Sonet

Un pas adânc pe linia cea dreaptă,
Clipit de gene rece ca de metal,
Ochiul ca gheaţa şi spirit de cristal -
Oglindă-n veci a ceea ce ne-aşteaptă;

Stelele citesc cu nesaţ din jurnal
Uimirea lor cea veche şi-nţeleaptă,
E vorba gând, iară privirea faptă,
Şi vraja lor pierdută e în banal.

În cer a mai rămas o şovăială,
Se-aude respiraţia unui nor,
Alunecând spre graniţa ovală

A unei lumi ce abia pot s-o măsor;
Ivit din fiinţa-i urâtă şi goală,
În ea îmi sunt etern – aici trecător!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vraja unei nopţi de vară

Peste zăvoiul cu mistere
Cuprins de tainică tăcere
Luna argintul îşi presară
În vraja unei nopţi de vară.

Iar noi în dulce contopire
Trăim povestea de iubire
Cu inimă caldă uşoară
În vraja unei nopţi de vară.

Către înalte necuprinsuri
În lumi de basme şi de visuri
Noi am pornit întâia oară
În vraja unei nopţi de vară.

Din sufletele noastre pline
De tot ce e frumos şi bine
Am aruncat orice povară
Sub vraja unei nopţi de vară.

Şi-acum în permanenţă gândul
La fericire noi avându-l
Vom reveni aicea iară
În vraja unei nopţi de vară.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Râzând de mine ştirbă, ca vai de ea,
Clipa îmi coborâse nici nu ştiu cum
În scrâşnet pe fundul ceştii de cafea,
Cu rânjetu-i murdar de zaţ şi de scrum.

Prelungită poate-n eternul acum,
N-avea cine s-o vadă ori să o bea,
Pe jos să o arunce ori pe perdea
Şi rămase pustie în miez de drum.

Un abur trufaş de cenuşă goală
Trânti cu nesaţ uşa urcând pe scări,
Dar îşi pierdu din tihnă şi din fală

Dizolvat de patos şi de remuşcări;
Părea că plânge – albă şi banală.
Carbonizată – urma unei ţigări!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aude trist şi sunetul viorii

Se scutură acum petala florii
La început senin de primăvară,
Se-aude trist şi sunetul viorii
Ce-odată ne cânta seară de seară.

Suferinţa mea nu se mai curmă,
Numai viaţa mea încet se stinge,
Şi voi lăsa de dor numai o urmă
A lacrimei ce sufletu'-mi atinge.

Nu au mai ieşit de sub zăpadă
Nici ghioceii albi şi minunaţi,
Singurătatea nu vor să îmi vadă,
Şi veşnic au rămas tot îngropaţi.

Şi iarna pare că nicicând nu trece
Şi eu rămân aici tot îngheţat,
În dorul greu, pustiu şi tot mai rece,
De-o simplă amintire agăţat.

Se scutură de dor toţi trandafirii,
Şi flori în glastra veche nu mai sunt,
Inima îmi scutur de praful iubirii,
- Iubirea-i doar un simplu amănunt!

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Încremenind acum în bunul de lut
Ori respirând mireasma veche de fum,
Un cuvânt stingher mi se opuse-n drum
Adulmecând uimit aerul stătut.

Ochiul rămase în cer rotund, pierdut,
Conturul rebel şi limpede acum
C-un roi sângeriu în zâmbetu-i postum
Se-ncovrigă zănatic la început.

Sucit în gol, întors într-o spirală
În timp şi spaţiu pe veci înfăşurat,
Sări verbu-mpleticit în sfială,

De glod pătruns şi de sens fiind apărat;
Era ceva din spaima infernală
În pasul timid şi-n râsul lui blazat!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Adulmec încă urma
Picăturii de ploaie
Ce a căzut pe pământ,
Dar şi scrutez paşii tăi
Ferecaţi printre frunze.

Cred că încă o gheaţă
Şi-a lăsat cumva un gând
Abia brăzdând fruntea mea,
Şi de-atunci îmi plănge
O flacără în creier.

Iar eu mai caut încă
Dovada răsărită
A încă unei temeri
Obsedat de un nufăr
Pierdut de rădăcină.

Şi lacom de tristeţe.
Presar singur cenuşă
Şi pun cărbune aprins
Lângă cărbune aprins –
Ultimul meu gând de praf.

poezie de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stelele nu cad pe jos
Să fie strânse într-o poală.
Nu sunt nici ciobul cel sticlos
Ce fuge de la sticla plină/goală.

Nu sunt frământul prea lutos
Să strice robusteţea la o oală.
Stelele nu cad pe jos
Să fie strânse într-o poală.

Sunt spicul plin în lanul cel mănos
Pe zariştea senină şi ovală.
Sunt diamant pe cerul preanoros
Şi sunt lumina cea astrală -
Stelele nu cad pe jos...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea cunoaşte o lume, ficţiunea cunoaşte lumi.

citat din Răzvan Ventura
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Azi s-a dereglat maşina de trăit,
Se-oprea inexplicabil, mergea în gol,
Îi curgea pe zimţi rugină şi petrol
Şi un sentiment bătrân şi hârbuit.

Mirosind suspect a spirt şi a formol,
Plin ochi şi revărsat, coşul de murit
Dibuia amar un drum către sfârşit,
Aştepta timid şi el înc-un obol.

O piesă-şi plângea jalea cea defectă,
Hrănind în sine tristeţea-i de metal,
Smulsă fiind acum din lumea perfectă,

Surghiuni un vis în ceru-i de opal,
Configurând mecanica-i abjectă
În zumzetul ei aspru şi cam banal.

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua polară

respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart şi timpul plecat
o masă, un om şi o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad şi ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înţeles ce este murirea
atâtea stele azi şi toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin şi nu mai vin
tu ieşi în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe uşa unui vis trecut şi destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece şi de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag şi gol în humă şi nămol
şi te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat uşor
sunt eu sau totul este ireal şi trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârşit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut şi gol
un visător în cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Gându-ţi mirosea a desen descompus,
Cuvântul tremurase dintr-o mână
Şi se târa prăvălit pe o rână
De împăcarea ta trufaşă sedus.

Senin dizolvat de-o pată bătrână
Conturu-i tenace rămase nespus,
Culoarea sordidă se scurse în sus,
Din ea un rânjet pe pânză se-ngână.

Privirea în somn se zbate sub pleoape
Prelinsă fugar în jos şi afară
Spre cerul din lut ce-i este aproape

Fixând-o pe veci din spaima-i hoinară;
Din glas şi din ochi o parte încape
În şoapta-i de lut şi-n fapta precară!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

Bărbat şi femeie,-n pat, trăgând cu ochiul unul la altul:
trupurile lor relaxate, întinse şi obosite.
Bărbatul nemişcat, femeia respiră adânc,
coastele ei urcând şi coborând. Picioarele bărbatului,
desfăcute, sunt osoase şi noduroase. Şoaptele
de pe strada însorită se-nfăşoară-n jurul lor.

Aerul atârnă impalpabil în umbra grea
şi se strânge-n stropi de transpiraţie vie
pe buze. Privirile celor două capete alăturate
sunt identice, dar nu mai văd trupul celuilalt
ca atunci când s-au îmbrăţişat.
Abia se mai ating.

Buzele femeii se mişcă un pic, dar nu se-aude niciun sunet.
Respiraţia care saltă coastele se opreşte
la o a privire mai lungă a bărbatului. Femeia
îşi apropie faţa de cea a partenerului, buze lângă buze.
Dar privirea bărbatului rămâne-n penumbră, neschimbată.

Grei şi cercetători, ochii lor se cântăresc
în suflul respiraţiei care reînvie stropii de transpiraţie,
dezolanţi. Femeia nu-şi mişcă trupul,
suplu şi viu. Buzele bărbatului se apropie,
dar privirea rămâne aceeaşi, în penumbră.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa la rece

trăim mai sănătos în containerul
adânc îngropat pe un ţurţure
trecuţi printr-o selecţie riguroasă
e rece în jurul nostru şi ne ciupim
pentru a ne convinge că încă trăim
fiecare plânge fără lacrimi pe faţă
glumele cu îngheţată sunt interzise
viaţa la rece între două lumi

copiii nu se dau pe gheaţă pe câmpia
de pudră de la marginea satului
totul e rece şi cerul e plumburiu
joci şah pe patinoarele din care ies
crosele jucătorilor de hochei prinşi
sub gheaţa transparentă cu gust
de vanilie şi mentă şi cireşe amare

viaţa la rece este mai sănătoasă
şi toţi se gândesc că lumea va sfârşi
în flăcările iadului de pe pământ

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet trecător

Într-un oraş cu mult soare,
azi, simt palpitînd inimi
într-un tempo democrat.

Un trecător banal
balansează într-un colaps,
spulberîndu-mi gîndurile,
politizate şi ele,
pentru salvarea unui vis
prăbuşit.

Reculeg materia din cer
şi o preschimb
în cosmos anesteziat.

Aici, într-un spaţiu poetizat,
nici nu ţi-ai dori să iradiezi
între glorie şi epos.

Aşteptîndu-mi întîrziat paşii,
azi, spre un final de mîine,
rostesc idei, evolutiv,
într-un cosmos relativ,
venerînd lumina soarelui, probantă,
ce lasă o umbră de mit, năruit
peste un suflet trecător,
Iubitor de mult soare.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pleoapele-mi sunt grele, verzi, translucide şi dincolo de ele bănuiesc existenţa unei lumi pe care abia o întrezăresc. Înaintez fără şovăială. Dar nimic nu mai e acum de recunoscut la mine: fălcile mi-au devenit puternice, faţa mi s-a alungit, gesturile îmi sunt numărate, glasul mi-a devenit aspru şi precipitat. Ipoteza mea e că sufletele se îmblânzesc şi se amestecă intim între ele. Nu cred în preexistenţa sufletelor şi în trecerea lor dintr-un trup în altul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în pustiu

trăim în bordeie
mâini însângerate
capete plecate
în suflet port ruşinea unui neam
ce a bântuit aici
şi a trecut
prea repede
apoi a venit tăcerea
somnul etern
cuvintele se agăţau
apoi piereau plângând
privesc spre zările deşarte
aici, nu în altă parte
ale unui suflet
păşind prin pustiu
ce pot să fac
decât să pier
în sumbra linişte a unui gând
trecut odată pe aici

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt a ta

Nu sunt a ta, nu sunt pierdută-n tine,
Nu sunt pierdută, deşi aş vrea să fiu
Pierdută ca o candelă aprinsă-n
Amiezi sau ca un fulg căzut în mare.

Mă iubeşti, iar eu şi astăzi te mai cred
Un spirit fin şi o fiinţă fină –
Şi, cu toate acestea, vreau să mă pierd
Cum lumina se pierde în lumină.

O, afundă-mă în dragoste adânc,
Dincolo de simţuri, de privire, de cuvânt –
Răvăşită în furtuna iubirii,
O lumânare-n rafalele de vânt.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

În urmă-ţi a rămas oglinda goală,
Pe etajeră mai e pastă de dinţi,
Adulmec în aer aburii fierbinţi
Care se preling aiurând prin sală.

Şi vorba-ţi trecută mă scoate din minţi
Adun din tine câte o petală
Şi-o strivesc apoi lacom pe o coală
În ierbarul meu pierdut de biruinţi.

Nu mai ud de mult florile din glastră,
Lacrimile lor sălbatic le închid
Şi le depozitez lângă fereastră

Cu mâna la spate şi faţa la zid,
Nu cumva-ntr-o seară iubirea noastră
Să renască la modul cel mai perfid!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permanenţă

Ţărmul granit i-a reproşat mării:
"De ce, oră de oră, eşti altfel, buiacă,
Schimbătoare şi-agitată? Uită-te la mine
Şi află cum forţa cu liniştea se-împacă."

Marea a răspuns ţărmului stâncos:
"Din adâncul apelor întinse, peste tot stăpâne,
S-a ivit pământul. Am fost aici înaintea ta.
Ţărmurile se prăbuşesc, dar eu voi rămâne."

Atunci a răsunat o voce deasupra celor doi:
" Voi aveţi un sfârşit, cum are tot ce-i trecător,
Dar Eu Sunt Cel Ce Sunt, etern şi permanent,
Sursa şi casa de pe urmă-a tuturor.

poezie de Amos Russel Welles, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum e gândul, aşa e şi vorba; după cum e vorba, aşa şi fapta: oamenii virtuoşi sunt la fel în gând, în vorbă şi-n faptă.

în Vikramacarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!