Leucemia... în domeniul spiritual

(După ce fetiţa mea a fost vindecată de leucemie în 1989 prin bunătatea lui Dumnezeu, am găsit această adaptare spirituală a încercării.)

Multe trece omu-n viaţă - şi mai rele, şi mai bune,
După cum i-e scris de Domnul când este trimis pe lume.

Se făcu în scursul vremii să îmi poposească-n casă
Musafirul care este peste tot la el acasă,
Şi-mi aduse paşaportul fiicei mele de 3 ani,
Care mi-o dăduse Domnul, după cei trei băietani.
Boala când în om pătrunde, nu vorbeşte un cuvânt,
Ci se luptă să-1 coboare cât mai grabnic în pământ.
Zdruncinat profund de vestea bolii de leucemie,
L-am rugat atunci pe doctor să-mi explice-un pic şi mie.
Când spunea că boala asta nu-i microb neapărat,
Ci-s celule bune care se-nmulţesc necontrolat.
Am strigat cu-o scânteiere de speranţă în privire:
"Dacă sunt celule bune, ce e rău într-o-nmulţire?"
El mi-a spus: "Problema nu e că sunt bune sau sunt rele,
Ci de unde-şi iau comanda: de la trup sau de la ele.
Ele negreşit sunt bune; dar atunci când se-nmulţesc
Fără să mai ţină seama de comanda ce primesc,
Vor împiedica procesul ciclic de oxigenare,
Prin modificarea ratei înmulţirii celulare.
Nu-i nici pe departe vorba de microbi sau c-ar fi rele,
Ci n-ascultă organismul căruia aparţin ele".

Medicul tăcu o clipă. Şi atunci l-am întrebat:
"Spune-mi, doctore, nu este nici o şansă de scăpat?"
"O, ba da - răspunse dânsul - e un procedeu prin care
Omorâm pe răzvrătite, adică pe-acelea care
S-au înstrăinat de sursa de-unde viaţa le parvine,
Şi se înmulţesc de-a valma, fiecare cum le vine."
"Doctore, i-am zis eu iară, cum se poate-aşa ceva,
Să omori celulă vie, fără nici un rău în ea?"
Mă privi atent maestrul, şi-n răspunsul ce mi-a dat
Am găsit o-nvăţătură foarte demnă de-ascultat.
Mi-arăta el că celula care-ascultă de-a ei voie,
Ignorând să se supună la a trupului nevoie,
Nu mai are viaţă-n sine, căci când îşi dispreţuieşte
Voia trupului din care seva vieţii îşi primeşte,
Singură se sinucide, căci când trupu-şi neglijează,
Trupul moare, iar cu el şi celula încetează.
"De aceea - îmi spunea doctoru-n continuare,
Orişicât de plină este o celulă de vigoare,
Dacă nu ascultă trupul ce-i dă viaţă şi putere,
O omor, căci moartă este când trăieşte propria-i vrere."

Medicu-şi luă dosarul ca să meargă mai departe.
Eu-am rămas purtat de gânduri, la Ioan din Sfânta Carte,
Unde zice-Nvăţătorul: "În Mine de nu rodiţi,
Sunteţi scoşi, tăiaţi afară, şi apoi de foc topiţi".

*

Vai, noi cel mai mult în viaţă ne gândim la rău şi bine
Însă-aproape niciodată la sursa din care vine.
Zic că dacă nu fac rele, adică nici un păcat,
Pot să-nu satisfac în voie orice voie, orice plac.
Astăzi aflu cu mirare că-ntrebarea nu se pune
Dacă-n ce fac e vreun bine sau este vreun rău anume;
Nici în slujba pentru Domnul nu se pune întrebare
Dacă este rău sau bine, ci atât: e-n ascultare?
Nu ne spune chiar Scriptura că în vremea cea din urmă
Vor veni unii la Domnul, pretinzând că sunt din turmă
Şi vor zice: "Doamne, Doamne, noi am predicat Cuvântul
Şi-am făcut minuni şi semne, de-am uimit întreg pământul!"
Dar ce le răspunde Domnul? El le spune: "Blestemaţi!
Niciodată-n viaţa voastră nu v-am cunoscut. Plecaţi!"
Vai, dar cum? E rău să predici Cuvântul lui Dumnezeu
Şi să faci minuni şi semne, ba chiar în Numele Său?
Da, chiar cea mai sfântă slujbă, dacă nu-i din ascultare,
Te transformă în celulă de cancer aducătoare.
Doamne, vreau ca de acuma să nu mă mai liniştesc
Sprijinindu-mă pe fapte, ci la Tine să privesc.
Căci şi Tu ca om aicea, când trăiai jos pe pământ,
Nu făceai decât atâta - ce vedeai pe Tatăl Sfânt.
Când Te-ai dezbrăcat de slavă, ca să Te îmbraci cu mine,
N-a fost temerea de rău care Te-a mânat pe Tine,
Ci nesăţioasa foame, ce Te-a stăpânit mereu,
Să-mplineşti voinţa sfântă a Tatălui Dumnezeu.
Doamne, viaţa ce-mi rămâne nu mai vreau să o trăiesc
Doar punându-mi întrebarea cum să nu păcătuiesc.
Ci vreau fiecare clipă s-o trăiesc direct din Tine,
Şi atunci cu siguranţă că tot ce-am să fac e bine.
Nu vreau să-mi mai cheltui banii nici pe rău, dar nici pe bine,
Ci doar în ce-Ţi place Ţie. Nu-i am oare de la Tine?
Şi de-acuma înainte vreau ca-n tot ce cheltuiesc
Să nu mă intereseze doar să nu păcătuiesc.
Căci şi Tu, din ceruri încă, pe când Tatăl Te-a rugat
Să vii jos să mă răscumperi din pierzare şi păcat,
Nu Ţi-ai făcut socoteala dacă este rău sau bine,
Ci-ai zis: "Tată, Mă voi duce, căci Eu te iubesc pe Tine".
De aceea, sănătate, timp, avere, tot ce sunt
Vreau să fie cheltuite numai după-al Tău Cuvânt.
Nu vreau să mai fac de-acuma nici un lucrul mic, nici mare,
Decât ce-i venit din Tine şi de Tine-n ascultare.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau Isuse

Vreau Isuse să-ţi cinstesc
Numele şi-a Ta Fiinţă
Căci o Domne te iubesc
Şi vreau ca să te slujesc
Dup-a Ta Isus credinţă

Vreau să laud al Tău Nume
Să-ţi dau cinste şi onoare
Biblia Doamne cum spune
Eu să las această lume
Tu să-mi dai Isus salvare

Vreau Isuse să trăiesc
Evanghelia Ta Sfântă
Ţie să mă dăruiesc
Şi în veci să te iubesc
S-aud îngerii cum cântă

În lumina Ta curată
Doamne veşnic să mă scald
Să trăiesc fără de pată
Aici viaţa cum mi-e dată
După Tine eu să ard

Dorul Tău să ardă-n mine
Toată viaţa pe pământ
Până-n ziua care vine
Să te văd Isus pe Tine
Al vieţii Sfânt Cuvânt

Şi apoi în veşnicie
Lângă Tine eu să fiu
Ca să-ţi cânt lumina vie
A Ta scumpă părtăşie
Domn al vieţii pururi viu

Vreau Isuse să îţi cânt
Şi lumina şi umblarea
Dragostea şi-al Tău Cuvânt
Nouă lăsat pe pământ
Să primim dar îndurarea

În lumina Ta cea vie
Vreau Isus să mă zideşti
Toată slava a Ta fie
Şi onoarea ţi-o dau Ţie
Domn al slăvilor cereşti

Singurul ce ai trăit
Viaţa pe acest pământ
De păcat însă lipsit
Căci nimica n-ai greşit
Din al vieţii sfânt Cuvânt

Singurul fără păcat
Pe pământ fără de vină
În toate ai fost curat
Şi nouă Doamne ne-ai dat
Un exemplu în lumină

N-a fost nimeni ca şi Tine
Nici n-a fost nici nu va fi
Nici în slăvile Divine
Să ofere la oricine
Dreptul de-a se pocăi

Dreptul astăzi la viaţă
La odihnă-n veşnicie
Cu iubirea faţă-n faţă
Şi cu mersu ce ne-nhaţă
Să cântăm mărire Ţie

Slavă cinste şi onoare
Mire drag din infinit
Ce ne oferi şi azi salvare
Chiar în Numele Tău mare
Prin care ne-ai mântuit

Glorie Isus Ţie
Astăzi Doamne îţi cântăm
Şi onoarea a Ta fie
Doamne până-n veşnicie
Noi Isus te lăudăm
18-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am frică

Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri şi iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.

Insă zilele cum trec şi cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert şi nu ştiu, cum să îţi spun,
Căci mi-e teama... nu de tine şi de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.

Dar n-am frică, of degeaba,
Staţi cu toţii şi-aşteptaţi,
Căci eu ştiu prea bine calea
Şi nu vreau ceva să-mi daţi.

Doar în mine este Domnul,
Şi oare cum aş putea
Să greşesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?

Doamne, în genunchi mă rog,
Ca-n parcursul vieţii mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Şi de toate cele rele.

Şi tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
Să ai grijă şi de mine
Căci fară tine, nu-i bine.

Şi o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Şi smerenie şi jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi eşti calea!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.
Iar eu repetam mecanic: "Dumnezeu iubind a dat".
Şi pentru că mai-nainte cugetam chiar la Scriptură
Întristat că eu dintrânsa am puţină-nvăţătură,
M-am rugat zicând: "O, Tată, ce vrei Tu cu-alte cuvinte
Să mă-nveţi prin versul care mi l-ai pus acu-nainte?"
Şi-ncepui să văd mai bine că acest cuvânt "a dat",
Nu-i cuvânt de umplutură, ci-i o faptă, e un act.
El nu ne-a spus două vorbe, doar duminică şi joi,
Şi-apoi rămânând în slavă, să nu-l mai pese de noi;
N-a rămas acolo-n slavă de-unde deschizând un geam
Să ne cânte o cântare, să recite câte-un psalm;
Nici să facă declaraţii, cântând "O, ce vă iubesc!",
Nici să dea câte-un spectacol, sau concert după concert,
Ca apoi să-nchidă cerul şi trăind într-ale Sale,
Să mai vină să ne vadă duminica viitoare.

Nu! El n-a spus vorbe goale, ci a săvârşit un act:
S-a lipsit pe El de Isus, care nouă ni L-a dat.
Şi când ni L-a dat pe Isus, nu ne-a dat ceva spoire,
Doar să ne orbească ochii cu niscaiva poleire,
Ci ne-a dat tot ce-avea-n ceruri mai frumos şi mai plăcut,
Singura desăvârşire care L-a satisfăcut.
N-a vorbit, ci a făcut; n-a promis, ci-n fapt a DAT
Tot ce-avea mai scump şi drag, nu ceva de lepădat.

Nici Isus nu vorbea-n vânt, ci-a purces direct la fapt,
Căci mocnea în suflet dorul, dor de oameni, apăsat.
N-a rămas pe mai departe în palatul de cleştar,
Ca de-acolo să-mi trimită vorbe şi cântări de har,
Ci ca miel tăcut în strungă, sub strivirea de iubire,
El a DAT, S-a dat pe Sine, nu-n cuvânt, ci în jertfire.

Şi nu se opreşte-aicea tot ce Dumnezeu a dat,
Căci chiar Tatăl sus pe cruce loc în Fiul a luat.

Ba nici asta nu-i chiar totul, căci după-nălţare-apoi,
Ca să nu ne lase singuri, a trimis din cer la noi
Duhul Sfânt să ne păzească de cădere şi păcat;
Deci a treia oară spunem: "Dumnezeu din cer a DAT!"

O, adâncul bogăţiei, nesfârşit izvor de dar,
Cum Te dăruieşti şi astăzi tot mai nou, mai plin de har!

Eu-s făcut din dăruire: prin şi pentru m-ai format.
Azi trăiesc spre dăruirea Celui care mi S-a dat.
Tot aluatul vieţii mele şi întreaga-mi întocmire
E-ntru totul concepută din plămada "Dăruire".
De aceea vreau de astăzi ca din noua Ta plămadă
Să mă dărui şi eu Ţie, ca oamenii să-nţeleagă
Că iubirea Ta cea mare, prin care Te-ai dăruit,
E fapt dovedit prin mine, nu e basm meşteşugit.
Da, doresc la fel ca Tine să mă dăruiesc şi eu
Într-un chip cu totul vrednic de fiu al lui Dumnezeu.
Nu vreau să mai spun la alţii de virtutea "dăruire",
Câtă vreme ţin în viaţă la tot ce îmi place mie.
Dar nici Ţie chiar, o, Doamne, de-astăzi nu mă mai grăbesc
Să îţi cânt plângând cu lacrimi, că Isuse Te iubesc,
Iar apoi ştergându-mi faţa, mulţumit că am plâns bine,
Să-Ţi zic: "Doamne, Te mai văd săptămâna care vine".
Căci Tu, ca să mă răscumperi, ca să fiu cu Tine-n rai,
Trebui ca însăţi viaţa Ta pe cruce să o dai.

Crucea-i locul de-ntâlnire; moartea-i calea de unire,
Însă nu doar vorbe moarte, ci trăire prin jertfire,
Căci versetul din Scriptură scrie: "Dumnezeu a DAT
Însuşi Fiul Său pe cruce", nu vorbit, nici predicat.
Vreau şi eu de-acum-nainte ca murind faţă de mine,
Să trăiesc în întregime, Doamne, numai pentru Tine!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.
Iar eu repetam mecanic: "Dumnezeu iubind a dat".
Şi pentru că mai-nainte cugetam chiar la Scriptură
Întristat că eu dintrânsa am puţină-nvăţătură,
M-am rugat zicând: "O, Tată, ce vrei Tu cu-alte cuvinte
Să mă-nveţi prin versul care mi l-ai pus acu-nainte?"
Şi-ncepui să văd mai bine că acest cuvânt "a dat",
Nu-i cuvânt de umplutură, ci-i o faptă, e un act.
El nu ne-a spus două vorbe, doar duminică şi joi,
Şi-apoi rămânând în slavă, să nu-l mai pese de noi;
N-a rămas acolo-n slavă de-unde deschizând un geam
Să ne cânte o cântare, să recite câte-un psalm;
Nici să facă declaraţii, cântând "O, ce vă iubesc!",
Nici să dea câte-un spectacol, sau concert după concert,
Ca apoi să-nchidă cerul şi trăind într-ale Sale,
Să mai vină să ne vadă duminica viitoare.

Nu! El n-a spus vorbe goale, ci a săvârşit un act:
S-a lipsit pe El de Isus, care nouă ni L-a dat.
Şi când ni L-a dat pe Isus, nu ne-a dat ceva spoire,
Doar să ne orbească ochii cu niscaiva poleire,
Ci ne-a dat tot ce-avea-n ceruri mai frumos şi mai plăcut,
Singura desăvârşire care L-a satisfăcut.
N-a vorbit, ci a făcut; n-a promis, ci-n fapt a DAT
Tot ce-avea mai scump şi drag, nu ceva de lepădat.

Nici Isus nu vorbea-n vânt, ci-a purces direct la fapt,
Căci mocnea în suflet dorul, dor de oameni, apăsat.
N-a rămas pe mai departe în palatul de cleştar,
Ca de-acolo să-mi trimită vorbe şi cântări de har,
Ci ca miel tăcut în strungă, sub strivirea de iubire,
El a DAT, S-a dat pe Sine, nu-n cuvânt, ci în jertfire.

Şi nu se opreşte-aicea tot ce Dumnezeu a dat,
Căci chiar Tatăl sus pe cruce loc în Fiul a luat.

Ba nici asta nu-i chiar totul, căci după-nălţare-apoi,
Ca să nu ne lase singuri, a trimis din cer la noi
Duhul Sfânt să ne păzească de cădere şi păcat;
Deci a treia oară spunem: "Dumnezeu din cer a DAT!"

O, adâncul bogăţiei, nesfârşit izvor de dar,
Cum Te dăruieşti şi astăzi tot mai nou, mai plin de har!

Eu-s făcut din dăruire: prin şi pentru m-ai format.
Azi trăiesc spre dăruirea Celui care mi S-a dat.
Tot aluatul vieţii mele şi întreaga-mi întocmire
E-ntru totul concepută din plămada "Dăruire".
De aceea vreau de astăzi ca din noua Ta plămadă
Să mă dărui şi eu Ţie, ca oamenii să-nţeleagă
Că iubirea Ta cea mare, prin care Te-ai dăruit,
E fapt dovedit prin mine, nu e basm meşteşugit.
Da, doresc la fel ca Tine să mă dăruiesc şi eu
Într-un chip cu totul vrednic de fiu al lui Dumnezeu.
Nu vreau să mai spun la alţii de virtutea "dăruire",
Câtă vreme ţin în viaţă la tot ce îmi place mie.
Dar nici Ţie chiar, o, Doamne, de-astăzi nu mă mai grăbesc
Să îţi cânt plângând cu lacrimi, că Isuse Te iubesc,
Iar apoi ştergându-mi faţa, mulţumit că am plâns bine,
Să-Ţi zic: "Doamne, Te mai văd săptămâna care vine".
Căci Tu, ca să mă răscumperi, ca să fiu cu Tine-n rai,
Trebui ca însăţi viaţa Ta pe cruce să o dai.

Crucea-i locul de-ntâlnire; moartea-i calea de unire,
Însă nu doar vorbe moarte, ci trăire prin jertfire,
Căci versetul din Scriptură scrie: "Dumnezeu a DAT
Însuşi Fiul Său pe cruce", nu vorbit, nici predicat.
Vreau şi eu de-acum-nainte ca murind faţă de mine,
Să trăiesc în întregime, Doamne, numai pentru Tine!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe frumoase

Au fost multe clipe frumoase
Şi cred că nu vor mai fi, ştiu bine,
Au fost desprinse ca din poveste,
Atunci când eu sunt cu tine.

Aş da tot, cât aş putea
Să vină din nou timpul, ştiu bine,
O clipă doar să pot să mă-ntorc,
Cu zâmbetul deschis la tine.

Speranţa mea nu mai are vlagă
Ea vrea să se stingă-n mine,
Dar domnul mi te-a scos în cale
Şi sunt acum cu tine.

Vreau să fiu bine dacă îţi dai seama
Şi vreau să ne fie bine,
Că uneori greşesc, tu iartă
Şi fii mereu cu mine.

poezie de Eugenia Calancea (12 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se mântuie o ţară (2 Cronici 7,12-14)

Şi eu vreau ca ţara-ntreagă să se-ntoarcă la Hristos,
Şi eu vreau ca preşedinte să fie un credincios.
Nu-i asta la urma urmei dorinţa lui Dumnezeu,
Ca tot omul să-L primească drept Mântuitorul său?
Da, aşa-i, dar când e vorba despre scopul nostru care
Urmărim când vrem s-aducem ţara pe sfânta cărare,
Ne-mpărţim în două cete: cei care sincer doresc
Pocăinţa ţării-n sine şi-un alt scop nu urmăresc;
Iar ceilalţi prin pocăinţa ţării urmăresc de fapt
Doar o viaţă mai comodă, într-o lume de păcat.
Când vezi un creştin politic plin de zel minune mare
Să-şi împingă toată ţara pe-a sfinţeniei cărare,
Dă-i Scriptura s-o deschidă la a doua Cronici şapte,
La versetul treisprezece şi de-acolo mai departe.
În a doua Cronici şapte, în versetul amintit,
Domnul spune cât se poate şi de clar şi lămurit:
"Când poporul Meu se roagă - zice Dumnezeu Preasfântul;
Când poporul Meu Mă caută - spune-aici iarăşi Cuvântul;
Când poporul Meu se-ntoarce de la căile lui rele,
Atunci Eu, Domnul din ceruri, Eu prin harurile Mele
Am să-ntorc ţara la Mine; dar nu ca să puteţi voi
Să vă lăfăiţi în bine într-o lume de nevoi".

După ce-a închis Scriptura, ai să-1 vezi că nu-i convine
Când e vorba să înceapă pocăinţa-ntâi cu sine.

Ceata doua sunt cei care nu se joacă cu Scriptura,
Nu-i schimonosesc Cuvântul, ca să-i schimbe-nvăţătura.
Sunt cei ce urăsc favorul lumii care-a prigonit
Şi L-a răstignit pe cruce pe Stăpânul lor iubit.
În iubirea lor curată pentru Domnul lor Hristos,
Scârbesc lumea trecătoare, dar iubesc pe păcătos.
Şi-n iubirea lor curată, văd prostească nebunie
Să-i ceri lumii să accepte a cerului armonie.
Iartă-ne, o, Doamne sfinte, mişeleasca viclenie
De a osândi în alţii propria noastră murdărie!
Căci noi necitind acasă la copii Sfântul Cuvânt,
Cerem la păgâni să-1 bage în scoli şi-n învăţământ.
Şi pentru că de asemeni n-avem timp de rugăciune,
O cerem ca o programă în învăţământ în Iume.
Iar de când Laodicea L-a-mpins pe Hristos de-o parte,
Vrea prin televiziune să-I facă publicitate.
Doamne, la-nceput creştinii se-adunau pe sub pământ,
Dar ce har şi ce putere răspândea al Tău Cuvânt!
Evanghelia atuncea era aspru prigonită,
Dar a fost ca niciodată mai sfânt şi mai drept trăită!
Se-nmulţeau atunci creştinii cu mare repeziciune,
Fără rugăciune-n şcoală, fără şcoli creştine-n lume.
Nu puteau nici să rostească numele Isus Hristos,
Dar trăiau din plin ca Dânsul printre oameni aici jos.
Nu vorbeau pe stadioane, dar trăindu-şi pocăinţa
Şi pecetluind cu sânge acest scump cuvânt "credinţa",
Ca bureţii după ploaie se-nmulţeau ducând Cuvântul
Pân' la marginile Terrei, căci lucra Domnul Preasfântul.

Care însă-a fost secretul ce-i făcea să se-nmulţească,
De-au ajuns întreg imperiul Romei să îl împânzească?
Iată-l: e doi Cronici şapte! Ei pe când se adunau,
Nu cu pocăinţa lumii, ci cu-a lor îşi începeau
Misiunea jos în lume, cum Isus i-a învăţat
Chiar în ziua cea din urmă, când la cer S-a înălţat.
El le-a zis atunci să-nceapă din Ierusalim întâi,
Apoi să meargă-n Iudea - zona-nvecinată lui,
În Samaria, şi de-acolo - tot o zonă-nvecinată,
S-ajungă cât mai departe, să-mpânzească lumea toată.
Noi începem tocmai invers, dinspre lume înapoi,
Şi vrem, pocăind pe alţii, să o ducem bine noi.
Cine-o ia însă-nainte de Hristos şi de Scriptura,
Dovedeşte că nu-L are, căci îi calcă-nvăţătura.
Doamne, vrem şi noi acuma, să ne-ntoarcem înapoi
Şi să-ncepem chiar de astăzi pocăinţa-ntâi cu noi,
Trăind morţi faţă de sine şi de poftele păgâne,
Ca s-aprindem pentru Tine, Doamne scump, întreaga lume! Amin!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău şi ce e bine
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut
Însă Voinţa mă susţine.

Şi ce-mi dictează Conştiinţa
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez fiinţa
Şi caut Raiul care-mi place.

Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aş putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuşi precum un prunc.

Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.

Să nu laşi mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.

De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greşesc şi n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Şi scapă-mă de-a mea Trufie
Şi de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nţelepciunea nu ţi-o ştie,
Nici bunătatea cea aleasă.

Ce-i jalea unui om mă-nvaţă
Şi cum să-ndrept ce e greşit
Să ofer milă şi povaţă
Ca să-mi revină însutit.

Deşi sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poţi să mă îndrumi socot
În viaţă şi când moartea vine.

Pâine şi tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu ştii de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.

Tu, care ai Spaţiul ca templu
Şi ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ţi ştiu Cuvântul.

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Un an s-a dus din viaţa mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Şi trece totul ca un vis...

Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?

Mă-ntreb de Domnu-I mulţumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greşit
Şi nu am fost în tot supus?

Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Şi vreau s-o iau de la-nceput,

Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...

În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun şi drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Şi nu mai sunt cel înţelept

Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând şi iubitor
Ai milă astăzi şi de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,

Pe Tine, vreau să Te slujesc
Aşa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos

Şi plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăţie
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.

Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, ştiu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul Tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan din poezia e cumpusă sâmbătă sau duminică , deci n-ar cum să fie publicatăîn cărţi sau reviste , exepţie (29 martie 2020)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, cel măreţ şi grandios

Eu vreau pe Domnul să-L slăvesc
Căci mi-a făcut atâta bine,
Prin fapte vreau să-I mulţumesc
El este bun, milos, cu mine.

În viaţă L-am mâhnit mereu
Căci nu am fost un om smerit
Însă Isus, El, Domnul meu
M-a tot iertat, când am greşit,

M-a tot iertat, când ruşinat
Am plâns şi atâtea I-am promis
El răbdător m-a ascultat
Şi m-a primit, nimic n-a zis.

Dar El, tăcând, am înţeles
Cât e de bun şi generos
Căci vieţii mele a dat sens
El, cel măreţ şi grandios!

Pe nimenea, eu, nu mai ştiu
Să fie atâta de milos
În slujba Lui eu vreau să fiu.
Să fiu alături de Hristos!

Pe urmele Lui să păşesc
Fidel să-I fiu pe veşnicie
Cu El s-ajung şi să sfârşesc
Să văd a Lui Împărăţie.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (20 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşterul din Univers

Proverbe 8:22-31
Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să fiu un soare şi un scut
Lumină să fiu— îndurare

Mai "nainte de-nceput
Eu am fost din veşnicie
Nici pământul când făcut
Nu a fost atunci să fie

Adâncuri— nu existau
Nici izvoarele de apă
Undele nu-şi revărsau
Apa— nefiind creată

Însumi Eu am fost născută
Mai "nainte decât munţii
Când lumina nevăzută
Nu îşi regăsea pierduţii

Mai "nainte de-ntărirea
Munţilor Eu am venit
Căci sunt dragostea— iubirea
Omului neprihănit

Nici pământul nu era
Şi nici cea dintâi fărâmă
Lumea când nu exista
Nici izvoare de lumină

Eu lucrarea cea dintâi
Sunt o iată-n veşnicie
Credincios tu să rămâi
Dragostea ţintă să-ţi fie

Domnul când a întocmit
Cerul— Eu eram de faţă
Norii când i-a pironit
Pe cer să aibe viaţă

Hotar mării când i-a pus
Mai departe să nu treacă
Ci cu valul ei supus
Să rămână-n a ei matcă

Pământului temelii
Domnul când i-a întocmit
Eu eram din veşnicii
Atunci Meşter iscusit

Şi la lucru lângă El
Eu îi eram desfătarea
Îi eram şi scop şi ţel
De a-şi săvârşi lucrarea

Pe-a pământului orbită
Eu jucam neîncetat
În lumina întocmită
Plăcând Celui Prea Înalt

Plăcând Tatălui iubit
Pe Mine ce m-a născut
Ca să fiu în infinit
Tot ce are mai plăcut

Eu sunt Meşterul lucrării
A planului Său măreţ
Şi sunt apa îndurării
Al iertării sfinte preţ

Tatăl— m-a făcut lumină
Eu să fiu pe veci Cuvântul
Ca pe palme să mă ţină
Căci am întocmit pământul

După planul Lui cel sfânt
Am dat viaţă am dat rost
Şi în cer şi pe pământ
C-am rămas în veci la post

Când în planul de-ntocmire
Pe om Însumi l-am văzut
Am simţit a lui iubire
Duhul că mi-a răscolit

Omul— fiinţa aceasta plină
Şi de sensuri şi priviri
Ce se vrea o rădăcină
Plină de închipuiri

Mi-a rămas o ţintă vie
Un liman plin de iubire
Să îl iau în veşnicie
Drept comoară să îmi fie

Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să rămân pe veci un scut
Milă să fiu— îndurare

Un liman al mângăierii
S-aduc viaţa pe pământ
Şi surâsul fericirii
Duhului mereu înfrânt

Tatăl Sfânt doar m-a născut
Eu să fiu în veci Lumina
Adevărul nevăzut
Mersul vieţii-ntodeauna

Slavă dar Lui Dumnezeu
Cinste glorie onoare
Căci mă vreau copilul Său
Să văd viaţa viitoare

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mă văd azi ochii Tăi

Ce aş face eu Isuse
La mine dac-ai veni
Floarea lacrimilor scurse
Eu o Doamne te-aş primi

Te-aş primi Isus în casă
Însumi să te găzduiesc
Şi te-aş aşeza la masă
Cu drag eu — să te servesc

Cum o Doamne m-aş purta
O Isuse dar cu Tine
Din ce am — oare ţi-aş da
Privind spre ziua ce vine

Sunt modest la teorie
Dar la practică — cum sânt
Eu trăiesc viaţa vie
Împlinind al Tău Cuvânt

Fă-mă Isus să-ţi slujesc
Ascultând Doamne de Tine
Şi cum vrei — eu să trăiesc
Să fac numai ce e bine

Căci mă vreau să-ţi fiu plăcut
Să te bucuri azi de mine
Prunc în iesle — ce te-ai născut
Să-mi dai viaţa care vine

Cum sunt azi "naintea Ta
Doamne scump Mântuitor
Pot viaţ-a căpăta
Căci mă vreau ascultător

Mă mai prinzi Isus de mână
La izvoare să mă duci
Să-mi dai dragostea stăpână
Şi-n lumină să mă urci

Cum mă văd azi ochii Tăi
Sunt aşa cum Tu voieşti
Azi din lumea celor răi
O Isuse — mă primeşti

Fă-mă dar ca voia Ta
S-o trăiesc Doamne oriunde
Cununa spre-a căpăta
Prin a vieţii sfinte unde

Glorie Isuse Ţie
Slavă Tatălui Cel Sfânt
Căci ne vrem în veşnicie
Luaţi de pe acest pământ

Alt pământ să folosim
Pentru mers şi închinare
Numele să ţi-l cinstim
Fie-ţi Doamne-n veci onoare
20-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascundeţi timpul netrăit!

Ascundeţi-mi oglinda şi ceasul!
Nu vreau să privesc şi să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca şi o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Şi ne trezim din nou,
Cu mintea şi apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Aşa cum ne-am şi transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă şi mâncare,
Şi am gustat din tine, muşscând, prin primii paşi...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Şi din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi, către sfârşit!
Trăieşte-ţi viaţa pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viaţă!
Căci doar ea va dăinui şi te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viaţă!
Căci ea oferă, bune şi rele...
Căci dulceaţa mierii fagurelui,
Fără înţepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceaţa strugurelui fără damful beţiei!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, păşim sfioşi în viaţă,
Crezându-ne noi înşine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de aţă...
Aţa vieţii noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... aşa cum se cuvine!
Nu îţi pot spune eu ţie, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înşine trebuie să o trecem prin sita învăţăturii.
Şi să alegem doar ce-i frumos şi bun!
Dar cine ne spune ce e frumos şi bun? Asta aţi înăţat?
Este chiar creşterea, cultura ţi ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim şi când să murim!
Nu lăsaţi pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viaţa cu toate ale ei
Şi am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiţi şi alegeţi un drum!
Haideţi să facem ca viaţa noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi şi pentru cei din jurul nostru...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către cel ce aşteaptă, păcatul moştenit, iubirea

Diseară aşteaptă-mă!
E tot ce mi-am dorit...
Căci o să vin cu flori şi şampanie...
Mă voi aduce şi pe mine.
Vom fi doar noi.
Dar dacă nu eşti de acord, să mă suni.
Anunţă-mă negreşit!
Voi trimite doar gândul să te însoţească.
Aştept să-mi scrii...
Şi de vei vrea, doar pregăteşte-te pe tine!
Nu vreau să te rujezi, sau să pomadezi exagerat faţa
Căci nu vreau să ieşim undeva.
Nu in seara asta!
În seara asta eu te vreau aşa cum eşti,
Aşa cum noi ne-am cunoscut odată
Nu vreau să mături casa, nici să pregăteşti mâncăruri.....
Căci eu, în astă seară mă voi hrăni cu tine noaptea toată.
Dar hai să nu fiu rău
Şi să-ţi dau voie şi ţie să faci ceva ce-ţi place.
Mă poţi privi cum te sărut şi te desmierd,
Înainte de a mă înfrupta din tine...
Vei fi deliciul casei.
De nu mă-nşel,
(Parcă ţi-am mai spus, de atâtea ori, nu?!)
Ţi-aŞ mai aduce flori să fiu galant,
Dar nu le-am cumpărat,
Nici nu le rup din cuibul lor, iubind natura...
Ţi-aş aduce, de-ai dori, flori ce-au încolţi la mine-n suflet,
Crescând doar din iubire
Şi înrădăcinându-se pentru o veşnicie în noi.
De aceea te-am primit pe tine, în casa sufletului meu,
Călcând pe petale de roze...
Sunt flori ce chiar prin viaţa lor ar fi putut da nastere sau moarte primaverii...
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă,
Căci voi veni purtând iubirea-n suflet!
Sau aş putea să înot prin lumea mea de basm,
Călărind pe-un nor din dragoste făcut
S-ajung mai repede la tine.
Dar până atunci,
Deschide doar fereastra să intre dorul meu
De-acuma transformat în strofe de iubire...
Doar pentru tine, femeie!
Aşteaptă-mă căci voi purta
Chiar şi păcatul moştenit de noi - "iubirea",
Păcatul dragostei
Şi sentimentul de tată
Pe care pruncii mi l-au tatuat
În sufletul rănit de aşteptări.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!