Cicatricele vieţii [Life's scars]

Toţi spun că lumea e rotundă,
Însă eu cred că-i un pătrat,
Rănile mici mereu abundă,
Căci pe la colţuri au intrat.
Dar am aflat plecând de-acasă
Călătorind spre Occident –
Că rana cea mai dureroasă
Ne-o fac cei dragi, e evident.

Persoana rea, dispreţuită,
Te umple întruna de venin;
Şi inima-ţi va fi rănită
De tot ce face-acel străin;
Acestea-s lucruri trecătoare;
Dar e-un precept pe care-l ştim:
Ne fac răni mari, usturătoare,
Numai aceia ce-i iubim.

O haină şic, farmec aparte,
Pentru străini le etalăm,
Indiferenţă, chipuri moarte,
Pentru ai noştri le păstrăm.
Şi lăudăm necunoscuţii,
Iar musafirii ne priesc,
Însă lovim cu persecuţii
Pe cei ce sincer ne îndrăgesc.

Iubirea nu o poţi culege,
Inimi fidele n-au mijit.
Vai de acela ce înţelege
Numai atunci când a murit!
Căci într-o zi, din întâmplare,
De acest lucru ne întristăm:
Că cei ce ne rănesc mai tare
Sunt cei pe care-i adorăm.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!