Poveste veche

Am încălecat pe cal
Şi-am ajuns într-o poveste
Cum o alta nu mai este
Dela Decebal.

Se făcea că-n lumea dacă
Între marile hotare
Vieţuia unu'-ntr-o stare
Afrodiziacă.

Foarte gras era Vomyllus,
Vesel, şi era în stare
Să-l facă să râdă tare
Chiar şi pe Coryllus.

Cu privirea-i acvilină,
De pe tronul său de rege,
Încerca, se înţelege,
Ca să se abţină.

Dar putea? – cu gura plină,
Povestea cum el cu vărul
Căutaseră-adevărul
Într-o bute plină

Cu un vin adus de-acasă,
Căci la neamul lui din Roma,
Nici tăria, nici aroma,
Nu-i de viţă-aleasă.

Au băut întreaga noapte
S-au distrat, au tot zis "Ave!",
I-au servit vreo zece sclave,
(El a avut şapte.)

S-au spălat într-un thermarum,
Şi-au plecat să viziteze
Roma, să se uşureze
Pe la buzunarum.

Sau, mai bine, în chimir, că
Poartă-aşa ceva la piaţă
Ca să facă la hoţi faţă
După vreo poşircă.

A făcut, cu mintea trează,
Trei afaceri cu romanii,
Că de-acolo-şi face banii:
‘I-aprovizionează.

Cu un Vomyllus în vervă,
N-apuca nici să se-nfrupte,
Râdea regele pe rupte,
Fără vreo rezervă.

Pentru el romanii-s doară
Soldăţoi fără morală;
Tarabostes-ii de fală
Sunt aici, în ţară.

Ei vor doar s-adune lauri,
Tribul lor mult prea războinic
Şi-a dorit rege destoinic
Pe alte coclauri.

Fostau toţi nişte comati
Ce-au plecat demult din ţară
Ca să prade pe afară
Ca nişte pramatii.

Legea tribului străbun e
Ori uitată, ori schimbată,
Căci se uită ca să bată
Popoare mai bune.

Au ei nişte zei, dar banii
Sunt cei la care se-nchină,
Om fi veri, vorbim latină,
Dar ei sunt... rromanii.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii azi

Am tot mai mult convingerea că poezia-i demodată,
uitată-n superficial
ca şi cum ei, ăi, autorii, ar fi un fel de nimeni, ori neisprăviţi,
nişte bieţi versificatori
idealişti, fără de judecată,
ce scriu aşa câte ceva, aproape teatral,
departe rău de realitate, chiar smintiţi
-aşa cum s-a şi demonstrat de atâtea ori-
căci lumea nu mai are niciun gust de versuri,
e atât de complicat
şi ineficient,
o vorbă goală, o neseriozitate;
cum te-ai sili să dai ce ştii, când nimeni nu-i, n-ar asculta, un fel de impostori
şi ai trăi 'ntr-un turn de fildeş, un palat,
cum ultimul ajuns, un decadent,
o banalitate.
Se pare că e un cerc închis,
în care liricii se citesc între ei, sau nu,
mai mult se laudă –cât, cred că-n avantaj le este,
să aibă fiecare-n parte, la rându-le, vreo apreciere-
ceva ca într-un compromis,
creând impresia că-i greu s-ajungi la fel şi tu...
şi adesea cei mai slabi sunt gata la proteste,
de nu le iei naivitatea ca pe-o calitate, chiar de versurile-s doar nişte himere
ce-ar vrea să coloreze-n tonuri -fără culori, nici pensule- vocabular...
se pierd în declaraţii puerile, trecuţi, adolescenţii de liceu
-ce poate nici nu-l au, sau dacă... nu reţin decât vreo fată,
una, sursa de inepte bileţele cu greşeli-
căci astăzi totu-i numerar,
doar banul, el, e un bun, apreciere...
şi uite aşa-i ajunsă tagma de citată;
" o adunătură de aiuriţi, de aiureli!..."
Nu ştiu, să mai rămân într-o anacronică enclavă
şi-o zi, târziu,
-când, de demult, nu voi mai fi-
dintr-un noroc, să spună cineva... nimic... de bine, doar "că mintea mi-am făcut-o sclavă..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărin Motanul

Era de râs prin sat, la Gura Văii
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toţi flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau şi larmă).

Era de-un leat cu ei doar... pe la minte
Şi, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: "Muiere,

Mai vino cu un rând, că plânge masa!"
... Şi se distrau în noapţile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau şi zi, şi seară,

Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieşi la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,

Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanţă,
Că-i cam voinică şi transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranţă.

Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar aşa - completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.

S-au înarmat cu camere şi bliţuri
Şi s-au ascuns prin pomi şi-n nişte şanţuri;
Erau toţi veseli, după multe spriţuri,
În noapte, ca fantome fără lanţuri.

Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-aşa votară,
Şi doar el ştie să se bage-n seamă.

A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, ştia afurisitul
Cum face un mârtan ce-şi ceartă clanul.

Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieţii aşteptau s-apară,
Că se-auziră ţipete acute
Şi, în papuci doar, a ieşit afară.

Aşa-ceva, veţi crede că-i poveste
Cu bliţuri, râset, urlete sau şoapte,
Dar baba, pân' să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.

Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuşi aici?!
Stela: Doar pentru nişte analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, nişte minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Şi aşa ai fost pe tot parcursul şedinţei de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuşi vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să ştii?
Stela: Doar dacă doreşti să-mi spui, iar astfel, dacă eşti sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot aminteşti; le poţi face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Şi iată, aşa ai scăpat de mine! Te poţi întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă ameninţai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Şi nici tratament. Singura recomandare pe care ţi-aş putea-o face, ar fi să-ţi petreci cât mai mult timp în compania domnişoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte la indigo

Nu e cu- "A fost odat' "
şi nici cu "de n-ar fi",
căci este zi de zi
şi –zău!- m-a încântat.

Ea, nouăzeci de ani,
el, nu-i decât un puşti
de-ţi vine să-l deguşti
iar eu... sunt dintre fani.

Cum am aflat de ei?
Păi, nu mai ştiu nici eu!
dar îi tot văd, mereu,
zburând ca nişte zmei

la piaţă, în Obor,
sau la vreun magazin,
de-mi vine să mă-nchin,
dar, cum să spun: ‘i-ador!

Nu se feresc defel
de lumea dimprejur,
şi sunt convins, vă jur:
la minte sunt la fel.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

viaţa invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuţi.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar nişte păpuşi
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viaţa noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
şi strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
şi ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulţi colţi,
mă mir că nu-i orbeşte
pe cei ce poartă doar ură şi laşitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă şi răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
şi ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminţi şi aşteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat vecinii toţi

Au plecat vecinii toţi,
S-au pus lacăte la porţi.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca şi el, azi, mâine.

Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Îşi schimbă şi ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.

Curţile sunt năpădite
De ierburile neprăşite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai aşteaptă.

Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de ţară.

Prin străini ei pribegesc
Şi nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinţi i-apasă.

Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.

Blesteamă viaţa amară,
Că s-au născut într-o ţară
Fără pic de ocrotire
Şi-s condamnaţi la pieire.

Puşcă şi cureauă lată
Ce ţară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Şi copii ca nişte flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,

poezie de Dumitru Delcă (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaua pe cal

(După Mihai Eminescu – Sara pe deal)

Seara, în bar, stă şi se uită cu jale:
În buzunar, nu prea mai are parale,
Iar împrejur sunt multe fete frumoase
Ce l-ar iubi, căci multe sunt păcătoase.

Muzica lui se-aude iară şi iară,
Ochii lui mari se pierd în fum de ţigară,
Sus, pe tavan, scapără leduri mărunte,
Iar un beţiv vrea să-l sărute pe frunte.

Parcă ar şti ce necăjit e, săracul,
Că nici acum n-a reuşit să ia bacul
Şi-a învăţat (vreo două zile, tot anul),
Dar n-a ştiut unde să meargă cu banul.

Dac-ar putea, ar vrea în timp să se-ntoarcă
La primul an (sunt mulţi ani de când încearcă)
Şi nu e prost, dar bacul ăsta e, parcă,
De netrecut, numai de nervi îl încarcă.

Mai sunt şi-ai lui, încă îl ţin în spinare,
Nu-i mai dau bani şi-asta îl doare mai tare,
Se ceartă des ziua, dar mai ales seara
Şi toţi aud, lumea-i cunoaşte povara.

Poate curând, la jocuri de păcănele,
Va câştiga şi ar scăpa de belele,
La bar ar sta chiar şi o noapte întreagă,
Ore în şir s-ar mai cinsti cu vreo dragă.

Numai că azi stă c-un prieten (pe bune!),
Nu mai au bani şi ar mai vrea nişte-alune,
O duce greu şi este vina lui toată
C-ai lui au pus şaua pe cal dintr-odată.

parodie de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel, după Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul

Are-ades, un coşmar ce-l trezeşte-asudând
Dintr-un somn agitat şi cu lacrimi curgând.
Că sunt mari sau sunt mici, că sunt reci sau fierbinţi,
Că sclipesc sau se scurg, că sunt lacrimi cuminţi,
Nu contează prea mult, nu contează aici
Căci problema e-n vis şi e greu s-o explici:

Se făcea că-‘ntr-o ţară cum nu-i pe pământ
Şi în care sunt oameni cinstiţi, de cuvânt,
Fiecare ştiind ce-ar avea de făcut,
Au venit nişte vremuri când au apărut
În politică, oameni oneşti şi corecţi,
Ce munceau pentru ţară, în legi arhitecţi.
Aveau traiul corect şi salariul decent
Şi un şef luminat, serios, competent.

Deodată se-aude o voce, de jos:
-Ce-ai visat pân'-aici va fi tocmai pe dos.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perdant

Nu poate nod să facă din fire deslânate;
N-ajung nici cap la cap. Se rup, reînnodate!
Orice plecat e-ntors din drumul început
Şi nici tot -strâns de mână- n-ajunge la sărut.

Şi banul, strâns cu greu, sfârşeşte prematur;
Se pierde-n dublu, doar la gândul; "Cum să fur?"...
Chiar dacă alţii, zilnic, o fac ca pe-un business,
La tine nu se leagă; noroc nu ţi-e acces!

Nici pe copii nu-i ai, că nu le dai când cer
Şi cer mereu c-aşa-i azi; nu se mai poartă "ofer"!
Nevastă ţi-a plecat cu cel ce-o ia "s-o ţie"
Şi bruma ce-ai avut, s-a pierdut în hoţie.

Şi diplome ţi-au luat; doar le-au pus poză nouă
Şi-afacerea ce-aveai, s-a dus, sunt alte două
În locu-i, c-ai crezut cinstiţi asociaţii...
Dar lumea s-a schimbat! Acum te-mpart, ca fraţii!

Din ultimul avut, ţi-ai cumpărat o casă
De la un turc urât, c-o româncă frumoasă...
Dar ai pierdut-o iute, erau din droguri banii;
"Tu trebuia să ştii!... Complice cu golanii!!!"

Ai vrut să schimbi din rău, ai părăsit şi ţară,
S-o iei de la-nceput pe muncă de ocară
Şi viaţa ţi-a trecut cum apa peste pietre...
Rămâi spălat, curat, uitat pe alte vetre.

Şi-a rămas suferinţa, pe care n-o poţi pierde;
Cum bradul plin de ace e pururi, mereu verde.
Lipseşte doar pădurea, de semeni să te-ascundă...
Un paria-n destin, un om ce-a fost... doar umbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcelării florale

În lupta de guerilă dispar azi conifere,
Stejari şi fagi tăiaţi pentru calorifere
Tăcuţi, mărunţi furnir, întunecat mahon,
Fără vreo rânduială sacrificaţi pe bon.
Nici decimare nu-i, e sângerare albă
Făcută pe furiş s-adune bani de salbă,
În timp ce deal se surpă doar cioate, rădăcini,
Rămas sfrijit, arid, ţepos plin de ciulini,
Lăsând făgaşe adânci la ploi, în torent umflate
Să spele lunci ieri sterpe, să înece vetre, sate,
Fără vreo judecată; "nu se mai poartă vină
În lumea de arbuşti"... arbori ajunşi cătină
Plină de ţepi, de ţepe într-o comandă a sumbru'
Pus să distrugă tot, nici pas să n-am, să umblu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul IX

Nu pot crede, să mă baţi,
Cât ar fi lumea de rea,
Tocmai io, dintre bărbaţi,
Să păţesc aşa ceva...!

Lângă mine-am o vecină,
Stau la nouă, am balcon,
Singurică, fără vină,
Să îmi iasă azi un zvon,

Cum că eu, sorb din cafea
Dimineaţa, matinal,
Şi cu ea, să vezi belea,
Mă-ntreţin foarte-amical

Pe balcon, aer curat,
C-amăndoi mai şi pipăm,
Unde-n mod detailat
Despre sex să discutăm!...

Păi... de socotim niţel,
Cum e dânsa, nu v-am spus,
Pensionară, tot la fel,
Dar... cu şapte ani în plus,

Oameni serioşi, de fapt
Pe-aşa trai, nici că gândim,
Chiar de eu sunt încă apt,
Despre sex să mai vorbim!...

Dar ce-i drept, ne încălzim
Şi ne-ncingem foarte des,
Iar ca să ne răcorim,
Zicem vorbe în exces,

Fi'nd normal, la banii mei,
Şi ai dânşii, de-o-ntrebăm,
Cum papucii mei, şi-ai ei,
Să nu ne înfierbântăm!?

Că, de la prima cafea,
În balcoane, evident,
Încep eu, dup-aia ea,
Cu toţi de-s în parlament,

Şi când eu am terminat,
(Parcă mi-a citit un gând!)
Îi ia dânsa, din senat,
După nume, rând pe rând,

Şi le "fî-mî-n-cî" la toţi,
Vreo trei ore cu nesaţ,
De bandiţi şi de netoţi,
Până jos de tot, la zaţ!....

De-am ajuns, s-aud, perplex,
Lumea cum mă critică...!
Ce vorbim... nu-i despre sex...
Facem doar... politică!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocoii politicieni

Ciocoii politicieni, au fost şcoliti in alte vremi,
Foşti politruci, foşti activişti, se dau astăzi capitalişti...
Din mari intenţii declarate, ei le-au bulibăşit pe toate,
Şi-n sărăcie ne-au adus, făcând, spunând, ce au de spus.
Politica o fac cu banii, strânşi cu mult chin de toţi sărmanii ;
Au secretare, limuzine şi toţi se vor oameni de bine!
Se ceartă intre ei ca chiorii, cu-atâta sârg că-ţi dau fiorii,
Iar ţara au lasat-o baltă, cu multe biruri şi indatorată.
Nu au obraz, nici vreo ruşine, ne mint pe tine şi pe mine...
Cum că va fi cândva mai bine!
Toţi, deputaţi şi senatori, nişte-nbuibaţi şi nişte trădători,
Toacă bugetul în neştire, fară să dea vreo mulţumire
Poporului ce i-a votat... pretind că au de redactat
Vreo lege cum au mai făcut şi camarila au satisfăcut.
Poporul rabdă că-i recesiune, al lor salariu e-n ascensiune...
Au privilegii, pensii şi diurne, fond forfetar ( ca de pe altă lume! )
Cu ei n-avem nici o speranţă, să ţină ţara-n vreo balanţă,
Oportunişti şi infantili, se poartă ca nişte vechili...
Fabrici, resurse au vândut şi-astăzi trăim din împrumut,
Toţi, fară de excepţie, sunteţi pentru popor decepţie.
Aţi merita un Ţepeş să v-adune, in Bărăgan ca-n vremurile "bune"...
Cu palmele să câştigaţi tainul şi poate aţi comensura veninul,
Cu care-aţi otrăvit acest popor... Ruşine să vă fie, porcilor!!!

parodie de Nelu Preda (8 mai 2012)
Adăugat de Nelu Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum, prietene cititor, se cade să-ţi pregăteşti sufletul şi mintea pentru cea mai plină de necurăţii povestire ce se va fi făcut vreodată de când e lumea lume, o asemenea carte neîntâlnindu-se nici la antici, nici la moderni. Închipuie-ţi că orice plăcere cinstită sau neîngăduită de această fiară despre care vorbeşti neîncetat fără să o cunoşti şi pe care o numeşti natură, că aceste plăceri, zic, vor fi în chip voit înlăturate din această culegere şi că, de le vei întâlni din întâmplare, se vor afla numai însoţite de vreo crimă ori nuanţate de vreo mârşăvie. Fără îndoială, multe dintre rătăcirile pe care le vei vedea zugrăvite îţi vor displăcea, lucru pe care-l ştim prea bine, însă vei găsi alte câteva care te vor aţâţa până acolo c-o să rămâi fără ceva sămânţă şi iată tot ce ne trebuie.

Marchizul de Sade în Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei sau Şcoala libertinajului (2005)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat cu toţii

Au plecat şi-acum sunt parte din lumină;
Memoria le-a rămas vie şi plină.
Doar eu stau aici singur fără nici un rost,
Şi macin gânduri despre ce nu sunt şi-am fost.

poezie de Henry Vaughan din Silex Scintillans, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre medici şi spitale

Din contribuţia la buget a oricărui cetăţean
Statul pregăteşte medici cu duiumul an de an
Toţi depun un jurământ, la-nceput de meserie
Puţini apoi şi-l respectă, sunt atinşi de lăcomie

Când merge omul la spital, de nu este vreun bogat
Înainte de analize, el este amplu interogat
Cu fineţe-i întrebat, dacă şi unde lucrează,
Vor să ştie în primul rând, ce venituri încasează

Dacă este vreun şomer, ar mai avea o şansă
Poate are cumva rude, să-i achite câte o tranşă
Şi-ar mai fi o variantă, s-apeleze la vreo pilă
Un baron din aste vremuri, ce-ar avea un pic de milă

Dacă este-un amărât, fără bani, fără ajutor
Nu va fi băgat în seamă, e trimis pe coridor
Şi-o să aştepte el acolo, pân′ ce-o voce-i va spune
-Mergi acasă, cată bani şi la doctori tu-i depune.

Sunt în stare să-ţi ia totul, fără nici o remuşcare
Mergi degeaba prin spitale, peste tot e nepăsare
De n-ai punga cu parale, nici o şansă să te-atingă
Nici măcar vreo asistentă, să te-nţepe c-o seringă

Sistemul nostru sanitar, este atât de neglijat
Mor pe capete în spitale, foarte slab e finanţat
De aceea, personalul a plecat peste hotare
Pleacă tot ce e mai bun, rămân cei fără valoare

Este însă şi-o excepţie, ei formează un grup aparte
Medicii de la urgenţe, smulg pacienţii de la moarte
Când se cere vreo salvare, foarte iute intervin
Se transformă în nişte îngeri, ăsta este a lor destin.

poezie de Ionel Popa
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să faci ceva, înseamnă că îţi mai lipseşte ceva, dar ce anume îi lipseşte lui Dumnezeu, ce anume îi lipseşte aceluia ce e deja totul din întreg? Îi lipseşte lui vreo parte ca să facă vreo parte? Vorbeşte de "utilitatea" facerii ca şi cum ar fi vreo virtute şi nu cea mai cruntă deşertăciune? Când afirmi asta nici măcar nu bănui că îi condamni la suferinţă pe cei care sunt paralizaţi sau bolnavi, oare realizezi că exact asta era ideologia fascistă? Dumnezeul minţii este "a şti" şi Sfântul ei duh este "A face", dar te poţi face pe tine? Sau tu trebuie să exişti mai întâi ca apoi să faci? Află de ce exişti tu şi apoi vei vedea că întotdeauna şi fără nici o excepţie făcătorul nu-i decât o făcătură. Pentru că atâta timp cât nu realizezi că te afli într-un vis fals numit veghe, ego-ul tău îl va trimite pe Dumnezeu în concediu şi vei face tu lumea. Dar imediat ce vezi că facerea din visul din noapte este EXACTĂ cu facerea din visul din zi le vei da pe amândouă deşertăciunii în plata Domnului!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perplex

Mă întreb degeaba, din reflex,
De ce omoru-i de doi bani;
Se pedepsind vreo şapte ani
În ţara mea... pământ perplex?

Că-n timp ce hoţii-s în conex
La vârf de neam; prin dregători
Se leagă la dosar cu sfori!!!...
Nu cu cătuşe! Nu-i perplex?

De arăt cu degetul convex
Eu "hoţ", scârbit de judecată;
Că ou, ce am pe-un an, nu-i vacă...
Şi-a mea-i găina! Nu-i perplex?

Dar totu-i bine, în scris Codex,
Că toţi ce "pot" sunt imuabili,
De neclintit; ba conţi contabili,
Ba romi, rege, împărat perplex?...

Primarii îs primii la anex
De tot ce-n timpuri nu visau;
Că azi nu-i "Sfat", e un bau-bau
"Popular"... Democrat, perplex!

Tot dau în gropi, sau urc apex
Pe neaoşe căi ca-n savane;
Că şi bordura-i milioane...
Aici, cu asfalt căscat perplex!

Mă pierd de proşti fără complex
Parlamentând, mulţi, şase sute...
Şi alţi de-ai mei, de şcoli prea multe,
Stau toţi cruciş, tâmpiţi perplex!

Cu amenzi din neavut, latex
Mi se întinde pielea goală...
Şi hoţi din puşcării, ce-s şcoală,
Ies tot bogaţi! Că-i văd! Perplex!

Viaţa-i divertisment, doar sex
Cu trei de "X" mânjind ecrane;
Nuvele tele, nu romane,
La burta goală... Ce perplex!

De limbă nu mai zic, de "dex",
Că "alfa", bete" azi sunt rare;
Ceva grecesc, de prin fanare...
Deci scris şi vorbă îs prea... perplex!?!

Iar dacă încerc la ziar telex
-Să mă plâng lui de nedreptate-
N-aude nimeni; surditate
E laitmotiv, motiv perplex!

Nici scară nu-i după cortex,
Că nu sunt trepte de valori;
La vârf stând cei cu capu-n nori,
Întunecaţi pân' la perplex!

Mi-e mintea în două, un duplex;
C-o parte-i vis, primit minciună,
Cât ochii îi ţin închişi... Ca lună;
Ce-i văd doar nevăzut, perplex.

Oi fi eu singurul index
Cu ţară... neam, un individ,
Sau traşi în piept, toţi apatrid,
Ne-au dat-o gol? Un tun per... plex?!

Mi-e ţara toată un circum... flex,
Adică un fel de circ; c-o droaie
Ce fac orice, ce cap nu-i taie...
Tăind de la toţi, lor... Perplex!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moşii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învaţă idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimţiţi cât să-şi permită a ne ponegri eroii?
Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi si periculoşi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi şi azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fara paloşul lui Ştefan am fi paşalâc turcesc
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!
Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o naţie coruptă
Ci cu aspre sacrificii, şi cu jertfă, şi cu luptă!
Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eşafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâşie-n bucăţi
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăţi
Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul "Desteptaţi-vă români"
Fierul scos din pieptul ţării ne-a fost arma si necazul
Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul
Munţii noştri aur poartă, am putea să fim bogaţi
Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădaţi
Biciuiţi de monştrii vremii şi răpuşi de neputinţă
Am trecut peste milenii cu speranţă si credinţă
Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci...

Astăzi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru ţară?
Graşii şi libidinoşii, snobii si analfabeţii
Banii mulţi şi burta plină pentru ei sunt sensul vieţii
Nişte lacomi fără şcoală, nişte scârbe, nişte javre
Care pentru-o şpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanţii
Si-am trimis toţi imbecilii, proastele şi aroganţii
Să ne facă de ruşine cerând mită pe la toţi
Si să fim priviţi prin dânşii ca o naţie de hoţi
Poticnindu-se-n discursuri insipide şi banale
Fără dicţie sau noimă, cu greşeli gramaticale
Piţipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi in ţară, oameni demni şi responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-aceşti avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câţi am mai rămas prin ţară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară şpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Si nici mame disperate, "ce le dau la ăia micii"
Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenţi de tratamente
Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soţia umilită la ghisee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoţii iar capabilii-n mizerie
Eu aştept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieşi din nou Eroii înarmaţi c-un bici fierbinte
Si vor face curăţenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!