Ion Untaru

Bate vântul ploaia

bate vântul ploaia, lăcrimează duzii
invocăm orbește harurile muzii
de o vreme-ncoace ninge și ne plouă
pe umerii goi trandafiri de rouă
câte din principii nu ni ne supun
nod marinăresc, frânghie și săpun
de la papagali până la egrete
noi suntem experți în a da rețete
bune pentru alții, bune pentru toți
de la Arhimede până la iloți;
noi am spart tipare, noi am spart oglinzi
umbrele pe care nu poți să le prinzi
regimente stranii puse sub umbrele
lumea ce se umple noaptea de sechele
cine pentru toate poartă oare vina
medicul formal scumpește formalina
media din care nimeni nu ne scoate
medi-ana trage ponoasele toate
nimeni nu ne vede când muncim pe brânci
să urcăm orbește mările pe stânci:
dreptul la opinii este unul sacru
osteneala zilei, doar un simulacru!

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

* * *

Trei inele pentru stăpânii elfi cei de sub soare,
Șapte pentru ei, gnomii de viță din săli de stâncă,
Nouă, Oamenilor care știu că-n lumea lor se moare,
Unul pentru el, Seniorul Întunecimii-n noaptea lui adâncă
Unde-s Umbrele în Ținutul Mordor, ca să le găsească.
Și pe toate să le-adune un inel, și altul nime,
Să le ferece pe toate, astfel să le stăpânească,
Unde-s Umbrele, în Ținutul Mordor, în întunecime.

poezie clasică de din Stăpânul Inelelor 1 - Frația Inelului (19 aprilie 1937)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Legenda lui Sigurd si a lui Gudrun" de J.R.R. Tolkien este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.99- 32.99 lei.

Tu pe cine dai vina? Cine crezi că este responsabil de felul în care trăiești? Părinții, societatea, partenerul de viață, guvernul, soarta, etc.? De fapt, te-ai obișnuit să nu îți asumi responsabilitatea și să o plasezi undeva în exteriorul tău. Alții sunt de vină pentru eșecul tău și tot de la alții aștepți salvarea. Nu vezi că în felul acesta tu refuzi să trăiești? Ești doar un spectator pasiv în propria ta viață. Oare cum s-ar schimba viața ta dacă ți-ai asuma pe de-a-ntregul responsabilitatea pentru ea? Cum ar fi dacă nu ai mai da vina pe nimeni și nici nu ai mai aștepta salvarea de la nimeni? Acționează și creează-ți viața pe care ți-o dorești. Da, doar prin propriile forțe! Pentru că poți și meriți!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poți să te duci la toate piesele despre care știi că sunt bune, poți să te duci la Operă, la cinematograf, la filme cuviincioase, poți să te uiți la televizor la tot cei ziditor, la tot cei frumos. Noi nu suntem exclusiviști. Te poți folosi de toate lucrurile bune și frumoase pe care le-a dat Dumnezeu. Dacă nu vrei tu să te duci la teatru, poți să nu te duci, nu te obligă nimeni, dar să știi că ocolești o sursă de cultură și nu numai de cultură, chiar de înnobilare.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ți-ar plăcea oare să-ți umpli viața cu fapte bune pentru ca apoi lumea să nu-și mai amintească din ea decât cine știe ce măruntă greșeală? Nimeni nu are dreptul să dea calificative negative vieții altcuiva.

în Născut pentru succes
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e liniște în eterna și fascinanta cetate
lugubră cetate
la porți nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăși
și nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă așteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins țigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arși ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce țipă
prin colțuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad și toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană și o mână atârnată
poartă o pană și un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Pădurea de alb

în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineața
aud răsăritul
spunând rugăciunea zilei
la amiază
soarele lăcrimează tăcut
e multă durere în ruga luminii
undeva între umbrele de mesteceni
sunt eu
un suflet
cu bilet doar dus
înspre seară
umbrele se subțiază subit și
mestecenii se culcă în beznă
atât de trist
îmi aduc aminte de cei care
nu mai sunt...

prăbușirea în moarte
e singurul sens al existenței

și mâine va fi o altă zi

. |

poezie de din carte, Fsță în față cu mine
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Paulo Coelho

În dragoste nimeni nu poate leza pe nimeni, fiecare este răspunzător pentru ceea ce simte și nu putem da vina pe altul pentru asta. Nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.

în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de Georgiana ZoneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.

În viața noastră de zi cu zi, reține că dacă nu îți asumi tu responasbilitatea pentru viața ta, altcineva o va face. Așa devii sclav. Iar lumea e plină de sclavi care depind de instituții sau alte persoane, pentru că de bunăvoie și-au predat puterea personală și au decis că preferă ca alții să își asume responsabilitatea pentru ei. Data viitoare când te plângi de slujba ta, de condițiile tale de trai, de calitatea relațiilor tale, de sănătatea ta, adu-ți aminte când anume ai renunțat la puterea, libertatea și reponsabilitatea față de ține însuți. Nu e prea târziu să le iei înapoi. În viață, toți facem alegeri bune sau rele. Și există un cor al oamenilor din jur care ne judecă și ne spun ce ar trebui să facem cu viețile noastre. Nu uita însă că pentru toate alegerile tale bune, tu culegi roadele iar pentru toate alegerile greșite, tu plătești prețul. De ce ai asculta măcar o secundă ce spun alții când oricum tu plătești nota la sfârșit?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Neprelucrat(ă)

ninge ninge și ninge cu plumb peste tot ramul de orbi
mirul nu mai atinge culorile
trei sunt din care se nasc toate
cineva spunea că ordinea corectă ar fi alta
îi dau dreptate pentru că
de la credință pornește totul
apoi se rătăcește fiecare literă
se ajunge la un ă prelungit până în oase
așa, ca gerul, lacrima sau
ploaia înghețată prin metaforele prezentului
ca o ură aninată din greșeală în brad
pentru că orbul o confundă mereu cu un con

oare ce are ura cu înțelepciunea?

pinul râde și mai lasă un strop de esență în cameră
își scutură toate conurile umbrite de un azi în care
ca un ganglion înfumurat mă umflu o clipă și mă culc la loc

neprelucrat(ă)

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea multă nedreptate

Unul vrea avere, altul în stradă cere.
Unul stă în palate, altul în frig se zbate.
Unul are poamă, altul nu are mamă.
Unul huzurește, altul sărăcește.
De ce Doamne, oare, astfel ai lăsat,
Unul prea mult are, altul e sărac?
Unde e dreptatea, unde e frăția?
Unde-i libertatea, unde-i omenia?
Unde-s astea toate? Cine le împarte?
Cine Doamne, cine nu gândește bine?
De ce fiecare luptă pentru sine?
Luptă până moare și tot pier destine.
Doamne,
noi credem în Tine că poți îndrepta.
Că Tu poți face bine în dreptul fiecăruia:
Să împarți dreptatea-n lume, cum Biblia spune.
Să fie frate cu frate, pace și liniște în toate.
Doar Tu poți să împarți pe pământ
dreptatea între oameni, acel lucru sfânt.

poezie de (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Untaru

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul și joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agață-l de felinar
până trece lumina prin el
și se face cuminte ca un cățel

Cine geme, cine se teme
lustruiește toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare și urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
și nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
și între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Printre stropi

plouă în nord
mai ninge la poli
drumurile tac
mi-e frig și nu'i foc
clepsidra s-a spart
ard vreascuri în palme
mă rog la cer și e ger,
nu țip, doar întreb
unde e Doamne un cer
unde sunt și n-am fost
orb sunt și n-am bilet de intrare
viața'i o stare
concert anulat, era frig, cântărețul plecat
mă ninge, mă cert
cafeaua zace pe masă
unde e casa
nimeni acasă
pașii fug ca să plec
plouă, e ceață
ochiul din urmă mă leagă de o poartă
timpul întreabă retoric
eu cu ce mă aleg
apoi ploaia a stat
stropii mă blocau ireal
pe ultima scară
grăbit ca să plec, uitam să rămân

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești creator

În cântări de bucurie
Izbucnesc ‘naintea Ta
Stelele de dimineață,
Cerul în splendoarea sa.
La cămările zăpezii
Nimeni altul n-a pătruns
Dintre toți ce sunt în lume
Cine altul dă răspuns?

Poarta morții ai deschis-o
Doamne îți e supusă Ție
Cerurile îți scot toate
Strigăte de bucurie.

Tu cunoști drumul ce duce
La locașul de lumini
Tu pe spini și pălămidă
Le poți transforma în crini.

Împarți a luminii cale,
Vântul Ție ți-e supus
Ai legat cu legătură
Toate stelele de sus.

Poruncești lumina zilei
Ea să își arate zori
Glasul Tău Ți se înalță
Din pământ până la nori.

Picăturilor de rouă
Naștere Doamne ai dat
Tu cunoști la toate calea
Toate Doamne ai creat.

Ești trecutul și prezentul
Și la toate viitor
Ești Stăpânul de creație
Ești a toate Creator.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-o lume a separării, uniunea este răspunsul și soluția. Într-o lume a competiției, cooperarea este răspunsul și soluția. Într-o lume a fricii, judecății și urii, iubirea este răspunsul și soluția. Toți suntem zmei până când e nevoie să iubim, să cooperăm și să unificăm gânduri, oameni, triburi și resurse cu ceva ce e diferit de noi. Atunci nu mai vrem nimic din toate astea și alegem fără să clipim separarea, judecata, indiferența, ura. De aici rezultă lumea în care trăim, bolile ce le suferim, lipsurile și sărăcia sufletească și materială. Când vom face pentru cei care au nevoie lucrurile pe care le pretindem pentru noi, atunci vom fi câștigat dreptul la o altă realitate. Până atunci, nimic nou, nimic bun, doar același cerc vicios. Dar hei! E o nouă zi și lumea își așteaptă binefăcătorii. La treabă deci!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot rahatul în care ești azi, toată suferința de acum, este rezultatul acțiunilor tale de până acum. Consecințele de azi sunt copiii cauzelor de ieri. Acceptă că ai greșit, că nu ai știut, că nu a fost nimeni să te ajute, că ai avut ghinion, orice scuză e perfectă dacă te ajută să spui stop și să lași trecutul în spate. De azi, începe o nouă viață. Ai șansa ta, cu adevărat, în perfectă cunoștință de cauză. Nu mai poți să dai vina pe nimic pentru că tu deja ai totul și singura întrebare care se pune este cât anume din toate minunățiile pe care le ai deja le vei scoate la suprafață?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

După care vis să mă trezesc?

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?

după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?

după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătății?

după visul în care
săruturile tremură ca niște frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcțiile
de frica unei îmbrățișări?

după visul în care
unii oameni ridică statui
alții le dărâmă
dar prea puțini reușesc
să le readucă la viață?

după visul în care
apa de ploaie se rupe
la nașterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălți?

după visul în care
te scufunzi în propria suferință
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecție
noroc și nemurire?

spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

poezie de din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Acel glas de care îți este atât de dor

mergi pe șinele unui tren deraiat
numeri vagoanele ca pe zilele unei săptămâni oarecare
în fiecare vagon regăsești o bancă
luni așteptai un cuvânt
marți așteptai un verb care să-ți crească în clipe voința
miercuri te lăsai pe spătarul băncii și priveai trecutul
nașteri peste nașteri plecări peste plecări
peste tine se aștern veșnicii și scazi și scazi întruna până te dizolvi în sine
joi începi să nu mai aștepți
pleci la pimbare cu umbrele și umbrela nu se mai deschide
plouă și tu privești alt soare
pe acela de vineri în care într-un nouă te ascunzi de tot și de toate
chiar dacă cifra definește o oră, o zi, un sfârșit de an de viață de gând de sunet
sâmbătă aduni ecoul fiecărei zile
lași poarta deschisă pentru fiecare gest
să intre să intre
le poftești pe toate și curge ziua până când
într-o duminică oare te saturi de toate și pleci
pentru o nouă săptămână la fel de anostă la fel de simplă
un singur ecou strângi în pumn până când, strivit de emoțiile tale
redevine glas
simplu glas

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Invizibil

viața invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuți.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar niște păpuși
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viața noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
și strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
și ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulți colți,
mă mir că nu-i orbește
pe cei ce poartă doar ură și lașitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă și răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
și ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminți și așteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Rondel sărman

Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan
Că din fondul de avarii
N-a rămas un gologan

Ce să mai zic de salarii
Care stau sub paravan?
Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan;

Proful cât e de sărman
În zadar invocă larii
Că lipsesc și titularii
De vreo șase luni, un an
Bate vântul cancelarii...

rondel de din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Angi Melania Cristea

Print-screen

noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet și exact acolo unde apele scad
te poți îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca niște lampeduze
și numai tu poți vedea haloul viselor
în care ești un prinț orb ce nu îmi vede defectele

cum vorbesc eu până la lună și înapoi
nu știu nici măcar în biserică să tac
umplu pereții cu acele cuvinte-stilet

parcă ieri te iubeam și eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate și toți îl credeau poet
pentru că odată ce se așeza la PC spunea: Opriți-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viața e un print-screen ieftin

oare nu suntem internauți când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace și dincolo ca și cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cautatorul de pokemoni" de Angi Melania Cristea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook