Sonet

Azi s-a dereglat maşina de trăit,
Se-oprea inexplicabil, mergea în gol,
Îi curgea pe zimţi rugină şi petrol
Şi un sentiment bătrân şi hârbuit.

Mirosind suspect a spirt şi a formol,
Plin ochi şi revărsat, coşul de murit
Dibuia amar un drum către sfârşit,
Aştepta timid şi el înc-un obol.

O piesă-şi plângea jalea cea defectă,
Hrănind în sine tristeţea-i de metal,
Smulsă fiind acum din lumea perfectă,

Surghiuni un vis în ceru-i de opal,
Configurând mecanica-i abjectă
În zumzetul ei aspru şi cam banal.

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Încremenind acum în bunul de lut
Ori respirând mireasma veche de fum,
Un cuvânt stingher mi se opuse-n drum
Adulmecând uimit aerul stătut.

Ochiul rămase în cer rotund, pierdut,
Conturul rebel şi limpede acum
C-un roi sângeriu în zâmbetu-i postum
Se-ncovrigă zănatic la început.

Sucit în gol, întors într-o spirală
În timp şi spaţiu pe veci înfăşurat,
Sări verbu-mpleticit în sfială,

De glod pătruns şi de sens fiind apărat;
Era ceva din spaima infernală
În pasul timid şi-n râsul lui blazat!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Abia am zărit muşcătura din vis,
Dar mi-a ars braţul o clipă azi noapte
Şi-n jur îmi mirosea a alb de lapte,
Un înger zăcea în odaie ucis.

Greu bătea ceasul din perete şapte -
Iar ora se scurgea parcă din abis -
Timpul era acum slobod şi proscris
Ascunzând timid rănile sub şoapte.

Ultimul sărut îl port ca pe-un stigmat,
Mi s-a depus pe gleznă ca o floare,
Îmi e gândul orb de taină apărat

Şi înc-un vers mă-ntrigă şi mă doare,
Scris bolnav de tihnă, de cer apărat,
Mângâindu-mi retina ca o boare.

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Un pas adânc pe linia cea dreaptă,
Clipit de gene rece ca de metal,
Ochiul ca gheaţa şi spirit de cristal -
Oglindă-n veci a ceea ce ne-aşteaptă;

Stelele citesc cu nesaţ din jurnal
Uimirea lor cea veche şi-nţeleaptă,
E vorba gând, iară privirea faptă,
Şi vraja lor pierdută e în banal.

În cer a mai rămas o şovăială,
Se-aude respiraţia unui nor,
Alunecând spre graniţa ovală

A unei lumi ce abia pot s-o măsor;
Ivit din fiinţa-i urâtă şi goală,
În ea îmi sunt etern – aici trecător!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Nu era nicio adiere de vânt
Şi-o parte din cer mă privea căzută,
Am oftat uşor – patruzeci la sută –
Şi mi-am lăsat aripile pe pământ.

O speranţă bătea încă pierdută,
Un zbor de-al meu rătăcea amar şi frânt,
Poemul îl compuneam mai scurt c-un cânt,
Pădurea nu mişca, rămasă mută.

Mirările din jur mă priveau stingher,
În jur, în curte, atârna o ceaţă
Nu mai aveam hrană pentru fagocer

Şi i-am dat din porţia mea dulceaţă;
Din căuş, de sus, curgea lăptosul zer
Schimbându-se pe jos în dimineaţă.

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc frumos tuturor prietenilor pentru urările de ziua mea!

Ajuns acum pe înc-un prag,
În drumul aspru către stele,
Primesc urările cu drag
Şi sper să fie după ele!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de vedere

Chiar şi ultimul tembel
Crede-n logica-i abjectă,
Că, de-ar fi făcut-o el,
Lumea ar fi fost perfectă...

epigramă de Sorin Pavel din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Mai ia un cuvânt şi dă-l la polizor,
Cu un şubler măsoară înc-o dată,
Pune-l în fraza gata aranjată
Iar rumeguşul aruncă-l în cuptor.

Tu curăţă din lexic câte-o pată
Mai şlefuieşte şi rima – dar uşor –,
Păstrează acelaşi ritm, sens şi decor,
Iar strofa să-ţi fie mereu legată.

Câte-un adjectiv rebel trece-l prin strung,
Mută-l acum la dogoare de furnal,
Micşorează-l ori din scurt tu fă-l mai lung,

Ataşează-i epitete de metal
(Însă doar trei – sau chiar două îţi ajung),
Şi poleieşte-l cu efectul final!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am zbârnâit pe drum în vale gândindu-mă la rai. Era ca galeria principală a unei mine de opal. Plin de oameni cu lămpi în mâini. Şi toată lumea cânta melodii de Elvis Presley şi dădeau cu dalta şi cu târnăcopul.

Ben Rice în Pobby şi Dingan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către Kerity

Îţi aminteşti cei doi bătrâni pe lângă care-am trecut
pe drumul către Kerity,
cu rucsăceii lor aşezaţi pe pavelele ude ale trotuarului,
privindu-ne cu ochi obosiţi şi lipsiţi de lumină
prin ploaia care curgea nemiloasă, pentru ca apoi
să scruteze stâncile şi linia albă a mareei?
Stafii înfrigurate care-au fost odată copii,
soţ şi soţie, tată şi mamă,
uitându-se la noi cu ochi goi şi-împietriţi;
ai văzut vreodată ceva mai îngheţat
sau mai bătrân.
Dar noi, îmbrăţişaţi,
nu am simţit frigul.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor trecător

Iubire mare, înflăcărată,
La "primărie" declarată,
S-a revărsat, către "canal"...
Printr-un... divorţ banal...

epigramă de Constantin Enescu (10 decembrie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperfecţiunea mea perfectă!

De am vrut sa plec, tu m-ai oprit,
oleacă n-ai zăbovit,
în a şterge cu burete
trecutul meu plin de regrete;
cununa mea plină de spini,
transformat-o-ai în trandafiri;
noaptea nu s-a mai arătat,
de când tu strajă mi-ai stat.
pe a mea tristă câmpie,
crescut-au flori de iasomie,
curcubeie întortocheate,
lumi noi, perfect creionate,
în mii şi mii de culori,
cu mii şi mii de flori,
într-o imperfecţiune perfectă,
dintr-o lume defectă.

poezie de Adriana Monica Burtea (30 ianuarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clona perfectă

Sunt clona perfectă a unei generaţii
Ce a trăit înainte de lumea aceasta.
Vin din conul de umbră al lunii,
Mă apasă neliişti –
Temeri false împrumutate de la umanitate...
Toiagul conştiinţei şi al spiritului călit –
Un ochi pineal
Veghind labirintul dintre cer şi pământ.
Trupul meu –
Cochilie împrumutată de la nava-mamă.
Rolul meu – vindecător al sufletelor bolnave,
Purtând pe umeri
Fobiile lumii întregi.
Moartea mea – dovada că voi putea renaşte
Pentru a schimba lumea în bine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş către maturitate

trageri în focuri de iad
cu metal asuprit în grade de suspin.
unii zic că-s fii nenăscuţi ai armelor de foc,
muniţii în altitudini greu de atins

introducere finită în minoritate.

am un scop comun cu cel al fărâmăturilor de carne vie,
să mă scurg în palate de ne-învăţături moarte.
să străpung pagini de întuneric, orbit de profit subiectiv
şi să am din ce să-mi ucid trăirile.

unu'

avalanşă, din cer
mi se scurg lacrimi salivând în întuneric.
orbit,
rup alergând pământuri să mă sting în tinereţe

şi doi,

mă trezesc bătrân.

trei,

sunt un bătrân matur
îmi iau în făraş, fărâmă cu fărâmă, ca să nu fie spaţiu
între mine şi celălalt eu.
mă arunc

iar în patru revin
graţie.

poezie de Răzvan-Alexandru Sabău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Râzând de mine ştirbă, ca vai de ea,
Clipa îmi coborâse nici nu ştiu cum
În scrâşnet pe fundul ceştii de cafea,
Cu rânjetu-i murdar de zaţ şi de scrum.

Prelungită poate-n eternul acum,
N-avea cine s-o vadă ori să o bea,
Pe jos să o arunce ori pe perdea
Şi rămase pustie în miez de drum.

Un abur trufaş de cenuşă goală
Trânti cu nesaţ uşa urcând pe scări,
Dar îşi pierdu din tihnă şi din fală

Dizolvat de patos şi de remuşcări;
Părea că plânge – albă şi banală.
Carbonizată – urma unei ţigări!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu minţea în poezi cu viziunea lui despre lume cu iubire, cu sentiment, cu pus de suflet în relaţiea ce nu era el, nu era adevărat că am văzut şi la televizor că mergea şi prin locuri necurate şi că a murit de sifilis.

perlă din examen de bacalaureat (2013)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti -- dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune... Tot mai triste veşti.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă -- deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulţi şi frumoşi ani"?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulţi ani!

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Aşa erau şi când eram puştan.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce priveşte livrarea, în momentul de faţă, de petrol din frumoasele sonde ale României, cu regret trebuie să vă spun că, timp de o sută de ani, ele au livrat petrol şi Statelor Unite, încât acum nu mai pot da atâta petrol care că satisfacă necesităţile României şi ale altora.

Nicolae Ceauşescu în Conferinţa de presă la Clubului Naţional al Presei din Washington (5 decembrie 1973)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!