Hora sufletelor

azi pământul nostru plânge
plânge Prutul, plâng Carpaţii
lacrima mai plânge încă
de la Tisa pînă la mare
trupul azi, o rană adâncă
trăit-am o viaţă în temniţe de ură
vârâţi acolo de duşmani
suntem străini acum în ţara noastră
tărâm străbun de vise sfâşiate
nu pot a suporta
ura, minciuna şi hoţia
hotarul ni l-au scrijelit în suflet
nişte ticăloşi ce se credeau odată zei
suntem urmaşi ai dacilor rămaşi prin codrii seculari
mai trece Ştefan încă o dată
cu bravii lui plăieşi pe câmpuri de dor
tu, frate, ce astăzi zaci lovit de soartă
vino să împărţim pita noastră în două
am fost aici, de mii de ani
frate şi soră
deşi ne-au învrăjbit aprigi duşmanii
în secole de ură
hai rupe române chingile dureri
rupe hotare, sora mea cea bună
ce zaci la uşa sufletului meu
mama plânge iar în poartă
ochii trişti, ochii goi
privind în depărtări de suflet
balada ultimilor eroi
e frig, e pustiu
ne uscăm pe braţele crucii
loviţi şi umiliţi de oameni răi
Doamne, cheamă acasă fii mei
să vii, să vii din nou, tu Basarabie, la mumă
să încălzim lumina pură
doi fraţi uniţi pe veşnicie
vino frate, trece azi Carpaţii
întoarce-te cu faţa către soare
păşind încet, umil spre Dumnezeu
mă aşez pe piatra de hotar şi strig
mi-e dor de tine, frate, hai vino surioară
sub stele, printre cruci şi lacrima durerii
cu paşii dârzi să trecem printre mărăcini
şi hora noastră cea străbună, să o facem peste spini
vino, Doamne şi luminează sufletele noastre
cu speranţă şi iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Isuse

Strig către Tine, Preasfinte
Strig din ţărâna umila
Ruga se-nalţă fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.

Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc şi lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul şi cerul se-nchină.

Plâng în neştire, Isuse
Plânge şi dorul din mine
Ţie-Ţi sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.

Plâng, iarăşi plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toţi, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.

Să fie şi-n cer sărbătoare
Să cânte pământul şi firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...

Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărţită de Tine
Vino, iubeşte-mă iar.

Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ura de frate

Groaznică eşti, răutate,
Când duşman tu faci din frate:
Plânge Cerul şi Pământul,
Plânge Dumnezeu Preasfântul.

Doar fiinţe scelerate
Îşi pot duşmăni un frate:
Asta-i culmea răutăţii
Şi a bestialităţii.

Tu, prin ura ta de frate,
Prin nespusa răutate,
Tu insulţi maternitatea
Şi revolţi Divinitatea.

poezie de George Budoi din Frăţia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plâng străbunii

Ne plâng străbunii în mormânt
Văzând ce se întâmplă pe pământ.
De ură, de dureri şi duşmănie,
De viaţa noastră dată chezăşie.

E tot mai plin pământul de sărmani,
De terorişti, de criminali şi şarlatani.
De oameni care pentru-un pumn de bani
Aruncă-n jur doar vorbe de ocară.
Oprşte, Doamne,-această cruntă boală!

Boala-i transfigurată-n pocăinţă,
Dar nu plecăm genunchiul cu căinţă.
E doar o mască falsă-n care arde
Dorinţa lumii pentru libertate.
Dorinţa de-a lăsa pentru Iisus
Povara ce ni s-a ursit de sus.

Se simte clocotind ipocrizia,
Căci am uitat ce-nseamnă omenia.
Sunt tot mai mulţi români plecaţi în lume...
Întoarce-te în ţara ta, române!
Ai fost prea mult străinilor o slugă...
Povara ce o duci, te rog, aruncă!
În ţara ta întoarce-te şi plângi,
Chiar dacă brazdele durerii sunt adânci.

De s-ar întoarce Ştefan sau Corvin,
De-ar şti că suntem slugă la străin,
Cu arma-ar face drum peste hotare
Şi ne-ar salva de greaua întristare.
Şi ar tăia cu fulgeru-n furtună
Pe cei ce la străini întind o mână.
Ei ne-au lăsat, murind, un jurământ:
Să apărăm murind acest pământ.

Noi azi ne vindem glia la străini
Şi-a prins străinu-n ţară rădăcini.
Acum pământul nostru roditor
E dat mai pe nimic străinilor.
Cu toţii l-au prădat, l-au umilit.
Şi în genunchi strămăşii ne-au trudit!
Plânge în suflet cumpăna fântânii
Că s-au pierdut printre străini românii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

iartă-mă, Doamne,
mă caţăr spre cer
pe picioare de lemn
sunt suflet de humă
murdar de gânduri, frică, păcate
iartă-mă Doamne,
că plâng pe braţele crucii
păşesc către El şi paşii se pierd
printre cruci frânte de suflet
azi pier în stropii de sânge
căzuţi de pe crucea fiului Tău
zac la marginea lumii
în şuvoaie de lacrimi
la cap mi-au pus bolovani
să nu mă ridic şi să sper
iartă-mă Doamne
că plâng şi iar pier, la picioarele crucii
iartă, Doamne,
fiul tău, umil şi stingher

rugăciune de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Şi al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ţi mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngeraşul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit şi te chem
Ca iar lângă tine să stau
Şi toată iubirea să-ţi dau!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Tu, Doamne

Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino şi du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ţine-mă, Doamne, în ea.

Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.

Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subţire de in
Fie-mi veştmântul divin.

poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de Vasile Alecsandri din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, în tine ne-am pus speranţa

Doamne,
în tine ne-am pus speranţa,
de virus să ne aperi viaţa.
Grija noastră Tu o porţi.
Ajută-ne Doamne, că poţi!
Ajută-ne Doamne să trecem
mai uşor peste necaz!
Ajută-ne ca să ştergem
lacrimi, de pe-al nost' obraz.
Scapă-ne de grea urgie
ce s-s-întins pe tot pământul.
De groaznica pandemie
care ne-atinge de-a rândul.
Ajută-ne să revenim!
Viaţa să-şi urmeze cursul.
Din suflet îţi mulţumim
dacă vom primi răspunsul.
În genunchi, seară de seară,
te rugăm să ne salvezi.
Înlătură crunta boală,
viaţa noastră s-o-îmbunezi.
Plânge mama, plânge tata,
plânge casa, plânge vatra.
Plâng copiii, plâng părinţii.
Trimite îngerii, sfinţii
s-alunge a noastră durere,
s-aducă-n suflet mângâiere.
Arată-ne a Ta-îndurare!
Să fie viaţă pe pământ.
Să alungăm astă-încercare
ce ne trimite în mormânt.
Doamne, opreşte epidemia
care a cuprins pământul!
Arată că omenia
vine de la Tine, Sfântul.
Noi îţi facem legământ:
De Tine nu ne despărţim.
Tată milostiv şi sfânt,
învaţă-ne să ne ferim!
Doamne,
Tu ne eşti speranţa.
Nu ne lăsa să murim!
Apără-ne Doamne viaţa!
Cu plecăciune te slăvim.
Pentru cei de pe pământ
Tu eşti Tatăl Bun şi Sfânt.
Ajută-ne când te chemăm!
Noi cânt de slavă-ţi înălţăm.

poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino Ţepeş

Vino Ţepeş ca să vezi
că munţii nu mai sunt verzi.
Din "codrul frate cu românul"
dispare bradul şi gorunul.
Dealul rămâne golaş,
oile fără imaş.
Vino Ţepeş, bagă groază,
că ţara ne-o ruinează,
românii se-înstrăinează.
Char de nu-s copaci de ţeapă,
scoate sabia din teacă
şi loveşte-i la grumaz.
Scapă ţara de necaz!
Nu mai vrem, ca altădată,
să cerşim din poartă-n poartă.
Vino Ţepeş, ia puterea
că ăştia ne vând averea.
Ne vând tot aşezământul.
Ne vând viaţa şi pământul.
Vino Ţepeş de îi leagă!
Ţara nu mai e întreagă.
În tine ne-am pus speranţa.
Vino, să ne redai viaţa!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stalingrad (Soldatule, nu plânge, nu plânge, camarade)

Soldatule, nu plânge, nu plânge, camarade,
Ne-om intoarce teferi şi de-această dată
Ale noastre iubite spune-vor balade
Despre vitejie, luptă şi dragoste curată.

Ce puţini am rămas din al nost' pluton!
Suntem câţiva oameni, restul au căzut,
Ne vor trimite, cred, un ultim avion
Ce ne-ar putea scoate din necunoscut.

De nu, ne vom bate până-n ceas de moarte,
Ca leii vom lupta, şi-n cea din urma clipă,
Nu te mai gândi că izbânda e departe,
Vom răzbi-împreună sau vom pieri-n echipă.

Acum ni-i cel mai greu, suntem încercuiţi,
Şi mie îmi este dor de acele vechi parade,
De-un lucru-s însă sigur, nu vom fi umiliţi,
Nu mai plânge, frate, la luptă, camarade!

poezie de Alex Dospian (februarie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino vară!

În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Şi amintirile apar
De tot ce a fost odata

O, vino vara, în suflet vino
Ca viaţa acum îmi trece
Deşi e soare parcă totuşi
În mine e înca rece.

Din vremuri toamna e stăpână
Şi peste tot domneşte
Cand vine iarna apar-dispar
Şi parcă numai trece.

De-ar fi sa fie numai verde,
Şi vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.

Cu zmei şi cu culori cereşti
Şi glasuri de iubire
Şi cu puteri împărăteşti
Ce vor urma sa fie.

Aşa sunt eu când mgândesc
Şi veselă şi tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în noapte

aici timpul îngheţase de frig
era ger, era ceaţă
încercam să adorm
uitând să sting lumina în hol
trecusem aiurea prin viaţă
statui sfârâmate în gunoi
picurau dureri pe o rană deschisă
venise iarna la poartă
uitasem de tine, uitasem de noi
iadul în faţă, gerul în doi
cădeau alene pe pleoape
ochii tăi, ochii mei
uitasem încă o dată plecarea
plecarea ta, pe un drum dărâmat de aprige ploi
visam să urc către cer
mâinile altare, te cuprind în noapte
lin, duios, agale
pe coapsele tale, iubiri, vise, căderi şi uitare
era frig, mă ardea iadul din cer
aici şi timpul a devenit viager
ai plecat femeie în ziua când ploaia plângea peste noi
fugise şi clipa, ochii tăi mă chemau a visare
nu ajunge fuga, a te uita
ochii încep să vadă, ce nu vor să vadă
ai murit plecând în spaţii totale
astăzi plâng a jale, nu există cale
a căzut o frunză în iarna globală
în pustiu se plânge, lacrima e sânge
zile cad în noapte, morţii plâng acum
se sfarâmă totul, visele se sting
nu mai este timp, rătăcit pe un drum
viaţa-i o cărare, totul, o întrebare
scările-s puţine, timpul e absent
ninge iar în mine, ninge gestul tău
ţipă pustiul, totul este gol
cerneala se uscase pe pagina goală
poetul vorbea în delir despre o fată
te scriu femeie cu flăcări de ceară
se stinge ţigara în urmă
va ninge femeie, va ninge uitarea
mai trece o viaţă, va veni altădată, odată
ne vom naşte în toate
poate aici, poate în altă parte
vom fi fluturi liberi în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră dragă

nu vreau să crezi că te iubesc
frate
cu sora frate cu sora frate cu sora
să con
tinui? de ce mă ţii în braţe
soră sau frate dragă
ce
nu credeai că te spulber?
pe frontul
de est vestul pierde o vestă ca sita
făcută frate
făcută frate
dragă nu soră nu
foarte dragă -
făcută
să te îmbrace
în moarte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa Românilor

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an.
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge
Şi au săpat în stâncă altar de bucurii,
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge
Şi ne frământă doruri în fiecare zi.

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă,
Pornim cuprinşi de doruri spre tainicul pământ,
Un loc de libertate, un semn de biruinţă,
Să ne cinstim trecutul, aşa cum ei au vrut.
Cenuşa strămoşască mai curge în clepsidră
Şi străluceşte-n ape nisipul sângeriu,
Ne cheamă vatra, vinul şi pâinea aburindă...
Aici, frate române, cu tine vreau să fiu!

Şi sângele ne este nepotolit vulcan...
S-a scurs naintea celor ce-au vrut să vândă ţara
Şi rânduiala vieţii. Trecut-au an cu an...
Prin ierni înfrigurate se-ntoarce primăvara.
Lumina libertăţii o-mpodobim pe ii,
Am strâns în noi seninul, l-am pus în tricolor
Şi macii cu iubire i-am presărat pe glii,
Prin noi cresc grâne coapte şi cântece de dor.

Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Nu ne-am pierdut speranţa şi vom lupta din nou,
Uniţi pe veşnicie, cu-ntreaga noastră fiinţă,
În hora re-Unirii şi ei şi tu şi eu.
Ne strigă-aceeaşi voce,, ne cheamă din adâncuri,
Simţim în suflet vântul, îndemnul de-a lupta,
Cu scutul de dreptate, iubirea de pământuri,
Oh, scumpă ţărişoară, noi te vom apăra.

Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Vom săruta pământul şi cumpăna fântânii,
Se zbate iar în suflet nestăpânit vulcan
Şi s-au unit în cuget, în ţară, toţi românii.
Ne-aşteaptă iar acasă părinţii. În pridvor,
În lanţ se zbate-un câine. Pruncii-au ieşit în prag,
Alintă-mă măicuţă şi spune-mi "som uşor!",
Spune-mi orice durere, tată, tăicuţă drag!

Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge,
Braţele lor, prin noapte, ne cheamă înapoi.
Le-am răscolit cenuşa. Sunt trişti! Şi cerul plânge,
De dragostea de neamuri eroii iar sunt goi.
Căci a rodit pământul, dar lacrima-i amară,
Azi ne-au murit străbunii... Au sărăcit de noi,
E vuiet de furtună peste întreaga ţară
Şi-i secetă de oameni şi-s răbufniri de ploi.

Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii!
Ei s-au sculptat pe sine şi-n brazi s-au înălţat,
Plecat-au în apusuri poeme viorii,
Cuvinte-n călimară... şi stele ne-au lăsat.
De-aceea mii de verbe în noi au încolţit,
De-aceea suntem astăzi, noi, vatră de istorii,
De-aceea, crin la tâmple, prin noi au înflorit
Şi ne găsesc lumină şi fericire zorii.

Noi am călcat morminte şi inima ne plânge,
Am căutat prin lume, un ban, dar viaţa-i grea,
Amărăciunea-n suflet, ca în cătuşe strânge...
Greşit-am! Iartă Doamne! Şi nu te mânia!
Mă rog la Maica Sfântă, o clipă poposesc...
Către străbuni, prin mine, se-nalţă altă rugă,
Ştiu că din astă clipă eu n-am să mai greşesc...
Dar clopotul răsună, din mine mă alungă...

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Români plecaţi departe, ni-i ţara de vânzare?
Oh, v-au rămas acasă familii şi copii,
Cu voi, din ţara voastră câte-o fărâmă moare.
Vin lupi să-i frângă trupul şi corbi înfometaţi,
Sub flamura dreptăţii se stinge o făclie...
Români plecaţi departe, de moarte vinovaţi,
De ce lăsaţi să moară Măicuţa Românie?!

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge...
Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii,
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge.
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!