Gramatica iubirii

Stau drept, dar gându-mi cade şui
pe trupu-ţi înflorit în toate cele,
Când sânii tăi – ulcioare cu gurgui –
tresar subit, ieşind din ghilimele.

Şi, vai, de dor, privirile-mi sunt treze,
spre-acel abis lăuntric, temător,
ascuns subtil în tandre paranteze,
tot aşteptând un gest complinitor.

Fierbinţi şi voluptos neconsolate,
coapsele-ţi poartă semnul întrebării,
spre-acele sărutări nenumărate,
dând sens suav şi cald capitulării.

Apoi, iubito, două puncte – două(:),
să punem, între virgule, iubire,
mai pură decât boabele de rouă,
ce curg pe-o liniuţă de... unire.

Şi apostroful cin' să-l înţeleagă,
când trupu-ţi în silabe se desparte,
şi puncte... puncte tainice ne leagă,
de îţi anin pe ochi un semn de carte!

Iar, în răstimpuri, sensul fericirii,
melodic, ne înalţă-n contrapunct,
gramatica dă sens deplin iubirii,
dar, hai iubito, ca să punem punct.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!