În ceas de taină
Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în țărmul lui bătând-
Un boț de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.
Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Și-n Tine, Doamne, caut puterea și-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparține,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea
Acestei vieți în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar și... vin.
Iar de-am greșit vreodată, eu, oaia rătăcită,
Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Și-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi și Ție mă închin.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (25 aprilie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.