Existăm, atât
o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind și-n flăcări mă dor
bețe de chibrit prinse-n iriși
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei și-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcălește-n suspine târzii
copacul există și își plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colț
umbra ta parcă doarme
brațul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină și lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citești plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieții, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineți de toamnă, vorbește
sunete răsucite-n povești
continui să dăruiești scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără pașii mei
liniștea fără existență, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exiști?
nu-mi ești oare închipuire
coșmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece și parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
și-n roșu de noapte
zdrențe de viață stau scrise cu raze de asfințit
o pagină de viață-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de ușă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost și sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopți degete pe strune de suflet
oțel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu și tu
că existăm, atât
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Muha. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.