Adormitul din vâlcea

Într-o poiană verde unde cântă un pârâu voios
Atârnându-şi rufele-argintii pe frunze de sulfină,
Unde soarele priveşte din vârf trufaş de munte-n jos:
Este o vâlcea scăldată toată în lumină.

Un ostaş tânăr cu buzele-ntredeschise, capul gol,
Cu ceafa afundată-n catifeaua de nasturei şi de trifoi,
Palid, doarme dus pe patul verde sub cerul zâmbitor,
Iar razele de soare-l dezmiardă, tandre, cu lăbuţe moi.

Cu picioarele-ntinse printre gladiole, doarme liniştit.
Surâde ca un copil bolnav sedus de-a somnului ispită:
Leagănă-l blând, natură, şi ţine-i de cald căci e răcit.

Miresmele poienii nu-l înfioară, n-aude nicio şoaptă,
C-o mână aşezată pe piept, doarme-n vâlceaua însorită
Împăcat; are două găuri rubinii în partea dreaptă.

poezie de Arthur Rimbaud, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormitul din vâlceà

E o vâlceà în care doineşte-un pârâiaş,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă şi sulfină,
Făşii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaş,
Stă soarele. Musteşte vâlceaua de lumină.

Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.

Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Nu-l tulbură mireasma. Cu măinile pe piept,
Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept
Se cască două găuri roşcate şi hidoase.

sonet de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş şti cânta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi. Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte "a fi iubit".

Liviu Rebreanu în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doarme infinitul

Aiurit de simplă... în inimă te-ai infipt
Tandră aură de răsărit,
Clipind din pleoape adormită, aştept..
Şi privesc cum infinitul doarme la mine pe piept,
Să-mi dai foc cu un zâmbet
Să colorezi zorii... cu irişi si bujori
Acoperiţi in rouă de sărut
Pe a mea câmpie de lut,
Imi esti răsărit şi apus
Să-mi spui ce nimeni nu mi-a spus,
Să uit de timpul căruia sunt supus
In răsărituri de puls cu minus şi plus
Sedus... sedus de al tău surâs solar.
Ca un bob de rouă mă prăbuşesc
Când pleoapele răsar universul unde mă regăsesc...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul verde

Numai munţii albi de nădejde îmi ies din memorie
urcă deasupra ideii sub vulturi,
şlefuiesc cerul şi fixează o linie peste care nu se vede.
Ne închid în cetatea regatului verde
unde numai soarele ştie tot ce se întâmplă,
lenevind în amiezele zilelor lungi.

Oglindă cât un lac rece şi limpede, visătoare între brazi,
mai jos văile cu râuri acoperite de ceaţă
visul unde frumosul îşi pierde culoarea,

nu şi plăcerea de a urca peştii-n amonte
ce sclipesc ca razele de lumină, ageri în salt
respiră aromele vieţii.

Simbol intim al iubirii fertile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (3 iunie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum doarme diamantul

Nu te-ngrozi, poete, de durere
Şi nu fugi de dânsa niciodată:
Ea face poezia mai curată
Şi-i dă o mai statornică putere.

Tu n-ai avea în vers o adiere
Atât de caldă şi de parfumată,
De n-ar veni din zarea-ndepărtată
Pe-a suferinţei rază de mistere.

În piept suspinele când se frământă,
Pe liră dulce, tot mai dulce cântă...
Şi-n melodii durerea-şi ia fiinţă...

Iar gemetele-s armonii pe strune, -
Căci poezia doarme-n suferinţă,
Cum doarme diamantul în cărbune.

sonet de Mihai Codreanu din Din armoniile durerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul cu trifoi

Cândva strângeam dorinţe din trifoi,
hoinari copii în labirintul verde
şi ascundeam la sân un firicel,
cu patru frunze, pentru a nu-l pierde.

Ne amintim ades copilăria,
când alergam prin lanul cu trifoi,
şi-i căutăm pe tata sau pe mama,
pe fraţi, vecini, în liniştea din noi.

Dar i-am pierdut pe străzile oculte
şi-n forfota din spatele privirii,
sperând ca răsfoind acum imagini,
să-i revedem pe strada amintirii.

Soarta ieri părea că ne surâde,
azi hoinărim prin viaţă fără noi,
dorind să retrăim cândva speranţa,
pierdută-n anotimpul cu trifoi.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremurul din albastru

E-un tainic izvor strălucind liniştit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.

E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-şi frământă.

O duce la vale, o pierde-n pustiu,
aşa cum o face de-o viaţă,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfaţă.

Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-şi tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre şi crunte.

Coboară în salturi, iar furia lor
loveşte copacii şi-i frânge.
Poiana-i priveşte oprirea-n izvor
şi tace. Priveşte şi plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemele

Crizantemele sunt florile ce mor. odată cu toamna
Strălucind se desfac şi se înalţă la cer,
Lăsându-şi catifeaua ca o eternă poveste
Murgul doarme în iarbă
Dimineaţa îl găseşte, visând a iubire
Miroase coama lui jucăuşă
Aripile lui zburând se îmbracă frumos
Fata cosânzeană curtată de zmei, obosindu-le privirea
Cu ochi migdalaţi ca stelele,
Uriaşi fac poduri la trecători
În zori tomnatici, bruma.
Îţi picură laptele din piept.
Doarme micuţa egretă cu sufletu-n palme
Aţipită în vis, cum soarele în leagăn o ştiu stelele
Ochii şoimului ce dezleagă cerul de stele
Şi vântul de piatră
Tac lumânările
Iubirea lui Perseu
Arde sărbătoarea corturilor
Îşi numără fii, rugul arde scarabei şi zei
Au roşii obrajii
Ce linişte pe muntele cetăţuia
Urcă o cruce la deal
Vânată ca focul paşilor grăbiţi,
Unde-i primăvara?
Unde doarme fata de împărat, prin codrii risipiţi
E un fel de zbor în veşnica zăpadă
Umbre şi istorii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frasier: Apropo, unde e Maris? N-am văzut-o deloc, toată seara.
Niles: E pe patul tău.
Frasier: Pe patul meu?
Niles: Da, doarme sub hainele musafirilor. O epuizează imediat obligaţia de a fi interesantă.

replici din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cât zbor într-o mână de humă tremurândă...
Cât cer într-o aripă fără cer...
Şi câte şoapte înăbuşite, într-un loc surd...
Câtă sete, unde izvoare mustesc de apă vie...
şi câtă lumină trecând maiestuos, gemând, prin întunericul lumii,
o urmă fină de pas care vine plecând,
de nimeni întrebat, de nimeni văzut cu adevărat,
şi-o şoaptă care caută să respire o clipă infinitul...
Şi cât verde!
Amestecă-mă, Doamne,-n întinderea verde...
de paşii celor grăbiţi ascunde-mă...
Aşterne-mă doar în calea celui ce m-aşteaptă,
odihna să-i fiu...
Şi opreşte-ne destrămarea,
c-un cântec de dor, ne leagă de Cer,
Cu dor nedurut... împleteşte-ne inimile cu timpul...
În palma Ta, măsoară-mi paşii,
dezgoleşte-mă de ruini, de dor
şi de toată mirarea...
că sunt...
încă vie...
iară
iar şi iar...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea adormită

Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Şi soarele-i închide pleoapa.

Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!

Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească -
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!

Şi ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

B blb blb b

eu blb blb blb cer să îmi văd
la aparat copilul decapitat: uite sunt
chiar avraam - capul său
rotit înspre orele 12
(?!) în patul
de vreascuri anii printre capetele de împărat
capul co
pilului meu veritabil veşnic verde
vioi copilul blb, minus doi
printre oi
umblu cu foarfeca-n mână
cer bucle de sacrificiu mi
am lăsat şi mustaţă bl
b blb blb b

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânjet albastru

Iubirea se bălăceşte într-o lacrimă,
Valve stelare îi cuprind diamantul,
Statui de rumeguş răstoarnă trunchiul
În suspensia maturizând bărbatul.

Materia vuieşte în creştetul de nea,
Scara încercării coboară în unde,
Pe burta incoloră a somnului doarme
Nenaşterea care-n vacarm se ascunde.

Zbuciumul adăposteşte elocvenţa,
Realitatea derizorie doarme pe-o pâine,
Muşcă din ea şi forma rămâne
Un rânjet albastru de câine.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori pe plită

Zorii făceau burtă!
În mame căutau trifoi cu patru taţi
norocoasele fecioare ce înfierbântă
aluatul de pe plită
unde soarele mai doarme leneş sub pat
şi întunericul în faşă frământă.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânjet de câine

Iubirea se bălăceşte într-o lacrimă,
Valve stelare îi cuprind diamantul,
Statui de rumeguş răstoarnă trunchiul
În suspensia timpului maturizând bărbatul.

Materia vuieşte în creştete de nea,
Scara încercării coboară în unde,
Pe burta incoloră a somnului doarme
Nenaşterea care-n vacarm se ascunde.

Zbuciumul adăposteşte elocvenţa,
Realitatea derizorie doarme pe-o pâine,
Muşcă din ea şi forma rămâne
Un rânjet albastru de câine.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specialiştii spun că omul e bine să nu-şi pună capul acolo unde doarme pisica, fiindcă ea se aşează pe nodurile magnetice defavorabile şi este indicat ca omul să doarmă cu capul spre locul unde trage la somn câinele.

Virginia Faur în Un brevet de viaţă lungă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormind într-o noapte ploioasă de toamnă

Este frig în această a treia lună de toamnă –
Împăcat cu el, un om bătrân.
Se culcă târziu, lampa s-a stins demult,
Iar acum doarme frumos în cântecele ploii.
Jarul din sobă este cald încă,
Parfumul lui sporeşte căldura patului;
Când vin zorii, limpezi şi reci, el nu se ridică,
Frunze roşii, îngheţate, acoperă treptele.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!