Flori de cais

pe boltă
se întindea amurgul
aşteptam...
o clipă, o zi sau un veac
uneori priveam cum fumega timpul
între două cuvinte inegale
noaptea mă plimbam...
mă plimbam pe haotice străzi
căutam mereu
de multe ori fără habar, în zadar
anii ce pleacau aiurea, haihui
nu am rămas aici, nici dincolo
nici nu aveam de ce
poate, odată, voi trece
peste o mie de drumuri
atunci se vor scutura florile de cais

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pentru cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

pe masă rătăcea o pană
a unui om ce s-a crezut odată zeu
eu adunam absenţa gândurilor toate
de pe aici, prin altă parte
îngândurat priveam pe geam
cu aparenţa gândului rămas
căutam un sens
rătăcit între ploaie şi vânt
uneori ajungeam la tine
între chemări şi rătăciri
în poartă a rămas privirea
se întuneca prin geam afară
nu ţi-aş fi scris nicioadată femeie
priveam cum se scurgeai tăcută
absenţa mea, o clipă mută
greşisem timpul, verbul rătăcea pe o coală goală
aici şi gândurile pier
tu n'ai plecat şi nici nu ai venit
ploua şi era iarnă în toate, în cetate
se scuturau în glastră crinii
loviţi de lacrima luminii
îmbătrâneam firesc la porţile tăcerii
iar clipa bate-bate, nu mai tace
şi m-am oprit în noaptea aceea
te-ai desfăcut în noapte, printre şoapte
sub un sărut mereu neînceput
eu căutam mereu femeia
în noaptea ultimului veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

am zgâriat cuvintele pe ziduri
să nu le fure timpul
amurgul zăcea între idei şi subiecte
pe tâmple ardea o coroană de umbre
azi toate triste, sumbre
legat de gânduri m-am târât printre cuvinte
să plec, să fug de aici
aici nu's oameni, sunt doar cruci
curgea amurgul pe geam
drept tovarăş, a mai rămas un vis
de unii proscris
ei, un nebun ce strigă pe drum
căutam un fir de iarbă, verde-crud
în astă tristă lume
ochii se răsfrângeau prin camera goală
se izbeau de pereţii uscaţi şi seci
cântau păsări afară
pe plopi, pe tei, pe alei
pe unde vrei să o iei
dincolo de poartă
glas de copil
un heruvim se joacă
atunci am înţeles
cuvântul iubire şi libertatea de a gândi liber
de toţi şi de toate
sunt pescăruş pe albastrul cer
nu am văzut, nu am simţit glonţul ce vine
pe ţărm a rămas o pană albă şi un vis efemer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

îmi era frig şi era toamnă
timpul ardea neîntrerupt sau poate neîncetat
cine azi mai ştie, cine
trece o clipă, trece un veac
stau sau zac
într-o veghe prea plină a prezentului
uitat în ungherul creaţiei
stelele s-au răzleţit într-o evadare aleatorie către alte galaxii
presupun
uneori accept
apoi neg cu vehemenţă totul
mâine
astăzi tac
dincolo de adevăr

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi

lumea dormea
aşteptam ca să plâng
pe ruguri de gând
cădeau stele în noapte
piereau cuvinte printre triste şoapte
se scurgeau întrebări păşind printre scări
scările durerii în lacrima tăcerii
băteam în uşile lumii, cădea un blestem
paşii obosiţi pe scânduri de lemn
gonit de idei, rătăceam într-un pat
dormeam între noi
adormeam între uşi fără chei
se izbea de geamuri
raza crudă de lună
ploua peste timp
căutam un timp, mă loveam în răstimp
şi în noaptea aceea
am venit acasă, călcând peste toţi
în poartă fluturi
se jucau în privire
în casă, un pat şi o masă
a rămas între noi
ţigara ardea pe o masă
şi în noaptea asta am înţeles
tu eşti femeia mea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi

trecut-au anii peste noi
noi am rămas aici
tot proşti, tot boi
doi câte doi
venit-a timpul de apoi
şi am plecat de aici, tot goi
desigur amândoi
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

aşteptam încordat aşteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce aşteptam, nu ştiam
nici azi nu ştiu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
mi's oasele frânte de renunţări programate
trist, m-am aşezat în colţul luminii
aşteptând
aici nimic nu îşi avea rostul
târziu am înţeles
nici eu
eram damnatul din cetate
furios am cuprins bezna în palme
i-am dat drumul în lume
mă deranja culoarea ei
desfigurat de întrebări
am rămas pe ţărm, să număr anii
zidurile cetăţii au căzut sub imperiul timpului
a rămas doar ruina
se căţăra pe pereţi căutând împlinirea
e neagră noaptea
mai cântă doar cucuveaua
pe umerii timpului
plouă mult, nu'i aşa
am întins mâinile către cer
erau arse de întrebări
a rămas doar cuvântul
răstignit pe o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii paşi

seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas

ploua în tăcere,
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

durerea se scurgea pe pereţi
căutam femeia în ultima rană

eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas

eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii

mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la uşă
tu aşteptai ca să plângi timpul rămas

rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârşit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste cotidiană

ne sinucidem zi de zi cu disperare
fără a şti
biete figurine speriate, feţe blazate
de timpul ce trece
aiurea, haihui
de promiscuitatea unui gând nerostit
plecăm de unde am plecat, spre nicăieri
fără a şti
de ce-am plecat, de ce am mai venit
adunăm zi de zi doza de întuneric
apoi o îndesăm pe gât
cui
ţie, lui
fără a şti
dimineaţa, copilul plânge
de ce-ai plecat mamă...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul

în noaptea aceea
desculţ de gânduri, de păcate
păşeam prin valurile vieţii
mă loveam de stele răzleţe
căzute din cer lângă mare
m-am ascuns în trupul ăsta
desfăcându-mi legăturile cu flăcări şi foc
purtam în ochi făclia să lumineze drumul
în palme stropi de iubire
să înflorească mărgăritare sub paşi
uneori îmi aşezam craniul ostenit
peste întrebările lumii
alteori mă culcam între cei adormiţi
unde nu era nici durere, nici suspin
o clipă doar, o clipă eternă
atunci am înţeles veşnicia
când m-am trezit
râurile sufletului curgeau alegoric
pur, păşeam peste spini
purtând pe buze surâsul învierii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată

mă ajungeau din urmă primii paşi
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas
ploua în tăcere, ploua peste noi

durerea oarbă plângea pe pereţi
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

sărutam femeia ca întâia oară
te scriam pe o coală rămasă prin casă
tu plecai într-un tragic roman
la final, pana se uscase pe masă

eu scriam la gândul rămas
pluteau între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele

ora se sfarmă pe trepte, iubirea doarme la uşă
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi

tu aşteptai ca să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător între stele
la sfârşit nu mai am întrebări

rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

era târziu şi era toamnă, doamnă
se strecurau în palmă tainice regrete
eu rătăceam prin clipe desuete
atingeam noaptea cu degetele în ţipătul furtunii
pe ultimul ţărm, răsturnat între gânduri
eram omul ce cântă la chitară
eram chitara ce sparge un zid
eram flacăra ce se stinge pe ţărâm ostenit
eram forma ce caută disperată un om
sunt tăcerea ce vine
în care eu plec
ochii mei au zărit izbăvirea
mai trece şi timpul curent
eu plec femeie în neliniştea serii
uneori împleam cununi de păpădie, pentru tine
cine ştie, ce a fost să fie...
zilele se scurgeau spasmodic în mine
noaptea zburam peste ziduri
nu simţeam nici foamea, nici durerea
hoinar în noapte
printre şoapte, prin păcate
îmi era fruntea rece şi grea
căutam un trup să mă reazem
ochiul caută un ochi
buzele se pierdeau
rătăcind pe un sân dezvelit
era gând, era vis, trăit, împlinit
desculţ păşeam pe drumul cotit
în urmă a rămas o uşă deschisă..

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

lângă trup de jad
ardea ninsoarea gândului primar
alergam spre tine
pe muguri de brad

migrau tăceri către ieri
mă despart de tine
ultimul pribeag
ce-a bătut odată în prag

trece noaptea iară
către tainic drum
ridurile lumii
mă înfăşoară acum

călător prin viaţă
a tristă întrebare
căutam iubirea
pe drumul apus

ningea a păcate

şi în amurgul clipei
aşteptam un înger
prin vaiet trecând

traversez o mare
mă izbesc de lume
mă concep în gând
prin ţipăt trecând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

nu voi să spui acum nimic
de ce-aş vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
şi stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe ţărmul vieţii rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă şi dor
noi doar tăcem în tragicele şoapte
acum, aici, în prag de noapte
aş vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este şters şi fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi şi castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieţii mi se pare
cine ştie, poate, oare...
aveam ochii legaţi la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieţii ştergea urme pe nisip
păşeam pe un drum
un chin nesfârşit
era începutul unui sfârşit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuţite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceaţa din jur
păşesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viaţă, ce destin
să plec, să vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

am lăsat privirea în urmă
să văd cum zboară
pescăruşii peste zare
întregul mă întreba mereu şi pe la spate
omule, unde este cealălaltă jumătate
mâine va veni aici
eu nu voi fi atunci decât o pană în vânt
lumânarea ardea în depresii majore
eu rătăceam năuc printre gânduri
seara, mă închideam între ziduri
să astup gândirea letală
uneori dădeam creaţia perfectă
din oase zdrobite de soartă...
am ascuns în ochi o mare
cobor pe val şi mă scufund în zare
mă regăsesc în zori în adâncimi abisale
plângeau pe ţărm cuvintele nescrise
prin munţi visam la aripi să zbor
căutam ploaia să mistuie focul ce ţipă
mai daţi-mi o cană şi un strop de pelin
pe aici mi-e dat ca să zbor şi să mor la porţile sorţii
nu vreau cenuşă şi nici vin
mai puneţi în pahare un strop
din viaţa asta tristă şi fără de noroc
să plec, să plec pe altă rută
căutam în mine soluţii incerte
să fur o viaţă din lacrima morţii
plecam din vise încă o dată
mă întorceam între orbite
şi mă scăldam în valurile de cuvinte rătăcite
fugeam de braţul sorţii
şi bat nebun în poarta morţii
să scriu, să scriu despre suava existenţă
a unui poet ce a trăit în lumea inocenţei
păşesc stingher să nu strivesc lumina
tot căutând un munte după mare
întrebările au rămas, sunt multe
mai am doar o întrebare
cine a ascuns răspunsurile în mare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară

eu nu's de aici, nici de dincolo
degeaba voi mă căutaţi pe tragice poteci
sunt un etern absent prezent
de multe ori prea neatent
parcă dorm, parcă visez
deşi sunt treaz
pe cer păşesc cârduri de gânduri somnoroase
de azi, de ieri, de nicăieri
eu am rămas aici
să stau, să pier
în universul ăsta efemer
ce să mai cer, ce să mai sper
stau trist şi obosit pe un ciot de veac
dacă am ţipat, dacă am strigat
aici nimic nu s-a întâmplat
e totul monoton şi gol
zac în zbaterea inutilă a sufletului
sunt o foiţă fumată a unui vis ucis
de oameni, de viaţă
hei tu ce stai în faţă
a mai rămas ceva de dăruit în viaţă
hai vino omule, în faţă
eu am rămas doar o ţigară arsă pe o masă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

clădeam pe pământ, o ultimă soartă
doi nebuni ai lumii
mai frângeam în palmă clipa efemeră
se scuturau trandafirii în pădurea de spini
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii, cuvânt în cuvânt
glas stins se scurgea printre maluri mute
alungat de fraţi, între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
ningea pe afară, bătea vântul iară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng afară
aiura amurgul şi câinii lătrau
căutam un înger, rătăcit în ger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul rămas
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
aşteptam scrisoarea, răstignit în poartă
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar
despuiaţi de toate
părăseam căminul
ne pierdeam în mare
te iubesc femeie, tu străina sorţii
şi în astă noapte, eu iarăşi te chem

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea

gândul,
traseu involuntar
între două staţii imprecise
căutam apusul în deşertul lumii
uneori mă opream
rezemat de un timp
contemplând viitorul
mă înţepasem în rădăcinile cunoaşterii
în palmă era linişte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

clădeam pe pământ, o ultimă lume
mai frângeam în palmă clipa efemeră
în pădurea de spini, se scuturau trandafiri
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii, cuvânt în cuvânt
târziu, glas stins se scurgea printre maluri de timp
alungat de fraţi, între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
ningea pe afară, bătea vântul iară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng în ţară
aiura amurgul şi câinii lătrau
căutam un cer, rătăcit în ger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul rămas
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
aşteptam scrisoarea, răstignit în faţa porţii
mai cădeau şi stele
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar
despuiaţi de toate
părăseam căminul
ne pierdeam în mare
te iubesc femeie, tu străina sorţii
şi în astă seară, eu iarăşi te chem

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

sunt prea obosit, Doamne
cărările prin care azi mai trec, sunt răni adânci
stau rezemat de un ciot de speranţă
căutând zadarnic o fărâmă de soare
strâng în palme durerea
împart zilele, cum să mă regăsesc
sunt atât de obosit
mâinile au crescut lungi, pasul e greu
mă apasă noaptea
sunt o apă ce curge sub pleoape
Doamne, ştii cât am îmbătrînit
cu fiecare pas sunt tot mai alb, mai pur, mai gol
aveam nrvoie acută să respir, uitasem să deschid fereastra sufletului
eram o acvilă de foc
aripile mă ardeau
adunam lumina între pleoape
în neliniştea cuvântului rămas
cu mâinile împleteam scări către cer
căutam în atingeri lacrima sufletului
aşezam zările una peste alta
cu speranţa a mă întâlni
coboram apoi în larg
plecând din ţara care nu mai e
semănam cuvinte în arşiţa cerului
priveam cu ochii înecaţi în primăveri
păşeam pe drumuri uitate, deşarte
eram un fluture în bătaia luminii
alteori făceam noaptea cu palmele
lunecând în uitare
atunci s-a făcut ziuă
pe ţărm zidisem o biserică
turlele sprijineau cerul, să nu plângă
dimineaţa agăţam muguri de boltă
vă rog să vă descălţaţi la intrare, de ochi
să ascultaţi bătăile de inimă ale cerului
când veţi pleca
purtând în braţe pruncul adevărului
vei înţelege neştiutul
Doamne, sunt tot mai bătrân
număr ani când râdeam, când vorbeam, când visam
a rămas lacrima, o picătură roşie în simfonia albului
înmuguresc bătrân
spijinind fruntea de o lume nenăscută

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!