Cuvântul care ucide

Potop de vorbe-aruncă unii cu-atât de multă uşurinţă,
Lovesc cu ele drept în faţă, de parcă n-au pic de credinţă.
Şi încărcată le e vorba de mult venin şi multă ură,
Îţi intră-n suflet cu bocancii, nu au ruşine, nici măsură.
Nu au produs de când se ştiu decât şuvoi de vorbe goale,
Au stat la pândă şi-au lovit când au simtit un loc mai moale.
Cuvântul lor e ca pumnalul, ce-n inimă ţi-l răsucesc,
Ei simt cum rana sângerează şi-atunci mai tare-l învârtesc.
Dar cel mai laş e-acela care îţi sare-n spate mişeleşte
Şi pe la colţuri des apare, urzeşte intrigi, terfeleşte.
Ar trebui trimis în rând cu-acei tâlhari la drumul mare
Şi pedepsit cu penitenţă, că te-a adus la disperare.
E mult mai grav un braţ rănit, sau portofelul tău furat?
Nu este mai cumplită rana din bietul suflet disperat
Şi inima ce-a fost rănită, cu vorba rece ca de gheaţă,
Ce a ucis în om speranţa şi bucuria lui de viaţă?

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbători Pascale

Lumină din Lumină
Îm suflet şi în casă
Şi multă bucurie
Să-aveţi când staţi la masă,
Risipitori să fiţi
În vorbe cu simţire
Şi-n faptele frumoase,
Izvor de fericire.
Întindeţi, cât mai des,
O mână oricui cere
Şi lacrima s-o ştergeţi,
Aduceţi mângâiere.
Ferestrele din suflet
Lăsaţile deschise,
Primiţi Lumina Sfântă
În candele aprinse.
Vegheaţi să crească mare
Când timpu-aveţi în faţă,
E singura putere
Să trecem drept prin viaţă.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe

Spun acei vorbalagii, că vorba este sfântă.
Spun şi alţi palavragii, că şi mutul o cuvântă.
O fi sau nu adevărat, eu nu ştiu ce să vă spun.
Poate cei ce-au cuvântat, vor spune că sunt nebun.
Ei, bine, eu îndrăznesc să spun, cu multă obrăznicie;
Dacă cuvântu-i românesc, poartă-, n suflet bucurie.
Dorul de părinţi alină, dorul de fraţi, de surori.
Ne toarnă-n suflet lumină, chiar când plângem uneori.
Cuvântul strigat la nuntă, aduce multă veselie,
Strânge-n jurui lume multă, ce chiuie de bucurie.
La botez îi zici cumătru celui ce te însoţeşte.
Care-ţi creştinează fătul şi în braţe-l linişteşte.
Vorba-i vorbă şi la moarte, că şi-acolo se rosteşte.
O spune atât cât poate, baba care ne boceşte.
Astfel vorbele se-adună în gura noastră, a tuturor,
Când le rostim împreună, traiul este mai uşor.
E ştiut că dacă-n viaţă, limba pe care o vorbim,
E rostită cum se învaţă, tot ce dorim, împlinim.

poezie de Dumitru Delcă (16 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irevocabil

Irevocabil este timpul ce-a măcinat ca apa-n stânci,
Copilăria, tinereţea, şi-au sângerat prin răni adânci,
Strivite-n tălpile barbare ce-au însurit de timpuriu,
Şi n-are cine-mi coase rana, baremi din suflet, vraci nu ştiu...

Irevocabil e cuvântul ce a rănit plin de cruzime,
Rămâne-nfipt ca şi pumnalul ce a pătruns în profunzime,
Irevocabil ca şi câmpul pleoştit într-un Brumar beteag,
Ca fumul sur care se-nalţă dintr-un bătrân şi ars hogeag...

Irevocabil e şi visul ce a murit înăbuşit,
În timp ce se năştea în ţipăt, de-o ursitoare rea, năşit,
S-a zvârcolit până-n apus s-agaţe firul fin al vieţii,
Însă nimic nu l-a salvat... şi-i şterg o lacrimă tristeţii.

Irevocabile sunt multe, şi nedreptăţi fără recurs,
Irevocabil e pizmaşul şi-al său venin care s-a scurs...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă schimb înspăimântător de mult, dar asta nu mă înfricoşează, pentru că mă despart tot mai mult de realitatea trivială, simt în suflet tot mai multă văpaie şi energie, tot mai multă hotărâre de a suferi şi de a muri pentru convingerile mele... "Împăcarea" mea cu odioasa realitate a constituit o cumplită rătăcire.

Vissarion Belinski în scrisoare către Botkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet singur...

Ştiu că exişti, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Şi calcă peste el cu demnitate.

Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construieşti o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.

Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viaţa asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care ţipă,
Te-mbracă-n azi şi uită ce-a fost ieri.

Eu am să-ţi fiu cărarea neumblată...
Şi-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Şi n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politică de trei parale

Ne dăm pe mâna orişicui, că iată, nu avem ce-alege,
Toţi sunt o apă şi-un pământ, ei n-au credinţă şi nici lege.
Ne tot lăsăm îmbrobodiţi, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare şi cu discursuri de doi bani.
Promisiuni de viaţă bună şi miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună să prindă cât mai mulţi la vot.
Iar după-aceea... noroc bun! De noi, în cot pe toţi îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâşie ca nişte fiare, pe viaţă şi pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme şi crâncen îşi păzesc reduta.
Ca nişte stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul ţării rămâne doar potop şi jale,
Un biet popor încovoiat de-atâtea biruri şi ponoase,
Abia mai poate respire în case mici şi friguroase.
E sărăcie peste tot şi deznădejdea-i tot mai mare;
La ştiri auzi că un biet om s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziţia
De-o să ajungi prin tribunale afla-vei ce-i justiţia.
Pe-un amărât de cum l-au prins, c-un sac de boabe c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La puşcărie l-au băgat...
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiţia e foarte dură,
Doar legea este pentru proşti, nu pentru grangurii ce fură
Şi-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, maşini, vapoare,
Pământul ţării l-au furat şi din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoţi, voi, însă, ştiţi cum se numesc,
Ei spun că fac " privatizare " când faptic fură cât poftesc.
Şi dacă-aşa,... dintr-o "eroare", un avocat "nepriceput",
Mai bagă vreunul la-nchisoare... se ştie ce e de văzut:
Cum se găseşte câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedeşte-
Că are-o mare suferinţă şi închisoarea nu-i prieşte.
Pe loc, e pus în libertate şi ne sfidează clar, pe toţi.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoţi.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luptat şi am învins

Covid-19 a ucis
primăvara mult aşteptată.
Pe toţi în casă ne-a închis,
ne-a pus lacătul la poartă.

Covid-19 a ucis
bucuria primăverii. Ne-a lovit
când în livadă, muguri s-au deschis
şi când grădini au înflorit.

Covid-19 a ucis
frumuseţea florii de cireş.
Să ne salutăm, n-a fost permis,
zâmbetul din faţă ni l-a şters.

Covid-19 a ucis
copilăria-n lumea toată.
Să ne-întâlnim, n-a fost permis.
Doamne, ce urâtă soartă!

Dar, Covid -19,
oricât de mult s-a străduit
sufletul nu ne-a ucis.
Noi, PENTRU VIAŢĂ am luptat
şi AM ÎNVINS.

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala încotro???

Nu pentru că nu am ce face
Îmi pun această întrebare,
Ci pentru că de-o vreme-ncoace
Simt c-am ajuns la disperare.
Cenuşăreasă este şcoala,
Aleşii n-o mai iau în seamă,
La masa plină cu bucate
Azi nimeni, nimeni n-o mai cheamă.
Cum poţi să fii atât de rău
Să faci din om o buruiană,
Doar dascălul cu harul său
Îi dă cea mai bogată hrană!
El are cheia fermecată,
Deschide pentru prunci o lume,
În floarea mică, delicată
Iubirea toată el o pune.
Discrerditaţi educatorii?
Destul cu-atâtea umilinţe,
Nu confundaţi cu infractorii
Făuritorii de conştiinţe!
Presimt că analfabetismul
Precum o plagă se-adânceşte,
Ne ţine-n căngi diletantismul
Şi bezna crunt ne copleşeşte.
E mai uşor de cârmuit
Şi de prostit o gloată care
Prin şcoală nu s-a şlefuit,
De-aceea nu e de mirare
Că tinerii n-au preţuirea,
Nu au repere, nici valori,
Pe soclu şade nesimţirea,
Prin care unii strâng comori.
Aceea nu au doctorate,
Ei ştiu a şpăgilor măsură,
Conduc, au funcţii-adevarate,
Şi cât îi ţin puterea... fură.
Dar până când şi până unde
Degringolada mai domneşte?
În suflet groaza ne pătrunde,
Gunoiul de sub preş mocneşte.
Umili, cu frunţile plecate
Ne căciulim la porţi străine,
Traim în promiscuitate,
Ne facem neamul de ruşine.
Străbunii noştrii în morminte
Se răsucesc şi plâng amar
Că n-avem inima fierbinte,
Nu punem preţ pe Sfântul Dar.
Noi ce lăsăm drept moştenire
Pentru nepoţi, pentru copii?
O ţară-n prag de prăbuşire
Şi plină ochi de datorii.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (6 august 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti grav rănit pe câmpul de luptă al vieţii, să nu fii niciodată surprins dacă tocmai cei apropiaţi îţi lărgesc rana folosind cuţite ruginite şi toarnă din belşug sare pe rana deschisă!

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poluare

Poluare în suflet şi-n aerul respirat,
E mult fum, cuvinte greu de digerat,
Prea mult zgomot şi decibeli pe metrul pătrat.
Sufletul se află într-o stare de exploatare,
Înecat în noroi şi toxicitate,
Se afundă tot mai mult
şi... moare.
Ar trebui să punem filtru pe suflet,
Să cearnă nisipul ce s-a aşternut
De la ultima luptă
Dintre raţiune şi inimă.
Îl otrăvim cu cuvinte,
Apoi ne întrebăm de ce nu mai simte.
Asfixiat,
într-o permanentă stare de regenerare,
Mulţi privesc,
El se sufocă de atâta nepăsare.
Respiră o atmosferă încărcată,
Vorbe ce se-mbibă în suflet,
Ca o pată de cerneală.
Ea, macăr poate fi absorbită,
Pe când, cuvântul instigă
La ură si frică.
Imobilizat de fumul ce devine lanţ,
Distrugerea e lentă,
Urmele rămân, încă mai poate fi salvat,
E ca şi cum ai pune pansament
Pe o rană, ce nu s-a vindecat.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie oilor lui Iisus

Te-am stropit cu mir de nard
Şi pe braţe de finic ţi-am purtat gândurile...
L-am slăvit pe Mântuitor
Şi ne-am închinat Lui,
Spre a trăi în El
Şi a muri odată cu El.
Căci trează de ne-ar fii conştiinţa
Nu ne-am cunoaşte morţi.
Nu este decât un păstor
Ce ne cunoaşte plânsul din suflet
Şi ne şterge lacrima din adâncuri.
Lui urmează-i dar,
Pruncul meu înjunghiat
De viermele diavolului!
Căci doar El îţi va vindeca rana...
Nici eu nu pot face lucrul acesta,
Căci rana ta sângerează în sufletul meu.
Ajută-ne, Doamne!
Căci în Tine este speranţa şi învierea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Lehamitea ne-a prins,
Ne-a ajuns disperarea,
Sărăcia ne-a-nvins,
Deznădejde-ntristarea.

Bieţi bătrâni părăsiţi
Parcă nu mai au loc,
Unii, vai, scoşi din minţi
Îşi fac singuri soroc.

Spre o lume de veci
Poate mai primitoare,
Toate clipele reci
Vor scăpa din strânsoare.

Fiii lor necăjiţi
Prin străini îşi dau foc
De dureri copleşiţi
Şi de mult nenoroc.

Visul lor de-a trăi
Printre cei din elită,
Moare-ncet zi de zi,
E-o himeră rănită.

Pieptul lor sângerează,
Ar striga, dar n-au unde,
Cel bogat îi sfidează,
Glasul lor nu-l aude.

N-a simţit niciodată
Foamea-n el cum pătrunde,
Frigu-n jur cum dă roată,
Boala-n trup cum se-ascunde.

Până când vor putea
Să suporte tortura,
În picioare să stea,
Să nu-i macine ura?

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tine te-a trimis Domnul cel Sfânt

Pe tine te-a trimis
Domnul cel Sfânt
să-i dai sens vieţii mele
pe pământ.
Eram singură
şi neajutorată
când tu ai apărut
odată-n viaţă.
Mi-aduc ş-acum aminte,
ce fericiţi eram
când braţ la braţ prin parc
noi ne plimbam,
pluteam de fericire amândoi,
nici nu simţeam
de viscole,
ori ploi.
S-au scurs ani,
de parcă e o veşnicie,
dar pot şi alţii mulţi
ca să mai vie
şi să ne-aducă-n viaţă
numai bine.
Să-i aşteptăm,
cu suflete senine..

poezie de Eugenia Calancea (14 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blue song

Frunză verde şi amară
mi-ai căzut pe suflet iar
ţi-am fost toamnă pentr-o seară,
aşchie pentru altar

n-am văzut copacii roată,
nici lăstari şi nici scaieţi
decât umbra ta umblată
pe sub paşii mei înceţi

frunză-amară, fostă verde,
peste suflet mi te-ai pus
dară nu mai am ce pierde
fiindcă n-am nimic în plus

doară rana care-o face
verdele amar când tace.

poezie de Mariana Ene
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Nu ştiu ce s-a schimbat în mine,
Dar simt că s-a schimbat ceva-
Ceva la fel ca după-o boală grea,
Când simţi că-ţi este mult mai bine!...

Am fost cândva bolnav cu-adevărat?...
Sau boala mea n-a fost decât
Coşmarul unui vis urât
Din care abia acum m-am deşteptat?...

Nu ştiu ce-a fost, şi nici n-aş vrea
Să ştiu mai mult decât mi-e dat să ştiu-
Când, mai curând sau, poate, mai târziu,
Acelaşi "fapt divers" se va-ntâmpla...

N-aştept decât o zi din calendar,
Când Dumnezeu are să-mi facă semn
Că pot intra-n Ierusalim, solemn
Ca şi Christos, călare pe măgar!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie de toamnă

În acest an de stihii năpădit
Şi încărcat de ură mult prea crunt –
Nici pomii, nici iubirea n-au rodit –
Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt.

E o toamnă tristă, plină de mâhniri,
Tristeţi rodesc în suflet şi-n grădini...
Ca-ntr-un blestem, mă–ntorc în amintiri
Şi anii mei – îi simt tot mai puţini.

Prilej de veselie nu găsesc
În acest început de veac hain...
Nici nu mai ştiu ce-nseamnă să iubesc
Şi-n inima-mi se adună mult venin.

Doar cârcotesc la fiecare pas,
Ce tot mai greu prin viaţă mi-l târşesc...
Şi vorbe de ocară, al meu glas –
Despre-al meu trup şi suflet des rostesc.

Şi gânduri sumbre mintea-mi otrăvesc,
Dorinţe vagi de trecere-n neant...
Doar despre morţi îmi place să vorbesc
Şi tot mai des cu huma sunt galant.

O! Ce fior năvalnic ar putea
Să-mi salte ochii stinşi către azur?!
Să lumineze stearpă viaţa mea –
Să mă simt tânăr şi să mă simt pur.

E prea târziu, aceste-s doar visări,
Regrete, doar regrete mă-nconjoară...
S-au stins ale speranţelor vii mări –
Fiinţa mea tânjeşte să dispară...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!