
Către un amic versificator
Te-avânți și tu, Ariste, ca alții spre Parnas,
Râvnind, oricum, să-ncaleci pe aprigul Pegas-
Căutător de lauri pe căi primejdioase
Dai cu-ndrăzneală lupta în critici bătăioase.
Ci lasă, tu, cerneala și pana ta, Ariste,
Uitând păduri, pârâie și țintirimuri triste-
Nu cresc iubiri de flăcări în cărticica slabă.
Vezi, să nu cazi din munte! Coboară mai degrabă.
Tot sunt și fără tine prea mulți poeți, și-or fi,
Ce scot la cărți, uitarea să aibă ce-nghiti.
Poate și-acum, de zgomot când te retragi departe,
Având de-o muză proastă, de veșnicie, parte,
Aripile Minervei avându-le egidă
Ascunzi un tată pentru altă Telemahida.
Deci teme-te de soarta poeților de-ocară,
Ce cu grămezi de versuri întruna ne omoară-
Răsplata hărăzită de viitor e dreaptă
Că-n Pind așteaptă lauri, dar și urzici așteaptă.
Când gloria nu-ți vine, să te-nspaimanti! Apollo
Privindu-și Heliconul și dând de tine-acolo
Va clătina din capul cu cârlionț ca,-ndata,
Cu-o joardă de răchită în geniul tău să bată.
Dar ce-i? Te-ncrunți? Răspunsul mi-l dă sărmana-ți pană
"Mai bine taci, vei scrie. Bați gura de pomană!
Eu nu fac cale-ntoarsa când sorții hărăziră
(Să știi și tu!) ca pururi să fiu legat de liră.
Ce-i de mă-acuză lumea când eu în mine cred?
Tu zbiară și hulește căci tot rămân poet!"
Artist, poet nu-i omul ce rimă o brodește,
Și, scârțâindu-și pana, hârtie cheltuiește.
A scrie versuri bune nu e un fleac, cum crezi-
Cum Vitgenstein ușor e să-i bată pe francezi.
Pe când Derjavin, Dmitrev, Lomonosov sunt puși
Mereu, la loc de cinste, între poeții ruși,
Hrănind cu minte-nălța învățături străbune-
Prea multe cărți mor iute, abia sosite-n lume,
Căci opera lui Grafov, care-n deșert răsună,
Cu Bibrus și Glazunov va putrezi-mpreună-
Nimeni n-o s-o mai știe, și n-o ceti proștii,
Blestemele lui Phoebus o vor pecetlui.
Ci hai să zicem însă c-ai fi în Pind ajuns,
Și că poet, mulțimea, pe drept cuvânt, te-a uns,
Că toți vor să citească ce scris la tine-n vers e.
Crezi tu că înspre tine-or începe să se verse,
În fluviu, avuția- cu-avere să te-alegi,
Tu, ca poet, să cumperi de-a valma, state-ntregi,
În lăzi de fier tot galbeni răsunători să strângi,
Și-apoi, trântit pe-o rană, să bei și să mănânci?
Vai! Nu sunt scriitori bogați pe lume, frate,
Ursita nu le tăie în marmură palate,
Nici lăzi în care aur să sune și tresalte!
Cocioaba de sub humă și podurile-nalte
Sunt ale lor palate și săli imperiale.
Îi laudă mulțimea, dar îi nutresc jurnale.
Roata fortunei trece, la ei nu face haltă;
Gol s-a născut, gol merse Rousseau-n lumea cealaltă,
Cu cerșetorii Camoes, sarmanu-a petrecut,
Kostrov prin pod murit-a de nimenea știut,
Și mâini străine trupul în raclă i-au închis.
Viața lor durere-i și gloria-i un vis.
La spusa mea, îmi pare, că stai îngândurat!
-"Atunci de ce, vei zice, sever m-ai judecat,
Ca Juvenal pe toate să mi le pomenești,
Când despre poezie tu însuți îmi vorbești,
Certat fiind tu însuți cu muza și Parnasul,
Să-mi predici despre versuri îți dregi întruna glasul.
Ce s-a-ntamplat cu tine? Îi fi smintit sau ba?"
Ariste, la-ntrebare am să-ți răspund așa:
Cândva,-ntr-un sat, țin minte și eu, ca toți mirenii,
Trăia un popă vârstnic, albit de-amarul vremii.
Trăia-n belșug și pace, și cu vecinii drept,
Încât se duse vestea că-i popă înțelept.
Însă, odată, popa prea deșertând pahare
Sosind de la o nuntă, cam beat, spre înserare,
Niște mujici, săracii, iesitu-i-au-nainte
Zicându-i cu sfială: "Ascultă-ne părinte,
Noi știm că băutura, în predici, o-nterzici
Și, să nu bea, aparte, oricărui om îi zici.
Noi credem, dar, ne spune, de ce chiar dumneata..."
-"Stați și-ascultați! Și popa astfel le răspundea:
Ce spune popa, faceți, și nu ce popa face!
Nu pilda ci cuvântu-i urmați. Și fiți pe pace."
Eu, cu aceleași vorbe am să-ți răspund, pe loc,
Dar nu să mă justific! Asta n-o vreau deloc.
Ferice-acela care, uitând de poezie,
Fără de chin și grijă să viețuiască știe,
Cu ale sale ode ne-mpovarand jurnale,
Și, fără să își piardă comoara vremii sale,
Nu-i place să se plimbe pe piscuri de Parnas,
Nu-i poftitor de muze, nici de focos Pegas.
Pe el, cu pana-n mână Ramakov nu-l spăimânta,
El nu-i poet, Ariste, dar duce viață blândă.
Ci să sfârșesc odată c-oi fi plictisitor,
Și cu-a satirei pană n-aș vrea să te omor:
Prietene, acuma, după povața mea
Lasă-vei oare lira să tacă mâlc sau ba?
Alege deci: e bine când gloria-i cu tine,
Dar să trăiești în tihnă-i de două ori mai bine!
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre prostie
- poezii despre prietenie
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre învățătură
- poezii despre vorbire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Poetul modern
În țara noastră, mi se pare,
Că-i superfluu și desuet
Ca să susții cu înfocare
Românul că-i născut poet!
Când spui de X că e poet
Și scrie versuri prin ziare,
Să folosești, în mod discret
Și ghilimele de rigoare!
Că el, crezând că face artă,
Cuvinte pune-n pălărie,
Le-amestecă și le deșartă
Apoi, pe-o coală de hârtie!
La el, așa precum se știe,
Sunt versuri albe reci și goale,
Lipsite de-orice prozodie
Și normele gramaticale.
Pe drept se spune că,-n trecut,
La școală ( pentru el, supliciu),
Gramatica ar fi făcut
Cu o femeie de serviciu!
A câștigat, de-a lungul vremii,
Ieșind cu,, operele"-n lume,
Trofee, diplome și premii
Cu necititele-i volume!
La biata lui maculatură,
În lipsa crasă a ideii,
Călcându-se pe bătătură,
Se-ncurcă iambii cu troheii!
Citindu-i stihurile, zic,
Stupefiat, cu indignare,
Că unii nu-nțeleg nimic
Iar alții, ce li se năzare!
Cum muza nu îi dă târcoale,
Oricine poate ca să spună
Că el înșiră vorbe goale
Ce nici din coadă nu mai sună!
Poeticele lui demersuri,
Citindu-le, eu am dedus
Că,, e ușor a scrie versuri
Atunci când n-ai nimic de spus"!
poezie de Ion Moraru din Colții morarului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre hârtie, poezii despre gramatică, poezii despre țări, poezii despre școală, poezii despre serviciu, poezii despre premii sau poezii despre naștere

Crescit Eundo
Ce-i drept, e drept, poete! și-ți spun: ești de talent
Dar iartă-mi vorba asta (humanum est errare
Și toți avem defecte) în fond, mi se cam pare,
Că ești prea slab, și stilul ți-e prea neconsecuent.
Ești prea banal, zic unii. Eu nu sunt competent
Să judec tot; firește, greșeli de conjugare
Pentr-un talent ca tine sunt oricum lucru mare
Și-apoi, o știi tu însuți, n-ai nici un sentiment.
Că ești naiv, n-ai formă, e rău, dar tot mai trece
Și nu-ți imput nici limba, dar gustul ah, a fost
În drept să zică lumea, că ești prea gol, prea rece!
Încolo versuri bune, cam rari și fără rost
Din unsprezece versuri de n-ai fura tu zece!
Ce dracul! Furi întruna și furi așa de prost!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de George Coșbuc despre poezie
- citate de George Coșbuc despre versuri
- poezii despre talent
- citate de George Coșbuc despre prostie
- poezii despre naivitate
- poezii despre greșeli
- poezii despre draci
- citate de George Coșbuc despre draci

Șalom Sabat
Eu sunt un vultur plin de măreție,
Trăiesc din amețeala cerului;
Tu ești o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-și caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aș da pe tine.
De la o vreme, însă,
Eu zbor cu șoimii și areții,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.
De la înălțimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipsește,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
și, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.
Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Și mor, și mori.
Fie-ne țărâna ușoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Și nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.
Sabat Șalom!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre aripi, poezii despre vânt, poezii despre vulturi, poezii despre moarte, poezii despre eclipsă sau poezii despre Soare

Micul vânător
Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ți dau un os și pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Și cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;
Am o pușcă-adevărată,
Am și sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd pușca încărcată
Și să văd și eu cum mor
Păsărelele din zbor...
Va muri vreuna oare
Când oi da cu pușca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, și-mi pare
C-am să plâng și-acuma chiar.
Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu știi? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpușcată
Și pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i așa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpușcate
Ar putea să-nvie iar...
Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanțe și alici și puști
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuști?
Și cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuști nimic,
Și ce sac mai am eu, frate,
Și ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.
Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata și cu tine
Și-au să spuie toți de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...
Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ține
Pușca drept, și trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face pușca PAC,
Și-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...
Dar de-aș spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aș vrea
Să merg doar la vânătoare
Și să-mi fac o țintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?
Și să-l rog să-mi dea și mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-așa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să știe
Că nu eu l-am împușcat?
Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minți spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?
Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept și-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,
Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, și alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Și rămân pe viața toată
Niște oameni de nimic".
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre minciună, poezii despre tată, poezii despre păsări, poezii despre plâns, poezii despre vinovăție sau poezii despre viitor

Poezie din buric
Robu e o chestie:
Scrie ca o trestie,
Urlă ca o bestie,
Când are congestie.
Robu este un condei,
Scrie despre tot ce vrei,
Mâlc tăcând, precum acei
Pești, în sos ori în ulei.
Robu e o pană grea,
Scrie despre tot ce vrea;
Nici prea valoros, nici prea
Ieftin, cum poate părea.
Robu este ca un pix,
Care deseori dă chix,
Răstignind un crucifix
Instabil, pe unul fix.
Robu e ca un creion:
Scrie versuri de carton,
Pentru predici din amvon,
Ținute la megafon.
Robu este ca un stick:
Scrie versuri de nimic,
Și apoi le dă un click,
Primind like-uri din buric.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare sau poezii despre pești
Femeia
Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu,
Că știu a scrie-n orișicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă.
M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine,
Ce ai zidit și ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut și ce tu faci prea bine
Ca eu să stric și tu refaci mereu.
Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n față tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din față drept mi-l construiai.
Și tot nu știu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu și nici un semn nu dau,
Dar știu prea bine că o îmbrățișare
De suflete un tu și-un eu tânjeau.
M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Și ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ține
Și cum s-or întâlni odată două stânci.
Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ți arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.
Te-am cercetat și m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăștiat în mii de părți,
Că de-aș avea o lacrimă ca tine
Tot n-aș cuprinde-o-n orișicâte cărți.
Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre stângaci, poezii despre stânci, poezii despre protecție, poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre frică sau poezii despre flori

Iartă, Doamne, de păcate
Într-un sat (dar nu-i dau nume)...
Nu i-ar fi nume de fală,
Vine să se spovedească
O femeie bătrâioară.
- Am păcătuit, părinte!
- Și păcatu-i omenesc,
Însă pentru-a fi iertată
Două vorbe-am să citesc.
Apoi după toate astea,
Pentru marele păcat,
Fă mătănii, numai zece
Și mergi la râu la spălat!
(Iaca, așa făcu muierea,
Însă gura ei spurcată
Povesti ce-i zise popa
Și află comuna toată.)
...........................................
E duminică. La slujbă,
Vine popa. Nimeni nu-i!
Cui să țină dânsul predici?!
- Cântăreț, auzi ce-ți spui?!
Mergi și cată preoteasa
Și femeile din sat!
- Sunt la râu, Înalt Prea Sfinte,
Se îndeamnă la spălat.
Doamne, bată-le pedeapsa
De muieri! Ce fac la râu?!
- Precum știi, vârtos se spală
Dezbrăcate pân' la brâu.
- Zici c-ar fi și preoteasa?!
- Da părinte, da-i decentă!
Nu face decât gargară...
- Doamne, cât e de dementă!
- "Iartă, Doamne, de păcate!"
Zice popa. "Plec la râu!
Merg să fac și eu o baie,
Sigur, numai pân' la brâu!"
Iar acum vă spun o treabă,
Și vă rog să m-ascultați!
Nu faceți ce face popa,
Dumneavoastră, dragi bărbați!
Haide iute, hopa tropa,
Fă ce face preoteasa,
Să nu faci ce spune popa
Până ți-ai găsi aleasa!
poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre iertare, poezii despre femei și bărbați, poezii despre înălțime, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre nuditate, poezii despre muzică sau poezii despre lectură

Recviem pentru poetul poeziei
Am așteptat să treacă timp destul
Pentru-a putea în liniște închide,
Ca pe-un zăvor de taină, glasul meu,
Plângând pe cel din urmă Philippide.
Cei ce i-au luat din drept îmbracă azi
Ca pe-un efect ce i-ar purta departe,
Tristețea lui de om însingurat,
Mantaua lui, de veghe și de moarte.
Poporul meu, tu nu știi ce-ai pierdut,
Te-ai învățat cu morțile trucate
Si n-ai mai dat crezare tristei vești
Ca el, murind, se sting, o clipa, toate.
Uzinele electrice clipesc,
Pisicile din ochi iși pierd din rază,
O-nvălmașeală-n creier toți simțim
Parcă nici luna nu mai luminează.
În toate câte-au fost era și el,
Cu partea lui de liniște și bine,
Ce n-a putut la alții pedepsii
El a tăcut și-a pedepsit în sine.
Și-atât de bun, și-atât de împăcat
Nederanjându-si epoca-ncordată,
Încât el - mort de mult ni se părea
Și-acum murind murea încă o dată.
Am așteptat să tacă surzii lui,
Ce-n remușcare nu sfârșesc a-l plânge,
Dar boala lui nu-i boala pentru ei,
Că-n vine au cerneala și nu sânge.
A fost boier, dar și mai mult poet,
Atlant de iluzorii Atlantide,
Da, Doamne, vreme bună-n Univers
Pe unde-i sufletul lui Philippide.
Pentru-nceput înalță mila ta
Sa-i dea ceva să simță si sa scrie,
Si vei vedea ca însuți de cuprinzi
De omeneasca lui melancolie.
Apoi, când te vei supăra pe el,
Ca are dor de cărți si dor de ducă,
Să-i interzici să scrie ca poet,
Dar dă-i ceva, în ceruri, să traducă.
Și pedepsit, ca și pe-acest pământ,
Neștiutor de uneltiri perfide,
Din când în când, mai dă-ni-l în vreun vis
Și nouă pe poetul Philippide.
Psihoza buletinului de știri
Produce-un fel de rea imunitate,
Nici nu mai știm ce-i grav si ce-i ușor,
Ce-i râs, ce-i tragedie dintre toate.
O zi ca multe altele a dat
Furtuni, răpiri, ciocniri, efemeride,
Și între doua știri despre petrol,
" A încetat din viată Philippide".
Deloc orgolios și agresiv,
Dispus mereu în taină să și moară,
Să nu cumva să credeți, scribi mărunți,
Că acțiunea voastră-i mai ușoară.
Un ultim Philippide a murit,
Căzând scârbit în mit și-n transcendență,
Dar alți poeți au răsărit pe loc
Să umple dureroasa lui absență.
El v-a iertat, dar nu va iarta ei,
Că umiliți și-ați umilit poeții,
Poetul poeziei a căzut,
Dar îl vor răzbuna poeții vieții.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre știri, poezii despre violență, poezii despre tristețe sau poezii despre tragedie
Rămân o simplă fată
- Tresar de fiecare dată, urât eu am visat
Rămân o simplă fată, iubind acel băiat;
- Eu cred că l-ai iubit, și încă-l mai iubești
Și el e-un aiurit, dacă de el, vorbești?...
- Așa parcă arată, dar nu-i un aiurit
Rămân o simplă fată, cu visul chinuit;
- Ia fii tu curajoasă, băieți mai sunt omie
Rămâi frumoasa fată, și fă-i... o poezie!
- Ia lasă-mă în pace, sunt tare supărată
Și poezie-aș face, dar sunt îngândurată;
- Încearcă dacă vrei, eu te învăț de bine
Toc și cerneală iei, și va veni la tine;
- Rămân o simplă fată: are altă iubită
Este o îngâmfată, urâtă și pocită;
- Să știi că ai dreptate, acum mi-am amintit
Are și ea, un frate, și este... cam zmintit!
- Rămân o simplă fată, și fără de speranță:
El frumușel arată, și eu o... cotoroanță!
- Luptă-te cu tine, și nu fi supărată
Ești o fetiță bine, și fi-vei măritată;
- Scriu iute-o poezie, îi spun că mă mărit
Aș vrea multă hârtie, pentru al meu iubit;
- Iubitul meu... să-i scrii, aș vrea ca să mă vezi
Urgent, acum, să vii, că dacă nu: mă pierzi!
- Ba-i scriu... că-s supărată; aș vrea să mă mărit
Iubind, o altă fată, de azi, l-am părăsit!
- Tu te gândești ce-i scrii, spune-i că îl iubești
Iubita lui să fii, și să-l... înnebunești!
- Rămân o simplă fată: nu mă pricep să-i scriu!
Îi scriu pe altă dată, când poate... o să știu!
- Moartea să îl găsească, și-a naibi poezie!
El știe să iubescă, și tu nu știi a scrie?!
- La ce îi zici să moară, să zici, Doamne ferește!
El, dacă se însoară, cine mă mai iubește?
- M-ai zăpăcit de minte, scrie-i și tu ceva!
El, va citi cuvinte, și te va accepta!
- Lasă... că, mă gândesc, căci este un... jăgos!
Eu nu îl mai iubesc; rămână, sănătos!
poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre sănătate, poezii despre supărare sau poezii despre pace

Rugăciune universală
Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înțelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!
Cauză Primă, drag străbun
Ce minții mele pui hotar
Vreau doar să știu că Tu ești bun
Iar eu sunt orb și n-am habar.
Dar chiar și-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău și ce e bine
Și Trupu-n Soartă l-ai țesut
Însă Voința mă susține.
Și ce-mi dictează Conștiința
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez ființa
Și caut Raiul care-mi place.
Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aș putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuși precum un prunc.
Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.
Să nu lași mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.
De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greșesc și n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.
Și scapă-mă de-a mea Trufie
Și de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nțelepciunea nu ți-o știe,
Nici bunătatea cea aleasă.
Ce-i jalea unui om mă-nvață
Și cum să-ndrept ce e greșit
Să ofer milă și povață
Ca să-mi revină însutit.
Deși sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poți să mă îndrumi socot
În viață și când moartea vine.
Pâine și tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu știi de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.
Tu, care ai Spațiul ca templu
Și ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ți știu Cuvântul.
poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre sfaturi, poezii despre rai sau poezii despre pâine

Nativitate
Românul s-a născut poet
Mai pe față mai discret
Când vezi ce pune pe tapet
Atuncea rămâi portret
Românul s-a născut poet
Pe stil vechi și pe stil nou
Când îl vezi cum face show
Te lasă pe loc tablou
Românul s-a născut poet
Susțin sincer și insist
Când vezi ce scrie concret
Ai să rămâi ca la dentist
Românul s-a născut poet
Când vezi efectiv ce-a scris
Cu stil sincer și complet
Poți rămâne interzis
Românul s-a născut poet
Având vocații ideale
Când compune un verset
Are sclipiri geniale.
poezie de David Boia (23 ianuarie 2016)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stomatologie, poezii despre sinceritate, poezii despre românul s-a născut poet, poezii despre portrete, poezii despre interdicții, poezii despre idealuri sau poezii despre genialitate
Doamne ajută
E plin de flori și de culoare pe câmpuri și în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri și puțin verde, câteodată.
Eu ce să-ți fac? Tu ai ales să îl iubești pe el. Îți place.
Ți-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ți vezi de drum, să îi dai pace.
Nu înțelegi că-n viața asta, nu toți sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îți trebuie și ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.
Va trebui s-asculți ce-ți spune, să renunți.
Tu vrei să muți din loc un lucru, dar sunt munți.
Nu e nici deal și nici câmpie, n-ai cum să reușești.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubești?
Atunci să-ți dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deși îți spune să m-asculți, inima nu.
Și tu cu sufletul trăiești mai mult, gândești puțin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre succes sau poezii despre ritm
Ce e Iubirea
Iubirea nu există,
E doar o poezie tristă
Scrisă de un poet îngândurat
Care prin veacuri a rămas uitat.
Iubirea-i o poveste începută
De cineva care-a iubit odată,
Dar a murit și a rămas uitată,
Azi nu există iubire-adevărată.
E un cuvânt ce spus la întâmplare
Adesea te rănește și-apoi moare.
Se pierde-n timp, și e purtat de vânt,
Căci pân' la urmă e doar un cuvânt.
Și peste timp rămâne doar uitarea
Și amintirile care se pierd cu zarea.
Ce e iubirea nimeni n-o să știe,
Și la final rămâne-o poezie.
Pe care un poet începe a o scrie
Și scrie rând cu rând neîncetat,
Iubirea e un gând necugetat
Ce la final rămâne-a fi uitat.
E scrisă printre rânduri și-n poeme,
E discutată printre multe dileme,
Și s-a vorbit de-atâtea ori despre iubire
Ca mai apoi să fie-o amintire.
Crestată pe pereți și pe copaci
Când din iubire nu mai știi ce faci,
O spui, n-o simți și nici nu vei simți
Ceea ce simți atunci când vei iubi.
Rămânem la cuvântul aruncat,
Ce spus de-atâtea ori e neînsemnat,
Și până la urmă iubirea e... se știe,
O strofă tristă dintr-o poezie.
poezie de Alexandra Grigoreanu
Adăugat de Alexandra Grigoreanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre amintiri sau poezii despre început
Amintiri și vise scrise
Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.
Vom adormi, visând, visând
Căci viața e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.
Sunt amintiri, dar sunt și vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.
Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veștejească.
Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îți sorbeam
Îmi amintesc de tine.
Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ți fire
Îmi amintesc, de tine.
Și-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Și-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.
Aș trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îți spuneam, că te iubesc
Și cerul vrea s-asculte.
Și-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe brațe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.
Și-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În brațe, tu, cum mă strângeai
Și îmi șopteai cuvinte:
Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai ziceai
Și vremea a trecut.
Și vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Și amintirea, ne petrece
Spre alte zări... și firi.
Acum, le știți: le-am scris
Le-am scris ca să le știți.
Și vor rămâne... vis
Și voi să vă iubiți.
Viața, este frumoasă
Frumoasă, când iubești.
Și este, dureroasă
Când tu, o părăsești.
Și vine, vine-o zi
Când toți o părăsim.
Și ziua, n-o vom ști
Cumva, să o vestim.
Și dacă tot, nu știm
Nu știm ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.
Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.
Și dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeți... de vreme
Spunând, că nu se poate.
Se poate, dacă vrem
Și dacă... ne iubim.
Și amintiri... avem
Scrise, când: le citim.
poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre dorințe sau poezii despre înot
Leucemia... în domeniul spiritual
(După ce fetița mea a fost vindecată de leucemie în 1989 prin bunătatea lui Dumnezeu, am găsit această adaptare spirituală a încercării.)
Multe trece omu-n viață - și mai rele, și mai bune,
După cum i-e scris de Domnul când este trimis pe lume.
Se făcu în scursul vremii să îmi poposească-n casă
Musafirul care este peste tot la el acasă,
Și-mi aduse pașaportul fiicei mele de 3 ani,
Care mi-o dăduse Domnul, după cei trei băietani.
Boala când în om pătrunde, nu vorbește un cuvânt,
Ci se luptă să-1 coboare cât mai grabnic în pământ.
Zdruncinat profund de vestea bolii de leucemie,
L-am rugat atunci pe doctor să-mi explice-un pic și mie.
Când spunea că boala asta nu-i microb neapărat,
Ci-s celule bune care se-nmulțesc necontrolat.
Am strigat cu-o scânteiere de speranță în privire:
"Dacă sunt celule bune, ce e rău într-o-nmulțire?"
El mi-a spus: "Problema nu e că sunt bune sau sunt rele,
Ci de unde-și iau comanda: de la trup sau de la ele.
Ele negreșit sunt bune; dar atunci când se-nmulțesc
Fără să mai țină seama de comanda ce primesc,
Vor împiedica procesul ciclic de oxigenare,
Prin modificarea ratei înmulțirii celulare.
Nu-i nici pe departe vorba de microbi sau c-ar fi rele,
Ci n-ascultă organismul căruia aparțin ele".
Medicul tăcu o clipă. Și atunci l-am întrebat:
"Spune-mi, doctore, nu este nici o șansă de scăpat?"
"O, ba da - răspunse dânsul - e un procedeu prin care
Omorâm pe răzvrătite, adică pe-acelea care
S-au înstrăinat de sursa de-unde viața le parvine,
Și se înmulțesc de-a valma, fiecare cum le vine."
"Doctore, i-am zis eu iară, cum se poate-așa ceva,
Să omori celulă vie, fără nici un rău în ea?"
Mă privi atent maestrul, și-n răspunsul ce mi-a dat
Am găsit o-nvățătură foarte demnă de-ascultat.
Mi-arăta el că celula care-ascultă de-a ei voie,
Ignorând să se supună la a trupului nevoie,
Nu mai are viață-n sine, căci când își disprețuiește
Voia trupului din care seva vieții își primește,
Singură se sinucide, căci când trupu-și neglijează,
Trupul moare, iar cu el și celula încetează.
"De aceea - îmi spunea doctoru-n continuare,
Orișicât de plină este o celulă de vigoare,
Dacă nu ascultă trupul ce-i dă viață și putere,
O omor, căci moartă este când trăiește propria-i vrere."
Medicu-și luă dosarul ca să meargă mai departe.
Eu-am rămas purtat de gânduri, la Ioan din Sfânta Carte,
Unde zice-Nvățătorul: "În Mine de nu rodiți,
Sunteți scoși, tăiați afară, și apoi de foc topiți".
*
Vai, noi cel mai mult în viață ne gândim la rău și bine
Însă-aproape niciodată la sursa din care vine.
Zic că dacă nu fac rele, adică nici un păcat,
Pot să-nu satisfac în voie orice voie, orice plac.
Astăzi aflu cu mirare că-ntrebarea nu se pune
Dacă-n ce fac e vreun bine sau este vreun rău anume;
Nici în slujba pentru Domnul nu se pune întrebare
Dacă este rău sau bine, ci atât: e-n ascultare?
Nu ne spune chiar Scriptura că în vremea cea din urmă
Vor veni unii la Domnul, pretinzând că sunt din turmă
Și vor zice: "Doamne, Doamne, noi am predicat Cuvântul
Și-am făcut minuni și semne, de-am uimit întreg pământul!"
Dar ce le răspunde Domnul? El le spune: "Blestemați!
Niciodată-n viața voastră nu v-am cunoscut. Plecați!"
Vai, dar cum? E rău să predici Cuvântul lui Dumnezeu
Și să faci minuni și semne, ba chiar în Numele Său?
Da, chiar cea mai sfântă slujbă, dacă nu-i din ascultare,
Te transformă în celulă de cancer aducătoare.
Doamne, vreau ca de acuma să nu mă mai liniștesc
Sprijinindu-mă pe fapte, ci la Tine să privesc.
Căci și Tu ca om aicea, când trăiai jos pe pământ,
Nu făceai decât atâta - ce vedeai pe Tatăl Sfânt.
Când Te-ai dezbrăcat de slavă, ca să Te îmbraci cu mine,
N-a fost temerea de rău care Te-a mânat pe Tine,
Ci nesățioasa foame, ce Te-a stăpânit mereu,
Să-mplinești voința sfântă a Tatălui Dumnezeu.
Doamne, viața ce-mi rămâne nu mai vreau să o trăiesc
Doar punându-mi întrebarea cum să nu păcătuiesc.
Ci vreau fiecare clipă s-o trăiesc direct din Tine,
Și atunci cu siguranță că tot ce-am să fac e bine.
Nu vreau să-mi mai cheltui banii nici pe rău, dar nici pe bine,
Ci doar în ce-Ți place Ție. Nu-i am oare de la Tine?
Și de-acuma înainte vreau ca-n tot ce cheltuiesc
Să nu mă intereseze doar să nu păcătuiesc.
Căci și Tu, din ceruri încă, pe când Tatăl Te-a rugat
Să vii jos să mă răscumperi din pierzare și păcat,
Nu Ți-ai făcut socoteala dacă este rău sau bine,
Ci-ai zis: "Tată, Mă voi duce, căci Eu te iubesc pe Tine".
De aceea, sănătate, timp, avere, tot ce sunt
Vreau să fie cheltuite numai după-al Tău Cuvânt.
Nu vreau să mai fac de-acuma nici un lucrul mic, nici mare,
Decât ce-i venit din Tine și de Tine-n ascultare.
poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre medici sau poezii despre boală
Despre poezie
Când iți pui în versuri gândul,
Meditând la Cel ce-i Viu,
Tu să-ți lași în piept cuvântul,
Ca izvorul care curge,
În pustiu.
Dar cu versurile care,
Nu adapi un suflet gol,
De ce scrii? Și ce rost are?
Rima ta nu-i salvatoare,
Celui rob.
Pe când Duhul Sfânt, Lumina,
Te inspiră cum să scrii,
Și când candela ți-e plină,
Tu în jur imparți lumină
A divinei poezii!
Șir în șiruri de cuvinte,
Ce se leagă-n armonie,
Sunt ca valurile mării,
Ce se-nalță înspre ceruri
Într-o sfântă melodie!
Vezi cum îți inalță dorul,
Înspre Casa cea de Sus,
Simți cum zbori spre Creatorul,
Ce-a deschis in mâini izvorul,
Spre Isus!
Și prin pana cea măiastră,
Nu din geniul luciferic,
Nici din firea pământească,
Tu exprimă Adevărul, luminând
În întuneric.
Chiar de scrii-n cuvinte simple,
Să le-așterni în mod divin,
Căci nu tu și nici pe altul,
Ci-L mărești pe Preaînaltul Binecuvântat
Amin!
poezie de A. Bogdan
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric sau poezii despre salvare
Conversație-n trei
De mult doream să stăm la masă,
Doar noi trei, încuiați în casă,
Nu vreau să fim cumva deranjați,
Vă atenționez că o să plecăm bulversați!
Suntem ca oglinzile ce se privesc cu dor,
Tu trecut, prezent și necunoscutul viitor,
Vorbim pe rând, avem ce să ne arătăm,
Suntem impulsivi, nu vreau să ne certăm!
Trecutule, noi nu prea avem ce povestii,
Mă bucur totuși că ne-am putut reîntâlni,
Vreau să îți cer scuze, dacă se poate,
Ai avut vise și eu le-am spart pe toate.
-Nu de la mine trebuie să îți ceri scuze,
Doar viitorul are dreptul să ne acuze,
Cât despre vise, rău nu prea îmi pare,
Ai luptat mult, nu te credeam în stare...
-Totuși cam mulți oameni parcă ai rănit...
Și pe toți eu chiar i-am iubit,
Poate îmi explici tu de ce ai procedat așa,
Pentru că vina cred că este doar a ta...
Aici o să te contrazic, și îți explic de ce,
Multe învelișuri calde cu interior rece,
O să încerci să le repari pe toate chiar,
Și o să te răcești, că nu lucrezi după tipar.
Am în schimb o mică rugăminte,
Nu mai crede nesincere cuvinte,
O să te rănească, rând pe rând,
Și-o să ai doar amintiri în gând.
O să dai de vremuri negre câteodată,
O să înveți cum să faci din ele artă,
O să te consumi ca cerneala din stilou,
Și o să dai negrul într-un alb cadou.
Vreau doar să te mai întreb ceva,
Când pleci definitiv din mintea mea?
Te-am tot pus în versuri și pe foi,
Dar mereu cumva te întorci înapoi.
-Mă faci să rănd, la fel de comic ai rămas,
Plec mereu, odată cu secunda de la ceas,
Ăsta e blestemul, nu mă întorc vreodată!
Și doar tu crezi că nu plec niciodată.
Tu viitor ce faci? sper că ești bine!
Sper să merite la câte fac pentru tine,
Noi doi nu ne-am văzut până acum,
Spune, talpa tot singură calcă pe drum?
-Măi băieți, nu vă mai bateți pe coroană,
La aceste lucruri deja am fost la pomană,
O să se ducă, mai devreme, mai târziu,
Dar la toate acestea promit că vă scriu!
-Vă ascult cuminte, pe amândoi,
Dar eu sunt victima din acest război!
Oare nu vreți voi să faceți pace?
Să fiu și eu bine, tare mult mi-ar place!
Deci nu sunt bine, nici măcar în viitor,
Asta înțeleg din vorbele ce dor,
Speram ca măcar cu tine să pot relaționa,
Și să înțelegi că repar greșelile "altcuiva"...
-Amândoi greșiți și eu încă greșesc,
Dar această luptă trebuie să o sfârșesc,
La trecut nu am ce să schimb, e departe,
Dar tu prezentule, tu le poți face pe toate!
-Știu deja unde o sa ajungi, nu îți spun,
Aș strica drumul bătut până acum,
Știu că nu o să renunți și nu e defect,
Ăsta este și motivul pentru care am efect.
Înțeleg, spune-mi doar ce e bine să fac,
La ce să renunț și mai ales unde să atac?
Deja ai trecut prin toate cele,
Ce rost are să mă lovesc și eu de ele?
-Ești naiv să crezi că ți-aș spune,
Și cele rele când o să se adune,
O să-mi facă bine, încă nu ai aflat,
Că sunt suma a tot ce s-a întâmplat.
Te las să pleci, cred că ai multă treabă,
Sper că ești mândru când cineva întreabă,
O să îmi amintesc zâmbind de mine,
Când o să mă întâlnesc cu tine.
Trecutule, tu oricum ești plecat,
Mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat,
Cu tine nu o să mă întâlnesc vreodată,
O să te vorbesc frumos cu "a fost odată".
Despre mine, cel prezent, am ce spune?
Sau sunt aievea pe aici prin lume?
Poate nici nu exist și sunt ca o punte,
Între trecutul grăunte și viitorul munte.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (8 octombrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru sau poezii despre umor
Tristețe de poet
Sărman poet, ce s-a întâmplat cu tine,
De ce te străduiești mereu să scrii,
Atâta timp cât știi și tu prea bine
Că nu te îmbogățești din poezii?
De ce să stai cu fruntea aplecată
Și să faci versuri multe, fel de fel,
Când viața este neînduplecată
Și nu-ți va răsplăti tăcutul zel?
Mai bine du-te cântă și dansează,
Mănâncă, bea, călătorește mult,
Căci versurile tale nu contează,
Ci doar al vieții trecător tumult.
A ascultat poetul cu uimire,
Tristețea îndată-n suflet i-a pătruns,
Înțelegând perfect, dintr-o privire,
Că n-ar avea cui să îi dea răspuns.
poezie de Octavian Cocoș (7 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată sau poezii despre perfecțiune

Să nu mai calci pe versuri!
Te răsucești prin mine, insomniac notoriu-
Ți-am pus hamac de versuri să-ți fie somnul dulce,
Dar tu te-mbeți cu sânge, sugând aleatoriu
Din orice poezie ce-n lacrimă se frânge.
Puteai să-ți lași la ușă, bocancii plini de ținte-
Mărșăluiești prin mine, soldat la datorie.
Eu îți deschid fereastra spre inimă, cuminte,
Dar, nu călca pe suflet, că nu-i butaforie!
Țintești de după atrii, șuvoaiele de viață-
Călău ce ține moartea în brațe ca pe-o divă.
În straie de-ntuneric, tic-tac-urile-ngheață,
Când îți reverși în mine, pornirea primitivă.
Oprește-te din fugă, mă doare-un vers de vară!
Dar, cum să vezi tu vara, în echipaj de luptă?
Te-aștept la o țigare, pe prispa dinspre seară,
Când, un amurg de tine, din mine se înfruptă.
Am să-ți arăt o hartă a drumurilor toate,
Să nu mai calci pe versuri, (eu sunt o poezie).
Și unde-așteaptă muza, să te târăști pe coate,
Căci de strivești o muză,-mi strivești sufletul, mie.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre sânge, poezii despre somn, poezii despre seară sau poezii despre insomnie
Mincinosul
Întorcându-se din călătorie
Un boiernaș odată, sau poate și boier mare,
Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare
Și au început a spune cu fală și cu mândrie
Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârșit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viață,
Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață;
Alteori soarele piere, alteori arde și frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraților, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Și cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârșit, n-am ce mai zice,
Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte,
Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum și eu înadins
Îți voi arăta acum o minune mai ciudată,
Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Și podul s-au prăbușit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Și în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Și cât casa nu se poate,
Însă orișicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoși:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierți, frățioare, dar, zău, tu nu știi ce zici,
Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Și eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."
Judecați câtă rușine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puțin și bine?
fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți sau poezii despre Roma