Cum doarme diamantul

Nu te-ngrozi, poete, de durere
Şi nu fugi de dânsa niciodată:
Ea face poezia mai curată
Şi-i dă o mai statornică putere.

Tu n-ai avea în vers o adiere
Atât de caldă şi de parfumată,
De n-ar veni din zarea-ndepărtată
Pe-a suferinţei rază de mistere.

În piept suspinele când se frământă,
Pe liră dulce, tot mai dulce cântă...
Şi-n melodii durerea-şi ia fiinţă...

Iar gemetele-s armonii pe strune, -
Căci poezia doarme-n suferinţă,
Cum doarme diamantul în cărbune.

sonet de Mihai Codreanu din Din armoniile durerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este poezia

Ce este poezia? E o lacrimă de poet
Cursă pe o filă veche de caiet,
E o rază de lumină care coboară din cer,
Plină de un tainc mister.

E un izvor cu apă vie,
E o dulce melodie
Cântată de o ciocârlie,
Când vântul lin adie.

Ce este o poezie?
E o mană sfântă
Pentru cel care o scrie,
Pentru cel care o cântă.

poezie de Vladimir Potlog (1 martie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbolism de toamnă

Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.

Foşnesc prin goluri game variate
Şi-n nesfârşite şuierări s-avântă:
Vioare, flaute şi harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate...

Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Şi cad... şi mor, îngălbenind cărarea...

E comedie plânsul lor şi-i dramă:
Iar dacă vrei să-ţi înţelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă...

sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un taler să aşezi, poete...

Pe-un taler să aşezi, poete, lutul greu
Că doar din lut suntem şi tu şi eu...
Pe-al doilea taler pune fantezia
Şi vei vedea cât trage Poezia!

Căci ce-am fi noi, afară de pământ
De n-am trudi cu râvnă la cuvânt?
Ce-ar zice oare Creatorul, dacă,
N-am scoate-un vers divin din piatră seacă?

Prietene, care citeşti şi ai chemare,
Răspunsu-l afli chiar în întrebare:
Cum să nu fie Poezia "grea"
Când litere de plumb rodesc în ea?!

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia din noi

iubim cu toţii magia
şi vrem să aflăm cum se face,
dar câţi iubim poezia
ce-amarul în vis îl preface?

simţim în piept aritmia
când omul din faţă ne place,
dar câţi simţim poezia
când bate cu pumnu-n torace?

ne dregem... melancolia
cu gânduri şi-atingeri rapace,
de-aceea-n noi, poezia,
îşi pierde dorinţa şi... tace.

vedem în jur veselia:
copiii încep să se joace,
iar noi, gonind poezia,
rămânem fiinţe posace.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu aură

lasă-mi Doamne poezia vorbitoare
s-o îngâne izvorul limpede bucurie
când imită cântul de privighetoare
sufletul se umple de mândrie.

lasă-mi Vreme poezia curată lucidă
ca apa din fântâna albastră
să oglindească steaua mea candidă
răcorindu-şi focul din raza măiastră.

cuvinte drăgăstoase cu aură şi chip
am să rostesc până când soarele apune
poemul nemuririi cumva să-l infirip
căci va avea mereu ceva a spune.

poezia mea-i poveste misterios tertip
printre hieroglife şi magice rune.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă albina ar şti pentru ce face mierea, poate nu ar mai face-o aşa de dulce.

aforism clasic de Mihai Codreanu din Sonete şi aforisme
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi poezie

poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubeşti,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărţire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă şi-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
şi tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare şi exorcizare.
poezia este blestem şi surghiun.
poezia este crucea poetului
şi drumul Golgotei.
poezia este ţigara ce-ţi arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi şi să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunţi la viaţă şi să fii veşnic
un cuvânt pe buzele celorlalţi.

poezie de Ionuţ Caragea din volumul Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alb

strune nevăzute
vibrează la chitară acestui univers
strune negre
de energie
de iubiri
de vers
de-atracţie universală
de tragedii
cu anilumi
şi anti-te iubesc
în care anti
e antiteza principală

atâtea melodii străbat
şi timp şi spaţii
şi totul
şi nimic
în raze nevăzute
protuberantele se zbat
intercalindu-se în melodii
cu totul anti
cu antinote care antiard
în antialbastrimi
de antifoc
anihilînd
în găuri negre de adânc
un orizont
cu stelele speranţei...

arcuşul care scoate
din negre strune
albe melodii
e gândul...
căci numai el
străbate spaţii şi
străbate veşnicii
regenerand iubire
afirm chiar Eu
(recunoscând că totuşi
la început a fost cuvântul)
şi-acest cuvânt e pururi
Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (6 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Poezie, dulce floare,
Cu amarul ei mă doare;

Pururi intimă arsură,
Bulgăr de zăpadă pură;

Zbucium repetat în piept,
Drum pe care te aştep;

Puls de stânga veşnic treaz;
Primăvară în oraz;

Izvorâtă din minunue,
Niciodată nu apune!

poezie de Milea Preda
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi era ploaie cu senin

Şi era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nchin
Şi le îndoaie.

Acuma tot ei înfloresc
De primăvară
Şi-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.

Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia şiroind
Pe-a ta fereastră.

Şi-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Şi numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.

Atât de dulce şi de plin,
Cu-aşa văpaie,
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi era ploaie cu senin

Şi era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nclin
Şi le îndoaie.

Acuma toţi ei înfloresc
De primăvară
Ş-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.

Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia şiroind
Pe-a ta fereastră.

Şi-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Şi numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.

Atât de dulce şi de plin
C-aşa văpaie
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetarea pământului

Pe pământ îşi toarnă luna
Noaptea ca o armonie;
Umbre bântuiesc într-una
Pe-a pământului feerie.

Dorul meu purtat de vânturi
Zboară încet prin depărtări;
Şi-ascultă cu-ale lui gânduri
A pământului cugetări.

Şi-aud ofuri şi suspine
În a pământului lin gând,
Căci de ce şi oare cine
Adus-a răul pe pământ?

Ca un fulger îi străbate
Inima lui cât un munte,
Iar un vânt încet străbate
Prin poienile-i mărunte.

Să-i alune suferinţa,
Cu o dulce adiere
Asta i-ar fi lui lui dorinţa
Ca să simtă şi-o plăcere.

I-aşa de trist i-aşa de pal,
Pământul nostru în noapte
Unde eşti, pământ oval,
Iar te-ai cufundat în şoapte?

Tu te-ai cufundat în şoapta
Gândurilor tale grele;
Când luna deschide poarta
Şi nu poţi ieşi din ele.

Dar o umbră de speranţă,
Cuprinsu-ţi-a ochiul senin
Şi-a făcut în dimineaţă
Să-ţi arunce-al tău pelin.

Şi cu umbra de speranţă,
Tu din nou te-ai înveselit
Nu uita că eşti o viaţă
Şi niciodată n-ai murit.

Veşnic eşti în univers
Pe când omu-i trecător.
Tu eşti precum un dulce vers
Prin univers eşti călător.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată dragă

Fată dragă, fată dulce,
Vise vor să mi te culce
În parfum de fân cosit
Şi de dragoste sfinţit.

Poţi a învăţa să numeri
Cu picioarele pe umeri
Şi săltând înspre ispite
Sfârcurile... întărite.

Apoi, sărutări vor ninge
Şi fiori... te vor învinge
Unduind trup de felină
Pe o rază de lumină.

Fată dulce, fată dragă,
Nu lua nopţile în şagă,
Palmele ce te frământă
Buzele ce nu cuvântă.

Lasă degetele-n pace,
Ele ştiu ce pot desface
Înlesnind scântei nebune
Ochilor... ca de cărbune.

Şi când soarele se duce
Spre culcuşuri zăbăuce,
Te deschide ca o floare
Într-o zi de sărbătoare.

Fată dragă, fată bună,
Fii pe clipa ta stăpână
Rostuind plăceri rebele
Infinitului de stele.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi mijloace

De-ar fi mijloace
Şi-ar fi putinţă
Cum m-aş mai face
După dorinţă!
M-aş face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aş face,
Ce lin şi-n taină
Pe piept desface
Uşoara haină.
Un somn m-aş face
Dulce de vară
Să-ţi închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putinţă
De a mă face
După dorinţă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Poezia,
candoare oferită
celor ce ascultă
gânduri potrivite
în cuvinte,
soarele ştrengar
strecurat în lupanar,
răsăritul trecut,
apusul revolut.

Poezia,
virtute pierdută
în vreme cernută
de potentaţi
agramaţi,
îndelung furată,
preapuţin redată
celor ce oftează...

Poezia,
o ultimă rază
celor ce contează
sub al nostru astru
pe un ţărm albastru...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem naşte din cenuşă

Finalul e trist Poete
şi mă doare să asist
la cultura care moare
pe-un val prea pesimist.

Dacă în loc de prostituţie
Pusă în drept pe-un piedestal,
poezia - instituţie
n-ar fi instinct carnal,

Omenirea ar renaşte
bob de rouă în cuvânt.
N-aş mai ezita minute
să m-aplec şi să mă-ncânt.

O durere în piept mă învinge
nu-mi dă voie ca să tac,
pune vreascuri, foc încinge
sub drapatul catafalc.

Poem naşte di cenuşă
şi la cer deschide uşă.
Fii sublim ca o măiastră
din foc aripi vor să crească.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu face diferenţe. Poezia nu dezbină. Nu trebuie să dezbine: în "cunoscători" şi "profani". Poezia uneşte.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel arzând ca poezia

Arde-n suflet... poezia
Şi-n ureche, şoapte curg,
Ignorând.... ipocrizia
Din adâncuri de amurg.

Ca o lance-i frenezia
Când asemeni unui murg,
Arde-n suflet... poezia
Şi-n ureche, şoapte curg.

Trupu-ţi simte erezia
Şi-l cam uiţi... pe Demiurg,
Însoţind pe Aspazia
Prin vacarmul unui burg,

Arde-n suflet... poezia.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia identitară

fireşte că nu ai scris-o
şi nu o vei scrie,
cea mai frumoasă,
cea mai înţeleaptă,
cea mai poezie,
cea care te cuprinde total
fără să te încapă,
cea care e-n tine şi totuşi nu te găseşte,
te creşte şi te descreşte
precum luna o mare,
precum iarba câmpia;
ea nu-i baston pentru orb,
nici portavoce,
intangibilă, incoloră şi inodoră,
ea vorbeşte doar limba sufletului,
de aceea nimeni, niciodată
nu ţi-o poate simţi,
hârtia o refuză,
până şi muzele i-au uitat graiul;
poezia cea mai a ta,
singura poezie,
va veni cândva la-ntâlnire,
dulce, uşoară şi limpede,
se va umple de tine,
lăsându-te rece.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rosă veştejită

Când greua mea durere,
Când viaţa-mi s-a sfârşi,
Pe inima mea mortă
O rosă veţi găsi:

O rosă veştejită;
Dar să nu mi-o luaţi,
E tot, ce iau cu mine,
Cu dânsa mă-ngropaţi!

În zilele trecute,
Zile de fericire,
Eu am primit printr-însa
O dulce, dulce scire.

Pe inima-mi fierbinte
Sărman-a veştejit:
Cât am scăldat-o în lacrimi,
Dar n-a mai înflorit.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!