* * *

acasă, oamenii tăcuţi
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor aşezat pregăteşte creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an îşi pune pecetea peste frunţile lor
încreţite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiţi către soarele palid,
iar fulgii firavi cern linişte pentru încă puţin...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la braţ cu fratele meu,
încep călătoria în timp,
în sat, totul are o altă înfăţişare,
în drum spre biserică, întâlnim casele cu ochi curioşi, care ne privesc mersul prea mult învăţat
printre oameni,
trecem pe lângă fântâna din care au izvorât toate misterele lumii,
îl întreb despre fiecare câte ceva,
unii au plecat puţin pe lumea cealaltă
ca să le facă loc urmaşilor lor,
alţii încă îşi aşteaptă pe la porţi fiii rătăciţi
pe meleaguri cu crivăţ de dor,
o tăcere de plumb se aşază între noi doi
şi ne lipim frunţile de cerul răsfrânt spre apus,
nicăieri n-am simţit cântecul greierului mai suav
ca aici,
nimeni nu ne spune de ce s-a grăbit timpul
să ne-aducă pânze albe în păr,
doar icoana bunicilor ne mai alungeşte pulsul
ce-l ritmăm pe un dangăt de clopot
sfâşietor...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, banii mulţi ar putea fi o formă de spectaculoasă răzbunare pentru cei care te-au subestimat într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Natura umană, ştii? Încă din Antichitate, oamenii s-au analizat (acţionând în consecinţă) după felul în care s-au îmbrăcat ori s-au accesorizat. Dar tu să te bucuri în continuare de lucrurile simple, mărunte sub soare, să fii fericit chiar pentru faptul că dimineaţa te-ai trezit, să iubeşti şi să fii iubit, să zâmbeşti şi mii şi mii de cărţi ale înţelepciunii să citeşti!

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizarea Pământului

E mort Pământul!
De mult e mort şi e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alţi oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au aşezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
şi întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză - 2 -

Am coborât undeva în suburbia unde se spăla rufărie, pe copaci atârnau flori foarte albe
brahms prevestea, la început, balamucul, zănateca mişcare brawniană şi entropia
ceva nou se naşte mereu dintr-o rufă murdară
eu eram o naivă
ca
o mare
naivă

Aşa ca oceanul cel tânăr, din care nu s-a pescuit niciun ton. eram vis. picătură de sânge.

Nu ştiam că pe cer coborâseră stelele
roz
albe
şi galbene
să îşi spele picioarele pe alt cer, ca fecioara, cu picioarele ei zgâriate în crengile pomilor

cumva se mai aşază copaci,
şi pădure
şi
pomi, în livadă
apoi curgerea izvorului printre pomii aceia
şi-atât...

Îţi ţineai între degete bucăţica de cretă şi desenai din carne soarele, luna,
ce lacrimi... să le mai umblăm încă puţin cu picioare desculţe, cu o talpă de sunete:
emisar-mov la capăt de lună, picătură şi ploaie
ce ploaie... ce lacrimi...
de ce nu înviezi şi de ce nu mă vezi...

Însă prin comete şi prin sori se făcuse lumina, crescuse din rană,
de ce să vorbim despre corbi, de ce să vorbim despre soare,
întâi întunericul, un corb şi o lacrimă,
apoi luna şi soarele, noi mai întâi am aşeza fericirea.
la început dumnezeu a făcut răul şi întunericul,
peste el s-au aşezat albine, comete,
soarele plin
sorii
şi
dorul
pe câmpuri, o floare nemaivăzurtă răsare,
şi mireasa se prinde în horă
o prinzi tu de mijloc
sau nu o ghiceşti
niciodată
încă nu te întâlnisem, cu toate că lumina mi-o luase puţin înainte,
ce îţi mai fac cireşii, cireşele, atunci când visează,
ninsoarea te mai mângâie încă, hai spune,
ţi-e frig,
peste buze,
pe gura ta moale să îţi cadă sărutul...
mama ta,
ce îţi mai face?
leleica?
îţi croşetează, pesemne, şosete de lână, şi luna, şi lâna în care e luna-nvelită?
eu sunt saltimbancul care te coboară în mare
multă mare sunt eu
şi cădere în mine
eu sunt sarea pe care ea calcă cu degetele,
talpa mea sărată eu sunt,
o să-ţi cânt şi-o să-ţi cânt până când totul apune, când în mine-o să apun,
vocea mea este caldă şi molcomă,
nu te teme,
ea se culcă încet,
ca sfârşitul glasului care dintr-o dată se stinge.
Dacă visezi un chip palid, musai ninge în lume şi se naşte ninsoarea,
mie îmi e frică de întuneric, dar în cer sunt conduri şi păpuşi, care se cunună;
de acolo din cer începe de fapt soarele
acolo se scriu începuturi de soare
şi Domnul.

Nu ştiu cum e să fii vinovat, ca o Eva
mincinos sau şăgalnic
începutul păcatului este probabil tăcerea şi merele
s-a
lăsat
peste
toate
o
primăvară
moale
şi
dulce
între meri se mai aude încă aripa ruptă a rândunelei
şi eu te aud.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc

vorbesc in gând cu mine insămi
vorbesc cu fulgii care cad
vorbesc cu vântul ce adie
şoptind in cetina de brad!

vorbesc cu iarna ce-mi ingheaţă
obrajii.. nasul... gâtul tot...
deşi eşarfa de matasă
e-nfăşurată strâns cu nod!

dar paşii mei ca altădată...
nu vor să calce apăsat
tu mi-eşti o sora dragă iarnă
cu tine-n gând... m-am impăcat!

doar soarele ce se ascunde
de ochii mei cu ochelari
imi spune că-n curând apune
si noaptea-i pânză peste ani!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

track-uri

dintr-un western psycho peste

track-urile mele afective

în toamna asta fără viitor

facem planuri pentru

confortul nostru psihic

facem planuri ca să nu treacă ziua

fără să nu ne fi

zbătut

măcar puţin

dar vine încă o dimineaţă

cu teroare

încă o dimineaţă în care

tot psihedelismul a dispărut

frigiderul e gol

şi ochii tăi s-au golit

de afecţiune

şi atunci ce

în ce iluzie să ne mai bălăcim

ce discurs motivaţional să ne mai ajute

ce formulă magică

doar mici artificii erotice

doar câteva

secunde de atenţie

din când în când

ca să ne ţină

pe linia de plutire

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu v-am scris pentru că mi-a fost tare rău şi încă mi-este, dar mai puţin decât îmi era. Pe lângă paralizia picioarelor, care de la şolduri în jos, îmi sunt complet amorţite şi în imposibilitatea de a face ceva cu ele, apoi încă o serie de boale ce provin tot de la prima, pe care nu ştiu cum să o numesc, pentru că doctorul nu a pus încă diagnosticul. Sunt aici de o lună şi jumătate şi nu am ajuns cel puţin nici să cobor din pat, cu toate îngrijirile distinsului profesor Marinescu, ce pune pentru căutarea mea. Şi ştiinţa are o limită, aşa că bietul doctor dă şi el din umeri şi îmi recomandă răbdare"...

Ştefan Luchian în Scrisoare către prietenul său Constantin Mille
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre trecerea timpului

tu mă întrebi dacă ştiu
unde ne sunt anii care s-au dus
sau ce am mai aflat despre singurătatea
puiului de cuc
iar eu ţi-am răspuns
că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă
ca într-un cimitir şi tu îmi spui că nu mă crezi,
chiar ţi se pare imposibil, sigur te mint
apoi te uiţi cum submarinul meu ruginit
îşi flutură cam un minut aripile mici
după care îşi ia zborul
hurducăindu-se peste livezi peste câmpii

parcă în cartea asta scriai despre roţi, îmi zici,
despre rostul lor în lume despre frâna de mână
despre grand prix-uri cricuri berline
aşa că fă bine şi spune-mi
dacă mai există loc şi pentru mine
hai minte-mă frumos

iubita mea e ca un deşert fără apă
stă atârnată de un fir uneori de o agrafă
de timpul care se scurge prin gâtul îngust
al clepsidrei cu cenuşă în loc de nisip
cu ochii neşterşi de soare cu gândul neînchipuit
apoi vine vremea când te întrupezi în fântână
adâncă şi lumea toată deodată încremenită
ca un stop cadru dintr-un film de groază
unde doar adormirea mea se mai întâplă
şi nimeni nu filmează

ascunşi în nori doi îngeri chiori
beau cucută
şi nimeni nu-i ceartă şi nimeni nu-i alungă

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste ce încă se scrie

Azi îţi voi spune
despre ochii din inima mea,
despre lacrima lor
ca o scorţă de cer înnorat,
despre nesomnul lor,
tulburând stelele,
ca şi când zei beţi
ar fi dansat desculţi prin ei...

Aş vrea să cred
că încă mai sunt acea câmpie
înflorită până la Dumnezeu,
plutind doar prin vene de înger,
înălţându-te la atingere,
durându-mă la desprindere
şi tot mai vie prin tine,
bărbatul ce îmi suflă peste răni,
învelindu-mă frumos
în cămaşa în care ţi-au rămas
bătăile inimii-
ca o poveste ce încă se scrie...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă de la începuturile civilizaţiei, oamenii nu s-au mulţumit să vadă evenimentele ca pe ceva neconectat sau inexplicabil. Ei au râvnit să înţeleagă rânduirea care stă la baza lumii. În prezent noi încă tânjim să ştim de ce suntem aici şi de unde am apărut. Dorinţa profundă a omenirii de a cunoaşte este o justificare suficientă pentru a continua căutarea noastră. Iar obiectivul nostru este cu nimic mai puţin decât o descriere completă a universului în care trăim.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept
pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă
cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
cumpăraţi
pentru nunta fiicei mele

între mine şi distanţa
de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică
de o blocare
a privirii
dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit
de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică
o frică închisă
precum rana
care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont
de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât
un spaţiu îngust
şi umed
ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exil într-o secundă

Timpul e un cascador contorsionist
de la circul relativităţii,
eu sunt aici cu trupul
şi-mi simt capul ţintuit în puncte infime
la darts -
gândurile zac împrăştiate printre claxoane şi stres
iar pentru siguranţă, mi-am angajat o gardă de corp în subconştient
să-mi pună sub supraveghere minţile
pentru a le detona controlat în ritm de
Domino

Tu, oare mai ştii să vezi dincolo?
cum vântul a-nvăţat copacii să danseze?
cum frunzele ţin încă o dată să-ţi spună
că secundele nu se reportează ca la Loto?
cum liniştea pădurii şi susurul izvorului au ceva de-a face cu legile nedescoperite de omenire?

Încă am dreptul să cad la învoială cu iarba şi cerul,
încă mai am dreptul să mă adap din absolut şi să-mi spun că omenirea mai are o şansă
în ecuaţia asta globală,
încă mai cred în dor, cetină de brad şi tril de înaripate,
încă mai recunosc bunătatea în ochii bunilor mei
dar şi seninul care aşteaptă să îi cunoşti perspectiva

semafoarele (n-)au puterea
să ne-ntoarcă secundele scăzute care s-au scurs în noi
şi să ne aducă la picioarele nestăvilite ale veşniciei
şi dacă tu nu agreezi exerciţiul ăsta de imaginaţie,
îndreaptă-ţi atenţia către lucrurile simple
şi aruncă prejudecăţile în urmă.

poezie de Valentin Tufan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile frumoase, operele de artă, obiectele sfinte suportă, ca şi noi, efectele implacabile ale trecerii timpului. Încă din clipa în care făuritorul lor, conştient sau nu de armonia lor cu infinitul, pune punct procesului de creaţie şi le expediază în lume, începe şi pentru ele o viaţă care, peste veacuri, le apropie de bătrâneţe şi de moarte.

Matilde Asensi în Ultimul Cato (2001), traducere de Alina Ţiţei
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabiet

seara mă aşez la fereastră şi privesc stelele căzătoare care brăzdează cerul în lung şi-n lat
tăcute demne şi mici la fel ca vieţile noastre
frunzele negre şi ude care se lipesc de geam rugătoare
mă gândesc la visele care s-au ofilit odată cu noi
la vara care se stinge
la cei plecaţi pentru un timp
sau pentru totdeauna
şi plâng
plâng pentru că în cameră e întuneric
şi nimeni nu îmi mai aduce înapoi
ziua de ieri
pentru că am mai multe regrete
decât ceasuri trăite
şi pentru alte felurite lucruri
care nu mă lasă să uit
cât de frumos ar fi fost totul
dacă

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu scriu doar pentru oamenii din jurul meu, ci în egală măsură şi pentru cei care sunt deja morţi sau nu s-au născut încă.

citat din Jean Dutourd
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi a plouat; a plouat o săptămână, două. Oamenii umblau pretutindeni veseli, călcând fără să se uite prin mocirle. O zi apoi a contenit curgerea: soarele căta înapoi de la asfinţit, din munţi. «Se face vreme bună deacu...» ziceau oamenii. Dar peste noapte prinse a turna cu găleata. Şi pe urmă ploaia lungă a miezului nopţii s-a întemeiat iar, fumurie, pornită pentru veşnicie parcă. Pâraie umflate s-au năpustit în ogoare. Păgubiţii se scărpinau în cap; ceilalţi îngânau cu filosofie: «Tot mai bine aşa decât secetă!»...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama tortului

eu cred că este femeia
care ştie să facă
din memorie torturi abil etajate
(am comandat ciocolată: o
să văd
mâine ce dulce sau amar hoinar voi primi)
mama
tortului cred că încă iubeşte cu bluzele suflecate
fulgii din iarna de fală-n care, cred, cad
pe gheaţa apusului capete luminate
a tristeţe, tot
aşa cum se frâng mereu şi pleopele şi fruntea
prieteniilor în aproape, ah
pe care
încă le mai iubim pe gustate! -
oare
făcând prea dulce ordine-n lucruri
cu ajutoare
de ciocolată criogenată? - a
ferim: au
dat turcii bi-polari din bugetele lor
pentru dulciuri
pentru femeile iubite, cu
care ne îndulcim
care ne trăim
care nu
ne murim

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul, Soarele, Stelele si Luna

A creat cerul
pentru a ne putea cuprinde
pe toţi
a creat Soarele
pentru a ne încălzi sufletele
a creat stelele
pentru a crede în vise
şi pentru a ne îndeplini
dorinţele
ne-a lăsat Luna pentru
a nu ne rătăci
şi pentru a ne lumina

drumul către... EL

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!