Cea mai mare parte din comoara sensibilităţii şi imaginaţiei poeţilor este moştenirea directă a sufletului delicat, blând şi iubitor al mamelor. Dar care poet, cât de necunoscut, sau literat, cât de modest, nu simte în ochii lui arzând o lacrimă de emoţiune şi de recunoştinţă când, pronunţând cuvântul Mama, evocă fiinţa iubită ce se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului sau peste nădejdile adolescentului? Daţi-mi voie să smulg eu o frunză din laurii ce încununează frunţile voastre de aleşi ai muzelor, de învingători ai vieţii şi s-o las să-şi tremure mângâierea târzie peste frunţile acelor mame care n-au trăit ca să împărtăşească gloria voastră, sau s-o depun cu multă evlavie la picioarele celor care, fiind în viaţă, au făurit din suferinţele lor neştiute sufletele şi victoriile voastre de azi.

Cincinat Pavelescu în Amintiri: Mama
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie albă

Ninge de zece mii de ani!
De zece mii de ani cuvântul
ne mărturiseşte câte a văzut
prin cele scrise şi nescrise.
Ne-a legat şi dezlegat
păcatele,
întru mântuire
prin jertfa sângelui său.
Noi ne-am împărţit
înaintea celui care ne-a creat
în suflete păcătoase
şi suflete bune;
precum norii de grindini
am fost şi noi,
precum norii de ploi
am fost sămânţa pământului,
alegând între bine şi rău
ca ziua de noapte,
culcându-ne sub lumină de lună
şi trezindu-ne sub razele soarelui.
Iar ochii pe care-i întoarcem în noi
sunt reci sau sunt calzi.
A nins pe sufletele celor care au fost,
peste cenuşa uitaţilor,
dar ei nu au murit!
Au înviat şi s-au scurs într-un izvor!
Ninge peste sufletele celor care sunt,
peste trupuri calde,
iar cei ce se nasc
vin să-şi adape setea
din adevărul izvorului
şi plâng...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor care pocesc numele lui Cincinat Pavelescu

Nu-i Cincinescu Pavelat
E Pavelescu Cincinat
Şi-oricât vrei tu să îl poceşti
E prea isteţ să reuşeşti.

epigramă de Andrei Lupu
Adăugat de wolfpress
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucură-te de recunoştinţă, viaţa ta - ca un dar al vieţii, ca o expresie a lui Dumnezeu, ca un dans cosmic - în timp ce rămâi peste toate ca un profet fără formă. Înţeleptul priveşte într-o oglindă la imaginile care apar ca fiind el dar nu este confuz. El rămâne Fiinţa de neatins pe altarul vacuităţii!

Mooji în So simple - Atât de simplu - Momente Mooji - Papaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Neicu şi Crevedia

Antologia voastră fără voie
S-aseamănă corabiei lui Noe,
Că şi într-însa zac îngrămădite
Peste bipezii rari destule vite.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acasă, oamenii tăcuţi
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor aşezat pregăteşte creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an îşi pune pecetea peste frunţile lor
încreţite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiţi către soarele palid,
iar fulgii firavi cern linişte pentru încă puţin...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permiteţi!

este voie pe pământ?

cerul este plin de griji

de grijile tuturor

ale celor care plâng cu sufletul

ale celor ce mărşăluiesc spre lumină

daţi-mi voie să mă întind

tendoanele mele au obosit în zbor

simt că voi muri în valuri

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara asta nu-i a voastră!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care luptă,
Sătui de burta lor suptă,
De foame, sete şi câte...
Of, destine amărâte!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care n-au,
Şansă la viaţă, şi stau,
Prin spitale, aşteptând,
Moartea, însă până când?

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care pleacă,
Şi haină de rob îmbracă,
Căci aici n-au nici o pâine,
Şi-i acră ziua de mâine.

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a pruncilor ce vin,
În urma noastră, şi ţin,
Mândri, steagul tricolor,
Vor viitor în ţara lor!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă...

E a celor care luptă!
E a celor care n-au!
E a celor care pleacă!
E a pruncilor ce vin!

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Donul liniştit

*

Iarba creşte peste morminte, timpul vindecă durerea.
Vântul a şters urmele celor care nu mai sunt;
vremea alină durerea sfâşietoare, iar amintirea
celor care n-au trăit pentru a-i vedea din nou pe cei dragi
nu va dăinui, pentru că scurtă este viaţa omenească
şi nu pentru mult timp fiecăruia dintre noi i-i dat să calce pe iarbă.

**

Iar peste sat au alunecat zilele, trecând în nopţi;
săptămânile se scurgeau, lunile se furişau, vântul hăulea
şi, oglindă cerului de toamnă, translucid, verde-azuriu,
Donul curgea liniştit către mare.

poezie clasică de Mihail Şolohov, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai încredere în tine, aminteşte-ţi că Vincent Van Gogh, care este considerat acum ca fiind cel mai mare artist care a trăit vreodată, nu putea găsi pe nimeni care să-i cumpere lucrările în timpul vieţii sale şi a pictat peste 800 de picturi în ulei, fiecare valorând milioane de dolari astăzi.

Burt Goldman în 365 gânduri de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă

Miroase-a must amar -
Lacrimă de frunză de nuc...
M-aplec peste lume
Învelindu-mă cu tăcerea
Ascunsă în ultima secundă
Pe care clepsidra mi-o aminteşte...
Clopotul vieţii vuieşte!
Învolburat, râul timpului
Generează furtuni de secunde.
Lava de lacrimi bolboroseşte
La marginea sufletului...
Toate într-o simfonie de toamnă,
Unică şi de necontestat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţilor, de nu veţi putea cânta, să ştiţi că este o boală care vă roade adâncul fiinţei voastre sufleteşti, sau că vremea v-a turnat păcate peste sufletul curat, iar dacă nu le veţi putea vindeca, să vă daţi de-o parte şi să lăsaţi locul vostru celor ce vor putea cânta.

citat celebru din Corneliu Zelea Codreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Cincinat Pavelescu

Cu spirit fin, romanţele şi oda
Vărsând lumină peste veacul snob,
O viaţă-ntreagă te-ai târât cu roba,
Cu duhul însă niciodată rob.

madrigal de Pavel Bellu din Studii şi eseuri despre epigramă (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi vă hrăniţi trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. În acelaşi fel faptele voastre bune trebuie să fie hrana zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să refuzaţi sufletelor, care vor trăi o veşnicie, ceea ce oferiţi trupului, care este supus morţii.

citat clasic din Sfântul Grigore cel Mare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

În zori măsuram în săruturi o zi
Şi ziua era nesfârşită,
Amurgu-aştepta pe o lacrimă gri,
Când încă ţi-eram o iubită.

Departe de noi, uragane şi ploi
Pândeau sub perdele albastre,
Era o eternă lumină în noi
Din astrele clipelor noastre...

Azi, cântă un cer orfelin de iubiri
Dintr-o frunză de toamnă târzie
Şi plouă pe frunţile noastre de miri
Dramatic ca în elegie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratament

Un grup de treisprezece profeţi sosesc în oraşul Saba,
cel binecuvântat din abundenţă cu bunuri materiale.

" Unde vă este recunoştinţa pentru toate acestea?
Cel care v-a dat fiinţă

aşteptă doar o reverenţă din partea voastră". Sabeenii răspund:
" În noi nu există recunoştinţă,

ci numai plictisul celui care primeşte daruri. Suntem
obosiţi de atâtea minuni, sleiţi

de prea multă odihnă, extenuaţi de plăceri. Ajunge cu atâtea
livezi, destul, vă rugăm, cu atâta frumuseţe. Darul

de a fiinţa nu ne mai trezeşte nici un interes." " Aceasta este
o boală a sufletului, pe care noi o putem trata",

spun profeţii. " Trăind morţi, lucrurile dulci vi se par
amare, iar cei

care vă otrăvesc, vi se par prieteni nobili. Simţurile voastre
sunt tocite. Voi auziţi

cuvintele noi care mărturisesc adevărul şi spuneţi ‘ Clişee.
Am mai auzit aşa ceva '

Când vă vom fi vindecat, veţi găsi noi
înţelesuri în fiecare veche

poveste. Doctorii obişnuiţi cercetează inima urmărind pulsul.
Noi o ascultăm fără intermediari.

Vedem prin puterea divină a iluminării. Doctorii
tratează sănătatea energiilor

din animal, în vreme ce majestatea divină se deplasează prin noi
datorită comunicării directe şi

acţiunii. Noi ştim ce vă ţine pe drumul cel drept şi ce
vă alienează. Doctorii privesc

la mostrele de urină. Noi aşteptăm inspiraţia şi nu cerem
plată, atingerea vibraţiei sacre

fiind îndeajuns. Aşa că aduceţi în faţă suferinţa voastră,
confuzia care vă macină,

ingratitudinea voastră. Deoarece v-am întâlnit, realcătuirea sinelui
va fi antidotul. Noi suntem vindecarea,
privirea care deschide privirea voastră."

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contaţi pe resursele voastre invizibile, bogăţiile imaginaţiei voastre. Iubiţi-L pe Dumnezeu şi fiţi în pace, căci El va fi pentru voi aurul vostru, argintul vostru, bogăţiile voastre.

Florence Scovel Shinn în Poarta secretă care duce la reuşită
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimire

Ioanei Preda Miroslav

La crepuscul
conturul frunzelor rămâne
şi uimirea
din ochii copilului de altădat.
Şi prima întâlnirie
cu uimirea din ochii
copilului tău.
Şi peste toate
o fată blondă aplecată
peste tabla de şah.

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!