
Recviem pentru poetul poeziei
Am așteptat să treacă timp destul
Pentru-a putea în liniște închide,
Ca pe-un zăvor de taină, glasul meu,
Plângând pe cel din urmă Philippide.
Cei ce i-au luat din drept îmbracă azi
Ca pe-un efect ce i-ar purta departe,
Tristețea lui de om însingurat,
Mantaua lui, de veghe și de moarte.
Poporul meu, tu nu știi ce-ai pierdut,
Te-ai învățat cu morțile trucate
Si n-ai mai dat crezare tristei vești
Ca el, murind, se sting, o clipa, toate.
Uzinele electrice clipesc,
Pisicile din ochi iși pierd din rază,
O-nvălmașeală-n creier toți simțim
Parcă nici luna nu mai luminează.
În toate câte-au fost era și el,
Cu partea lui de liniște și bine,
Ce n-a putut la alții pedepsii
El a tăcut și-a pedepsit în sine.
Și-atât de bun, și-atât de împăcat
Nederanjându-si epoca-ncordată,
Încât el - mort de mult ni se părea
Și-acum murind murea încă o dată.
Am așteptat să tacă surzii lui,
Ce-n remușcare nu sfârșesc a-l plânge,
Dar boala lui nu-i boala pentru ei,
Că-n vine au cerneala și nu sânge.
A fost boier, dar și mai mult poet,
Atlant de iluzorii Atlantide,
Da, Doamne, vreme bună-n Univers
Pe unde-i sufletul lui Philippide.
Pentru-nceput înalță mila ta
Sa-i dea ceva să simță si sa scrie,
Si vei vedea ca însuți de cuprinzi
De omeneasca lui melancolie.
Apoi, când te vei supăra pe el,
Ca are dor de cărți si dor de ducă,
Să-i interzici să scrie ca poet,
Dar dă-i ceva, în ceruri, să traducă.
Și pedepsit, ca și pe-acest pământ,
Neștiutor de uneltiri perfide,
Din când în când, mai dă-ni-l în vreun vis
Și nouă pe poetul Philippide.
Psihoza buletinului de știri
Produce-un fel de rea imunitate,
Nici nu mai știm ce-i grav si ce-i ușor,
Ce-i râs, ce-i tragedie dintre toate.
O zi ca multe altele a dat
Furtuni, răpiri, ciocniri, efemeride,
Și între doua știri despre petrol,
" A încetat din viată Philippide".
Deloc orgolios și agresiv,
Dispus mereu în taină să și moară,
Să nu cumva să credeți, scribi mărunți,
Că acțiunea voastră-i mai ușoară.
Un ultim Philippide a murit,
Căzând scârbit în mit și-n transcendență,
Dar alți poeți au răsărit pe loc
Să umple dureroasa lui absență.
El v-a iertat, dar nu va iarta ei,
Că umiliți și-ați umilit poeții,
Poetul poeziei a căzut,
Dar îl vor răzbuna poeții vieții.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre învățătură
- poezii despre știri
- poezii despre violență
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre tragedie
Citate similare

În nemiloasa devenire
Trăim o bună parte din viață printre morți.
Citim în cărți poeme de-o mie de ani spuse
Și muzici ascultăm, demult compuse,
Și-n vis vorbim cu vechi prieteni morți;
E-o lume, de neant înconjurată,
Care prin moarte-și capătă durată
Și ființează-n noi prin neființă.
- Și ne-nșelăm cu strania credință
Că ispășim cu mari păreri de rău
Greșelile de-odinioară,
Care pe alții i-au făcut să-i doară,
Când nu gândeam ce-i bine și ce-i rău
Și când cu nepăsare și-n neștire
Trăim în nemiloasa devenire.
Dar nimeni n-ar putea să mai învie.
Ce-a fost stricat, jignit pe veșnicie.
Și doar numai părerea de rău mereu e vie.
poezie clasică de Alexandru Philippide din Vis și căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vorbire, poezii despre prietenie, poezii despre muzică, poezii despre moarte, poezii despre lectură, poezii despre greșeli sau poezii despre devenire

Numai poetul...
Lumină în cuvânt
Și Nebunie-n gând,
Speranțe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.
Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-și patima
Scrie poetul.
Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.
Pe fila unui nor
Și-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete și mult dor
Scrie poetul.
Când este judecat,
Și toți îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Și scrie pe-un taifun,
Numai poetul...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre vânt
- poezii despre versuri
- poezii despre ninsoare
- poezii despre nebunie
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ți-aș scrie pe-un colț de stea
Dacă luna m-ar lăsa
Ți-aș scrie pe-un colț de stea
Despre vise, despre frici,
Despre ce mai e, pe-aici.
Despre zboruri și căderi,
Despre cum n-am fost nici ieri,
Despre rugi și întâmplări,
Deziluzii și frustrări,
Despre cum în lung nu-i lat,
Oricât de mult am umblat.
Iar atunci când mi-a fost greu,
M-a-ndrumat doar Dumnezeu,
Fiindcă-așa m-ai învățat,
Pân' din cer ți-ai făcut pat,
Și la EL te-ai înălțat
S-ascut dor, reverberat.
Ți-aș scrie pe-un colț de de stea
Despre toate, maica mea!
Tu să-mi scrii pe-un colț de vis:
Cum ți-e, mamă'n, paradis?
citat din Iolanda Șerban
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre mamă, citate despre învățătură, citate despre visare, citate despre trecut, citate despre timp, citate despre religie, citate despre rai, citate despre frică sau citate despre Dumnezeu

Oare ce m-aș face eu fără zâmbetul tău răsărit dintre lacrimi mântuindu-mă de toate relele lumii...?
citat clasic din Alexandru Philippide
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet
La catafalcul lui Adrian Păunescu
LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU
Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintașii de-a fi împreună.
Nedeaptă-i soarta care curmă viață
cu suferințe trupești și sufletești,
scurtând destin și spulberând speranță
din cei ancorați în visuri omenești.
Regrete și zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul șlefuitor de idei.
Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei
e prețuit după moartea-i trupească.
Scrie versuri cu lacrimi de iubire
să fie moștenire sufletească.
Sacrificându-și drept la fericire,
duce speranțe în Lumea Cerească.
Doar moartea îi scurtează suferință
poetului ce-i veșnic neînțeles,
când vine dumnezeiască sentință
să-i ducă misiunea în Univers.
Nedrept hulit își poartă-n viețuire,
menire sacră cu har neprețuit.
Posterității lăsând moștenire,
în lut coboară cu chip ne-nsuflețit.
Iertare să îi ceară-n rugăciune,
cei care i-au nesocotit valoare,
într-o fățarnică procesiune,
la catafalc i-aprind o lumânare.
Infirmitatea-n loc mă țintuiește,
numai în versuri să pot omagia
Poetul care la îngeri vorbește
despre boala neamului din țara sa.
Durere și profundă neputință
se revarsă din suflet îndurerat,
de Poetul răpus de suferință,
ce-n lume neprihănită a plecat.
Dar zestrea poetului nu dispare,
ci dăinuie pe rază-n poezie
să amintească lumii trecătoare
de cel ce i-a aprins prima făclie.
Când suflet urcă la divinitate,
din versuri străbate spirit combativ
către confrații din posteritate,
ca să-i nemurească harul creativ.
*În memoria poetului Adrian Păunescu
5 noiembrie 2010
Maria FILIPOIU / UZPR
poezie de Maria Filipoiu din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre suferință, poezii despre religie, poezii despre creativitate, poezii despre țări, poezii despre îngeri sau poezii despre visare

Menirea Poeziei
Cu ce să-și scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Și-atât de lunecos e a păși cu dreptul?
Poetul caută cuvântul ce-omenește,
Scrutând înalturi, ce veghează aștrii,
De grai cioplește lacrimile-așchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citește,
Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătușează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Și sufletul nu ar rodi vreun strop...
Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" și "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!
Și chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsuflețească!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre război, poezii despre pace sau poezii despre ochi
Pierdere de propriu
Cât n-ai pierdut părinți, bunici,
Ești răsfățat încă de soartă;
Singurătăți nu-ți bat la poartă...
Întreg ești încă tot, pe aici...
Nu știi ce-i încă suferință,
Când plaga, altora o credeai...
Ți-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credință...
... Ce-i caldul așteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!
Când pierzi alăturea de sânge,
Îți pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot și grup,
Mai puțin e... El, ce te-ar plânge!
Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în țarina fără vii,
Nu le mai au și-l simți... păcat!
Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauți parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i lași... La rând, toți pier!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sânge, poezii despre singurătate, poezii despre răsfăț, poezii despre plâns, poezii despre gânduri, poezii despre bucurie sau poezii despre acasă

Fiul Luminii
Își rătăcise drumul și-acum nu mai știa
Nici unde-i este casa, părinții, cine-i el,
De ce-i atât de singur și cine e acel
De vină pentru toate și unde l-ar afla.
Iar Timpul ce-l uitase prin anii de lumină
Parcurși la întâmplare prin marele neant,
Privea, arar, intrusul, c-un zâmbet arogant,
Și-i răspundea la toate c-o liniște deplină.
Plutea prin nemurire, prin lumea dintre stele,
Și învăța atâtea cât nimeni n-a cuprins,
Dar ce conta că-i liber, că e de neatins,
Pe-un taler ce-i deasupra singurătății grele?
A căutat milenii răspunsul la-ntrebare
Și a găsit fragmente, le-a cântărit, le-a șters,
S-a întrebat pe sine, în propriu-i univers,
Și-a întrebat Lumina ca ultimă-ncercare.
A înțeles că este, din vremuri vechi, un zeu,
Lumină din Lumină, o parte din Cuvânt
Pierdută-atâta vreme din rostu-i pe Pământ...
Și-a coborât îndată, ascuns în curcubeu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vinovăție, poezii despre stele sau poezii despre curcubeu

Aș vrea să mor de două ori. După întâia moarte să mă scol o clipă și să mă bucur c-am murit.
citat celebru din Alexandru Philippide
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bucurie

Încearcă a nu plânge...
Încearcă a nu plânge, când zorii dimineții
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeții,
Și tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viață o altă poezie.
E un sfârșit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toți poeții au fost și-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,
Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Și ea le este muză, în veci nemuritoare,
Așadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să își pună în vers aripi de Cruce,
El știe că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el știe că nu-i va fi sfârșitul
Acolo unde Crucea-i așteaptă răsăritul...
poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre flori, poezii despre femei sau poezii despre dimineață

Lucian: Deci, n-ai plecat totuși?
Lia: Nu, nu sunt așteptată de Sid. Cel puțin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înțeleg deloc, domnule comandant! Vacanța s-a sfârșit, pentru noi toți, inclusiv pentru tine, doar așa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnișoarei Ly e de așteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar și pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid și eu te-am așteptat ieri și alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Și de ce nu m-ai anunțat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te așteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vacanță, citate despre sfârșit sau citate despre adevăr

Învățături
I
Să te ferești de omul bun
El știe toate ce se spun,
El toate cursele le vede,
Se face toate a le crede.
Și, cum nu spune niciodată
Ce suferință i-a fost dată
Și nu se plânge în zadar
De tot ce-i poți da mai amar,
El cu acest blând chip al său,
Te face zilnic tot mai rău
Și peste capul vinovat
Adună tot ce a iertat.
Și, neînștiințat, te duci,
Mânat tu însuți de năluci,
Cu gândul la prostia lui
Pân' și-n fundul fundului.
II
Norocul tău de omul rău:
El e trimis de Dumnezeu
Pentru a te înștiința
De tot ce-i greu în calea ta.
Pericolul el ți-l mărește,
Greșeala tot mai mult o crește:
Cu cât mai mult el te va bate,
Cu-atât de la păcat te-abate.
Și suferința ce ți-a dat-o
Prin daruri a răscumpărat-o,
Căci te-a făcut să știi mai bine
Ce-ți este gata pentru tine.
O, ce te-ai face fără ca
Să vie ura-i a cerca
Acele tainice comori
Cu care altfel poți să mori!
poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre pericole sau poezii despre oameni răi
Adevăratele comori
Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să știi ce-i Sacru?
Ce-i oare mai frumos decât să poți
Simți cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poți iubi pe toți:
Dușmani, nepoți, necunoscuți, netoți...
Ce-i oare mai frumos decât să poți,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poți trezi pe oricine din "morți",
Să fii tu însuți o minune.
Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în brațe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze și pe ei:
Că nu doar de tristețe poți să plângi!
Ce-i oare mai frumos decât să simți
Pe pielea ta exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minți
Că nu meriți toate aceste averi!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre legume sau poezii despre frumusețe

Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.
Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
Că povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre săptămâni, poezii despre somn, poezii despre scrisori, poezii despre ritm sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Gust de tuș
Poetul rămâne nemâncat
De poezie înfometat
Să nu-ndrăznesti, galant
Să-i oferi un dumicat
Te respinge,.. rușinat.
Dă-i un pahar de liniște
Și o filă să muște
Hrana-i ce-i ajunge...
Când călimara-i plânge
Să-i fie plină cu sânge!
Ce-l scrie cu gând curat
In postul său prea nebun
Când arde-n puncte de scrum
Inspirației cu trup de fum...
Ce acum la săturat
Și imediat la-nfometat!
Negându-și creațiile
Ce i se par cu gust sărat
Degustate-n privirile...
Celui ce la invitat.
Să-i deschidă sufletul
De cititori devorat
Cu unul neîmpăcat..
Când dă lumii gustul,
Doar de el savurat
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre rușine sau poezii despre muște

Nedreaptă
(In memoriam, poetului Constantin Triță)
O, moarte, cum să te-nțeleg?
Ce faci, alegi la nimereală?
Misterul, cum pot să-ți dezleg?
Nu cumva ucizi din greșeală?
Ce ai avut cu un poet
Care ne dăruia magie?
N-aveai criminali, berechet,
Cei ce oameni nu știu să fie?
În sufletul lui blând, creșteau
Flori rare, pietre nestemate,
În ochii săi, se oglindeau
Visele de iubire, toate!
Moarte, tu nu știi să iubești
Și habar n-ai ce-i suferința!
Tu nici nu mori, nici nu trăiești:
Singură ți-ai semnat sentința!
Ce-ai făcut azi, nu are sens;
Nu-ți pare împotriva firii?
Ai comis un păcat imens:
Ne-ai furat poetul iubirii!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea ființei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna și stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Și mă trezesc în fiecare dimineață
Cu o senzație de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât și am iubit, am învățat să citesc
Și chiar am citit niște cărți,
Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,
Am fost bun și am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte,
Într-o zi,
Când m-am născut.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală, poezii despre nori, poezii despre noapte, poezii despre naștere sau poezii despre medicină
Ce e, oare, poezia?
Ce e, oare, poezia? Este una dintre arte
Ce se naște ca o taină făcându-ți din sine-și parte.
Câte tâlcuri duce-n cuget, pline de înțelepciune
Nu poți să le afli singur, nici o-ntreagă națiune.
În atâta vălmășeală de idei și gânduri stranii
Când te urcă și coboară ca-ntr-un iureș numai banii,
Ca sihaștru-n meditații, aciuat pe-o buturugă
Stă poetul prins ca-n vrajă, ticluind vers ca o rugă.
Cât de viu, dar nu trăiește, doar scriind ce pune-n carte...
De nimic nu se-ndulcește din ce-ar vrea, până la moarte
Și de rabdă, mult visează și în zi, dar și în noapte
Ținând soarele și luna, ceru-ntreg de stele-n spate.
Gârbovit de-atâtea ofuri, zugrăvit a întristare,
Se-ncâlcește printre doruri prea departe călătoare
Și gândește și socoate cum se află alinare
Pe pământ, în astă viață, pân' la ultima suflare
Și curg versuri răsucite și mai iuți și mai domoale,
Nici furtuni, nici vreun cutremur nu le pot ședea în cale
Și când pana-ngălbenită ce să scrie nu mai are
Iar îl macin-o durere ce împunge și mai tare.
Nu-i răgaz de așteptare când alt fir cărunt mijește
Și se-nalță-n contemplare strălucind dumnezeiește,
Căci iubind atâta viața și-ai ei muguri de iubire
Roagă cerul să-i dezlege versul ce îi e psaltire.
Ce e, oare, poezia, ce-i poetul și-a lui viață?
Un pachet de nostalgie cu visări de minte creață...
Să îi dați, vă rog, iertare, măcar cât un bob de linte
Că-și dă tot ce-n suflet are în vers de luare-aminte!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune

Loviți de soartă
Îmi bate lacrima în poartă
Și-atât de crunt mă simt lovit
De soarta asta blestemată,
Încât aș vrea să fi murit
Când nu știam ce-i suferința,
Cât nu-l uram pe Dumnezeu...
Sătul, scârbit de încercare,
Acum, să mor îmi este greu.
M-au încercat dorințe, temeri,
Din vinul vieții am gustat
Și am privit plângând la ceruri
Și-n rugă am îngenunchiat,
Dar n-am găsit seninătatea
Promisiunilor cerești,
Nici bucuria împăcării
Cu cele sfinte... Unde ești?!
De ce nu ne mai ești lumină
Și pas... și vis... și împăcare?!
Promisiunea Ta divină
Unde-a apus, Mărite Doamne?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre vin, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre frică

Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea ființei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna și stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Și mă trezesc în fiecare dimineață
Cu o senzație de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât și am iubit, am învățat să citesc
Și chiar am citit niște cărți
Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,
Am fost bun și-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!