Prima ninsoare

E prima ninsoare...
Mi-am găsit inima la amanet.
Sufletul e în renovare...
A alungat vântul
Ultima frunză strânsă
În cercul tăcerii.
Pe schiuri alunecă secundele
Risipite-n clepsidră.
Mi-e viaţa în repaus.
Pasăre mută,
Transformată în cioburi,
Pentru ultima nuntă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima tăcere

când inima v-a tăcea
iar aerul... nici cel al primăverii
nici cel al iernii, nu-l vei mai avea
atunci în ultima clipă de viaţă vei exclama;
Doamne ce mi-am bătut joc de viaţa mea!

poezie de Viorel Muha (februarie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ne va mai oferi şansa de a întâlni fericrea... Dar puţini vor vrea s-o cunoască cu adevărat. Pentru această şansă, ultima poate, speranţa mai bate, ca un clopot, în noi...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de viaţă, cioburi de moarte

Mi-am împărţit viaţa în cioburi
Şi fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viaţă,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele şi-a împărţit suferinţa
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele şi de recunoştinţă,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

ultima rugă frumos mai sună
ultima rugă
şoptită de mine sub clarul de lună
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă, ultima rugă
-mai stai, nu pleca încă nu
ultima rugă, ultima rugă
ce vrea s-o auzi numai tu

ultima rugă sfios mai ninge
ultima rugă
dar nici o coardă de suflet n-atinge
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă se stinge în zare
ultima rugă
şi brusc întuneric aprinde alt soare
pornite-i să fugă...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (22 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima şi ultima iubire

Pe un tablou din timpuri vechi,
Doar chipurile s-au oprit,
Şi-i prinsă-n rost de cochii-vechi,
Povestea lor fără sfârşit.

El pentru ea-un înger pictat sus,
Ea pentru el o floare de cais,
Iubirea lor – un soare încă ne-apus,
Şi taina lor un dom lumii închis.

El pentru ea - o primă îndrăgire,
Ce-n simţuri şi gândire i-a pătruns,
Cu o catapeteasmă de iubire
Acoperindu-i sufletul ascuns.

Ea pentru el - o dragoste tardivă,
Ce-n viaţa lui cu aroma-i a ajuns,
Şi ultima iubire ardentă, milostivă
Cu multe întrebări fără răspuns.

Şi-acum în rama tabloului: poveste,
Un el şi-o ea, îşi deapănă frumosul,
El din asfinţitul vieţii în care este,
Şi ea, abia croindu-şi universul.

În gama cristalinelor culori,
Se imprimă prima şi ultima iubire,
Cu o incandescenţă de fiori,
Şi-o castă, îngerească amintire.

poezie de Alexandrina Vlas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

toamna devenim adevăraţi
din carne oase şi cioburi
între echinocţiu şi solstiţiu
e o blasfemie să minţi
şi un păcat de moarte
să te priveşti în oglindă
am crezut mereu
în dragostea la prima vedere
cu inocenţa sărmanilor orbi
cu disperarea femeii
care plânge precum respiră
mi-au rămas câteva cuvinte
în farfuria străveche de lut
le adun cu degetele ca pe
firmiturile din cozonacul
cu gust de rai al mamei
ultima cuminecătură
înainte de prima zăpadă
ultima reverenţă
înaintea marelui frig

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca un trandafir alb, ultimul trandafir alb peste care cade prima zăpadă, sunt ca voalul unei mirese alunecând pe zăpada pătată de sânge, ofrandă pe altarul sincerităţii şi al luminii... Apoi, petalele mele alunecă pe obrazul timpului, într-un dans simetric, elegant şi subtil, completând nuanţele reci cu cioburi de lacrimi şi vis.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupa amintirilor...

Caut lupa amintirilor
În sertarul copilăriei prăfuit
De cuvinte şi vise.
Nu îmi mai amintesc unde mi-am pus
Tocul aşteptărilor.
În zadar scormonesc! Vechituri, amintiri şi tăcere
Mă apasă pe umerii
Încărcaţi de omăt.
Din vinul zburdălniciei, nu mai pot să mă-mbăt.
Dă-mi mâna ta osoasă şi grea!
Pe umărul aducerii-aminte
Nu bate vântul,
Nici râu de lacrimi nu curge.
Acolo e cerul senin
Şi viaţa mai dulce.
Împarte cu sufletul meu
Felia de cer şi dă-mi sărutarea tăcerii,
Să pot dormii liniştită
Pe altarul durerii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia rămâne ultima speranţă (Motto. Poetul este ultima speranţă. Mircea Eliade)

Poezia este ultima speranţă.
Pentru acela care mai crede în eul său.
Şi nu a uitat,
Cine a fost marele Orfeu.

Căci cînd a ieşit din infern,
Trecând printre morminte.
El a scris primul vers,
Cu cele mai frumoase cuvinte.

Şi cu glas melodios,
La harpa lui de aur,
A făcut din poezie un cântec
Şi din muzică un tezaur.

Mii de ani de atunci au trecut,
Dar poezia rămâne ultima speranţă,
Pentru acel care iubeşte viaţa mult
Şi nu are inima de faianţă.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament în lucru

Din cutia mea poştală
Pică foi, facturi grămadă,
Niciodată n-a fost goală,
În ultima perioadă.

Şi ca semn că-i toamnă iar,
Aşteptând prima ninsoare
Peste ultimul frunzar,
Vântul suflă-n buzunare.

Galben şi picat la faţă,
Răsucind un pix în mână,
Stau, încă de dimineaţă;
E sfârşit de săptămână

Şi-nceput de vreme rea,
Căci am primit într-un plic,
Scadenţa la viaţa mea;
Stropii bat în geam: pic, pic!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

Se zguduie lanţurile cerului...
Cad fulgere peste lumea
Transformată în lavă.
Oarbe tăceri desenează vise de catifea.
Pe catafalcul tăcerii
Au desenat altar pentru închinarea la idoli.
Nu îngenunchiaţi cât gândul vă este sabie
Răsucindu-se în neant!
Puteţi lupta chiar dacă rănile voastre
Invocă moartea.
Îngeri coboară peste sufletul vostru
Şi vă împietresc, eliberându-vă de dureri.
Luptaţi! Mâine este o zi
Ca şi azi, caşi ieri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenusa

De unde vii, pasăre măiastră?
Din ceruri înalte
Ai coborât
Ș i ţi-ai nimicit aripile….

Glasul tău,
Ochii şi parfumul tău,
Mă induce într-o visare cumplită,
Dar ignoranţa ta mă omoară…..

Dorul,
Cumplita tortură,
Ce macină sufletul meu,
Arde în mine!
Ah şi ce dor mi-e de tine….

Teama,
Mă trimite în tăcere,
Mută!
Mă simt în faţa ta
Plină,
De sentimente ascunse
Este inima mea,
Ș i aş vrea să le aflii,
Dar mi-e teamă….

Nopţile plâng şi tremur;
Mi-e atât de teamă,
Că eu oi fi de mult moartă
în inima ta….

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perle din lacrimi

Prima ninsoare
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.

Fulgul curat
pe-o lacrimă s-a aşezat
şi-a îngheţat.

Perle izvorau din privire,
se rostogoleau prin omăt
şi creşteau apoi cât un om de zăpadă!

Prima ninsoare
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu pătrundeţi în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreţi voi să fiţi...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-aţi înşelat, m-aţi minţit, m-aţi rănit!
Nu ştiţi să iubiţi!
Vedeţi viermi cum, credincioşi, aleargă pe trupul meu?
Şi se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-şi trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Acelaşi Dumnezeu ne ştie durerea...
Şi foamea... şi lacrima...
Aşa cum ştie că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion şi-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele –
Un titlu absent.
Nu mă judecaţi pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... îşi plânge menirea
... şi doare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, dar celor ce sunt

Forţa iubirii a creat un înger ce aprinde lumina
Se porţionează în felii identice pentru fiecare zâmbet.
Cercul de foc al tăcerii s-a oprit.
Gheţarii au năvalit, prăvălindu-se peste suflete.
Când visul în doi s-a descarnat, a rămas putreziciunea uitării.
Am tivit cu îngerii lacrima, să nu i se destrame durerea şi să se prăvălească în mine.
Au rămas doar înegrii născuţi din iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe scaunul gol
doar tăcere şi lacrimi -
ultima umbră

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul

Păcatul plătit este pe jumătate iertat.
Ca o lampă de petrol ardem – flacără vie...
Ardem până ce devenim un atom
Petrecându-şi secundele spre ultima frontieră.
O funie de păcate ne leagă de moarte...
A. D. N.-ul durerii!
Martiri ai cuvintelor,
Altare de lacrimi,
Ascunsele patimi...
Şi toate din păcat revărsate,
Din tăcere, în moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru oameni

Nu-mi risipiţi amintirile!
Se ascund sub tălpile voastre murdare,
Dar le limpezesc drumul
Plângând...
Nu-mi izgoniţi lumina iubirii
De prunci şi părinţi,
De îngeri şi sfinţi!
Lăsaţi loc în inima voastră
Pentru ultima călătorie
Spre necunoscuta lumea a nestematelor!
Numai acolo stă ascunsă fericirea adevărată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

şi ultima mea frunză a căzut
de pe copacul trist de lângă drum
învăluit de ceată ca un fum
şi ca un fum în ceată dispărut

se duce toamna şi se duc cu ea
nostalgice tristeţi agonisite
de brume dimineaţa hămesite
de viitoarea iarnă şi de nea

şi soarele-i mai jos de orizont
şi umbra mea-i mai lungă şi mai dreaptă
deşi azi mai coboară inc-o treaptă
şi-i la nivel cu ţărm de Hellespont

la uşă iarnă bate-ncetişor
şi scurta ei bătaie mă sugrumă
cu degete de sticlă şi de gumă
esinde ca o aţă din fuior

noiembrie se stinge-n calendar
precum în candelă s-ar stinge dimineaţa
nu flacără ci pur şi simplu viaţa
întinsă într-o raclă de cleştar...

... şi ultima mea frunză a căzut
de pe copacul trist de lângă drum
învăluit de ceată ca un fum
mă simţ devastator de dispărut...

poezie de Iurie Osoianu (19 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o zi înapoi

zgribulit într-un colţ de timp
mi-am îmbrăcat corpul într-o mănuşă
şi nu mă încape
ziua de astăzi a rămas cu un deget afară

nu am vrut să vă spun, dar la ultima staţie
mi-am fumat sufletul cu ultimul fum
de atunci
roţile trenului îmi zăngăne sacadat şi ritmic
în şolduri

sărut piciorul iubitei şi-n legănatul gândului
încerc să fac dragoste cu ea
ah, trupul ei zvâcneşte

încerc
să aduc o zi înapoi
...
bate cineva în masa tăcerii
linişte că vreau să se audă
că iubita mea a trecut pe pământ
cu viaţa ei

poezie de Viorel Muha (decembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!