Toamna
spulberă vântul
penele îngerilor,
un melc tresare
bruma îmbracă
trupul crizantemelor,
plânge un greier
bătut de ploaie
gutuiul își mângâie
ultima frunză
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (14 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
vântul adie
șoaptele îngerilor,
macul suspină
haiku de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (10 iulie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
iarba sărută
prima rază de soare,
roua tresare
haiku de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (15 iunie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
norii apatici
își scutură pletele,
statuile plâng
haiku de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 iulie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima ploaie
rătăcit
cerul tace
în litere cuvinte picături
printre clădiri
luminează, iubiri
cu felinare
îți tremură trupul, speriat
îl simt, tresare
o ultimă îmbrățișare
ne-am despărțit
pe un tablou am pictat apoi cândva
ultima noastră noapte
de iubire
cu acele cuvinte litere care au căzut
din cerul tăcut
după ultima noastră ploaie
poezie de Viorel Muha (iulie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtună în august
se vaită cerul
în negură sufocat -
e iad pe pământ
se-adună norii
și câinii urlă prelung -
mor maci înecați
nori orbi se izbesc
cerul se crapă-n două -
copacul arzând
poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunzele care cad, stropii de ploaie care ne mângâie chipul, vântul care răvășește totul, zăpada care stă să vină ne imploră să fim buni, amintindu-ne de clipele vieții efemere.
Elena Stan
Adăugat de Elena Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de iarna
Licurici să cadă
peste trupul meu,
noaptea când se-aprind
stelele, noian,
Eu să sap fântâni
dincolo de ele
și privind prin lună
ca printr-un ochean,
Să mă-nalț o clipă
până-n poarta zării
îmbrăcată toată
în al iernii voal,
Iar când mă voi strânge-n
gheme de lumină
să încep a ninge
lacrimi de cristal.
Și de le-ating ramul,
albul viscolind,
să roșească pomii
când zăpezi voi cerne,
Simfonii voi naște-n
zvon de clopoței
când în calea ta,
albă m-oi așterne.
poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și nu veți ști de ce zâmbește valul
De va veni zăpada să ne cearnă
și-apoi să ne topească în izvoare,
Legând prin trupul nostru mal de mal
ne-om risipi în unda călătoare.
Vom zăbovi în apa cristalină
și-mprumutând a pietrelor răcoare,
Vom desfăta papilele-nsetate
din boturi de sfioase căprioare.
Poate ne veți uita după o vreme
cu sufletele încă ne-mpăcate,
Dar ne veți regăsi în apa mării
îmbrățișați pentru eternitate.
Și nu veți ști de ce zâmbește valul
la țărm când fericit vă-mbrățișează!
Și nu veți ști că printre scoici și alge
două perechi de ochi mai lăcrimează!
poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străina din mine
Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă știe,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu pași foșnitori ca un grafit ascuțit
pe luciul unei coli
de hârtie.
Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezește în zori,
scutură cerul de nori și zâmbește
nefiresc de senină.
Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă știe,
dar cunoaște bine arta umbrelor
și, seară de seară, dansează pe toți pereții
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.
Poate ne știm
dintr-o altă viață
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărțit același colț de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.
Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă știe,
dar, din când în când, se strecoară afară
și plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.
Pe de-a-ntregul,
chipul și-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creștet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ți fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".
poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-aplec peste cuvinte
Gândind că Universul
e tot ce ne desparte,
Mi-adun toată visarea
pe-o margine de carte.
Mă-aplec peste cuvinte
aproape, mai aproape
Și mă-mpreun ca luna
cu luciul unei ape.
Ca un ecou mă-mprăștii
tremurător în unde
Când din înalt de ceruri
Luceafăru-mi răspunde.
poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtuna
se sparg talazuri în zid de peluză
vântul destramă perdele de ploaie
un zâmbet timid tremură pe buză
aerul furtunos pătrunde în odaie.
îmi murmură în suflet lumina difuză
pe ferestre ploaia se scurge șiroaie
se sparg talazuri în zid de peluză
vântul destramă perdele de ploaie.
sufletul mi-e răvășit de vremea ursuză
furtuna spulberă căpițe de paie
grindina lovește câmpia lehuză
fulgerul aprinde doruri cu văpaie.
se sparg talazuri în zid de peluză
noroiul murdărește perdele de ploaie.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ceas de taină
Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în țărmul lui bătând-
Un boț de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.
Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Și-n Tine, Doamne, caut puterea și-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparține,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea
Acestei vieți în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar și... vin.
Iar de-am greșit vreodată, eu, oaia rătăcită,
Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Și-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi și Ție mă închin.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (25 aprilie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai sunt tânăr, doamnă
Nu mai sunt tânăr, doamnă! în traiul meu anost
Doar serul din perfuzii îmi tropăie prin sânge.
Cum aș putea fi iarăși Don Juanul care-am fost
Când trupul veștejește și putirința plânge.
Nu mai sunt tânăr, doamnă! băut-am cred destul
Cât să pricep căderea când nu ai echilibru.
Un pătimaș în eros, nicum n-am fost sătul
Cât să pot satisface orgoliul meu de tigru.
Nu mai sunt tânăr, doamnă! nici tânăr, nici frumos,
Beau apă cam doi litri de când sunt la dietă;
De prea multe lipide și-o gută-nfiptă-n os
Când tensiunea crește mă-nvârt ca-n piruetă.
Nu mai sunt tânăr, doamnă, și de pereți mă țin
Când scările cobor, că-mi scârțâie genunchii;
Sunt un cadavru viu la care corbii vin
Să ciugulească gena ce-au pus-o-n mine unchii.
Nu mai sunt tânăr, doamnă, iar azi, îți jur, mai cred
Doar în cardiologi, căci mi se pune gheara
De câte ori vâd țâțe; de vreau să mă reped
Vin emisarii hâtrei să-mi spună: bună seara!
parodie de Elena Victoria Glodean, după Mircea Dinescu (2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și tu, țărâna dragă, va trebui curând să mori
Și tu, țărâna dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumusețea-ți nimic nu va rămâne;
Fața perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oțel și flacără, se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morții, sub bruma ei ca lepra albă,
Vei fi o frunză și nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
Uzată, străină sieși un bif prozaic în calendar.
Dragostea-mi nu te va-ajuta când îți va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Și vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se știe nimic din ceea ce erai
Sau cât de iubită de toți ai fost, în luna mai.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet în derivă
Mă troienesc părerile de rău
în gândul ce-a-nvățat de ieri tăcerea,
Suspinul se îneacă-ntr-un izvor
de lacrimi ce adună-n el durerea.
Pe margini de tristeți îmi sprijin capul,
de-atâtea griji ramân pe gânduri dus,
În locul unde-am rătăcit speranța
stă timpul meu cu fața spre apus.
Zbuciumul tremură de-atâta caznă
să-mi strângă albatrosi căzuți în mare
Și să-i îngroape-n sufletu-n derivă
ce și-a dorit doar un crâmpei de soare.
poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipe mirosind a toamnă
Merg cavalerii nopții să ceară lunii vamă.
Copacii, în iluzii, pierd frunzele pe rând.
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând;
Să bem din cupa nopții și, nu fi tristă, doamnă!
Pe ulița din suflet mai trece-un dor flămând,
Trist, căutând un loc unde-ar putea să doarmă.
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară, el trece fluierând.
Ne plouă în privire, ne plouă și în gând
Cu stropi plesnind de clipe cu iz, discret, de toamnă.
Doar dragostea cu vise, un licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blândețe în trupul ei plăpând.
Să amânăm tristețea în nopțile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Și spre-a uita de drama naturii-n agonie,
O noapte să ne pierdem într-un poem divin.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem șoptit
Aș locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munții încă nasc izvoare
Și-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.
În pumnul tău aș locui, o vreme,
De tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă ce, fiind vânată,
Zăcea rănită printre crizanteme.
Aș locui în părul tău, o vreme,
Să-ascult cum vântul șuieră prin crânguri.
Tu scuturându-ți tâmplele de gânduri
Să îmi reciți în șoaptă mici poeme.
Aș locui sub pașii tăi, o vreme,
Să-mi poți reda odihna unui drum,
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Să îi aduni cu sârg în ninse gheme.
Și folosind, de-acum, noi stratageme
Să-mbraci toți pomii-n haine de crăiasă.
Eu, fulg de nea, întors din nou acasă
Voi zăbovi în palma ta... o vreme.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarba
A venit vântul dinspre Dunăre, vânt cald.
Și vântul a adus nori.
Și norii au adus ploaie:
Ploaie grasă, ploaie caldă,
Ploaie de primăvară.
Ploaia bună a înviorat pământul,
Câmpul nesfârșit a înviat.
Iarbă cu vârf subțire,
Iarbă lucioasă, sticloasă.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Eu sunt vântul
Eu sunt vântul, tu ești frunza
Ce-a picat în calea mea,
Și acum te port pe brațe,
De-ai fi frunză, de-ai fi stea.
Ochii tăi vărsară lacrimi
Când tu te-ai desprins de ram,
Că citeam în ei tristețea,
Apoi și eu mă întristam.
Sub aripa-mi ocrotitoare
Am să te pastrez mereu,
Că-n loc de frunză, eu văd floare
Și-i pe placul sufletului meu.
Dar, curând vei înflori
Și voi simți mireasma ta,
Atunci... Eu te-așez la rever
Ca să rămâi pe veci a mea.
Vreau să văd pe chipul tău
Un răsărit de soare
Și-un zâmbet cald, fermecător,
Nu frunză strivită sub picioare.
Nici focul n-are să te-atingă,
Nici ploaia de blesteme,
Că voi face din foc stele
Și din ploaie crizanteme.
Eu sunt vântul, tu ești floarea
Și-am pornit sa te găsesc...
După mireasma ta amețitoare
Ce mă-ndeamnă să te iubesc.
de Gheorghe Deniștean
(Denygigi)12.11.2017
poezie de Gheorghe Deniștean (12 noiembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima ninsoare
E prima ninsoare...
Mi-am găsit inima la amanet.
Sufletul e în renovare...
A alungat vântul
Ultima frunză strânsă
În cercul tăcerii.
Pe schiuri alunecă secundele
Risipite-n clepsidră.
Mi-e viața în repaus.
Pasăre mută,
Transformată în cioburi,
Pentru ultima nuntă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!