Seară rurală

Se uită soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe şi prin alte sate
Cu gospodari şi holde mai bogate?...

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,
Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coşuri negre de maşini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini...

Prin curţi,
Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-aşteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa "noapte bună"
Şi-a scăpătat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sate spovedite-n ploaie

Plouă peste sate –
Spală de păcate.

Ploaia spovedeşte
Iarba care creşte.

Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene ştiinţă,
Au şi găsit de cuviinţă
Ca pentru aşa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Şi să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toţi a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de şuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Şi numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotinţa lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Şi sigur toţi au aşteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Şi s-au împrăştiet prin ţară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Şi de atunci în acea ţară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haideţi la joacă, copii!

Oraşe, sate, dealuri şi câmpii,
Toate sunt foarte pline de copii.
Trotuare şi drumuri sunt desenate,
O zi specială pentru fiecare în parte.

Forfotă şi zgomot mare peste tot,
Orice copil mic/mare merită un tort.
Zâmbete, râsete şi multă veselie,
Fiecare copil îşi doreşte câte o felie.

Dulciuri multe pentru fiecare,
Şi multe jucării care mai de care.
Crete, desene, zmee, biciclete,
Role, mingi şi multe trotinete.

Azi e o zi specială pentru orice copil,
Indiferent de vârsta pe care o are.
Toţi oamenii avem suflet de copil,
Haideţi la joacă, sunt jucării pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste veche

Am încălecat pe cal
Şi-am ajuns într-o poveste
Cum o alta nu mai este
Dela Decebal.

Se făcea că-n lumea dacă
Între marile hotare
Vieţuia unu'-ntr-o stare
Afrodiziacă.

Foarte gras era Vomyllus,
Vesel, şi era în stare
Să-l facă să râdă tare
Chiar şi pe Coryllus.

Cu privirea-i acvilină,
De pe tronul său de rege,
Încerca, se înţelege,
Ca să se abţină.

Dar putea? – cu gura plină,
Povestea cum el cu vărul
Căutaseră-adevărul
Într-o bute plină

Cu un vin adus de-acasă,
Căci la neamul lui din Roma,
Nici tăria, nici aroma,
Nu-i de viţă-aleasă.

Au băut întreaga noapte
S-au distrat, au tot zis "Ave!",
I-au servit vreo zece sclave,
(El a avut şapte.)

S-au spălat într-un thermarum,
Şi-au plecat să viziteze
Roma, să se uşureze
Pe la buzunarum.

Sau, mai bine, în chimir, că
Poartă-aşa ceva la piaţă
Ca să facă la hoţi faţă
După vreo poşircă.

A făcut, cu mintea trează,
Trei afaceri cu romanii,
Că de-acolo-şi face banii:
‘I-aprovizionează.

Cu un Vomyllus în vervă,
N-apuca nici să se-nfrupte,
Râdea regele pe rupte,
Fără vreo rezervă.

Pentru el romanii-s doară
Soldăţoi fără morală;
Tarabostes-ii de fală
Sunt aici, în ţară.

Ei vor doar s-adune lauri,
Tribul lor mult prea războinic
Şi-a dorit rege destoinic
Pe alte coclauri.

Fostau toţi nişte comati
Ce-au plecat demult din ţară
Ca să prade pe afară
Ca nişte pramatii.

Legea tribului străbun e
Ori uitată, ori schimbată,
Căci se uită ca să bată
Popoare mai bune.

Au ei nişte zei, dar banii
Sunt cei la care se-nchină,
Om fi veri, vorbim latină,
Dar ei sunt... rromanii.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe deal

Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus,
Casa e-închisă şi tăcută:
Nu mai e nimic de spus.

Prin peretele ruinat, distrus,
Un vânt rece şi neprietenos strănută:
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Nu-i nimeni pe-aici, dispus sau indispus,
Să-ţi spună ceva cumplit sau de Doamne-ajută;
Nu mai e nimic de spus.

De ce-am mai rămâne noi, un biet surplus,
În ţinutul amar al florii de cucută?
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Suspinele noastre nu se-aud şi parcă nu-s,
Iar pentru ei sunt o necunoscută:
Nu mai e nimic de spus.

E jale, ruină, toate-s la apus
În casa de pe deal, cândva plăcută –
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus:
Nu mai e nimic de spus.

poezie de Edwin Arlington Robinson,1869–1935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Dormeau satele, dormeau casele din sate
doarmeau caii din grajd; oamenilor din case
inima le dormea şi carnea de pe oase
şi chiar fumul din coşuri se culcase

un somn vindecător al planetei, o ceaţă
făcând stelelor semn să nu mai plângă
lapte vindecător, de mamă, pentru viaţă
într-o tăcere de lupoaică şi prelungă

un somn nebun ca-n dimineaţa morţii mele
cu salcâmi albi, prea albi ca să îi mături
când sufletul mi-a evadat din piele
şi, rătăcind, mi s-a culcat alături

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul unui cimitir părăsit

Sentimente pictate, dungi ridicate şi mişcări circulare
Singurele noastre cuvinte vor prinde picioare
Şi vor păşii printre lespezi
Ochii s-au închis
Lumina nu mai pătrunde prin geamul unui ochi artificial
Irisului îi lipseşte credinţa în propria potenţialitate
În depărtare sunt cranii ce supraveghează
Zidul unui cimitir părăsit
Fiecare noapte devine zi pentru sufletele rătăcite
Pentru oamenii ce au avut morţi violente...
Călătoresc prin gerul inimii mele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţel emigrant

Pe şosea, l-am văzut, hăituit de maşini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt aşa de puţini
Şi-i vacarm, de te poţi sătura de urlat.

Cei bogaţi s-au oprit să mănânce-n păduri
Şi mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut şi pe el, i-au privit ochii puri
Şi i-au dat generos nişte pâine şi-un os.

Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simţit că ia foc
Şi s-a tras din şosea plin de sânge şi şchiop.

Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar muşca disperat porţiuni de şosea,
Dac-ar şti unde e satul lui trist şi mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l minţea şi-l bătea.

Trepied aberant, de căţel emigrant,
Şi lătrat pervertit la şosele cu fum
Ar pleca înapoi, s-ar topi în neant
Şi-ar mai vrea doar atât, pacea-ntâiului drum.

Pe şosea sunt, acum, câini mai ageri şi noi,
Mai mâncând ce găsesc, fără apă un strop,
Numai el, neaflând nici un drum înapoi,
A ajuns trei perechi de mănuşi într-un shop.

Dacă, totuşi, va fi vreun lătrat pe pământ
Pentru câini viaţa-n veci va fi aspră şi grea,
Câine şchiop eu te plâng că spinarea ţi-au frânt
Dar de ce ai fugit să cerşeşti pe şosea.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri comune" Editura Albatros - 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta viaţă-n cimitir...

E-atâta viaţă-n cimitir, rămasă netrăită,
‎Atâta dor, visări, iubiri sub glia-nţelenită,
‎Ce-au fost curmate timpuriu, ori după lungi coşmaruri,
Scurtate-au fost şi dulci plăceri şi nesfârşite-amaruri‎.

‎Atâtea ţeluri cu cei duşi pe veci sunt îngropate,
Sub lespezi grele zac virtuţi ce-au fost mult lăudate,
Ambiţii, titluri, vanităţi, însemnele-nălţării,
Pe piatră-nscrise-ar vrea a fi o piedică uitării.

Atâta farmec risipit în clipele sublime
E îngropat şi e-nghiţit în lut în adâncime...
‎S-au stins invidii, neiertări şi fapte necinstite,
Prin praful vremii s-au pierdut blestemele rostite.

‎Ei au păşit-naintea ta în lumea de tăcere
Şi cât de multe ar schimba de le-ar mai sta-n putere!
Dar nu mai pot, s-au adâncit în somnul de sub glie
Şi-aşteaptă-a Judecăţii zi când morţii o să-nvie.

Tu eşti în viaţă, ce-ţi doreşti, la ce-ţi opresti privirea?
Spre ce te-ndrepţi şi unde cauţi să-ţi afli împlinirea?
De eşti un fiu risipitor... te du prin cimitire
Ca să nu uiţi: cândva şi tu vei fi doar amintire!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (4 octombrie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde de stejar
Pădure – codru secular
Seva-ţi plânge de prin cioate
Tulpini multe fiind tăiate
Trupu-ţi este sfârtecat
Te-ai cam împuţinat
Arbori falnici ţi-au tăiat
Unde-i codrul de altădat′?

Foaie verde de gorun
Plânge ursul nostru brun
Plâng şi cerbi şi căprioare
Plâng şi cele răpitoare
Nu-şi mai găsesc adăpost
Tu le-ai fost de avanpost
Însă acum te-ai împuţinat
Unde-i codrul de altădat′?

Foaie verde de castan
Inundaţii, an de an
Se pogoare peste sate
Producând calamitate
Când pădure, erai deasă
Opreai puhoiul din faşă
Pădure mult s-a defrişat
Unde-i codrul de-altădat′?

Foaie verde de gârniţă
Vara-i tot mai mult arşiţă
La câmpie îi ca-n deşert
Viitoru-i mai incert
Climatul s-a aridizat
Extremele s-au accentuat
De când pădure, te-au tăiat....
Unde-i codrul de-altădat′?

Foaie verde de frasin
Omul, de n-ar fi hapsân
Pădurea ar iubi mai mult
Şi-ar face din asta un cult
Pădurea dacă-i măreaţă
Înseamnă mai multă viaţă
Iar pădurea-i pentru toţi
Şi nepoţi şi strănepoţi

Foaie verde de arţar
În pădure-i vai şi-amar
Jefuită-i zi şi noapte
Mai nou, se fură cu acte
Şi-i tăiată, şi-i vândută
La străini ce dau valută
Dacă-i mai lăsăm pe hoţi
Ce-om lăsa la strănepoţi?

poezie de Ionel Popa (1 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Un cioban avea un câine,
Îl crescuse de căţel,
Îi dăduse zer şi pâine
Şi-l ţinuse lângă el.

Într-o noapte, lângă stână,
Trei lupi mari l-au încolţit,
Căci n-a vrut să le rămână
Pradă, mieii ce-au tânjit.

Ce somn greu furat-a baciul,
Şi-n ce vis păgân, frumos,
De-a rămas fără cârmaciul
Turmelor, cel credincios?

Nu se ştie ca pământul
Ce-a văzut doar Dumnezeu,
Însă, dacă-mi daţi cuvântul
Că nu spuneţi, vă spun eu:

Când cocoşii-ntâi treziţi
Încep horele prin sate,
Sus la stână, răguşiţi,
Câinii nu mai pot să latre.

Din pragul colibei, baciul,
Văzând câinele ucis,
Pleacă-n goană la tălmaciul
De vise, crezând că-i vis.

De-abia pe la prânz, ciobanul
A-nţeles ce s-a-ntâmplat
Şi-a plâns cât n-a plâns tot anul,
Ca un prunc, de-al său Bărbat.

Căci pe câinele pierdut
L-a chemat precum a fost,
Dar acum despre trecut
Nu mai scriu, n-ar avea rost.

Păcurarul, grav, spăşit,
A săpat o groapă mare,
Mare până-n asfinţit,
Spre a oilor mirare.

S-a culcat în ea-mpreună
Cu Bărbatul, peste noapte,
Întinzând spre cer o mână
Şi spunând aceste şoapte:

- Doamne, de mi-asculţi cuvântul
Şi nu-s vinovat în cer,
Să ne-acoperi Tu mormântul,
Altceva nu am să cer.

Dumnezeu, până la ziuă,
I-a răspuns, ningând frumos
Pe mormânt, şi-n loc de piuă
Sau de stâlp, a stat Hristos.

Dar văzut numai de cei
Care au pe-acest pământ
Un prieten lângă ei,
Ca păstorul, de cuvânt.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara inutilă

Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu…
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum…

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iar a dor de Ţară

Ninge iarăşi peste Ţară,
Cu fulgi dalbi, căzând uşor,
Şi-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.

Ninge cu-amintiri de şoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viaţa curge în aval.

Ninge iarăşi peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam şi-acum un an.

Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Ţară,
Dar eu, mamă, sunt departe...

Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topeşte
Pe-al tău chip, iubită mamă.

Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge – totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.

poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea unui anonim

S-a sinucis un anonim!...
Un "fapt divers", şi-atâta tot...
Căci anonimii, precum ştim,
Nu fac nici ei decât ce pot –
Unii pleacă,
Alţii vin...
Un anonim pe lume mai puţin,
Un mort mai mult în cimitir,
Şi bietul om a fost scutit de bir!...

S-a sinucis un anonim...
S-a sinucis, după cât ştim,
Într-o mansardă la hotel –
Hotel modern, cu ascensor,
Ca mortul să coboare-n stradă mai uşor!...
S-a sinucis fiindcă iubea
Pe cineva...
Pe cine?...
Nu se poate spune...
O anonimă ca şi el,
Pe care-a vrut să se răzbune,
Probabil, fiindcă-l înşela...
Sau, poate... numai bănuia,
Căci fapta n-a fost confirmată
Nici chiar de anonima arestată,
Interogată,
Judecată,
Şi... achitată!...

S-a sinucis un anonim!...
Şi-atâta tot!...
Povestea lui,
Povestea capetelor cu cucui,
Povestea noastră,-a tuturor,
Povestea anonimilor!...

S-a sinucis un anonim!....
Dar, lucrul nemaipomenit,
Cadavrul lui a dispărut
Ca o comentă-n infinit,
Şi n-a mai apărut,
Aşa c-anunţul mortuar
N-a mai ieşit nici el de sub tipar...
Şi-a doua zi gazetele n-au scris
Nici un cuvânt de bietul sinucis!...

Doar mai târziu, când s-a aflat
Anume ce s-a întâmplat,
Întreaga presă s-a cutremurat!...
Acum, se ştie-n mod precis
Că anonimul sinucis
De anonima lui a fost furat
De teamă să n-o facă de ruşine
Când în oraş s-ar fi aflat
Exact ce-a fost:
O anonimă care-ncepe bine
Şi-un anonim care sfârşeşte prost!...

Deci anonima cu pricina,
Voind să-şi ispăşească vina,
L-a dus la ea acasă pe furiş,
Şi-n toiul nopţii l-a-ngropat
Într-un alcov frumos şi parfumat,
În care alţi trei sinucişi –
La fel, tustrei, tot pentru ea –
Îl aşteptau pe-al patrulea...
Ba poate chiar pe-al cincilea...
Şi-al şaselea...
Şi-al şaptelea...
Şi-al optulea...
Et caetera...
Et caetera...

Şi-abia atunci gazetele au scris
Un necrolog cu litere aldine,
Şi-au scris solemn
Şi grav,
Ca să se ştie
De orişicine
Că anonimul sinucis
N-a fost decât o biată jucărie,
Căzută-n gheara altei jucării...
Sau, dacă vreţi,
Doi diavoli de copii,
Copii precoci –
O fată
Şi-un băiat –
Ce-au încercat
Să iasă din anonimat
Prin acest "fapt divers" adevărat...
Dar care, vai!... n-a existat
Decât în fantezia mea
Şi-a celor care-mi vor ierta
Curajul de-a-i fi convertit
Să mă citească până la sfârşit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Sub ochii femeii, I, nr. 1 (9 noiembrie 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o lacrimă de nor

Sus, pe-o lacrimă de nor,
Pufos, moale, insonor,
Cerne iarna, gospodină,
Ghemotoace de lumină.

Răbdătoare, harnică,
Răsfiră că-i darnică,
Stele de argint, cuminte,
În trei straturi de veşminte.

Cerne printr-un ciur enorm,
Delicat şi uniform,
Însă vântul, ce năduf!
Ia din fulgi, pune-n burduf,

Şi-a venit şi-a răsturnat
Peste deal şi l-a ornat
Cu ce-a strâns din veşnici zboruri,
Vâj! prin albele decoruri.

S-a uitat iarna cruciş...
Vântu-i face fulgii, "griş",
Şi a bombănit o vreme,
Apoi s-a culcat devreme.

Pe o lacrimă de nor,
Doarme iana-n vânt sonor.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa Stoica

Pe o vale verde, sub stejari bătrâni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalţă discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeţii beau vin,
Pentru a lor ţară ei pe rând închin.
Un sol turc ajunge, ş-astfel le vorbeşte:
— "Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte,
Armele depuneţi, primiţi a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padişahul viaţa vouă dăruieşte."
Însă popa Stoica astfel îi vorbeşte:
— "Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dânsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Când pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur şi de trandafir,
Caii peste câmpuri de turci învelite
Înotau în sânge până la copite.
Popa Stoica luptă; mor bravii români,
Însă ca vitejii, cu armele-n mâni.
Paşa zice popei: — "Vino tu la mine,
Armele depune; un viteaz ca tine
E păcat să moară". Popa, cu arma-n mâni,
Moare cum muriră cei trei mii români.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Ştefan cel Tânăr Vodă (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi sau trei îngeri

Doi sau trei îngeri
S-au apropiat de pământ.
Au văzut o biserică obeză.
Mici şuvoaie negre de oameni
Veneau şi plecau încontinuu.

Şi îngerii nu înţelegeau
De ce acei oamenii făceau aşa ceva,
Şi nici de ce stăteau atât de mult înăuntru.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
- Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.
Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
- Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu'-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

... Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceiaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara este aici dar nu lucrurile nu sunt cu nimic mai bune

primăvara este aici
dar nu lucrurile nu sunt cu nimic mai bune

omul pentru care nu există tratament nu poate schimba
faptul că va muri
femeia lipsită de frumuseţe
este cu un an mai bătrână
asta-i ceea ce eu aş numi " insultă peste rană"

cineva care a aşteptat şi-a tot aşteptat
a sfârşit prin a deveni nebun
incapabil să înfrunte curgerea timpului
cineva care a trăit o viaţă trepidantă
va sfârşi bolnav fără leac
toate se întâmplă din cauza zbuciumului neîndurător

pentru cineva prăbuşit adânc în depresie
glumele sunt o completă pierdere de timp
iar pentru un idiot
cel mai sincer sfat este o completă pierdere de timp

când cineva deja departe pe drumul către dezastru
ajunge în vârful stâncii
se va arunca în hău
fără cea mai mică ezitare

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!