Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene ştiinţă,
Au şi găsit de cuviinţă
Ca pentru aşa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Şi să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toţi a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de şuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Şi numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotinţa lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Şi sigur toţi au aşteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Şi s-au împrăştiet prin ţară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Şi de atunci în acea ţară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-au călătorit
Şi-au mers, după cum cetim,
Până la Ierusalim

Acolo dac-au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns,
Prin oraş ei au căutat
Şi pe toţi au întrebat

"Unde s-a născut", zicând,
"Un crai mare de curând?
Ca să mergem să-l vedem
Şi lui să ne închinăm"

Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat,
Pe crai la el i-a chemat
Şi în taină i-a întrebat

Zicând: "Mergeţi de aflaţi
Şi venind mă înştiinţaţi
Să merg să mă-nchin şi eu
Ca unuia Dumnezeu"

Craii dacă au plecat
Steaua iar s-a arătat
Şi-au mers, până a stătut
Unde Hristos s-a născut.

Cu daruri s-au închinat
Şi cu toţi s-au bucurat
Iar 'napoi dac-au purces
Pe altă cale au mers.

Irod rău s-a necăjit,
Oaste mare a pornit
Şi-n Viflaem a intrat
Pe toţi pruncii i-a tăiat

De la doi ani mai în jos,
Să-l taie şi pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat
Domnul sfânt l-a apărat.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul şi hoţul

În întunericul lăcaşului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ţi se umple
Şi unde merge omul de fapte osândit,
Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoţ răutăţit,
În sânge încruntat
Care au şi murit,
Pe viaţă spânzurat,
Şi un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Şi mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire
Şi hotărârile se dau într-un minut.
Fără zăbavă dar,
Pe două straşnice grătare de metal
S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut
Şi bieţii vinovaţi în ele au intrat.
Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad,
La care singură Alecto** foc au dat,
Stârnind o flacără atâta de grozavă,
Cât bolţile la iad
Mai toate au crăpat;
Iar către autor părea asprime slabă.
Sub el la început
Ardea un focuşor abia-abia văzut,
El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.
Trecură zile, ani şi sub tâlhari de mult
Cenuşă s-au făcut,
Iar focul sub autor necontenit ardea.
Văzând aşa asprime,
Văzând neuşurare,
El strigă cu glas mare
Că nu-i dreptate-n nime!
Că el, trăind în lume,
Şi-au dat un mare nume
Şi, de au scris ceva
Cam slobod, cam ghimpos,
Dar n-au crezut cândva
A fi mai păcătos
Decât un rău, un hoţ!
Atunci, o furioasă zână,
O sor’ din cele trei a iadului surori,
Cu cozi împodobită de şerpi otrăvitori,
Cu bice sângerate-n mână,
Viind drept autor, au zis: “Nenorocite!
Tu cum de îndrăzneşti
Asupra providenţei strigare să porneşti
Şi să înşiri cuvinte
Precum le înşirai
Cât pe pământ erai!
Şi tu te socoteşti
Mai bun decât un hoţ?
El răul au urmat, el au făcut şi morţi
Cât au avut viaţă.
Iar tu... Ea au deschis lui lumea ca să vază:
Priveşte, uită-te la faptele-ţi cumplite,
Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,
Cu multe desfrânări
Vezi fiice depărtate
De-a lor nevinovate
A sexului chemări,
Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,
Adusă prin a tale mintioase încercări.
Tu de însoţiere, de legături, de lege
Ai râs, ai defăimat
Şi, pentru ca sujet de scris să poţi alege,
Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.
De cine patima au fost descrisă bine,
Cu dezveliri că viaţa e vis amăgitor?
De cine-i încântat nemernicul amor?
De tine!
Simţirea tinerimii de tine-i aţâţată
Prin o îmbrobodire de adevăr înalt
Şi răzbunarea urii de tine-nfăşurată
În scutece de sânge de om din om vărsat.
Aceste fapte toate,
Prin scrieri înfocate
Certând ai proslăvit
Şi-n loc de fericire,
Tu omului ai dat povară de gândire.
Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit
Din scrierile tale
Ce sunt cu-mbelşugare:
Deci rabdă, suferind!”
Au zis Mejer scrâşnind
Şi iute au trântit capacul pe căldare.
Dumnezeu să nu se-ndure
De oricare autor,
Ferindu-i pe toţi de furii
Şi de-a iadului cuptor.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi

Pe-o vreme tristă şi ploioasă
Furat de-un gând afar' priveam
Trei stropi s-au furişat în casă
Şi s-au prelins, încet, pe geam.

Păreau că-s lacrimi cristaline
Şi că s-au scurs din ochii mei
Purtând trei doruri cu suspine
Şi dragostea unei femei.

O lacrimă era curată
Prelinsă ca şi-un fir de tort
Sclipind ca piatra nestemată
Ca semn al dragostei ce-ţi port.

O lacrimă era amară
Ca despărţirea ce-am trăit-o!
De-atunci, de mult, din acea seară
Când tu m-ai părăsit, iubito.

O lacrimă tulburătoare
Părea atunci că poartă-n ea
O stare grea şi-apăsătoare,
Ca şi singurătatea mea.

Mi-adun un gând de-o noapte albă
În care n-am putut să scriu
Când am prins lacrimile-n salbă
Şi-apoi am adormit târziu.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai trecând ce mai trecu, împăratul îşi aduse aminte de cele trei mănunchiuri de flori. Atunci se vorbi cu împărăteasa cum să facă să-şi dea fetele la casele lor. Cum se află de această hotărâre împărătească, începu a veni peţitori de pe la fel de fel de împăraţi. Fetele, adecă cea mare şi cea mijlocie, îşi aleseră câte un fecior de împărat şi se duseră după bărbaţii lor. Fata însă cea mică nu voia să se mărite cu nici un chip. Ba să-i dea pe feciorul cutărui împărat, ba pe al cutărui; aşi! ea zicea că nu-i place nici unul. Ce să facă bietul împărat? Se sfătui cu boierii şi găsiră cu cale să stea fata într-un pridvor, cu un măr de aur în mână, să treacă toţi fiii de împăraţi şi de boieri pe dinaintea ei, şi, pe care îl va plăcea, să-l lovească cu mărul. Aşa şi făcură.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea lui Isus

În al său palat măreţ,
Irod stă, şi se gândeşte:
Cine-i acel îndrăzneţ
Ce cu gând rău, îl pândeşte?

Cine vrea locul să-i ia
Pe-al său jilţ, să se aşeze?
Cine cutează şi vrea
În al său loc să troneze?

Nimănui nu-i va permite
Locul lui ca să îl ia,
Orice ar fi, căci el, nu minte
Jură, că va fi aşa.

Cei trei magi care-au venit
Despre un Prunc l-au informat.
S-a speriat şi s-a gândit...
Totul îi părea ciudat.

I-a rugat să se întoarcă
Despre Prunc să îl vestească
Ca apoi şi el să poată
Să se ducă, să-L cunoască.

Magii l-au asigurat
Că-n curând îl vor vesti,
Ce-au găsit şi ce-au aflat
Despre Prunc, totul va şti.

Steaua cea strălucitoare
I-a condus spre Betleem
Pe cer, mare, călătoare,
Pentru ei, era un semn.

Aici, steaua s-a oprit
Lumina ei strălucea
Iar magii au poposit.
Pruncul Isus, Se năştea!

Îngeri tot mai mulţi veneau
Ieslea au înconjurat,
Cu putere ei cântau
Pentru al lumii Împărat,

S-a născut Prinţul Ceresc
Toţi, adânc s-au închinat
Cu uimire Îl privesc
Pe Pruncul mic, înfăşat,

O minune s-a-ntâmplat
Slavă cu toţi Îi cântau
Iar magii daruri I-au dat
Şi cu drag, la El priveau

Şi păstorii au venit
Să se-nchine, să-L slăvească
Mieluşei I-au dăruit
Toţi simţeau slava cerească.

O lumină lucitoare
Tot pământul l-a scăldat
Ca lumina ca de soare
Cei prezenţi s-au minunat.

Irod a tot aşteptat
Ca magii să îl vestească...
Ei pe alt drum au plecat
Pruncul să Îl ocrotească.

Vestea bună s-a tot dus
Toţi vorbeau cu bucurie
Toţi Îl vesteau pe Isus
Şi a Sa Împărăţie.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (16 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară rurală

Se uită soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe şi prin alte sate
Cu gospodari şi holde mai bogate?...

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,
Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coşuri negre de maşini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini...

Prin curţi,
Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-aşteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa "noapte bună"
Şi-a scăpătat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sermonem meum [Cuvântul meu]

De-aş fi un mândru împărat,
La hoţ i-aş lua atunci averea
Şi-apoi ar fi executat...
Aşa-i corect, aşa mi-e vrerea.

De-aş fi un mândru împărat,
Voi aţi simţii a mea domnie,
Aş fi cinstit cu-adevărat
Şi-n ţară n-ar fi sărăcie.

Pe cei ce dorm în parlament,
I-aş duce pe un câmp c-o sapă,
Eu nu aş fi deloc clement
Şi hoţii atunci o să priceapă.

Că nu e altă cale o spun,
Ca mândra ţară să-nflorească
Şi eu nu pot să fiu mai bun
Cu cel ce vrea s-o jefuiască.

Azi din senat pe toţi i-aş strânge
Şi nu ar fi o întâmplare
Şi sigur nimeni nu va plânge
Dacă-i ascund pe toţi de soare.

De-aş fi un mândru împărat,
Aş fi răzbunătorul vostru
Şi vânzătorul cercetat,
Ar spune iute "Tatăl nostru".

De-aş fi un mândru împărat
Noi am avea atunci oştire
Şi nu armată de-nchiriat
Străinilor fără simţire.

De-aş fi un mândru împărat
Spitale aş face nu castele,
Românul ar fi vindecat
De boli şi toate cele rele.

De-aş fi un mândru împărat,
Noi am paşii cu mare fală
Şi Europa ar fi aflat
Că tare mult se mai înşeală.

Nu-s numai hoţi în astă ţară,
Românul tare greu munceşte
Şi eu aş fi precum o fiară
Cu acela care-l umileşte.

De-aş fi un mândru împărat
Nu aţi uita strămoşii mostri,
Ce-ntreaga lume au călcat
Şi nu ne-am purta ca proştii.

De-aş fi un mândru împărat,
Vă dau la toţi cuvântul meu,
Românul nu ar fi argat
Şi nici nu ar mai duce-o greu.

Mai bine mort decât sclav viu
În ţara asta chinuită,
Că împărat nu vreau să fiu,
Peste o ţară umilită.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce-a urmat a fost rezultatul unei neînţelegeri, al unei confuzii de nume şi cei trei s-au pomenit dinaintea celebrului colonel Pereira, care-i acuză de sabotaj (dar Pereira credea că era vorba de acei Garcia care lucrau în gara din L.) şi-i trimise pe loc la scaunele de tortură ca să-şi denunţe complicii. Li s-au smuls unghiile de la mâini şi picioare, presărându-li-se rănile cu sare groasă din belşug; li s-au ars tălpile cu trabucul; li s-au descărcat sute de volţi în trupuri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La trei zile când veniră ursitoarele, o ursiră ca ea să nu se poată mărita până ce nu se va găsi cineva care să petreacă o noapte în cămara ei şi să scape teafăr. Pasămite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru păcatul părinţilor. Nu numai atât, dară ursitoarele întinse pedeapsa aceasta şi asupra împărăţiei. Ele zise că din ziua când va veni cel dintâi peţitor şi nu va izbuti să scape, toate oraşele şi toate satele să se dărâme precum le-ai văzut şi tu, şi toţi oamenii să putrezească, să le rămâie numai oasele. Aceasta ca să îngrozească pe juni, ca să nu vie în peţit. Vezi d-ta, şi fermecătorul acela care a făcut pe împărăteasă să nască fu pedepsit, căci umbra lui este care vine noaptea de munceşte şi chinuieşte pe bieţii tineri carii se încumet a rămânea în cămara domniţei. Mulţi tineri s-au încumes până acum a face cercare, şi toţi au pierit. Auzind unele ca acestea Făt-Frumos, zise portarului că ar dori să vază şi el pe fata de împărat.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vorbă nu se mai făcu. Feciorul de împărat văzu cu ochii, şi asta era destul. Lăptiţa nu şi-a ţinut vorba, şi acuma nu rămase decât să-şi ajungă pedeapsa. Feciorul de împărat n-avu încotro, îşi călcă pe inimă şi porunci să o îngroape în pământ până la sânişori, rămânând aşa în ochii lumii, pentru ca să se ştie ce e aceea când cineva cutează să înşele pe un fecior de împărat. Într-altă zi, apoi, se făcu pe gândul vitregei. Feciorul de împărat se cunună a doua oară şi iarăşi răsunară veseliile de nuntă trei zile şi trei nopţi. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feţi-frumoşi nu aflau odihnă în pământ. În locul în care erau îngropaţi crescură doi paltini frumoşi. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a născut Pruncul cel Sfânt

Cerul este plin de stele
Strălucesc ca niciodată
Oi, cu păstori lângă ele
Stau în câmp, dar, deodată,

Îngeri urcă şi coboară
Cântând lin, cu glas duios
Şi pe a Cerului scară
Îl anunţă pe Hristos,

Fiul, cel născut de-ndată
De Maria, mama Lui,
Îngeri se adună roată
Şi se-nchină Pruncului.

Jos, în ieslea mititică
S-a născut un Prinţ Ceresc
Cu sfială şi cu frică
Părinţii Lui Îl privesc.

Pruncul lor, plin de lumină,
De îngeri e-nconjurat
E un Prinţ, cu faţa senină,
De toţi este admirat.

Păstorii-au venit degrabă
Cu mieluţi, în dar să-I dea,
Lor nu le venea să creadă
Minunea ce se arăta...

Magii de la răsărit
Toţi trei, s-au înfăţişat.
Steaua i-a călăuzit
Şi drumul le-a luminat.

Daruri scumpe, valoroase,
Pentru Prunc ei au adus
I-au făcut urări frumoase
Şi s-au închinat nespus

Pruncului cel minunat
Ce din Ceruri a venit
El, al lumii Împărat!
Şi vestea s-a răspândit

Tot Pământul a aflat
Despre Darul cel Ceresc
Şi cu toţi s-au bucurat
Tatălui, Îi mulţumesc.

Lumea întreagă Îl slăveşte
Şi Îi cântă cu iubire
A Lui naştere vesteşte
Prin El, avem mântuire.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (17 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră şi intrară în baie. Ileana chemă armăsarul ei ca să încropească laptele în care se vor îmbăia. Chemă şi împăratul cel nou pe Galben-de-soare. Şi astfel amândoi caii se întreceau care de care să facă baia mai potrivită de caldă stăpânului său, şi mai nimerit de încropită. După ce s-au îmbăiat, a doua zi s-au şi cununat. Apoi s-au urcat în scaunul împărăţiei. Trei săptămâni ţinură veseliile, şi toată lumea se bucura că le-a dat Dumnezeu un împărat aşa de viteaz, care făcuse atâtea isprăvi. Iară el domni cu dreptate şi cu frica lui Dumnezeu, ocrotind pe săraci şi neasuprind pe nimeni, şi domnesc şi în ziua de astăzi de n-or fi murit.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneţi-mi acum

Spuneţi-mi acum, ce-ar putea dori mai mult un om
Decât să-şi bea singur, în linişte, pocalul de vin?
Mi-ar plăcea să am seara oaspeţi cu care să discut filozofie,
Nu să mă trezesc cu perceptorii care vin să colecteze impozite:
Cei trei feciori ai mei s-au căsătorit cu fete din familii bune,
Iar cele cinci fete s-au măritat cu bărbaţi de calitate.

Prin urmare, am motive pentru a trăi fericit o sută de ani,
Fără să-mi pese, la urma urmei, de Paradis.

poezie de Wang Chi, sec. al VIII lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă...

După ce mult s-au sfătuit,
Jivinele au chibzuit
Ca să pună în lucrare,
Peste râu, un pod nou, mare.
S-au dus care mai de care,
La minister pentru-ajutoare.
Jupânul urs, mare meşter,
A fost trimis la minister,
Luă, după trei zile de chin,
Un camion cu lucruri, plin.
Plecând, vulpea cea şireată
Se dovedi mai inspirată:
Două camioane pline
Pentru podul nou, vezi bine!
A fost trimis şi măgarul,
La minister, cu samarul.
A-ncărcat samarul bine,
Zece camioane pline!
Şi încăpător, samarul,
A adus tot necesarul!
Văzând, toţi miraţi întreabă:
- Ai reuşit tu, o gloabă!?
- La guvern, când am intrat,
De... rudele mele am dat!

fabulă de Stelian Negomireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre cărturari şi farisei: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn.
Iisus Hristos: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă. - 12:38-45 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!