora strămoşii drepţi.
Cu frica urii se închina şi Dumnezei făcea copii...
Se saluta popor pe uliţi... şi asculta doar de înţelepţi.

Era demult, odat' şi odată, cuvânt blajin cu mult domol,
Iar munca grea era onoare, cum castul de nevastă-fată...
Doar aprig se curma la rău şi viaţa se dădea obol
Pentru pământu' între uluce... când neam întreg era o armată.

Era iubire pentru neaoş, primire caldă la străin
Şi la biserici închinări, pioase în genunchi, umil,
Feciorii îşi moşteneau părinţi, la fel şi bun şi, cel hain
Să se îndulcească înspre iubire... c-a fost la fel şi el copil.

În bătătură avea loc câine şi mielu' pentru Paşte sfânt,
Iar cumpăna de la fântână dădea gând bun către dreptate...
Şi uite am poposit trecutul să vă las gustul să vă încânt
De ţara mea, ce-o vreau iubită din nou de voi... posteritate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Iubesc tăcerea vie ascunsă-n ochii tăi
Privirea lor târzie ce scapără văpăi
Iubesc al nopţii murmur ascuns în gândul tău.
Un strop de bunătate într-un haotic rău
Iubesc a ta greşeală, urmată de iertare
Ca un copil urmez a dragostei chemare
Iubesc o-mbrăţişare a clipelor de dor
Ce aripile-mi taie şi nu mai pot să zbor.

Iubesc fără-nţeles o cruntă depărtare,
Ce spintecă iluzii şi-aduce-ncet uitare
Iubesc sărutul tău, născut firav din ploi,
Aroma unor buze atât de dulci şi moi.
Iubesc acele gânduri de care nu-mi vorbeşti

Şi te întreb adesea: Tu, oare mă iubeşti?

De-ar fi să-mi dau vreodată răspunsuri ce mă dor
A lacrimilor urme mereu am să le-ador.
Din tot ce-nseamnă noi trecutu-l răscolesc
Şi te întrebi în taină: Eu, oare te iubesc?

Iubesc fără măsură aceleaşi întrebări,
Ce nu-şi găsesc răspuns în cele patru zări
Prin sufletul tău cald eu veşnic rătăcesc
Şi astfel înţelegi cât de mult te iubesc...

poezie de Andreea Palasescu (30 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devalizatori de-un neam de artă

Ar trebui să fiu, c-am har, un fortunat,
Că am coloana infinitului în moştenire,
S-o urc mereu şi să mă înalţ, fără oprire...
Să privesc tot, de acolo sus... apreciat!

Şi loc pe scaun aş avea, de rezervat
La masa lumii, de-aş tăcea s-ascult puţin
Şi-aş fi înţelept cu cei ce bine-mi vor, nu spin...
Se dă respectul... de se vrea un respectat!

N-am parte de acolade de plăcere
Şi am deschisă o poartă, de sărut,
Cu atâtea mâini întinse, ce-am avut...
Dar nu strâng pumn... de onoarea mi se cere.

Sunt un bogat, mic simbol de un neam
Sublimă artă, în toată lumea-n jur râvnită,
Dar prăvălesc simbolu-n praf, cu ţara mită
Plătind, pe "alese", bolovanii... Ce sărman!

Îmi strigă scrisul păs ce am, dar nu se trece
Niciun cuvânt, că iar cuvântu-i sechestrat,
De cei ce-l au, aşa puţin, dar rezervat...
Să scrie legi, pentru legat... hoţii să-ncerce!

De-aş pune iară să încarc carul cu boi,
Chiar de o să trag, tot cu-ăi săraci, ca vite,
E-un timp când toate au un liman, iubite
Popor curat, dar laş un pic... Şi sunt cu voi!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SMS de copil... de dincolo

Ascultă mamă, nu mai plânge,
Căci seci... şi-ai dat tot ce-ai avut.
Ştiu, inima-ţi de piept se strânge
Doar gând la gând că m-ai pierdut.

Tată, mă iartă, nu ţi-am spus
Că o să plec fără de veste...
Şi-ai rămas singur, ţi-am răpus
Speranţa să-ţi fiu ce-ai fost, peste.

Prietenii mei buni, lăsaţi
Cu mai puţin suflet deodată,
Să nu rămâneţi supăraţi
De nu-s l-apel, ori ocupată.

Colegii mei, când staţi la ore,
Să-mi luaţi măcar un timp notiţe,
Scrise-n culori, multicolore,
Să-mi colorez arse cosiţe.

Iubitul meu, nu mă uita,
Chiar de nu-mi ţin promisiuni
Că-o zi poate-aş fi fost a ta...
N-am stat nicicând de-un vineri, luni.

Să mă iertaţi, vă rog, cu toţii,
Necunoscuţi ce-aş fi-ntâlnit...
Cei ce mă plâng, compatrioţii
Frustraţi... c-am ignorat trăit.

Vă voi fi-n orice asfinţit...
Vinovaţi să n-aibă dormit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oo, Majestate

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege;
încă de când şi tatăl şi bunica
chipu-i întrupau... E tot ce am mai drag;
e singura poveste adevărată,
e tot de ce mă doare şi mi-e dor,
cel ce-ar putea reface ţara mea, scăpată...
M-anin de timp când se spunea că "totul merge"
-aşa cum auzeam când eram atâtica-
şi-aveam monezi de-argint -făceam şirag
cu chipul tânăr, efigie- în şifonier, în dormitor.
Ce grav păcat că mi-am pierdut poveste
ce-mi legăna copilăria
de-un secol cu-nceput de film
cu pantaloni bufanţi, cu primul automobil,
când ascultam la radio fără să ne dezlipim...
Nu mai am nicio zestre;
nu se mai regăseşte onoare, datoria...
N-am nicio şansă să-mi educ copil!

EL, unicat -de fapte şi de martor- aproape centenar,
e contrazis de chiori
ce nu ştiu pioşenie, altar,
nişte croncănitori, ciori
hulpăvind la leşuri
ce le sfârtecă,
sau de uzurpatori
ce minţi să spele-ar vrea, să ne ducă cu preşuri
cu gura lor spurcată de năpârcă
şi mulţi alţii pe margine, prostie,
atei ce "cred" trompete
despre vagoane-n gări
în şiruri nesfârşite
ce le-ar fi luat, lor, comori...
o altă seminţie,
recreatoarea de un Dragobete,
de care n-a ştiut nicicând;
că n-are cum să ştie, fără minte... gând!

Mă-ncânt arar, când reapare
printre cenzuri nemotivate,
printre can-can-uri desfrânate,
cu mulţi palavragii, fără de-adevărata carte,
ce-şi vor doar ca să-şi aibă parte...
mi-e dor de tot ce povesteşte,
ce am uitat,
ce doar prin el există;
de un regat,
de adevăruri dintr-o listă,
de multele petreceri ce-a fost martor,
de evenimente, o istorie... nescrise.
... Şi îi văd părul tot aşa, făcut cărare
şi gesturile calme, gânduri neîngăduit de interzise...
Şi încă îi simt mâna caldă de la aniversare;
posibil anevoie de sărbătorit în ţara ce pe rând o tot conduce câte un tartor?!
... Am dor nebun să fie iar regat, să strig "Oo, Majestate..."
Ah Doamne, ah, ce mult, ce mult mă doare!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj inconturnabil

Mi s-a adus la cunoştinţă
că orice fac, orice credinţă,
oricât sunt de convenţional,
n-am niciun viitor astral.

Oricum de viaţă sunt falit,
sunt programat pentru sfâşit
deşi nimic nu am cedat;
mă lupt mereu, n-am profitat
de alţii, să le cumpăr traiul,
nu m-am reconvertit în craiul
cu aerele de-un stăpân,
un narcisist... convins de bun.

N-am fost la nimeni o povară,
nici la părinţi, nici pentru ţară,
m-am petrecut printre decenii
târându-mi visele, vedenii...

De-un timp presimt că mă topesc,
mă tem! Ce tot vorbesc?... Sfârşesc!...
Eram ca toţi, cuvinte goale,
mergeam la slujbe anuale
şi agăţam în cui icoane
cum prin birouri diafane
găseşti la cei ce cred spăşitul
la fel cum e sfinţit cuţitul
cu care tai în carne vie...
mistificând o omenie!

Final nu mai e convenienţă
-idee de inexistenţă-
devine crudul fapt real
transpus în fizicul mortal
şi-ncep să mă privesc altfel,
îmi fac din amintiri un ţel,
mă uit printre oglinzi şi sticle
crezând că pozele multiple
m-ajută să mă tot ţin minte
într-un album, printre morminte.

Am primit sol neaşteptat
-că-s trup şi suflet afectat
de-un rău ce-l credeam exclusiv
doar altora- fără motiv,
şi mă pătrund gând endoscopic
în trupu-mi intim, microscopic,
îmi caut răul ce m-atacă
şi vreau să-l rezonez... De pleacă
îmi jur să-mi port nespus de grijă,
să fiu Bing-Bang-ului... o schijă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În extincţie

Parcă am tot neamul în război...
Aşa-o fi fost când nu eram,
Sau gând făceau unul din doi
Ai mei, ce m-au tot plâns, duream.

Căci neamul meu se împuţinează
De atât fugit pe alte fronturi,
Unde se plâng, se căinează
Case să-şi facă... stând în corturi.

Şi mai dramatic, se subţie
De număr, suflete dispar,
Că ţara mea nu poat' să-i ţie,
Îi pierde făr' să aivă habar...

... Îi arde prin maternităţi,
Focar le face scene, bal
-Din neglijente răutăţi
De cer- cei ce îngrijesc... fatal.

E ca un fel de genocid,
Sau moarte către ce-i civil,
Civilizat... Cum fratricid,
Încartiruiţi în imbecil.

Poate o fi multă nepăsare,
Dar păsu-i sfânt de la bătrâni,
Pierduţi în nepăsat de stare...
'ndeajuns e crima, gând nebun.

Suntem pieirea pe şosele,
Că numai noi n-avem destule,
Noi, ce-am acumulat doar rele...
Facem antumele postume.

Pierim în şanţuri îngropaţi,
Nişte nevăzuţi de pe zebre.
Stăm la ghişee încolonaţi
De atâtea morţi... nu-s deajuns jerbe.

Ne pierdem din mintal cultură,
Că pierdere-i, de spiritual.
Suntem, din ce-am fost, o prescură
Ce-o-nmuiem grâu, din sol... Graal.

Ne-au părăsit şi popii, lacomi,
Ce odată erau plini de har...
Acum doar pătimaşi de patimi,
Ne sorbind lacrimi cu pahar.

Se aleg, ei singuri, dintre noi,
Spunându-şi, ei singuri, "aleşi",
Şi s-au făcut mulţimi, puhoi,
Din dregători... pentru ei, dreşi.

Dar tot ne naştem împotrivă,
Că nu sunt morţi la câţi se nasc.
Nu-s de-atât boabe în colivă
Chiar de-alţii grâu culeg, îl pasc.

Rămânem neostoit grânar,
Ne însămânţăm cu ideal.
Renaştem des, să nu fim rar
Un neam român... măcar vocal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!