Ultimul heraclid

la temelia vechilor cascade
zădărnicia o frângeam în două
cănd nu aveam în pribegie rouă
ca să topesc albastrul din ciclade

şi mă schimbam cum se schimba lumina
pe florile cu frică de răcoare
iar pentr-o clipă m-am crezut pe soare
un grădinar ce-şi mângâie grădina

ce gust de fier au vorbele-mi scăpate
pe-ncrucişate drumuri ce mă- nchid
în istovirea trupului-cetate

pe povârnişul muntelui lichid
şi dăruit dorinţelor deşarte
am să mă-ntorc ca ultim heraclid

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul heraclid

turnam peste nisipuri rouă
ca să-mi topesc dorinţa de ciclade
şi tuberoze împleteam
în două
în două sute de monade

priveam
apoi
sedus
cum se schimba lumina
pe tijele cu frică de răcoare
şi-o clipă m-am crezut pe soare
un grădinar ce-şi mângâie grădina

iar vara asta
dacă ar fi iarbă
sub răsuflarea coaptă
ca un mac
ar face să-mi lucească-n pleoapa oarbă
minuni
din limpezimea unui lac

ce gust de fier au vorbele-mi scăpate
pe-ncrucişate drumuri ce mă-nchid...
din istovirea trupului-cetate
mă voi întoarce ca ultim heraclid

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul mângâie salcâmul,
Florile lui râd în soare.
Azi m-a obosit rău drumul.
Salcâmul îmi dă răcoare.

catren de Dumitru Delcă (mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorşi acasă...

... şi am să mă-ntorc acasă într-o zi
din străinie
şi tu la fel vei reveni
din pribegie

şi am să mă-ntorc pe la chindii
când nu prea doare
în ochii scurşi dar încă vii
apus de soare

şi-ntâmplător te-oi întâlni
la colţ de vreme-
tu amintiri îmi vei şopti
şi eu - poeme

dar în adânc subconştient
v-om îneca în tuse
o atlantidă - continent
de gingăşii nespuse...

şi voi clipi şi voi zâmbi
cu gură pământie
intuitiv mă vei simţi
în preajma ta... pustie

-întorşi acasă într-o zi
din pribegie
la lut c-am revenit vom şti
şi veşnicie....

poezie de Iurie Osoianu (25 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri calzi lumini din rouă

Picuri calzi ce se topesc
Plouă cu lumini din rouă
Cad pe suflet clocotesc
Îmi despart sufletu -n două

Pică -o frunză de zorele
Le- înfăşoară le uneşte
Este totul ce -şi doreşte
Sufletul din nou iubeşte

N- ai avut loc de răgaz
Inima ea nu -ţi dă pace
Ca să ierte-a mai rămas
Râde acum şi face haz

Picuri calzi ce se topesc
Mângâie sufletul împlinit
Inima cu iubire o ţintesc
Sufletul de inimă nu s-a despărţit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

grădinar

Grădinar (definiţie)

Singura-ndeletnicire,
Unde sapa, bat-o vina!
Se întreabă cu uimire
Cât de mare-ţi e grădina (?!)

definiţie epigramatică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zorii zilei

E răcoare pe câmpuri; ploaia uşoară s-a oprit;
Culorile primăverii pipăie împrejurimile.
Heleşteul e plin cu peşti ţopăitori;
Tufişurile se-apleacă încărcate de cântecele sturzilor.
Florile şi-au spălat în rouă obrajii pudraţi;
Ierburile muntelui îşi înclină taliile.

Lângă liziera de bambus, luat de vânt,
Un petic de nor se îndepărtează alene.

poezie de Li Bo ~ Li Po, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de rouă

E părul meu un val plin de candoare
Parfumul lui m-adoarme ca pe o floare
Pe buze-mi ard trei picături de rouă
Sărutul tău le-a atinge doar pe două…

Când printre gene îmi mai joacă luna
Mai zburd desculţă şi te-ating întruna
Din val cu val vor răsări în noapte
Atingeri pline de prea multe şoapte

Renasc din alge pline de iubire
Săruturi dulci uitate-n amorţire
Pe buze-mi stau trei picături de rouă
Iar gura ta le-atinge doar pe două

Doi paşi de dans, curată nebunie
Răsună-n noapte… dulce feerie!
Prin părul meu eşti vânt doar pentr-o zi
Iar pentr-o viaţă suflet îmi vei fi

Pe buze-mi ard trei picături de rouă,
Sărutul tău le soarbe doar pe două…
Iar cea ramasă - noapte va zâmbi
Pe-aripi de timp mereu te va iubi
Pe buze-mi ard trei picaturi de rouă,
Săruţi doar una...şi apoi, doar două…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascade de rouă

Cascade de rouă
Din ochii Iubitei plouă
Sufletul ei cât oftează
Ochii ei cât lăcrimează!
Distanţele o întristează
Inima i-o îndurerează...
Dar ea plânge fără rost
Chiar dacă lângă ea eu nu-s
Iubirea mea în sufletul ei
s-a pus
Sufletul meu in ochi mi s-a mutat
Şi suferinţa ei cât a regretat!
Iubita mea cu ochi de mare
În ochii mei s-a aprins un Soare
Soarele in ochii tăi se oglindeşte
Numai la tine se gândeşte
În braţe cât te mai doreşte!
Te doreşte, te iubeşte
Si tare te mai roagă ca ochii tai să nu mai plouă
Cu-atatea casacade de rouă!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelar

inspir substanţa ceţii

se ridică
din plutitoarea apă inamică
doar un lichid într-un lichid
licoare
pe sâni
pe coapsa caldă
mişcătoare
pe gura ca o proaspătă melasă
pe adormita piele mătăsoasă
topind într-o prelungă abdicare
meduzele
şi stelele de mare
aşa cum
tu
o să topeşti sclipirea
oglinzilor
în care ne unim privirea
lăsând să cadă
desfăcut
misterul
apoi
uşor
definitiv
şi cerul
ce-apasă greu adâncul peste maluri
vin tandre anotimpuri
vin în valuri
pe inelar doar ora asta scoate
un sunet
alb

albastru
jumătate

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu grădinar şi tu floare

Ca semn dulce al iubirii,
La nuntă am să-ţi dăruiesc,
De pe pământ, toţi trandafirii.
Ca să-ţi arăt cât te iubesc.

Cu flori culese din grădină
Coroană pe cap îţi fac.
Am să mi te fac regină,
Peste florile din parc.

Din petale de flori albe
Îţi fac rochie de mireasă.
La gât îţi voi prinde salbe
Ca să fii cea mai frumoasă.

Lumea-ntreagă să te-admire,
Tu zâmbind să le răspunzi,
Şi-n bogata-ţi strălucire
Strigătul meu să-l auzi.

În genunchi voi sta la tine
Şi te voi chema întruna,
Să vii alături de mine,
Bucuroasă să-mi dai mâna.

Destinele să le unim,
Să radiem de fericire,
Către viaţă să pornim,
Şi să ne jurăm iubire.

O iubire ce nu moare
Să ne definească viaţa,
Câte zile-avem sub soare,
Şi cât ne va ţine aţa.

Dacă totuşi vom pleca
Din grădina omenirii,
Sigur nu vom suporta
Prea mult, clipa despărţirii.

Precum florile-n grădină,
Primăvara ies la soare,
Vom reveni la lumină,
Eu grădinar şi tu floare.

poezie de Dumitru Delcă (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fântânii

Cumpăna-i lance spre soare
Spintecă albastrul cer,
Stăpâneşte lunga zare
Ca un solitar străjer.

Susură-n străfund izvoare
Şi puterile nu-i pier,
Cumpăna-i lance spre soare,
Spintecă albastrul cer.

Lanţul cu zale de fier
Să-i fi dat putere oare?
A-îndurat furtuni şi ger,
La margine de răzoare
Cumpăna-i lance spre soare.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de cais

pe boltă
se întindea amurgul
aşteptam...
o clipă, o zi sau un veac
uneori priveam cum fumega timpul
între două cuvinte inegale
noaptea mă plimbam...
mă plimbam pe haotice străzi
căutam mereu
de multe ori fără habar, în zadar
anii ce pleacau aiurea, haihui
nu am rămas aici, nici dincolo
nici nu aveam de ce
poate, odată, voi trece
peste o mie de drumuri
atunci se vor scutura florile de cais

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pentru cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Ceaţa se aşterne pe câmpia umedă
Florile respiră greu
Frunzele mângâie lin cerul,
Păsările îşi iau zborul
În căutare de ceva nou, mai curat,
Eu stau şi privesc,
Cu mintea limpede şi ochii încărcaţi
De prea mult verde,
Natura îmi este aproape
O simt, îmi vorbeşte
Aud un strigăt disperat
Ajutooooor!!!
Se aude un ecou pierdut,
Mă simt neputincioasă
Ce-aş putea eu să fac sunt doar un om
Să vindec rana sângerând a planetei noastre
Ce-aş putea eu să fac?
Îmi ud grădina din dosul casei
Şi îmi sărut florile de sub fereastră,
Ador fiecare fir de iarbă
Iubesc cea mai rămas...
Mi-e frică să clipesc,
Mi-e frică să nu pierd
Verdele din suflet să nu-l şterg!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să mă-ntorc

Prin viaţă paşii mei se rătăcesc
Şi caută un drum spre fericire,
Dar este foarte greu să o găsesc,
Eu nu pot să trăiesc fără iubire.

Unde-i iubirea? Este greu de spus.
Este ca şoimul ce-şi planează zborul
Poate-ntr-o zi cănd crezi că a apus,
Va răsări ca floarea vie, dorul.

Priveşti într-o oglindă al tău chip
Şi-l vezi atins de-a timpului pahar,
Te-ai speriat, m-am speriat şi ţip,
Nu vreau să recunosc acest hotar.

Mai vreau un strop de dragoste să beau,
Dau la o parte negura uitării,
Am să mă-ntorc în timp şi am să iau
Iubirea-n braţe, s-o fur depărtării.

Să mai iubesc cu patos vreau acum,
Să mai lipesc din cioburi o oglindă,
Să nu mai văd în calea mea doar scrum
Şi să mai iau şi busuioc din grindă!

poezie de Aurelia Oancă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dacă aş şti
de ce plâng florile când mor
aş fi o lacrimă pe ţărmul sufletului
o clipă eternă în grădina cerului
dar nu ştiu
sunt doar un ţipăt rătăcit între cele două lumi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa

un echilibru striveşte fiecare seară
vărsând balans în visele mângâietoare
cu mult regret m-am pus pe talerul din stânga
discret intrus în inocenta reurcare

de sus
vedeam cum zorii pe munţii de bazalt
pentru întâia oară îşi desfăceau parura
stăteam deasupra apei ca duhul despre care
în ziua cea de-a şaptea ne învăţa scriptura

damnat stelar
hoinar sub verzile portaluri
eu măsuram răcoarea pierdutului eden
balanţa
implacabil
îmi cântărea durerea
şi mult prea des destinul se înclina la semn

ştiuta cumpănire din pagina genezei
în orişicare clipă striveşte un cuvânt
cu braţul ce-şi încheie întrebător mişcarea
când talerul din dreapta coboară pe pământ

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul vechilor credinţe

Trecea o altă noapte şi-nspre zări
ce începeau, treptat, să se-ntrevadă,
îşi aprinsese cerul lumânări
şi candele-n regatul de zăpadă.

Tablou de iarnă rece, îngheţat,
surprins pe-un petic aspru de pământ,
mai jos de munţi, de drumuri depărtat,
uitat de timp, de oameni şi de vânt.

Un tremur slab, un tril pe-un fir de stuf
aduce în tablou un rest de viaţă
pulsând sub pene reci şi strat de puf,
în piept micuţ de pasăre răzleaţă.

N-a reuşit, n-a mai avut puteri
să zboare înspre alte lumi, departe,
şi a rămas, cu aprige dureri,
s-aştepte zborul ultim, către moarte.

S-a întremat în iarna fără ger
cu viaţa-nchisă-n micile seminţe,
iar ochii ei privesc de-acum un cer
plin de lumina vechilor credinţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam în piept

Aveam în piept două confuze
Şi răni de spadă mai adânci
Şi pe sub foc treceam pe brânci
Iar sângele-mi fierbea-n ventuze

Veneam aşa cum vii în vis
Trimis de cine ştie unde
Când soarta nu te mai ascunde
De un mesaj pe frunte scris

Jur împrejur un cer senin
Sărată lacrima pe pleoapă
Şi jinduiam un pic de apă
Un ultim strop pentru amin

Iar soarele ardea prelung
Şi câte-s pe pământ sahare
Halucinant vedem pahare
La care nu puteam s-ajung

Şi apa clipocea. Himere
O viaţă, doar un strop să gust
Să părăsesc acest îngust
Temei când celălalt mă cere

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa mea clipă...

Clipa mea, clipă ruptă din soare,
frântă aripă, ce mă tot doare...
Clipa mea, clipă scursă din stele,
buchie-n pripa genelor mele.
Clipa mea, clipă - ultim tezaur,
strigăt la stripa frunzei de laur.
Clipa mea, clipă, trista mea floare,
soi de tulipă fără culoare,
clipa mea, clipă rece la faţă,-
fir de risipă scurt ca o viaţă.
Clipa mea, clipă, ferma mea soartă,
vezi cine ţipă, colo, la poartă?!
Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă
se infiripă prosop pe oglindă...

poezie de Iurie Osoianu (27 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam grijă în fiecare seară să-mi pun în ghete nişte cartoane, care-mi ţineau în loc de talpă. Seara le schimbam, şi aşa în fiecare zi aveam pingele noi. Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva.

citat celebru din Constantin Tănase
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!