Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău şi ce e bine
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut
Însă Voinţa mă susţine.

Şi ce-mi dictează Conştiinţa
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez fiinţa
Şi caut Raiul care-mi place.

Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aş putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuşi precum un prunc.

Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.

Să nu laşi mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.

De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greşesc şi n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Şi scapă-mă de-a mea Trufie
Şi de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nţelepciunea nu ţi-o ştie,
Nici bunătatea cea aleasă.

Ce-i jalea unui om mă-nvaţă
Şi cum să-ndrept ce e greşit
Să ofer milă şi povaţă
Ca să-mi revină însutit.

Deşi sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poţi să mă îndrumi socot
În viaţă şi când moartea vine.

Pâine şi tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu ştii de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.

Tu, care ai Spaţiul ca templu
Şi ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ţi ştiu Cuvântul.

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

Te admir că mă-nţelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.

Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, şi nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.

Din nou, repet: îţi mulţumesc,
M-ai învaţat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.

Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să ştii de ce zâmbesc,
Am vrut să ştii tot ce gândesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Un an s-a dus din viaţa mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Şi trece totul ca un vis...

Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?

Mă-ntreb de Domnu-I mulţumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greşit
Şi nu am fost în tot supus?

Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Şi vreau s-o iau de la-nceput,

Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...

În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun şi drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Şi nu mai sunt cel înţelept

Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând şi iubitor
Ai milă astăzi şi de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,

Pe Tine, vreau să Te slujesc
Aşa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos

Şi plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăţie
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.

Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, ştiu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bebe ştrumf

Bebe ştrumf, micuţ, modest
Am să-ţi spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îţi spun de bine...

Da, drag ştrumf, e despre tine.
Ştiu că acum citeşti atent,

Chiar dacă eu sunt absent.

Tu mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Eşti un ştrumf, iar tu ştii bine,

Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îţi mulţumesc,

Iar acum eu nu glumesc. 

Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,

Mulţumesc că mă asculţi.
E greu, când spun ce simt cuiva,

Devin nesigur, şi nu aş vrea,

Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,

Vreau să ştii tot ce gândesc.
Te admir că mă-nţelegi,

N-am crezut că vrei să-ncerci,

Sunt dificil, ciudat în toate,

Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special, 

Nu ciudat, şi nici normal,

Aveai dreptate, ai zis bine,

... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îţi mulţumesc,

M-ai învaţat ceva firesc,

Mi-ai amintit ce am uitat:

Că eşti un ştrumf adevărat.
Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,

M-am deschis, m-am străduit,

Am vrut să ştii de ce zâmbesc,

Am vrut să ştii tot ce gândesc.
Si să ştii destul de bine,
C-am scris numai pentru tine.
Iar ca mesaj de încheiere,
Hai pa-pa, la revedere.

poezie satirică de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

îţi cânt Isuse azi Fiinţa

Te laud te laud o Domnul meu
Te laud şi Numele Tău îl cinstesc
Doar Tu eşti Domn şi Dumnezeu
Ce-mi ţii fiinţa mea mereu
În veci de veci să te slăvesc

Ţi-aduc azi cinste şi onoare
Şi-n faţa Ta Isus mă-nchin
Căci Tu-mi oferi pe veci salvare
Să umblu doar pe-a Ta cărare
Isuse drag şi Miel Divin

Te laud Doamne şi-ţi aduc
"Naintea Ta a mea fiinţă
Căci vreau spre Tine doar să urc
De dorul Tău să mă ususc
Ca Tu să-mi dărui birunţă

Mâna Ta de Dumnezeu
Eu o vreau mereu Isus
S-alerg numai pe drumul Tău
Ferit Isus de tot ce-i rău
Să-ţi fiu un rob Ţie supus

Aştept în Tine să mă-mbraci
Ca să trăiesc mai viu credinţa
Şi Tu Isuse să mă faci
Cum Tu voieşti şi Tu mă placi
Eu să trăiesc doar biruinţa

Mâna Ta de Dumnezeu
Eu o vreau în veşnicie
Ca să fiu un rob al Tău
Despărţit de tot ce-i rău
A Ta fiinţa mea să fie

Îţi cânt Isuse azi Fiinţa
Şi te laud te slăvesc
Tu-mi eşti Doamne biruinţa
Şi mă umplii de credinţa
Sfinţilor să te cinstesc

Doamne-ţi cânt a Ta iubire
Doar pe palma-ţi să mă pui
Viaţa în neprihănire
Să ţi-o dau — şi-a mea iubire
Căci nimeni ca Tine nu-i

Fă-mă Doamne un izvor
De milă şi îndurare
Ca în veacul viitor
Tu să-mi fii Mântuitor
Pentru veci de veci salvare

Doar prin Tine să trăiesc
Şi să umblu pe pământ
Fiinţa mea să-ţi dăruiesc
Şi în veci să te iubesc
Trăind Doamne al Tău Cuvânt

Glorie Isuse Ţie
Slavă cinste şi onoare
Şi-n a Ta împărăţie
Dă-mi Tu pacea Ta cea vie
Să-mi fii pururea salvare
01-03-2020 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am frică

Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri şi iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.

Insă zilele cum trec şi cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert şi nu ştiu, cum să îţi spun,
Căci mi-e teama... nu de tine şi de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.

Dar n-am frică, of degeaba,
Staţi cu toţii şi-aşteptaţi,
Căci eu ştiu prea bine calea
Şi nu vreau ceva să-mi daţi.

Doar în mine este Domnul,
Şi oare cum aş putea
Să greşesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?

Doamne, în genunchi mă rog,
Ca-n parcursul vieţii mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Şi de toate cele rele.

Şi tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
Să ai grijă şi de mine
Căci fară tine, nu-i bine.

Şi o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Şi smerenie şi jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi eşti calea!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de mult?

Cât de mult mă caut?
Oare tu ştii?
Oare eu ştiu?
Mă caut în mine,
Mă caut în lume,
Vreau să-mi ştiu existenţa.
Vreau să-mi simţi prezenţa,
Oare greşesc?
Fiindcă IUBESC?
Chiar de am răspuns,
Îl mai ţin ascuns,
Căci ştiu că e bine,
Să-l ţin pentru mine.
Voi fi fericit,
Cât sunt pe PĂMÂNT!
Chiar de mă condamni,
Nimic n-o să sfarmi.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază

Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, ştiut, neştiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alţii, ce nu-s eu şi nu mă ştiu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Şi nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe şleau!

Şi cin' l-ar fi scris şi nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat şi nu-l ştiu,
Timpu-mi pierd -neştiut cât îl am- doar să fac retuşări şi obiecţii,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alţi răi; e mereu prea târziu
Şi rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecţii!

Ce simplu-i de spus necunoaşterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neştiinţei;
Căci sunt din mulţime şi reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluţii, să fac semnu' egal... neputinţei!

Şi atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că şi voi tot la fel l-aţi jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine şi-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l ştiu blestemat,
C-ar fi, el, reuşit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoie am de tine, tată

Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, şi nu mai vine...
Şi ştiu c-aproape nu-mi poţi fi,
Şi ştiu c-aproape nu-s de tine.

M-ai părăsit de copiliţă...
Eram micuţă, te iubeam...
Şi nu credeam că-i cu putinţă
Peste-o zi să nu te am.

Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Şi-n altă lume ai plecat.

Am nevoie-atât de mult
Să te am şi azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Şi să fiu mereu cu tine.

Cinci ani aştept doar să-ţi văd chipul
În zile mari şi-n nopţi târzii,
Dar am înţeles cu timpul
Că te-ai dus şi nu mai vii.

Ai lumea ta – eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.

Ştiu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creştet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...

Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoţeşti când îmi e greu,
Îmi împleteşti în drum mistere
Ce nu le înţeleg nici eu...

Mă ridici la culmi înalte
Şi-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uşi neumblate
Pentru visul meu de azi...

Îţi mulţumesc că eşti cu mine
Şi mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii şi azi cu mine, tată!

Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinţi ca un părinte
Şi să mă cerăi de-i necesar...

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chef de chef

Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar,
Chiar dacă ştiu că n-o să-mi facă bine
Am să golesc pahar după pahar.

Chiar dacă-mi sunt resursele puţine
Şi-s mulţumit din ce în ce mai rar,
Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar.

Când m-oi trezi şi îmi va fi ruşine
C-am adormit pe-o masă, într-un bar,
Pe băuturi exotice şi fine
Voi cheltui şi ultimul creiţar

Şi-am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine.

poezie de Mitică Ion
Adăugat de Salticus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru toate, Doamne, vreau să-Ţi mulţumesc

Pentru toate, Doamne, vreau să-Ţi mulţumesc
Căci port în mine, chipul Tău frumos
Pentru că pe pământul Tău, Isus, trăiesc
Şi în ochii Tăi sunt, Doamne, preţios.

Îţi mulţumesc căci m-ai păzit în viaţă
Tu ai fost cu mine la bine şi la rău
Mă strângi cu gingăşie în orice dimineaţă
În braţul Tău Preasfânt de Dumnezeu.

Mi-ai fost alin în clipele durerii
Prieten credincios la vremea de necaz
M-ai mângâiat Isuse în ceasul încercării
Şi lacrima cu drag mi-ai şters de pe obraz.

Îţi mulţumesc că ai fost mereu cu mine
Speranţă, Doamne, îmi eşti pe al vieţii drum
Ne-ai binecuvântat să avem pe masă pâine
Şi eşti aşa de răbdător cu noi, milos şi bun.

Îţi simt prezenţa Ta, Isus, la orice pas
Tu mă ocroteşti cu mâna-Ţi iubitoare
De Golgota şi visul veşniciei sunt atras
De chipul Tău frumos, de a Ta splendoare.

Tu eşti în orice loc, în foşnetul naturii
În roua dimineţii şi în sunet de cântări
Îţi mulţumesc, Isus, de dragostea Iubirii
De anii dăruiţi cu binecuvântări.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada concursului de la Blois

Lângă fântână mor de-al setei chin,
Încins ca focul, clănţănesc din dinţi,
În ţara mea sunt pe meleag străin,
La gura sobei, dârdâieli fierbinţi,
Gol ca un vierme, îmbrăcat în prinţ,
Cu lacrimi râd, în vană aşteptare,
Alean îmi este trista disperare,
Mă bucur, dar plăcerile-s străine,
Lipsit de orice vlagă mă simt tare,
Bine primit, gonit de orişicine.

Nu-mi pare sigur decât ce-i neclar,
Ce-i limpede, de nepătruns îmi pare,
De ce-i în mână zic că n-am habar,
Stiinţa-mi vine doar din întâmplare,
Câstig mereu şi pierd fără-ncetare,
Zic "bună seara" când zorile mijesc,
Mă tem, întins pe spate, că mă prăbuşesc,
Sunt înstărit, dar n-am un ban la mine,
N-am rude, dar aştept să moştenesc,
Bine primit, gonit de orişicine.

N-am griji de fel, dar mă căznesc mereu
Să strâng averi ce nu mi le doresc,
De bine-mi zice doar duşmanul meu,
Cinstiţi sunt cei care mă păcălesc,
Prieteni mi-s acei ce-mi povestesc
Că lebăda e corb negru tăciune,
Cine-mi vrea răul are gânduri bune,
Minciună, adevăr, tot una-s pentru mine,
Ţin minte tot, dar uit ca prin minune,
Bine primit, gonit de orişicine.

Prinţe îndurător, ca să-ţi spun drept,
Multe pricep, dar nu-s de loc deştept,
Nedrept sunt, dar de lege mi-e ruşine;
Ce-altcé mai ştiu? Răsplată să aştept,
Bine primit, gonit de orişicine.

poezie celebră de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine
şi nici o clipă singur nu mă laşi.
Puterea Ta e taina ce mă ţine
din cei dintâi la cei din urmă paşi.
Tu nu laşi, nici nu mă uiţi vreodată.
Străbat cu Tine munţi înalţi şi lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.

Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
şi când Te bucuri, totdeauna ştiu.

Nu sunt decât un abur ce se-nalţă,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranţă
ce nimeni altul nu mi-o poate da.

Au fost odată şiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: "NU".
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
şi bine ştiu că le-ai uitat şi Tu.

Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin şi vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.

Îţi mulţumesc că eşti cu mine-n lume,
Îţi mulţumesc că mă iubeşti mereu,
Îţi mulţumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău... şi Tu eşti Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!