Primavara inutilă

Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu…
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum…

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

... azi renasc cu tine, azi pornesc la drum
drumul meu de câine, drumul meu de fum
şi drept călăuză am o stea polară
tristă şi confuză, limpede şi clară

ştiu că pot ajunge dincolo de toate
spaţii pot străpunge, vremuri revărsate
şi mai ştiu- ca tine n-am să pot străbate
drumul meu de câine şi pumnal în spate...

poezie de Iurie Osoianu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi poate
ţi-am greşit cumva
şi poate
nici măcar n-am vrut
şi-acuma umbra mea
şi-a ta
se strâng necruţător de gât
Şi poate
ne-am dorit şi
da
n-am fost în stare n-am putut
a ne opri
a ne avea
a ne privi măcar
şi-atât
Şi poate-aştept
pe undeva
pe unde gândul n-a trecut
să dai un semn
că vei uita
să dai un semn că m-ai urât

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a agăţat de geamuri primăvara...

S-a agăţat de geamuri primăvara
Şi stă râzând, privindu-mă tembel
Nu înţeleg, nu ştiu ce vrea să spună
Şi chiar de-aş şti, nu vreau s-ascult defel.

E soare mult şi vântul se alintă
Prin crengile cu mugurii plesnind
Dar şoapta lui nu poate să mă mintă –
Cum mă minţea când mă ştia iubind.

Nici colţul verde-al ierbii nu mai poate
Ca să trezească-n mine noi fiori
Mi-e inima-ngheţată ca de moarte
N-am nici dorinţi şi n-am nici sărbători.

De ce se întâmplă - n jur nici că-mi mai pasă
Demult pierit-a puştiul care-am fost
Feştila dragostei demult e arsă
Ochii-s de peşte – zâmbetul anost.

De-am fost viu, vreodată, nu mai ştiu…
De-am iubit, azi nu ştiu ce-i iubirea…
Ce sentiment ciudat: sunt mortul viu!
Ce-şi plimbă-n van prin lume pustiirea.

Hai, primăvară, du-te din fereastră
Îngheţul inimii n-o să-l topeşti
Hai, risipeşte-te în zare-albastră
Şi caută alt suflet să-ncălzeşti.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut
Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu, şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

Nu eram nici măcar gol.
Cineva mi-a adus pielea
şi-a lăsat-o pe mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva mi-a adus inima
şi-a trântit-o în mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu oasele
Şi s-a răzgândit
Am fugit după el
deşi am stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu cineva...
Eu mi-am deschis pieptul
El din tot sufletul
mi-a zis să stau!
Şi-am stat!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aseară

Aseară, când ne-am despărţit,
simţeam că este primăvară,
nicicum o clipă n-am gândit
c-ar fi pentru ultima oară.
Din nou iarna s-a aşternut
cu viscol, ger şi grea zăpadă
şi nici prin gând nu mi-a trecut
că ochii-mi trişti n-or să te vadă.
Distanţa s-a mărit perfid,
ocean de gheaţă plămădită
de vorbe grele ce, timid,
onoarea-mi nu vrea să le-nghită.
Acum e drumul troienit
de nepăsare şi blesteme,
n-am cum să fiu binevenit,
nu mă primeşti, de ce te-i teme?
Şi, de departe,-n poarta ta
privesc cum altuia te-i vinde,
cu ochii minţii te-oi vedea
cum nepăsarea te cuprinde.
Nu cred că e adevărat,
poate te-ncurci în vreo bravadă,
în viaţa ta un alt bărbat
nici ochii-nchişi nu vor să vadă.
S-a rătăcit un viscol surd
şi ninge troienit, văd bine,
geaba dau telefon la Smurd
că drumul e-nfundat spre tine.
Iar, de cumva, te răzgândeşti,
trimiţi un semn pe căi divine,
troienele nu le topeşti,
pe sub zăpadă vin la tine!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi cu domnişoara cum a fost? Ai impresionat-o sau nu?
Lucian: Ea susţine că nu, eu nu ştiu ce să cred... Sigur e doar că mi-a refuzat prietenia.
Traian: I-ai cerut să-ţi acorde prietenia?
Lucian: Măcar atât; dar m-a refuzat categoric.
Traian: Poate te-ai grăbit puţin cu propunerea asta.
Lucian: Nu, deloc; o cunosc pe domnişoara...
Traian: Ştiu foarte bine de când o cunoşti; sau ai uitat cumva?
Lucian: Nu, domnule, n-am uitat nimic. I-am mai propus de vreo câteva ori acelaşi lucru de când o cunosc, dar m-a refuzat de fiecare dată...
Traian: Pricep... Şi chestia asta te deranjează, te întristează, nu doar problema cu mama ta.
Lucian: Eu n-am spus nimic de acest gen.
Traian: Nici n-ar fi nevoie. Şi acum, la culcare! Ar fi cazul să te mai şi odihneşti, comandante.
Lucian: Pot merge în navă; am acolo rezerva mea.
Traian: Nu; ce navă?! Dar dacă te-ai săturat de cămăruţa asta, hai cu mine! Îţi pun la dispoziţie întregul meu apartament; important e ca tu să te simţi cât mai bine.
Lucian: Dom' director, mi-e bine şi aici.
Traian: Hai, Luci! Mai faci câte o mică schimbare de decor. Iar în rezerva ta din navă vei sta destul, după 27 iunie...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Nu ştiu ce s-a schimbat în mine,
Dar simt că s-a schimbat ceva-
Ceva la fel ca după-o boală grea,
Când simţi că-ţi este mult mai bine!...

Am fost cândva bolnav cu-adevărat?...
Sau boala mea n-a fost decât
Coşmarul unui vis urât
Din care abia acum m-am deşteptat?...

Nu ştiu ce-a fost, şi nici n-aş vrea
Să ştiu mai mult decât mi-e dat să ştiu-
Când, mai curând sau, poate, mai târziu,
Acelaşi "fapt divers" se va-ntâmpla...

N-aştept decât o zi din calendar,
Când Dumnezeu are să-mi facă semn
Că pot intra-n Ierusalim, solemn
Ca şi Christos, călare pe măgar!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţel emigrant

Pe şosea, l-am văzut, hăituit de maşini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt aşa de puţini
Şi-i vacarm, de te poţi sătura de urlat.

Cei bogaţi s-au oprit să mănânce-n păduri
Şi mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut şi pe el, i-au privit ochii puri
Şi i-au dat generos nişte pâine şi-un os.

Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simţit că ia foc
Şi s-a tras din şosea plin de sânge şi şchiop.

Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar muşca disperat porţiuni de şosea,
Dac-ar şti unde e satul lui trist şi mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l minţea şi-l bătea.

Trepied aberant, de căţel emigrant,
Şi lătrat pervertit la şosele cu fum
Ar pleca înapoi, s-ar topi în neant
Şi-ar mai vrea doar atât, pacea-ntâiului drum.

Pe şosea sunt, acum, câini mai ageri şi noi,
Mai mâncând ce găsesc, fără apă un strop,
Numai el, neaflând nici un drum înapoi,
A ajuns trei perechi de mănuşi într-un shop.

Dacă, totuşi, va fi vreun lătrat pe pământ
Pentru câini viaţa-n veci va fi aspră şi grea,
Câine şchiop eu te plâng că spinarea ţi-au frânt
Dar de ce ai fugit să cerşeşti pe şosea.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri comune" Editura Albatros - 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă gândesc

să nu ne apropiem foarte mult
nu am cum să-ţi rezist
pe şosea
mai bine ridicăm din umeri din sânii
tăi poate curge lapte şi miere
(?!) - pe şosea
ăsta e un pericol de moarte
cur(b)ată în braţele tale
pe şosea
asta nu e iubire e nu
mai descarcerare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din viaţa mea

Întâlnirea noastră a fost doar într-o simplă zi,
Mi-ai apărut în drum ca raza de lumină,
Mi-ai apărut când uitasem ce-nseamnă a iubi
Şi cu toată lume eram doar o străină.

Eu mergeam încet pe drumul cel greşit,
Cu ochii împăienjeniţi şi plini de lacrimi grele...
Pe tine-n cale-atunci te-am întâlnit
Şi m-ai îndreptat cu chipul înspre stele.

În viaţa mea acum nu-i nici o amintire,
Nici un pic de lacrimi în inimă n-am străns,
Căci am greşit, şi-am suferit odată din iubire
Şi pentru aceea rău am rămas şi-am plâns.

Nu eram mai mult decât un om pierdut,
Eram prea disperată, chiar simţiam că mor,
Dar prezenţa ta arzândă m-a făcut
Să revin privind din nou în viitor.

Şi uite azi păşesc cu biruinţă
Şi mă îndrept în viaţă mai departe,
Dar ţie-ţi spun că poţi avea credinţă –
Sunt gata să te-ajut în orice greutate.

În tine am găsit încrederea deplină
Şi orice aş simţi îţi mărturisesc –
Ai apărut în viaţa mea ca raza de lumină
Pe care am îndrăgit-o şi astăzi o iubesc!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rază de soare trece pieziş printr-un loc în care cerul de fum opac se deschide. O văd reflectată într-un ochi de apă care anunţă dezgheţul. Adulmec primăvara. E poate prea devreme, dar simt că nimic nu mai poate opri primăvara din drumul pe care a pornit...

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi

am decis
să trăiesc viaţa mea
voi săpa o groapă adâncă
în piept
şi voi ascunde toate iluziile
fie că vor
fie că nu
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
nu să mă încarc cu poveşti banale
trăite de oameni
ce aleg drumul spre nicăieri

de azi
am decis să mă despart
de trecut
ca de o stare febrilă
brusc
şi fără alte explicaţii
pentru că
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
că drumul meu
nu e un drum de sare şi apă
e un drum al cuvintelor
tăiate din carnea
unor soldaţi
ce nu se târăsc în faţa vieţii
şi nici a morţii

de azi
am decis
să trăiesc viaţa mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!