Copil cu peceți triple
îngheț lumina-n mine
ca pe-un monstru
pe care nimeni nu-l cunoaște-n
bunătatea lui
cresc prin inele litera albastră
și-n fiecare colț de stradă-mi
strig
și clovnul
- copil cu peceți triple
care prin cruce îmi vorbește simplu
drept
dezgheț lumina-n mine
să-mi asculte
glasul necopt în seva
din pământ
se-agită umbra
vrea să mă desprindă
și-n toate regăsesc același cod
sunt eu și clovnul
sau clovnul de iarbă
iarba din cer și cerul iarbă
spic
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.