Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ion Untaru

Două ore

Pân-la patru, două
Noaptea e adâncă
Oasele, de rouă
Se frăgezesc încă

Pură ca o boare
Te visez iubito
Ca pe-o carte care
Încă n-am citit-o

Muza mea, fragila
De care mă tem
Lacrimă pupila
Jocul în tandem

E un joc aparte
Cine să-l dezlege:
Cu viață și moarte
Enigmă de rege!

Două ore-n care
Ca un ageamiu,
Plânge Ursa mare
Sufletu-mi pustiu

Vino și te-ntoarce
Locul tău e gol
Un blestem de parce
Îmi tot dă ocol

Zbate-mi-se trupul
Ca-ntr-o cușcă zborul
Cum visează lupul
Sânge, vânătorul

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ion Untaru

Mă ridic

mă ridic alene dintre perne
și cartea-mi alunecă jos
cine știe care gând al tău
îmi bătuse la ușă duios?

unde ești, ce mai faci, care strop
de melancolie mai încearcă
să adune cioburile risipite
și pe noi, două umbre, într-o barcă?

n-am ajuns nici unul la liman
golfurile vieții pline de pirați
înapoia noastră doar prăpăstii
și noi, doi străini adevărați

închid ochii și te revăd iarăși
învăluită de o tăcere adâncă
doi copii căutând un paradis
care, iată, li se refuză încă

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Hora sufletelor

azi pământul nostru plânge
plânge Prutul, plâng Carpații
lacrima mai plânge încă
de la Tisa pînă la mare
trupul azi, o rană adâncă
trăit-am o viață în temnițe de ură
vârâți acolo de dușmani
suntem străini acum în țara noastră
tărâm străbun de vise sfâșiate
nu pot a suporta
ura, minciuna și hoția
hotarul ni l-au scrijelit în suflet
niște ticăloși ce se credeau odată zei
suntem urmași ai dacilor rămași prin codrii seculari
mai trece Ștefan încă o dată
cu bravii lui plăieși pe câmpuri de dor
tu, frate, ce astăzi zaci lovit de soartă
vino să împărțim pita noastră în două
am fost aici, de mii de ani
frate și soră
deși ne-au învrăjbit aprigi dușmanii
în secole de ură
hai rupe române chingile dureri
rupe hotare, sora mea cea bună
ce zaci la ușa sufletului meu
mama plânge iar în poartă
ochii triști, ochii goi
privind în depărtări de suflet
balada ultimilor eroi
e frig, e pustiu
ne uscăm pe brațele crucii
loviți și umiliți de oameni răi
Doamne, cheamă acasă fii mei
să vii, să vii din nou, tu Basarabie, la mumă
să încălzim lumina pură
doi frați uniți pe veșnicie
vino frate, trece azi Carpații
întoarce-te cu fața către soare
pășind încet, umil spre Dumnezeu
mă așez pe piatra de hotar și strig
mi-e dor de tine, frate, hai vino surioară
sub stele, printre cruci și lacrima durerii
cu pașii dârzi să trecem printre mărăcini
și hora noastră cea străbună, să o facem peste spini
vino, Doamne și luminează sufletele noastre
cu speranță și iubire

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Iubește-mă cât sunt în viață

Iubește-mă fără rețineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubește-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubește-mă cât sunt în viață,
În fiecare dimineață,
Iubește-mă la prânz și seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubește-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche șoapte,
Iubește-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubește-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubește-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

Iubește-mă ca pe-o magie
Cu vers și ritm de poezie,
Iubește-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.

Iubește-mă fără orgoliu,
Nu aștepta o zi de doliu,
Iubește-mă cât încă vântul
Ți-oferă darul meu, cuvântul.

poezie de din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Lorena Craia

În noaptea adâncă

Mai sunt câțiva fideli trecutului,
Așa cum sabia-i fidelă scutului

Și ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Și se aude vag ecoul cucului,

Toți pădurarii-și cară lemne-n casă,
Doar lupii se așază-n jurul focului.

*

Plânge și muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul și ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge și lupul,
Apoi gura nopții, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Reverie

moto: Crește prețul la legume, praz
Ce să faci cu-atâta penurie
Între agonie și extaz,
La ora mesei, în bucătărie?
----------

Adâncă pace, dulce miez
De care rar avurăm parte
E toată viața doar o carte
Deschisă printr-un fa diez

Și se va lumina de ziuă
În jumătăți de oră două
Lumea e un fel de zoo,
Cum spunea și Cassius Dio

Înainte înseamnă înapoi
De mai multe ori și, după
Ce descoperi că ocupă
Locul unu, locul doi

În fiecare om o fiară
Toată viața stă la pândă
Carnivoră și flămândă
Ziua urlă, noaptea zbiară

Oamenii care dau iama
Să ajungă doar în vârf
Poartă-n ei miros de stârv
Și de care nu-și dau seama

poezie de din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cea mai adâncă tristețe este în lupta dintre doi ochi care se bat pe-o lacrimă neplânsă încă.

aforism de
Adăugat de Victor RechițianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vladimir Potlog

Uită-te, iubito

Uită-te, iubito, cât de frumos
Afară ninge!
Dar sufletul meu tot mai plânge.

Căci trupul tău rece, parcă de gheață,
Ochii tăi blânzi odată
Acum sunt fără de viață.

Inima mea în două se frânge,
Și ca un nebun îmi mușc
Buzele până la sânge...

Și mă-ntreb de ce oare mai ninge.

poezie de din revista "Mâine Junior" (12 decembrie 2007)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Ion Untaru

La patru și zece

Încă o noapte trecută
La patru și zece în zori
Duce vântul spre munte ninsori
Ca dezastrul o bancrută

Și deodată parcă-s furii:
Încăperea ca un blitz
O străbate un chiț-chiț
După cele de-ale gurii

Eu nici ziua nu găsesc
În cămara de rezervă
Nici măcar câte o conservă
Rătăcită nefiresc

Speriați că fiecărui
Teamă-i e unul de altul:
Mă' Chiț-chiț tu dai asaltul
Când mă pregăteam să vărui?

Ia și tu din raft o carte
Care poate n-ai citit-o
Că vine anticarul din Quito
Și o duce în altă parte.

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fotografii imaginare

Vino în veacul acela în care
Noi n-am jefuit cuvântul iubire
Ci îmbrăcați în două păsări tăcute
Ardeam pe un clopot subțire.

Vino în veacul acela în care
Busola mai arată stele virgine
Mai trece plânsul tău prin mine
Închipuind o apă mare.

Vino în veacul acela în care
Noi n-am rostit cuvinte de prisos
Ci ne-au rănit zăpezi până la os
Trăind fotografii imaginare.

poezie de din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Lui X, care vrea să servească două cauze deodată

Nu te scuza, că te-nțeleg,
Citesc în tine ca-ntr-o carte,
Voiești să fii în două părți
Spre-a nu rămâne "într-o parte".

epigramă de
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.
Gabriela Mimi Boroianu

Minte-mă!

Minte-mă că încă nu-i șah mat,
Minte-mă că încă am o tură,
Că partida nu s-a încheiat
Încă sunt regină în armură!

Minte-mă că mai am un nebun
Chiar de știi că-i jocul terminat,
Minte-mă că ești un rege bun,
Minte-mă că n-am capitulat!

Minte-mă în timp ce-mi străpungi scutul,
Minte-mă atunci când mă ataci,
Minte-mă în timp ce-mi furi sărutul,
Minte-mă frumos dar acum taci!

Minte-mă că eu am câștigat,
Chiar de știi că nu mai am armură,
Minte-mă că încă nu mi-am dat,
Inima din piept la schimb pe-o gură...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna își recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colț în care îngeri se roagă pentru noi.

Și nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Ești numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Și nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduiești prin mine ca o boare
Și îmi arăți din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescărușii plâng în mine
Și se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune și ziua care vine
Îmi spui și tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Și nu vedem covorul de lacrimi așternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Și pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Lui Ics, care vrea să servească două cauze deodată

Nu te scuza că te-nțeleg,
Citesc în tine ca-ntr-o carte?
Voiești să fii în două părți
Spre-a nu rămâne "într-o parte"!

epigramă de din Palatul de Justiție (2001)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adrian Păunescu

Bocet epuizant

M-aș așeza cu capu-n pumni și-aș plânge
pentru destinul meu ursuz de cuc,
că nu pot la sfârșit nimic să duc,
aș plânge lacrimi, ca să curgă sânge.

Să mi se scurgă sângele din vine
în bălțile finalului de veac,
să pară că vorbesc, dar eu să tac,
să tac în gura mare despre tine.

Să tac iubirea mea adânc-bolnavă,
să tac și fulgerul că te-aș zdrobi,
să tac ca încleștatul de gingii,
să tac și a revanșă, a gâlceavă.

M-aș plânge pân-la os și pân-la nume
prin ochi, ca lacrimă să ies din lume.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Dumitru Sârghie

Gramatica iubirii

Stau drept, dar gându-mi cade șui
pe trupu-ți înflorit în toate cele,
Când sânii tăi – ulcioare cu gurgui –
tresar subit, ieșind din ghilimele.

Și, vai, de dor, privirile-mi sunt treze,
spre-acel abis lăuntric, temător,
ascuns subtil în tandre paranteze,
tot așteptând un gest complinitor.

Fierbinți și voluptos neconsolate,
coapsele-ți poartă semnul întrebării,
spre-acele sărutări nenumărate,
dând sens suav și cald capitulării.

Apoi, iubito, două puncte – două(:),
să punem, între virgule, iubire,
mai pură decât boabele de rouă,
ce curg pe-o liniuță de... unire.

Și apostroful cin' să-l înțeleagă,
când trupu-ți în silabe se desparte,
și puncte... puncte tainice ne leagă,
de îți anin pe ochi un semn de carte!

Iar, în răstimpuri, sensul fericirii,
melodic, ne înalță-n contrapunct,
gramatica dă sens deplin iubirii,
dar, hai iubito, ca să punem punct.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nina Cassian

Gură

Pot să dorm și să visez pe gura ta,

să cânt și să mor pe gura ta,

încă și încă;

gura ta, radă adâncă

în care-nnoptez după drumul cel lung,

în care ajung și nu mă mai satur să-ajung...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.
Corina Mihaela Soare

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub pași pietre în rânduri
Cum înțeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ți strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Diminețile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbați bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am!

N-am lacrimă
ca să acopăr pământul
care se cutremură
nimic la picioarele mele.
N-am cuvânt
Pentru durerea ce-ți sfâșie trupul.
N-am prezent,
Nu văd viitor
Și nu cunosc nici un trecut.
Ce-s eu, cea care străbat mii de vise
ca să ajung la tine
pentru că ești legat de pământ?
Nu-i din eternitate,
Sufletu-mi ce liber
Întâlnește nemurirea
și-i cere îndurare pentru tine,
care te vezi doar Om.

poezie de (1 mai 2010)
Adăugat de Mihaela AmăriuțeiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Marin Moscu

Două stele stau într-o suflare

Mă-nconjor cu păcatul femeii
Care-a mugurit din coasta mea
Cu degetele prelungite spre fructul
În care s-ascunse o stea.

Șarpele năvalnic i-a intrat în sân
În partea de iubire care sângerează,
Tremură Raiul la apelul sfânt,
Îngerii sub aripi încă mai visează.

Mă-nconjor cu floarea buzelor de foc,
Simt topografia ascunsă-n întâmplare,
Surâsul înflorește în oasele de șarpe
Ce fulgeră prin cer pe vise călătoare.

Nu cred că păcatul se termină lin,
Coasta mea e dragostea-n splendoare,
Eu sunt proiectul, ea-i opera perfectă,
Două stele sfinte stau într-o suflare!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Ion Untaru

Zborul nu se poate

moto: Fericit acela care Îl caută
toată viața pe Domnul
Și mai fericit
acela care Îl găsește!
-----------

Cale lungă de trei ceasuri
Faldul zorilor de ziuă
Lin coboară peste Rio
Corturile la popasuri

Pace doar și liniște adâncă
Omul căutând pe Domnul
Și pe care nimeni nu-L
știe. Nici L-a văzut încă

Sufletule, te dezleagă
Și te spală de păcate
Fiindcă zborul nu se poate
Cu o aripă beteagă

Cere de la ceruri har
Și desprinde-te de lest
Toată viața e un test
Lacrima, mărgăritar!

poezie de din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook