Eu sunt vântul

Eu sunt vântul, tu eşti frunza
Ce-a picat în calea mea,
Şi acum te port pe braţe,
De-ai fi frunză, de-ai fi stea.

Ochii tăi vărsară lacrimi
Când tu te-ai desprins de ram,
Că citeam în ei tristeţea,
Apoi şi eu mă întristam.

Sub aripa-mi ocrotitoare
Am să te pastrez mereu,
Că-n loc de frunză, eu văd floare
Şi-i pe placul sufletului meu.

Dar, curând vei înflori
Şi voi simţi mireasma ta,
Atunci... Eu te-aşez la rever
Ca să rămâi pe veci a mea.

Vreau să văd pe chipul tău
Un răsărit de soare
Şi-un zâmbet cald, fermecător,
Nu frunză strivită sub picioare.

Nici focul n-are să te-atingă,
Nici ploaia de blesteme,
Că voi face din foc stele
Şi din ploaie crizanteme.

Eu sunt vântul, tu eşti floarea
Şi-am pornit sa te găsesc...
După mireasma ta ameţitoare
Ce mă-ndeamnă să te iubesc.

de Gheorghe Deniştean
(Denygigi)12.11.2017

poezie de Gheorghe Deniştean (12 noiembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde şi-un smarald

Frunză verde şi-o lalea,
ce spectaculoasă-i viaţa mea
Când urmez a înţelepciunii stea!

Frunză verde, bob de grâu,
Îmi ţin poftele în frâu
Şi îmi pun zâmbind al răbdării brâu!

Frunză verde şi-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Şi în apa frumuseţii eu mă scald!

Frunză verde şi-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Şi ajung mereu la al fericirii bal!

Frunză verde şi-un safir,
Cu fugiţii nu dau bir
Şi port al curajului trandafir!

Frunză verde şi-un rubin,
De forţă îmi e gândul plin
Şi rapid iubire eu obţin!

Frunză verde şi-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Şi îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!

poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza veşniciei

Frunze parfumate cu miros de fum
Cad înfiorate la margine de drum,
Trec maşini, căruţe, vântul le ridică,
Le zburleşte forma şi forma le strică.

O fată se apleacă să ia o petală,
Devine de-odată prea sentimentală,
Culoare şi mirosuri chiar de-s trecătoare
Sunt de crizanteme, din grădina-i mare.

Ce păcat? Îşi spune, iarna vine-acuş,
Frunzele de urcă, sus, pe derdeluş,
Nici o săniuţă nu le duce-n spate,
Joaca lor de viaţă, e joaca de moarte!

Un bătrân se-ntreabă de-i frunză în vânt,
Răspunsul îi vine din guri de pământ,
Eşti frunză aleasă sub soare, pe câmpie,
Când timpu-şi rupe coasta intri-n veşnicie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi adânci

Visele mele sunt vise mărunte,
Fără palate la poale de munte...
Vreau doar iubire în sufletul meu
Şi tu să îmi fi alături mereu.

Tu eşti averea ce mi-o doresc,
Doar pentru tine vreau să trăiesc.
În inima ta se află izvorul
Ce îmi astâmpără setea şi dorul.

Ai tăi ochi adânci când mă privesc
Îi ascult în taină ce-mi şoptesc.
Ei nu mint şi nu spun baliverne,
Lacrimi amare, povestea lor cerne!

Când te cuibăreşti la pieptul meu,
Uităm de tot ce a fost mai greu.
Mă rogi să cred iar în iubire,
Că nu mai vrei nici tu, dezamăgire.

Degeaba eşti bogat şi ai avere
Când sufletul îţi seacă de durere...
Căci singurătatea n-o poţi vinde,
Cum nici iubire, nu găseşti oriunde!

poezie de Gheorghe Deniştean (18 noiembrie 2016)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Eşti frunza care cade lin în palma mea
Jertfită vântului rătăcitor;
Eşti ploaie albă de cireşi în floare
Ce mi se-anină-n firele de păr.
Eşti frunza care cade lin
Să-mi steie la picioare
Chemată de-al pământului ecou;
Eşti iarba-naltă unduind în soare
Ce-mbrăţişează moale trupul meu.
Şi când la rându-mi fi-voi frunză
Smulsă din ram
Căzând rotit...
A cui să fie mâna care mă va culege
În sfârşit?

poezie de Viorel Mitea (8 februarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de cunună...

Frunză verde de tulpină
Ieşi mândruţo la lumină
Să-ţi văd chipul frumuşel
Ochii ca de mieluşel,
Fruntea-ţi fină de petală
Obrăjorii măguleală,
Nasul cât o alunică,
Buzele-ţi de căpşunică
Cu bărbiţa de hulub
Sărutate-aş sus şi sub...
Frunză verde de salcâm
Ieşi mândruţo-n caldarâm
Să te iau de degeţele
Să te plimb până la stele,
Să te iau de cingătoare
Să te plimb din floare-n floare,
Să te iau pe dupa gât
Ca să nu visezi urât,
Sa te iau sa nu-ţi duc dorul
Sărutaţi-aş trupuşorul....
Frunză verde şi mai verde
Cin' te ia nu te va pierde,
Şi am să te iau pe rouă
Să nu-mi rupi inima-n două,
Înc-o dată la amiază
Să fie de bună piază,
Iar am să te iau pe sară
De la toamnă până-n vară,
Dar am să te iau mereu
Să te sărut singur eu...
Frunză verde-un fulg de nea
Tu-mi eşti toată dragostea,
Dragostea de pe pământ,
De mai sus de cerul sfânt,
Şi-ţi mai spun mândruţo dragă
Ba în samă, nu în şagă,
Că te sărut curmeziş
După frunză-n ascunziş,
Că te sărut cu pecete...
Frunză verde dragobete...

poezie de Vasile Zamolxeanu (16 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i că fuge doru-n lume

Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist şi rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropşit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopţii, toamna-mi vântură odaia.

Cerule-nvelit de nouri... un' ţi-ai dus vremea senină,
De ce laşi vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă şi-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.

Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă şi-ndoaie toţi copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopţii arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.

Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece şi trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai ţin.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul frunzei

Mai lasă-mă o clipă
să te mângâi
frunză căzută pe cărare
frumuseţea ta,
o port cu mine
din timpul pomului în floare
simt emoţia nestăvilită
alin durerea
cu o rugă fierbinte
ce urcă în zboruri neştiute
vei renaşte-n primăvară
în muguri de speranţe
şi flori de giuvaer
m-ai dezbrăcat de verdele privirii
când focul iubirii ardea
apoi te-ai transformat
în galben zâmbitor
vântul oftează
în lunga dezmierdare
sub muzica suavă
pe foaia toamnei
aştern cu gânduri simple
poemul pentru tine...
frunză pierdută,
între pământ şi cer.

poezie de Maria Ciobotariu (8 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi tu...

De-ai fi un răsărit de soare,
într-un vânt cald, m-aş transforma
şi-aş goni cu-nverşunare
toţi norii din calea ta...

De-ai fi o pasăre în zbor,
eu într-un cuib m-aş transforma
şi te-aş chema nerăbdător
să mi te-aşezi în palma mea...

De-ai fi un murmur de izvor
cu apă limpede şi rece,
din apa ta aş bea de dor
şi dorul meu, atunci va trece...

De-ai fi tu un salcâm în floare,
într-o albină m-aş transforma
şi ţi-aş sorbi c-o sărutare
nectarul din guriţa ta...

Un câmp cu mii de floricele
frumoase şi înmiresmate,
de-ai fi tu, transformat în ele,
cu drag, le-aş săruta pe toate...

poezie de Eugenia Calancea (7 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina din frunză

Frunză verde din copac,
Eu când vreau să fluier, tac
Şi nu fluier după câini,
Fiindcă ştiu că au stăpâni,
Care i-au dresat să muşte;
Nu fluier nici după muşte,
Chiar dacă m-a cătrănit
Enervantul bâzâit.

Frunză verde fluturi trişti,
Lumea-i plină de-arivişti,
Care au dat ocol şcolii
Şi-acum rod ca nişte molii
Pâinea omului sărman,
Care strigă of şi-aman;
Frunză verde primprejur,
Eu când vreau să tac, înjur.

Fir-ar mama ei de lume,
Care-şi face noi cutume,
Căzută în amorţeală,
Repetentă la morală,
Cu virtuţi de antrepriză,
Unde viaţa-i numai miză;
Frunză verde suflet tâng,
Eu când vreau să-njur, doar plâng.

Plâng de asta şi de aia,
Mocăneşte precum ploaia,
Plâng de sus şi plâng de jos,
Însă fără de folos,
Peste lava de sub stern;
Plânsul lumii cel etern,
Vaierele mocirlite,
Ca pământul le înghite.

Lancea mea de frunză verde,
Fluieri, taci, tot te vor pierde.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt turbat

Sunt clipe în viaţă când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează pluteşte

O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă şi poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig şi frumos se iubeşte

Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viaţă tu ai dirijat, eşti un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu eşti bărbat, eşti vântul turbat

Domol te-ai aşezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aureşti
în copaci
frunză cu frunză
apoi de ce toamnă
laşi vântul să le smulgă?

gogyohka de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai bard eram odată!

Foaie verde-n lung şi lată,
Vine weekendul pe dată
Să îmi spună că-i în stare
Să îmi fie sărbătoare
Şi, de vreau, pot sta în pat,
Nu hai-hui în lung şi-n lat.

Frunză verde-n doru' lelii,
Cum să stau când sâcâielii
Ce m-aşteaptă două zile
N-am ce-i face, nici cu pile,
Nici c-o vreme de năpastă,
Când e vorba de nevastă?

Foaie verde de-a de doping,
N-am ce face: merg la shoping,
Cum să dau cu oiştea-n gard?
O să uşurez din card,
Că-s doar bani şi, de-am noroc,
Mai trăiesc şi-i pun la loc.

Frunză verde (ioc) pe ram,
Doamne, ce nevastă am!
Când îi vine vreo idee,
Eu sunt pui de erbacee
Cu o frunză (ciuciu) lată
Şi, de ea, amorezată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt gând, Tu fă-te vânt

Eu sunt stâncă, fă-te val
Să mă mângâi ne'ncetat,
De cu zori până in seară
Când o Lună se arată.

Tu eşti dor, eu mă fac Lună
Să te luminez pe tine,
În sprâncene şi în tâmple
Pân' la răsărit de ziuă.

Eu sunt lut, fă-te olar
Să mă strângi în palma ta,
Cu rouă şi ploi mărunte
Să mă faci femeia ta.

Tu eşti cer, eu mă fac stea
Să te prind în somn cu ea,
Să te duc să te colind
Prin caleşti cu îngeri buni.

Eu sunt frunză, fă-te frunză
Să cântăm viaţa-mpreună,
Eu aici si tu acolo
Dar pe-acelaşi ram divin.

Eu sunt gând, Tu fă-te vânt
Să mă mângâi când te strig,
Să te simt oriunde sunt
Caldă, rece,... din iubire.

poezie de Adelina Cojocaru (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naşte alte frunze cu mult mai multe gene
Şi roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând şi adevărul: "Frunzele sunt perene.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei târzii

Şuierând s-aude vântul,
Cade- o frunză leganată...
La orizonturi nori s-arată
Şi vor umbri pământul.

Păsările-şi uită cântul,
Îl fredonează câteodată,
Şuierând s-aude vântul,
Cade-o frunză legănată...

În grădina mea brumată
Roza s-a chircit pe rug,
Alte flori îşi iau avântul
Şi din calea iernii fug...
Şuierând s-aude vântul.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordinea

Ordinea e aşa:
Naştere, viaţă, moarte
şi atunci eşti un om
moarte, naştere, viaţă
şi atunci e Hristos
pasăre, zâmbet, lacrimă
şi atunci eşti poet
floare, ploaie, obraz
şi eşti îndrăgostit
sabie, mamă, frunză uscată
şi atunci eşti soldat
cade soarele în mare...
si te-a udat
şi tot aşa...
cine le mai ştie?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde

Frunză verde, ştiu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viaţă şi mă creşte,
Mă-ngrijeşte, mă iubeşte.

Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.

şi iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat şi-a zburat lent
Mărţişor pe-al mamei piept!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!