Blue song

Frunză verde şi amară
mi-ai căzut pe suflet iar
ţi-am fost toamnă pentr-o seară,
aşchie pentru altar

n-am văzut copacii roată,
nici lăstari şi nici scaieţi
decât umbra ta umblată
pe sub paşii mei înceţi

frunză-amară, fostă verde,
peste suflet mi te-ai pus
dară nu mai am ce pierde
fiindcă n-am nimic în plus

doară rana care-o face
verdele amar când tace.

poezie de Mariana Ene
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina din frunză

Frunză verde din copac,
Eu când vreau să fluier, tac
Şi nu fluier după câini,
Fiindcă ştiu că au stăpâni,
Care i-au dresat să muşte;
Nu fluier nici după muşte,
Chiar dacă m-a cătrănit
Enervantul bâzâit.

Frunză verde fluturi trişti,
Lumea-i plină de-arivişti,
Care au dat ocol şcolii
Şi-acum rod ca nişte molii
Pâinea omului sărman,
Care strigă of şi-aman;
Frunză verde primprejur,
Eu când vreau să tac, înjur.

Fir-ar mama ei de lume,
Care-şi face noi cutume,
Căzută în amorţeală,
Repetentă la morală,
Cu virtuţi de antrepriză,
Unde viaţa-i numai miză;
Frunză verde suflet tâng,
Eu când vreau să-njur, doar plâng.

Plâng de asta şi de aia,
Mocăneşte precum ploaia,
Plâng de sus şi plâng de jos,
Însă fără de folos,
Peste lava de sub stern;
Plânsul lumii cel etern,
Vaierele mocirlite,
Ca pământul le înghite.

Lancea mea de frunză verde,
Fluieri, taci, tot te vor pierde.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai bard eram odată!

Foaie verde-n lung şi lată,
Vine weekendul pe dată
Să îmi spună că-i în stare
Să îmi fie sărbătoare
Şi, de vreau, pot sta în pat,
Nu hai-hui în lung şi-n lat.

Frunză verde-n doru' lelii,
Cum să stau când sâcâielii
Ce m-aşteaptă două zile
N-am ce-i face, nici cu pile,
Nici c-o vreme de năpastă,
Când e vorba de nevastă?

Foaie verde de-a de doping,
N-am ce face: merg la shoping,
Cum să dau cu oiştea-n gard?
O să uşurez din card,
Că-s doar bani şi, de-am noroc,
Mai trăiesc şi-i pun la loc.

Frunză verde (ioc) pe ram,
Doamne, ce nevastă am!
Când îi vine vreo idee,
Eu sunt pui de erbacee
Cu o frunză (ciuciu) lată
Şi, de ea, amorezată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată...

n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate

am doar vreme de-o seamă cu nimic şi cu toate

n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră

doar o notă uitată-n suita de horă

n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă

nici noroc nici dreptate nici curaj şi nici teamă

n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată

dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine

vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Şi-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Şi-aş vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.

În viaţă n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ţi-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!

În viaţă n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am ştiut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Şi mai adânc eu mă afund
şi repătrund
în tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde şi-un smarald

Frunză verde şi-o lalea,
ce spectaculoasă-i viaţa mea
Când urmez a înţelepciunii stea!

Frunză verde, bob de grâu,
Îmi ţin poftele în frâu
Şi îmi pun zâmbind al răbdării brâu!

Frunză verde şi-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Şi în apa frumuseţii eu mă scald!

Frunză verde şi-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Şi ajung mereu la al fericirii bal!

Frunză verde şi-un safir,
Cu fugiţii nu dau bir
Şi port al curajului trandafir!

Frunză verde şi-un rubin,
De forţă îmi e gândul plin
Şi rapid iubire eu obţin!

Frunză verde şi-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Şi îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!

poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Rămâi, rămâi de azi cu mintea ta bolnavă;
De vrei, apoi, să cazi, să iei şi umbra ta!
Din boabele de grâu tu mi-ai întins doar pleavă
Iar gura mea flămândă, pesmet iubire-avea.

Ţi-am fost un ageamiu ce l-ai luat paiaţă,
Iar tu mi-ai fost tribut, plătind acest păcat,
De-a pururi mi- ai luat iubire ca o hoaţă,
Dar cât amar în mine-adânc ai îngropat!

Pe degete ai vrut să-nvârţi pământul roată,
Să legi cu noduri lumea peste genunchii goi ;
Zeiţă te-ai crezut şi-a ta lumina toată,
Ai fost o gheată ruptă şi eu ţi-am fost noroi.

Te las pe la amiaz', mă graţiez de toate,
De buze-nşelătoare şi ochi de chihlimbar,
Iar chipul ce-am iubit, nu mi se mai arate,
N-ai fost decât un nume, sub el un avatar!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie în verde (cvasisonet)

Ai venit cu chipul tău rar, neumblat,
Din blânde locuri, cu gânduri oneste,
Născute parcă, în sfere celeste,
Te-ai aşternut în mine şi dor mi-ai dat.

Mi-ai adus clipa ce nu se va pierde
nicicând, pe al dragostei noastre altar.
Ai crescut primăvara în mine, chiar,
A mea frumoasă femeie în verde.

Te-ai îmbrăcat în mare şi-n smaralde,
Şi cu-n surâs tu luminai natura.
Strângeam în pumni săruturi şi balade.

Iar ţie-ţi strălucea toată făptura
Şi am trăit în mine zile calde,
Cu tot ce-a fost, în toată uvertură.

poezie de Gheorghe Alionte
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar face dorul bani

De s-ar face dorul bani
Eu aş fi cel mai bogat,
Căci am dor de-atâţia ani
Adânc în suflet băgat.

Nu mi-ar mai lipsi nimic
Aş avea totul de-a gata,
Şi dragoste pic cu pic,
Ar întoarce timpul roata.

Dor, dacă te-ai face pulberi
Te-aş trimite-n zări cu vântul,
Deloc să nu mă mai superi,
Nici să îmi mai calci cuvântul.

Nici-un dor nu se preface
Nici în bani, nici pulberi fine,
Ci rămâne-n suflet, tace
Prizonierul lui mă ţine.

poezie de Razvan Isac (14 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am cerut nimic

Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.

Când m-aşez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.

Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.

Niciodată n-am să-ţi cer,
Nici nu mă opreşti să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.

Mihail Coandă

cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povară

O carte mică,
N-am luat cu mine
Decât o carte subţire,
Aşa ca o frunză.
Aşa ca o viată de om.

M-am gândit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi vitregi

Frunză verde de ce vrei
La copii aşa ţin ei
Cu ţine lupul la miei

Frunză verde de hiadă
Îs de ăia puşi pe sfadă
Aruncă copii în stradă

Frunză verde de sadea
Le place numai să bea
Şi să facă viaţa grea

Frunză verde de ce poţi
Se remarcă dintre toţi
Aşa mari tâlhari şi hoţi

Frunză verde tărăboi
Aşa ţin şi ei la noi
Cum ţine lupul la oi.

poezie de David Boia (25 martie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine şi se vede
Că-s ofilită spre apus.

Mi-e dor de tine frunză verde
Şi de mai crede doar puţin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit şi-am părul lin!

Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Şi te-oi uda cu apă rece
Şi ţi-oi cânta un vesel tril!

E toamna mea în multe ape
Şi-s în noroiul ăstei vieţi,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poţi!

Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aş vrea să vii şi nu mă pierde
În tainicele tale zări!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea cuvântului risipitor

Sculatu-s-a verdele din morţi
cu verde pre verde călcând
şi-au dat în muguri zăvoarele la porţi
să intre primăvara în cuvânt

Cu verde pre verde călcând
dau în floare paşii pe câmpie
un pas spre verde-i orice gând
cuvântul vine hăt din veşnicie

Tăcerea dă în floare pe hârtie
iar mugurii sunt parcă nişte porţi
pe unde primăvara ne îmbie
sculatu-s-a verdele din morţi

Cu verde pre verde călcând
iată primăvara iese din cuvânt

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dileme

A căzut o frunză şi-am călcat-o verde,
Nu ştiu de o doare şi nici de mă vede,
Rămasă în urmă a-nceput să moară,
Eu păşesc agale să nu mă mai doară.

Cred că vine toamna sosind dintr-o parte
Cu răzleţe lacrimi în cer adunate,
Încă-i cald spre seară şi e uscăciune
Şi plutesc prin aer miresme de prune.

Nu ştiu şi nu-mi pasă cum este afară,
Tu nu eşti cu mine şi n-ai fost de-o vară,
Ai plecat voioasă cu o dimineaţă
Fără stropi de rouă pe flori şi verdeaţă.

Nu erai mâhnită şi nici supărată
Cu-al meu braţ de vise te-ai pierdut deodată,
Am rămas cu luna să vorbesc în noapte
Când şi când îmi spune cât eşti de departe.

Pustiit în mine m-am prins de-a mea mână,
Nu vreau să fiu singur când mă ceartă luna,
Îmi vorbesc în şoaptă când aştern poeme,
Să-nţeleg femeia când iubind se teme.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de cunună...

Frunză verde de tulpină
Ieşi mândruţo la lumină
Să-ţi văd chipul frumuşel
Ochii ca de mieluşel,
Fruntea-ţi fină de petală
Obrăjorii măguleală,
Nasul cât o alunică,
Buzele-ţi de căpşunică
Cu bărbiţa de hulub
Sărutate-aş sus şi sub...
Frunză verde de salcâm
Ieşi mândruţo-n caldarâm
Să te iau de degeţele
Să te plimb până la stele,
Să te iau de cingătoare
Să te plimb din floare-n floare,
Să te iau pe dupa gât
Ca să nu visezi urât,
Sa te iau sa nu-ţi duc dorul
Sărutaţi-aş trupuşorul....
Frunză verde şi mai verde
Cin' te ia nu te va pierde,
Şi am să te iau pe rouă
Să nu-mi rupi inima-n două,
Înc-o dată la amiază
Să fie de bună piază,
Iar am să te iau pe sară
De la toamnă până-n vară,
Dar am să te iau mereu
Să te sărut singur eu...
Frunză verde-un fulg de nea
Tu-mi eşti toată dragostea,
Dragostea de pe pământ,
De mai sus de cerul sfânt,
Şi-ţi mai spun mândruţo dragă
Ba în samă, nu în şagă,
Că te sărut curmeziş
După frunză-n ascunziş,
Că te sărut cu pecete...
Frunză verde dragobete...

poezie de Vasile Zamolxeanu (16 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!