
Adormitul din vâlceà
E o vâlceà în care doinește-un pârâiaș,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă și sulfină,
Fășii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaș,
Stă soarele. Mustește vâlceaua de lumină.
Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.
Cu tălpile în iriși, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Nu-l tulbură mireasma. Cu măinile pe piept,
Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept
Se cască două găuri roșcate și hidoase.
sonet de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Adormitul din vâlcea
Într-o poiană verde unde cântă un pârâu voios
Atârnându-și rufele-argintii pe frunze de sulfină,
Unde soarele privește din vârf trufaș de munte-n jos:
Este o vâlcea scăldată toată în lumină.
Un ostaș tânăr cu buzele-ntredeschise, capul gol,
Cu ceafa afundată-n catifeaua de nasturei și de trifoi,
Palid, doarme dus pe patul verde sub cerul zâmbitor,
Iar razele de soare-l dezmiardă, tandre, cu lăbuțe moi.
Cu picioarele-ntinse printre gladiole, doarme liniștit.
Surâde ca un copil bolnav sedus de-a somnului ispită:
Leagănă-l blând, natură, și ține-i de cald căci e răcit.
Miresmele poienii nu-l înfioară, n-aude nicio șoaptă,
C-o mână așezată pe piept, doarme-n vâlceaua însorită
Împăcat; are două găuri rubinii în partea dreaptă.
poezie de Arthur Rimbaud, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde
Cu purcel și cu cățel,
Au ieșit iar în natură.
Iarba-i doar un firicel:
Restul e... maculatură!
epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază
Dumnezeu sparge nuci în Rai
să-și plătească ultima chirie.
Pe frunzele de leurdă îngerii
fumează
în hamace "braț la braț"
iarbă cu aromă de după...
amiază. Soarele cu un semn de carte
doarme pe burtă
doarme și împarte căldură.
Doi viermi în craniu
se distrează în loc de cercei.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Culcat în iarbă
ai dormit vreodată
în iarbă?
covor verde
răcoros ușor umed...
ai auzit glasul pământului
din adâncuri
venind spre tine
cu șoapte nedeslușite?
ai văzut
răsărit de soare
și boabe de rouă
la margini de pădure?
ai alergat
să prinzi fluturi albi
sau petalele unui mac
răvășit de vânt?
ai strâns în mâna ta
în dimineți calde
pești micuți
din râu de munte?
ai privit în ochi
floarea fragedă
de măr sau de cireș?
ai sărutat boticul unui ied
cu ciucure roșu?
vei râde....
dar nu știi nimic
din ce am trăit eu!
într-o zi
acolo mă voi intoarce
în veșnicie
culcat în iarbă.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaful șefului
Doarme șeful, drept indiciu
Doarme dus ca la serviciu!
Nu-l trezesc, ar fi o crimă,
Iar mă taie de la primă!
epitaf epigramatic de Gheorghe Suciu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemele
Crizantemele sunt florile ce mor. odată cu toamna
Strălucind se desfac și se înalță la cer,
Lăsându-și catifeaua ca o eternă poveste
Murgul doarme în iarbă
Dimineața îl găsește, visând a iubire
Miroase coama lui jucăușă
Aripile lui zburând se îmbracă frumos
Fata cosânzeană curtată de zmei, obosindu-le privirea
Cu ochi migdalați ca stelele,
Uriași fac poduri la trecători
În zori tomnatici, bruma.
Îți picură laptele din piept.
Doarme micuța egretă cu sufletu-n palme
Ațipită în vis, cum soarele în leagăn o știu stelele
Ochii șoimului ce dezleagă cerul de stele
Și vântul de piatră
Tac lumânările
Iubirea lui Perseu
Arde sărbătoarea corturilor
Își numără fii, rugul arde scarabei și zei
Au roșii obrajii
Ce liniște pe muntele cetățuia
Urcă o cruce la deal
Vânată ca focul pașilor grăbiți,
Unde-i primăvara?
Unde doarme fata de împărat, prin codrii risipiți
E un fel de zbor în veșnica zăpadă
Umbre și istorii.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarbă, frunze, în sânge
Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă și mă cheamă la el să ajung
Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit
Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agățate încă
Mi-e dor de pădure și mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul țâșnind din pământ
Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân
Să simt iar parfumuri, de pământ și flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor
Dor rămas în sânge și în carnea mea,
dor de a fi liber și de-a alerga
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea nu doarme
Se rup zorii din noapte, sărut de buze dulci,
Tu știi cum intră-n soare bezne, trup de năluci...
Printre mijiri de raze ori învieri de pleoape
Simt parte de lumină delirând, Luna aproape.
Și-acum stă trează geană din ultima-ți mirare.
Iubirea mea nu doarme, venită-i satelit
Cu tot cu Cer în spate, opaiț și ardoare,
Strajă, de luminare-n humă cu raiul înmiit.
Pot spune că mi-e armura albă, m-au înflorit cireșii,
Azi, Floarea mi-e în tine, la rangu-ți se ridică
Boboc gingaș, alăturea-ți în piept, aleșii...
Să-i văd lumina mi-a trebuit orbire, frică.
Se rup de straiul nopții mănunchiuri, stol de vise
Numai din tine rămâne val, foșniri duioase
Acelea de ocean, păsări de slavă scrise
Drept vulturi de iubire, aceia tatuați în oase.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul urla sus și tare
Lupul urla din frunze
- cina lui de taină -
parcă-n pene-ascunse:
codrul n-are haină.
Coaptă-i zău fătuca
- gata-i de cules -
tot jucând ea țurca
păianjenii-o țes.
Doarme fructul care
- știe Solomon -
neputința doare:
lupu-i sus pe tron!
poezie clasică de Arthur Rimbaud din Ultimile versuri, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum doarme diamantul
Nu te-ngrozi, poete, de durere
Și nu fugi de dânsa niciodată:
Ea face poezia mai curată
Și-i dă o mai statornică putere.
Tu n-ai avea în vers o adiere
Atât de caldă și de parfumată,
De n-ar veni din zarea-ndepărtată
Pe-a suferinței rază de mistere.
În piept suspinele când se frământă,
Pe liră dulce, tot mai dulce cântă...
Și-n melodii durerea-și ia ființă...
Iar gemetele-s armonii pe strune, -
Căci poezia doarme-n suferință,
Cum doarme diamantul în cărbune.
sonet de Mihai Codreanu din Din armoniile durerii
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Simțire
În seri de vară-albastre voi merge pe cărări,
Cu tălpile pișcate de ierburi și de spice;
Le voi simți răcoarea, din glezne până-n nări,
Și-mi voi lăsa-n vânt părul, spre cer să mi-l ridice.
O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi nimic,
Dar îmi va crește-n suflet iubirea nesfârșită;
Voi pribegi-n Natură, ca un țigan calic,
Și beat de fericire, ca lângă o iubită.
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (martie 1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea păpădiei
Pământu-i reavăn, vântul mat
soarele arde-n păpădie
în raza lui de când a stat
nici sufletul nu-i mai adie
Respiră greu și o lumină
îi cade-n frunzele din tei
în soare crește iar tulpină
și-un ram pe dinăuntrul ei
Doar arborele în coroane
îi mai veghează somnul drept
spinul îi doarme în piroane
floarea în capul de pe piept
Pădurea s-a-mbrăcat în umbre
și-i poartă în veșminte doliul
că-n drumurile sale sumbre
se lasă noaptea în lințoliu
Din bufniță cântă o frază
în jalea păsărilor mici
și pe odihnă îi așează
o floare și un licurici
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crai nou
Crai nou se tot ivește pe codri și genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,
Când s-a culcat, și timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.
El s-a culcat, și, iată de când nu s-a răspuns,
La subțioară iarbă și mie mi-a ajuns!
Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi crește iarba, ea suie și mai sus!
Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crai nou
Crai nou se tot ivește pe codri și genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,
Când s-a culcat, și timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.
El s-a culcat, și, iată de când nu s-a răspuns,
La subțioară iarbă și mie mi-a ajuns!
Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi crește iarba, ea suie și mai sus!
Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?
poezie celebră de Eusebiu Camilar din vol. "Călăretul orb", 1975
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii cosași isprăviră și, ridicându-se din iarbă, își umplură teocurile cu apă, le încinseră cu sfoară
în jurul mijlocului și, luând cutea udată în teoc, începură să ascută coasele.
în clipa asta se ivi și soarele de după măgura de la răsărit și străluci în toate limbile de oțel pe
care le ascuțeau cosașii. Ca săbii și sulițe de lumină fulgerau în toate părțile deasupra luncilor, și
cântecul nou al ascuțitului cu cutea copleșea pe cel ce se înfiripa din bătutul ciocănelelor pe nicovale.
în lumina soarelui se aprinseră deodată roiul picurilor de rouă din iarbă și culorile florilor
sălbatice care împestrițau luncile.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se moare...
Așa cum purecele doarme în
cămașa de cânepă
așa cum
pâduchele doarme adâncit în piele
tot așa Dumnezeu doarme
în respirația aceluia care a fost
poezie de Teodor Dume din carte, atllantida din suflet
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde
Vine iarăși primăvara,
Se aștern și își fac halta,
Tot aici i-apucă seara.
El: același, ea: e alta!
epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui candidat pentru senat
Aici, cu mâinile la piept,
Își doarme somnul liniștit,
Căci visul și l-a-ndeplinit:
Acum e... senator de drept.
epitaf epigramatic de Ioan Toderașcu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzație
Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheața dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.
Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Și-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
Și mă îmbăt de toate, și uit pe cine-aștept.
poezie celebră de Arthur Rimbaud, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea adormită
Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Și soarele-i închide pleoapa.
Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!
Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească -
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!
Și ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.
sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!