Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul şi raiul sunt concepte care descriu stări spirituale în care noi ne aflăm încă în această viaţă fizică, pe această lume. Sufletul, cu cât se apropie de Puterea Supremă, simte o tristeţe tot mai mare de ceea ce a făcut în trecut, când a fost departe de Ea şi, ca să corecteze situaţiile în care a eşuat, este nevoit să se scufunde în stările anterioare, iar din punctul său de vedere actual, sunt suferinţele iadului.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul călătoriei mele este lung
calea pe care o am de străbătut este fără de sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea peste atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă apropie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai aceea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de-a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate luminile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte
de a-i închide şi a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi scufundă lumea
sub valul acestei certitudini.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inele obosite

Există dorinţa de-a reveni, de-a iubi, de-a nu dispărea niciodată –
şi există dorinţa de-a muri, dorinţe purtate de doi
curenţi potrivnici între care nu-i un istm să-i despartă.

Există dorinţa unui sărut cât Viaţa şi-ntreaga-i cuprindere,
care se termină-n sahara unei agonii complite,
ca o sinucidere!

Există dorinţa de-a... nu avea dorinţe, Hristoase;
te arăt cu degetul meu sinucigaş şi de-aceea deicid:
există dorinţa de-a nu fi avut o inimă-n piept, ci doar oase.

Primăvara revine, revine pentru a pleca. Iar Dumnezeu,
arcuit peste timp, se repetă pe sine însuşi – şi trece, trece
cărând în spate coloana vertebrală a întregului Univers.

Când tâmplele-ndură bătăi lugubre de tobă, dureroase,
când visul încrustat pe jungher doare,
există o dorinţă care se vrea scrisă-n acest vers!

poezie de César Vallejo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, Întoarcerea la Linişte dizolvă tot ceea ce este între om şi Linişte, pentru că această călătorie nu presupune dobândirea de noi informaţii sau acumularea de noi gânduri; călătoria de Întoarcere la Sine este o călătorie de eliberare, nu de încărcare. Liniştea nu îi aduce nimic omului, ci îl eliberează de tot zgomotul care îl ţine departe de Ea. Iar asta este mai mult decât suficient, pentru că orice formă e deja perfectă, însă identificarea sa cu imperfecţiunea o ţine departe de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Tocmai de aceea, Întoarcerea la Linişte, înseamnă Întoarcerea Acasă. Întoarcerea la Sine - la Unicul Sine - care Se manifestă prin diferite forme.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ajungi unde nimeni

trebuie să mai faci un pas
şi încă un pas
până la mal
şi să fii tu malul de care se agaţă
cei ce vin din larg
obosiţi

trebuie să-ţi continui drumul printre stânci
chiar şi atunci când capetele mici de şobolani
te împresoară
cu căldura valului lor

dinţii lor mărunţi
rod malul abrupt
rod carnea albă
ronţăie drumul
pe care trebuie să mergi mai departe
până ajungi unde nimeni nu este

poezie de Angela Furtună din Prizonier în Ego (1998)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara este aici dar nu lucrurile nu sunt cu nimic mai bune

primăvara este aici
dar nu lucrurile nu sunt cu nimic mai bune

omul pentru care nu există tratament nu poate schimba
faptul că va muri
femeia lipsită de frumuseţe
este cu un an mai bătrână
asta-i ceea ce eu aş numi " insultă peste rană"

cineva care a aşteptat şi-a tot aşteptat
a sfârşit prin a deveni nebun
incapabil să înfrunte curgerea timpului
cineva care a trăit o viaţă trepidantă
va sfârşi bolnav fără leac
toate se întâmplă din cauza zbuciumului neîndurător

pentru cineva prăbuşit adânc în depresie
glumele sunt o completă pierdere de timp
iar pentru un idiot
cel mai sincer sfat este o completă pierdere de timp

când cineva deja departe pe drumul către dezastru
ajunge în vârful stâncii
se va arunca în hău
fără cea mai mică ezitare

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat în viaţă ai de-a face cu diverse situaţii dificile. Cu toţii avem parte de astfel de situaţii, însă dacă eşti pregătit vei trece mai uşor peste şi nu te vei afunda şi mai tare în suferinţă. Una din strategiile pe care le aplic este următoarea: Să-ţi doreşti ca lucrurile să fi fost altfel şi sperând că va fi mai bine nu este o strategie. Lucrurile nu se vor îmbunătăţi de la sine. Petrecem prea mult timp plângându-ne despre situaţia în care ne aflăm încât nu mai avem energie să acţionăm. Fii realist şi priveşte viaţa aşa cum este, nu cum ar trebui să fie. Prin această strategie îţi vei schimba focusul de la a te plânge la a găsi soluţii pentru a trece peste situaţia în care eşti. Până la urmă viaţa nu este făcută doar din momente fericite, curcubee şi vată de zahăr, situaţiile dificile au rolul lor. Au rolul de a te face mai puternic, mai bun, mai înţelept. Iar data viitoare când viaţa nu este roz, fă un pas înapoi, înţelege că face parte din procesul evoluţiei tale şi cere mai mult, că doar poţi. Nu poţi fi doborît aşa uşor. Viaţa este precum anotimpurile: toate sunt trecătoare, important este să-ţi faci provizii vara ca să poţi trece peste iarnă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firea cere puţin, părerea lumii cere enorm. Dorinţele fireşti îşi au limitele lor; cele ce se nasc dintr-o părere calpă nu au unde să se oprească: ce este calp nu are capăt. Pentru cel care merge drumul are un sfârşit: rătăcirea este însă fără limite. Ţine-te aşadar departe de cele deşarte şi, când vrei să ştii dacă ţinta ta e rodul unei dorinţe fireşti sau a uneia oarbe, gândeşte-te dacă are un capăt: dacă, după ce ai ajuns departe, rămâne mereu o ţintă şi mai îndepărtată, să ştii că nu este o dorinţă firească.

citat din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţine de mine

să schimbăm ceva ţine de tine
nimeni nu te aşteaptă
dacă tu stai şi priveşti tavanul
sau pereţii plini de igrasie
implică-te şi poţi să schimbi
nepăsarea este ca ploaia
care vine în exces
inundă seara care se lasă peste oraş
peste ţară şi trupurile devin
frustrate şi triste şi mohorâte
zorii nu se vor mai vedea
tu hotărăşti doar dacă te mişti din pat
să-i schimbi pe cei care te-au păcălit
şi plouă peste ţară cu pandemii
frică şi izolare şi simţi constrângerea
psihoza te blochează
în singurătate totul curge
realitatea va pronunţa sentinţe

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă îmi spune un lucru tulburător: Singura recunoştinţă pe care o cer copiilor mei, pentru tot ce-am făcut, este să facă acelaşi lucru şi mai departe.
Mai departe... O adevărată etică a devenirii. Cealaltă etică ţine lumea în loc.
Dacă fratele fiului risipitor are copii, cu siguranţă le cere recunoştinţă. E tipul omului care ţine lumea în loc.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna este departe de ocean

Luna este departe de ocean
Şi, totuşi, cu mâini de ambră
Îl conduce, docil copil,
De-a lungul acestei plaje, albă.

El nu se-abate nici măcar c-un grad;
Privind-o în ochi atent şi sfios aparte,
El vine de departe şi se-apropie de-oraş –
Doar pentru a pleca din nou departe.

O, Doamne, a ta e mâna cea de ambră,
Iar iar eu sunt marea de departe –
Supusă oricărui comandament pe care ochii tăi
Mi-l impun, micşorand distanţa care ne desparte.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţa pare să fie lucrul care îi permite unui om să meargă mai departe în viaţă fără educaţie. Educaţia îi permite unui om să meargă mai departe fără a face uz de inteligenţa sa.

citat din Albert Edward Wiggam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa (genunchi – frunte, lipiţi...)

«ne iartă nouă...»
pe fundal, o mână din ceară unge
praguri
«greşelile noastre...»
pâclă, trupuri dansând bezmetic
«precum şi noi iertăm...»
cerul devine muchie –
cea mai ascuţită, păzind
o uşă sferică, o uşă ou!
Înăuntru este ceea ce chemăm Suflet
sau afară?!
«greşiţilor noştri...»
muchia fulgeră fundalul, mâna
în cădere, ceară
nu-i ceară, praguri răsturnate
«şi nu ne duce pre noi...»
lacrima ţine pântec greu
nou trup va înmuguri – cine
cu pasiune o va duce fără
să-i fie povară?!
«şi ne izbăveşte de cel...»
care se crede inocent de când omul
ţine venin în vasul din lut închinându-l
peste lume, amplificând ecoul durerii!

Acul balanţei e cheia – condiţia «Precum»
grea cât crucea crucilor întâiei golgote

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea apelul morţilor. În concepţia legionară, care este cea creştină, existenţa nu se termină în moarte, ci continuă mai departe, sub o altă formă. Legionarii cred că morţii lor, aceia care şi-au dat viaţa pentru idealul care ardea în ei şi care trebuia revărsat peste întreg poporul românesc, stau alături de cei vii, într-un front nevăzut, dar real, şi ajută cu prezenţa şi rugăciunile lor Mişcarea Legionară şi pe camarazii rămaşi în viaţă, ca să ducă mai departe, până la limitele existenţei lor, gândul unei Patrii mai bune, mai curată, mai dreaptă şi mai iubitoare de Dumnezeu.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă afrodită

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă că ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi
şi speri, într-o viaţă fericită.
Tu eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă afrodită.
Eşti fiinţa care iubeşte fără motiv,
fără încercări şi fără aşteptări.
Eşti fiinţa care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!