Cuvântul care ucide
Potop de vorbe-aruncă unii cu-atât de multă ușurință,
Lovesc cu ele drept în față, de parcă n-au pic de credință.
Și încărcată le e vorba de mult venin și multă ură,
Îți intră-n suflet cu bocancii, nu au rușine, nici măsură.
Nu au produs de când se știu decât șuvoi de vorbe goale,
Au stat la pândă și-au lovit când au simtit un loc mai moale.
Cuvântul lor e ca pumnalul, ce-n inimă ți-l răsucesc,
Ei simt cum rana sângerează și-atunci mai tare-l învârtesc.
Dar cel mai laș e-acela care îți sare-n spate mișelește
Și pe la colțuri des apare, urzește intrigi, terfelește.
Ar trebui trimis în rând cu-acei tâlhari la drumul mare
Și pedepsit cu penitență, că te-a adus la disperare.
E mult mai grav un braț rănit, sau portofelul tău furat?
Nu este mai cumplită rana din bietul suflet disperat
Și inima ce-a fost rănită, cu vorba rece ca de gheață,
Ce a ucis în om speranța și bucuria lui de viață?
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.